Marea catedrală a oraşului Porto

TIPĂREȘTE

"Nu există viitor fără memorie. " / M. A. Pina

Porto, al doilea oraş ca mărime şi importanţă al Portugaliei, m-a făcut să-l îndrăgesc rapid şi să-l aşez în sufletul meu, spiritual, înaintea Lisabonei, deşi prima impresie când am ieşit din gara Sao Bento nu părea să mă convingă. M-a atras cu multe dar pentru călătorul din mine defectat de istorie şi artă, Porto mi-a pus pe tavă totul fără să fac prea mult efort. Despre ce a însemnat sufleteşte Porto, vă povestesc altă dată.

În prima zi întreagă petrecută acolo am plecat dimineaţă devreme de la hotel căci ne programasem să vedem întâi buricul istoric al cetăţii care oricum era destul de aproape de cazarea noastră şi anume Bairro da Se / Cartierul Se, cândva un loc insalubru, cu străduţe înguste, abrupte şi case mici, înghesuite din care şi azi mai sunt câteva dar în mijlocul cărora, pe vârful colinei Pena Ventosa, domina o adevărată fortăreaţă cu ziduri solide şi turnuri, Catedrala Se do Porto. Catedrala este patronată sau are hramul cum zicem noi ortodocşii, Adormirea Maicii Domnului. Este un loc ce trebuie vizitat de orice turist interesat nu neapărat de istoria oraşului dar măcar de cum arată clădirile lui emblematice căci Se do Porto este una dintre cele mai vechi clădiri din oraş, este cea mai mare biserică din Porto iar arhitectura sa este o îmbinaţie de stiluri importante, romanesc, baroc şi gotic. Şi Terreiro do Se, platoul din faţa catedralei este un veritabil miradouro, ajuns aşa graţie tocmai lui Salazar!

Vă povesteam în articolul despre Palatul Episcopal că atunci când am ajuns noi la catedrală, era deja un puhoi de turişti. Nu vă luaţi după orele trecute pe poze, nu-mi actualizasem şi ora locală pe aparatul foto. Pot să vă spun doar că era puţin peste ora 9 dimineaţa când noi eram deja în Terreiro do Se. Şi deja era plin acolo iar parcarea pe lângă care am urcat se tot aglomera. Am reuşit să prindem totuşi, cu greu, câteva cadre cu catedrala.

Faţada clădirii este singura care mai păstrează elementele arhitectonice de la construcţia iniţială, nu şi decorurile. Turnurile ce încadrează intrarea principală, modificate, sunt terminate în cupole, frontonul este impresionant iar pe ziduri încă se păstrează crenelurile, poate unele din puţinele elemente de arhitectură iniţială, romanică. Deasupra frontonului este luminatorul în forma unui trandafir stilizat, vitraliu cu teme biblice, foarte frumos dar greu de fotografiat din cauza luminii. Partea de jos, scara a suferit modificări în sec. XVII, după cum scrie pe inscripţia de deasupra fontonului şi aceasta poartă semnătura lui Niccolo Nasoni. Tot el a creat în partea de nord şi o loggie laterală decorată mai apoi cu azulejos, deasupra capelei funerare şi galeriilor gotice care erau deja acoperite cu faianţa portugheză de prin sec. XVI şi pe lângă care treci venind dinspre parcare. Dar la care nu poţi privi decât de la distanţă, turiştii mai puţin... ortodocşi au încercat să retuşeze desenele azulejos ceea ce a dus la închiderea grilajului de fier.

Interiorul catedralei este elegant, o combinaţie religioasă de marmură, lemn şi aur, acel aur brazilian se spune, adus în lăcaşurile de cult europene cu preţul multor vieţi omeneşti. Naosul principal este foarte mare, foarte înalt, cu bolţi şi arcade ce se sprijină pe coloane puternice de granit, destul de simple şi neatrăgătoare artistic şi cromatic dar care accentuează frumuseţea altarelor. Planul catedralei este de cruce cu braţe inegale, crucea latină specifică acestei părţi de Europa.

Altarul principal în stil baroc este opulent dar de departe mai sărac în aur decât alte biserici din oraş. Este lucrat în marmură colorată plăcut iar frescele au fost create de N. Nasoni în sec. XVIII, perioadă în care biserica, mai ales în interior, a suferit mari transformări. Aici sunt şi două orgi din două perioade diferite. Cea din stânga este din sec. XVII iar cea din dreapta din sec. XIX. Altarul principal este încadrat de două figuri diferite ale Fecioarei, Nossa Senhora da Vandoma, partea stângă, aparţine sec. XIV şi Nosha Senhora da Silva, cu legende în esenţă asemănătoare, ocrotitoare ale oraşului Porto.

Altarul de argint din Capela Sfântului Sacrament sau al Sfintelor Taine cum spun ortodocşii, de dimensiuni enorme, lucrat în argint după cum îi spune şi numele, este o adevărată capodoperă a meşterilor portughezi, începută în 1632 şi terminată peste aproape trei secole. A scăpat ca prin minune în timpul invaziei napoleoniene, sunt două legende care povestesc despre asta, despre norocul pe care l-a avut catedrala căci se hotărâse desfacerea panourilor şi mutarea lor în Franţa sau plata în argint masiv, cât dovedeau actele că s-a folosit la manoperă. Dar vechea legătură cu Albionul creată cu aproape cinci secole înaintea războiului iberic, a fost salvatoare şi a alungat francezii înainte de a lua ceva dın acel altar, că în rest au făcut prăpăd.

