GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Obiceiuri si datini stramosesti la cumpana dintre ani
Sarbatorile de iarna sunt deosebite pentru toata lumea. Fiecare sarbatoreste in felul sau. Eu am avut parte de sarbatori traditionale romanesti si pentru ca AmFostAcolo, vreau sa va povestesc si voua cum a fost.
S-a intamplat pe data de 30 decembrie 2010 si poarta numele de “Festivalul de datini si obiceiuri stramosesti”. A avut loc in orasul Comanesti, o localitate micuta si frumoasa, la poalele muntilor, in jud Bacau, pe drumul ce duce dinspre Onesti, prin pasul Ghimes-Palanca, spre Miercurea Ciuc.
A fost cea de-a XV editie a festivalului si sper din tot sufletul, ca organizatorii sa reuseasca sa-l realizeze si in anii urmatori.
Mare veselie a mai fost, toata lumea s-a bucurat si trecerea dintre ani mi-a amintit de copilarie. M-am nascut in zona si toate vacantele mi le-am petrecut la bunici. Vacanta de iarna avea un farmec deosebit datorita datinilor si obiceiurilor.
De ce m-au bucurat si mi-au parut deosebite, pentru ca indiferent de varsta, vedeai numai fete zambitoare, care s-au lasat prinse de jocul cetelor de uratori.
Cei care se pregatesc asiduu, cu cateva luni inainte de eveniment, sunt oameni in toata firea, unii cu familii, cu afaceri, altii mai tineri sau copii, dar toti o fac din convingere si din bucuria de a darui, de a pastra traditia si datorita faptului ca asta simt.
Acestea sunt adevaratele sarbatori traditionale!
Au fost participanti din mai multe judete: Bacau, Neamt si Iasi. Din judetul Bacau au fost foarte multe trupe, deoarece obiceiurile din aceasta perioada a anului sunt multe si tare apreciate in zona.
In primul rand este dansul ursului, care este specific doar acestei regiuni din tara.
O frumoasa descriere a jocului am gasit-o pe internet si am sa o redau mai jos:
“Vine ursul de la munte,
Tot în labe şi genunche.
Şi s-apropie de sat…
începe clasic, jocul ursului, dar aceste cuvinte nu pot reda bucuria omului când fiarele, acum jucăuşe, se apropie în bataia dobei, ascultătoare la comenzile ursarului, dovadă supremă a puterii omului de a îmblânzi sălbăticiunea…Şi alaiul… “ca la urs”…e spectaculos–pestriţ şi magic, pentru că te atrage, te chemă, te absoarbe…
Se adună amintirea anului aceluia în care urşii au trecut pragul... şi tocmai astfel de amintiri nu lasă pe unii oameni în casele lor în preajma sărbătorilor, tocmai pe aceste amintiri se mai bizuie tradiţiile”. (M. Munteanu)
O altă tradiţie este “Banda lui Bujor” legată de viaţa haiducului cu acelaşi nume, care a trăit prin părţile locului şi a cărui luptă cu stăpânirea fanariotă a devenit subiect de teatru popular. Haiducii impreuna cu potera isi joaca rolurile si emotia pune stapanire pe privitori. Sunt imbracati in costume populare, cu itari si cu opici, cu ii mestesugit lucrate si plete fluturand in vant sub caciulile brumarii impodobite. Jocul este plin de dramatism atunci cand Bujor este prins de potera. Finalul este insa unul fericit, haiducii se aduna, lupta cu potera si Bujor este eliberat. Si ce face romanul la bucurie, canta si joaca! Alaturi de haiduci sunt si muzicanti: clarinet, toba, trompeta si saxofon. Se incinge o mare hora si toata lumea-i fericita.
Au fost si cete de uratori cu Plugusorul, imbracati in costume populare romanesti, cu bici si buhai, cu urari adecvate timpurilor.
Au fost si capre vesele, impodobite cu panglici multicolore sau blanuri originale.
Au fost calusari, au fost mascati, au fost o multime de obiceiuri si datini, una mai mai frumoasa ca alta, toate insotite de trupe de muzicanti, care au incins atmosfera.
Desi a fost o zi insorita, temperatura nu a trecut de 0 grade si cu toate acestea oamenii au stat in piata orasului, imprejurul scenei, toata ziua. Spectacolul a inceput in jurul orei 10 cu parada trupelor, apoi fiecare trupa a urcat pe scena, a jucat si ne-a urat un an bun sanatos si plin de belsug. Spectacolul s-a incheiat in jurul orei 20, iar castigatorii, caci a fost si un juriu care a notat jocul fiecarei trupe, au fost anuntati pe la ora 21.
De fapt toti am fost castigatori si “jucatorii” si spectatorii.
A fost tare frumos!
Nu pot sa nu amintesc si ecourile prin presa scrisa, a aparut cate ceva la noi, dar si in presa straina, cititi aici
Am importat sarbatori de la altii, (Valentine’s day, Halloween) si suntem dornici sa vedem festivalurile altora (Venetia, Rio). Cred ca ar fi bine sa ne cunoastem si traditiile noastre asa cum este si acest festival.
Am sa pun si cateva poze pentru exemplificare si sper sa va placa.
Trimis de nicoletass in 25.01.11 13:05:10
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #CĂLĂTORII prin MOLDOVA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicoletass); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Desi am citit cu placere (si sunt de acord cu ideile promovate), trebuie sa retrag punctajul standard - gasesc ca aceasta categorie de recomandari generale nu se incadreaza printre cele admise in concurs.
Mutat la rubrica "Descopera Moldova" (deja existenta pe site)
Ca intra sau nu in concurs, mai putin conteaza. Mi-am dorit sa impartasesc si altora bucuria mea si sa le fac, oarecum, cunoscute aceste obiceiuri stramosesti si altora.
Si mie mi-a placut ce am citit! Multumim ca ai impartasit cu noi aceste obiceiuri, obiceiuri care in putine zone mai sunt pastrate asa cum ar trebui. Poze foarte semnificative. Felicitari!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 De la Mărășești pân'la Agapia. Hanu Ancuței și Cetatea Neamț — scris în 17.10.24 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Feb.2017 O particica din 'comorile' turismului romanesc: Cascadele Romaniei (IX) — scris în 18.02.17 de Testosu' din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2012 2 zile in judetul Neamt — scris în 24.08.15 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Valea Buzaului si nordul Moldovei - Un circuit cu bune si rele — scris în 23.08.12 de sniga din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2010 Incursiune in tara manastirilor I — scris în 22.09.10 de ionescunic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2009 Prin Moldova si Bucovina — scris în 22.04.10 de Michi din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2009 In cautarea pastravului de Radauti — scris în 23.12.09 de leuldinploiesti din PLOIESTI - RECOMANDĂ