Transeptul - naosul lateral ce taie perpendicular naosul principal - are la cele două capete, capele cu Fecioara, cea din dreapta e numită Nossa Senhora da Silva, datând de sec. XV-XVI iar cealaltă este Senhora do Vandoma, o copie restaurată primită de la luptătorii din Ţara Bascilor ce i-au ajutat pe portughezi să alunge maurii. Sunt mai multe tablouri ori statui cu Fecioara, având rol de protectoare a oraşului şi a catedralei. O capelă frumuşică este în stânga altarului principal şi-l reprezintă pe Sf. Petru

Dincolo de sacristie, în dreapta, este "mânăstirea veche" iar în partea dinspre platou este mânăstirea gotică începută în 1385, cu capela Sf. Ioan Evanghelistul şi Capela Sf. Vincent.

Trecerea spre aceste zone se face printr-o uşă din dreapta intrării în catedrală, după ce se cumpără biletul de intrare de la un mic birou. Este o zonă interesantă această, să-i zicem anexă la catedrală, cu câteva exponate care dau de gândit ca de exemplu sarcofagul deosebit al unui cavaler de Malta şi fost trezorier la baza căruia este o ciudată Cină de Taină, apoi sunt un clopot legendar, părţi din vechea biserică.

Cântarea Cântărilor, cele şapte panouri azulejos care redau dialogul dintre Fecioară şi Dumnezeu sunt în claustrul mânăstirii, un loc liniştit unde se spune că meditau călugării.

Clădirea lipită de zidul mânăstirii, casa do Cabido, o clădire mai nouă, cam de două secole, construită pe locul celei vechi, adăposteşte muzeul, notariatul clerical, birouri, arhive, tot ce ţine de administraţia bisericii. Prima casă, mică, a fost construită din daniile lui Henric Navigatorul pentru episcop şi clerul mărunt, pe atunci episcopul trăia mai modest. Apoi a urmat o alta ce a fost şi ea demolată, ultima parte când Nasoni a lucrat scara actuală a catedralei. Plimbarea prin Cabido este restricţionată, normal dar se pot admira tablourile mari lucrate în azulejos alb-albastru.

Muzeul este în clădirea laterală, fotografiatul este interzis acolo, fapt înţeles având în vedere valoarea celor doar aproape 150 obiecte expuse, multe din aur masiv, haine ritualice bogate în ţesături cu aur, argint şi pietre preţioase dar şi ceva manuscrise şi cărţi rare, artefacte ce aparţin sec. XVI - XIX.

Catedrala Se împreună cu Palatul Episcopal sunt obiective de vizitat. Ambele au trăit momente istorice legate de mărirea Portugaliei, aici au locuit şi s-au căsătorit Joao I cu Phllipa de Lancaster, o căsătorie aranjată care a dus la o foarte lungă alianţă cu Anglia, în această biserică a fost botezat fiul regelui, prinţul Henric poreclit acum un secol Navigatorul - poate îi citiţi biografia, e interesantă - şi tot aici s-au parafat documentele de transfer ale conducerii cetăţii, se spune plătit, între Joao I şi episcopul Alma al Porto, în 1408. Căci până atunci, timp de trei secole, Porto a fost un oraş episcopal, deci condus efectiv de episcop, laicii aveau roluri în apărare şi ceva politică, nici măcar de colectarea taxelor!

În faţa catedralei spre scările ce duc în cartierul Ribeira, se află o coloană lucrată în piatră, care naşte semne de întrebare, nefiind nici un panou informativ sau nu l-am văzut noi. Este un "pelourinho" ridicat în anul 1940, când s-au demolat casele ce se aflau în actualul platou al catedralei iar rolul lui este de a înlocui stâlpul infamiei ridicat în perioada lui Manuel I în Ribeira şi distrus în sec. XVIII - XIX din furia localnicilor.

Programul de vizitare atât al catedralei cât şi al muzeului este zilnic de la 9 la 12.30 şi apoi de la 14.30 la 19 în perioada verii dar catedrala poate fi închisă pentru vizite speciale, de Crăciun şi Paşte după amiaza iar la sărbătorile religioase importante ale portughezilor, doar dimineaţa, când se face slujbă. Nu uitaţi să vă potriviţi ceasurile după ora locală, nu de alta dar să nu ajungeţi prea devreme la catedrală căci nu aveţi cui spune bună dimineaţa, pardon, Bom dia! Portughezii nu au salutul dimineţii ci doar al zilei!

Biserica se vizitează gratuit dar muzeul şi anexele, peristilul, alte capele de mică importanţă, contra cost, 3 € - pers. Când am vizitat noi erau lucrări de montare a unui nou sistem video performant şi a fost interzis fotografiatul la anexe, lucrarea era în plină desfăşurare chiar de la punctul de plată, în pronaos. La 15 august accesul turiştilor până după prânz este oprit, se celebrează Adormirea Maicii Domnului, patroana bisericii iar la 11 octombrie este ceremonia Senhora do Vandoma - Vendome Franţa, tot Fecioara dar ca patroană a oraşului.

---

VIZUALIZĂRI: 4003 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI