ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.01.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Wiener Neustadt
ÎNSCRIS: 01.06.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 3 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Printre florile din Alpii tirolezi: zona Achensee

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Un sejur in Tirol este un lucru deosebit de placut si intotdeauna o experienta noua, asta chiar si pentru cineva care traieste in Austria, Bavaria sau in Elvetia, zone de asemenea predominant montane si limitrofe Tirolului.

Nu vreau sa intind povestea dar in cateva fraze voi incerca sa sintetizez un fenomen care din pacate schimba pregnant fata turismului si a unicitatii unor destinatii turistice, mai ales in cazul metropolelor de pe tot mapamondul: pierderea entitatii si traditiilor nationale.

Tirolul austriac un brand turistic la nivel mondial este sinonimul frumusetilor alpine, al vietii linistite departe de zbuciumul cotidian al marilor orase, un adevarat colt de rai alpin, o simbioza aproape perfecta intre om si natura.

Este greu sa patrunzi in aceasta lume creeata si ghidata dupa niste reguli si traditii vechi de secole, aici mai ales in sate ideea de globalizare sau notiunea de cosmopolit nu au nici o sansa.

In Tirol nu se aplica dictonul "nu ne vindem tara", pentru a o ceda primului venit, aici cel care vine trebuie sa se supuna si sa integreze ideea sau afacerea sa regulilor landului iar conservatorismul omului de rand este al doilea mare obstacol... Tirolul este una dintre putinele zone ramase inca neatinse de acest trend care se manifesta in Europa ultimilor ani si poate sansa sa de a ramane o destinatie turistica in care natura este principala atractie.

Tirolul ofera celui care li viziteaza o perspectiva turistica aparte si oricare zona am alege vom face o alegere corecta, multitudinea de atractii naturale fiind intalnita la tot pasul.

Profitand de o vara cum rar mi-a fost sa traiesc in Alpi, am fost atras de munte mai mult ca niciodata. Am inceput in iunie cu Dolomitii (vezi impresii) dupa care am calatorit in vestul Austriei la Bregenz unde am vizitat o familie de prieteni, la intoarcere ne-am oprit in Pertisau pe malul "marii tiroleze" cum se mai numeste Achensee, a urmat peste vreo doua saptamani o escapada si in Bavaria la fortareata lui Hitler unde am petrecut o zi si la minunatul Königssee, mai multe zile am urcat si pe muntii din jurul Vienei dar si in Styria, insotind si amici dragi din tara, ce mai a fost o vara cat doua la un loc :)

In Tirol, ne doream sa facem un popas de trei zile, la intoarcerea din Voralberg, prietenii care ne insoteau erau interesati sa vada zona Achensee, eu doream sa urc pe Rofan si sa simt aerul acela pur tirolian, sotia mea dupa cum spuneam mare admiratoare a florilor, de care anul acesta si din cauza arsitei prelungite nu s-a prea putut bucura... Atat cele de pe terasa cat si cele din gradina au avut de suferit cu toate eforturile depuse :), Rezultatele insa nu se apropie de Tirol, acestea se dezvolta asa de minunat fara ingrasamant chimic doar ajutate de clima umeda de peste noapte iar soarele nu dogoreste peste zii cu aceeasi putere, altitudinea medie de peste 1000mt. fiind determinanta.

Zona despre care va voi povestii a fost prezentata foarte bine si de @Adryana (vezi impresii), Alina53 (vezi impresii) sau mai nou in exelenta serie de 3 episoade a amicului @saxonul (vezi impresii). Toti la unison fiind incantati de peisagistica si oferta turistica din aceasta parte de Tirol.

Achensee, ne dezvaluie o panorama sublima, flancat intre doua lanturi muntoase, ai caror versanti ajung pe alocuri sa se intrepatrunda cu lacul, in altele lasand loc la mici insulite de verdeata, localitatile din jurul acestuia se intind pe ingustele petece de pamant gatuite intre apa si munte. Cei 9 km lungime sunt in proportie mare inconjurate de o sosea aceasta face legatura intre localitatile insirate de-a lungul malului si care in anumite pasaje isi urmeaza traseul prin tunele. Cele trei centre turistice importante din jurul lacului, Maurach poarta de intrare in aceasta zona aflata in sud estul lacului, Achenkirch situat in extremitatea nordica si Pertisau "perla lacului"aflata in partea vestica sub lantul muntos Karawendel. Partea vestica si anume capatul localitatii Pertisau nu mai comunica cu Achenkirchen prin intermediul traseului rutier, muntele fiind pe o distanta de 4-5 km abrupt intrand direct in lac nu a permis constructia unei sosele. Se poate ajunge doar cu vaporul sau pe un traseu turistic foarte spectaculos care in unele locuri este intretaiat de torenti si locuri unde iarna se produc datorita reliefului avalanse, trecerea acestora fiind vizibile si vara.

Gaisalm

Una dintre cele mai frumoase si usoare drumetii se poate intreprinde aici, la mijlocul distantei dintre Pertisau si Achenkirch se afla o superba poiana sau pajiste alpina intr-o scobitura a stancilor si lac, Gaisalm. Terminatia" Alm" este foarte frecvent intalnita in Alpi, insemnand pajiste alpina.

Am facut o parte din acest drum pe jos si am avut nevoie de aproximativ o ora jumatate, la dus am preferat confortul oferit de vapor. Este un loc idilic unde se pot fotografia niste cadre speciale, iar poteca care pe alocuri in portiunile mai inalte care pot ajunge pana la 15-20 metri de nivelul apei este prevazuta cu balustrada din lemn, iar pe alocuri amenajate trepte.

Adlerhorst sau cuibul de vulturi este ceea mai renumita atractie turistica din zona, este de fapt o constructie din cadre metalice care imita perfect forma unui cuib de vulturi supradimensional asezata pe unul din varfurile masivului Rofan, o stanca singuratica care aduce la forma unui cap urias de aici si numele, Gschöllkopf (cred ca acest cuvant compus deriva din: geschwollen - umflat sau inflamat respectiv, kopf - cap. Aceasta constructie cantareste circa 15 tone si are un diametru de cca. 8 metrii.

Pentru a ajunge la aceasta atractie noi am ales traseul clasic si anume din statia de teleferic din Maurach contra sumei de 19,50 €/persoana am urcat spre platoul Rofan aflat la o altitudine de 1840 mt. Panorama care se deschide din primele clipe ale urcarii este una splendida, poza nr. 1, care este de atunci si pe Notebook ca fundal, cred ca nu mai are nevoie de omentarii.

Exact la inaltimea platoulu (1840mt) i, coniferele incep sa dispara iar in peisaj apar doar crestele golase ale versantilor. Mai multe cabane rustice cu terase unde turistii pot lua o mica gustare sau savura o bere rece admirand peisajul care se intinde sub noi. O imagine parca surprinsa din din avion, lacul in diferite nuante de la albastru cerneala la tourquas deschis, iar localitatile bine delimitate cu casele de dimensiunea unor piese de lego si totul pe un fundal de un verde crud.

De la punctul de plecare din Maurach traseul se poate face si pe jos dar cei aproape 1000 mt. diferenta de nivel sunt strabatuti in 6-7 ore iar cu telecabina nu dureaza mai mult de 15 minute. De la statia superioara porneste o tiroliana care urca pana la cuibul de vulturi, diferenta de nivel este de 200 mt, lungimea apreciez 6-700 mt. pentru cei care au urcat cu telecabina taxa este de 8€, In timp ce sotiile savurau o cafea la o terasa noi am hotarat sa incercam si aceasta placere. Patru persoane au loc pe aripile acestui dragon am nimerit un loc dinspre interior, urcarea se face cu spatele la directia de deplasare, ultiimi 200 de metrii sunt in plan aproape vertical, capatul traseului fiind ancorat de constructia metalica, nu prea ai timp sa te dezmeticesti si am pornit in jos parca cu viteza mult mai mare, coborarea fiind mai palpitanta: youtube... Crampeiele din peisajul vazut de acolo, ne-au facut sa luam la coborare decizia sa mai urcam odata pe jos. Traseul vazut de jos de la nivelul cabanelor pare dificil, poteca inconjoara stanca dupa care se pierde pe la mijlocul acesteia dar cu toate ca a durat mai bine de o ora doar ultimii cca. 200 de metrii au fost mai dificil, mare parte din acestia fiind sub forma unor trepte de inaltimi inegale. Peisajul care se deschide de aici este unul fabulos o adevarata lectie de geografie, vaile Zillertal respectiv Inntal, varfurile de peste 3000 ale lantului Hohe Tauern sau ghetarul Stubai o panorama de 360 de grade uluitoare, toate detaliile geografice fiind atasate pe panourile din interiorul cuibului de vultur.

Pertisau, este o localitate selecta plina de savoare si rafinament, o faleza lunga pe partea centrala cu terase si restaurante moderne, lume eleganta si civilizata. La iesire inspre Maurach s-a construit un turn de belvedere din lemn de circa 15 mt. inaltime, chiar pe malul lacului, care m-ei da o nota de romantism si idilic zonei. Seara dupa o plimbare pe faleza am poposit la un bar foarte sic care merita cu siguranta recomandat. Peretii laterali precum si acoperisul in forme piramidale sunt din sticla avand la baza led-uri violet. Noaptea siluetele muntilor, lacul si stelele vazute din acest bar reprezinta o imagine unica: steinoel.at/vitalberg/cafe-bar.

Sa nu uitam de asemenea de unul dintre cele mai vechi trenuri turistice din Europa care a ajuns la venerabila varsta de 125 de ani si care pufaie inca pe pantele muntelui...

Alpbach

La doar 25 km est de Pertisau inramat de lantul muntos Kitzbühler Alpen, se afla unul dintre cele mai frumoase sate din Alpi, pentru cine viziteaza aceasta zona un obiectiv de neratat. Votat de asemenea drept cel mai frumos sat cu flori al Europei, Alpbach este simbolul satului rustic tirolez. O incursiune de cateva ore in interiorul acestei bijuterii alpine, este de ajuns pentru a va face o parere despre traditiile si stilul de viata tirolez. Satul acesta a fost izolat de restul lumii pana in anul 1930 cand s-a facut legatura rutiera cu localitatile aflate langa valea Innului... Aici vesmantul popular este purtat indiferent de zii si sezon cu aceeasi mandrie iar casele inalte si vechi din lemn unele cu o vechime ce dateaza din secolul XII, vor afisa vara cele mai frumoase decoruri florale vazute in vreo localitate. Multe dintre reclamele de prezentare a regiunii Alpilor folosesc fundalul din aceasta zona.

Un sat aflat intre crestele Alpilor un simbol al Tirolului o imagine care pe noi ne-a fermecat un nume care merita retinut, Alpbach. alpbachtal.at/en/summer/inspiring-summer.


[fb]
---
Trimis de claudiu 71 in 21.01.16 09:14:21
Validat / Publicat: 21.01.16 14:37:36
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.

VIZUALIZĂRI: 5392 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (claudiu 71); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vedere din telecabina Rofan, in plan apropiat statiunea Maurach, respectiv Achenkirchen in plan departat
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 74200 PMA (din 59 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

23 ecouri scrise, până acum

mishu
[21.01.16 14:55:23]
»

Votat cu mare placere si aceasta continuare. Totul pare ca in basmele pentru copii iar pozele sunt de poveste. Felicitari inca o data.

sebigeanina
[21.01.16 15:05:52]
»

Claudiu m-ai îmbolnăvit cu ce postezi aici.

liviu49
[21.01.16 15:31:24]
»

@claudiu 71 - Mare pacat ca avem doar o viata! Citind articolul si, mai ales, vazand pozele imi pare rau ca m-am nascut prea devreme ca sa mai pot vedea ce ar trebui vazut in Austria. Am facut febra musculara la aratator pentru a vedea si vota toate pozele, mai ales ca a trebuit sa le mai admir inca o data.

Va invidiez, in sensul bun al cuvantului, pentru sansa de a putea vedea aceste minunatii ale naturii. In cele 5 zile petrecute la Lofer, in apropierea Tirolului, am reusit sa vedem multe locuri frumoase (Salzburg, Hallsatdt, Berchtesgaden, Zell am See, ) dar in Tirol nu am avut timp sa ajung. Acum imi pare rau! Dar nu le poti vedea pe toate in numai 5 zile.

Spiritul conservatorist (eu i-as spune respect fata de traditie) care presupune perpetuarea traditiilor de secole de catre localnici si cei care se stabilesc acolo merita tot respectul nostru, care de multe ori nu avem alta grija decat de a distruge ce ne-au lasat predecesorii nostri. In Austria am remarcat mai peste tot grija de a pastra si conserva cladirile vechi, traditionale, de a duce mai departe modele de viata specifice acestor locuri. Nu am nimic cu cladirile noi, moderne, cu autostrazile, cu trenurile de mare viteza, cu calculatoarele, toate noutatile, dar sa nu distrugem ce am mostenit de la inaintasi.

As mai remarca patriotismul austriecilor, care nu se rusineaza cu steagul lor, cu culorile acestui steag. In pozele cu numarul 18 si 19 la balcoane am vazut flori in culorile rosu si alb, culorile steagului austriac, asa cum am mai vazut si in alte locuri, dar nu am auzit sa fie certat cineva pentru acest patriotism. La noi daca vopsesti ceva in culorile tricolorului romanesc esti catalogat nationalist, in sensul rau al cuvantului si nu vreau sa imi amintesc cu ce vorbe vei fi alintat si te alegi cu frigiderul plin in mod sigur. Aduceti-va aminte de vorbele care i s-au adresat lui Funar la Cluj. Dar destul cu nostalgiile!

Jos palaria pentru cele scrise si va doresc multe calatorii si am facut abonament la urmatoarele articole, pentru a fi sigur ca nu scap ceva interesant!

gettyy
[21.01.16 15:47:23]
»

@claudiu 71 -

WOOOOW!!!

Minunat acest review, iar pozele sunt superbe!!!

Mi-ai înseninat ziua și mi-au umplut sufletul de bucurie... în această zi atât de geroasă!

Te felicit din suflet!

Vacanțe la fel de frumoase și în 2016!

claudiu 71AUTOR REVIEW
[21.01.16 15:48:56]
»

@mishu -

Multumesc pentru vizita si aprecieri, de piatra sa fii si tot te maguleste asemenea atitudine la "corazon"sau mai bine zis merge direct la"Herz", sa ramanem in zona .

Planurile tale sunt de admirat, in 2 saptamani se pot vedea multe zone si atractii turistice.

Sunt convins ca dupa un asemenea periplu, vei avea o experienta minunata iar odata intrat microbul in sange...

vei revenii cu siguranta.

claudiu 71AUTOR REVIEW
[21.01.16 15:54:05]
»

@sebigeanina -

-. draga colega, aici pe AFA microbul turistic are mediu propice pentru inmultire. Ne infectam unii de la altii.

PS. Nu am FB, de aceea prefer AFA , un virus imi ajunge.

webmaster
[21.01.16 16:04:30]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

violetacurpan
[21.01.16 16:26:00]
»

Superba destinatie, superb review, superbe foto. Felicitari!

Abia astept sa ajung si eu in Austria, sunt atat de multe de vazut...

claudiu 71AUTOR REVIEW
[21.01.16 16:26:29]
»

@liviu49 -

Eiii, vezi draga Liviu asta am incercat sa-i transmit si colegului @Mishu, pe plan turistic Austria da dependenta .

Drapelul national este asociat in multe tari cu cel mai de pret simbol al unui popor iar cine nu-l accepta inseamna ca nu face parte din el. Decenta si bunul simt insa trebuie sa primeze, stilul pompos luand exemplu Coreea de Nord actuala trece deja in alta latura.

Cuvintele tale de final vor insemna o provocare destul de grea pentru mine dar voi incerca sa tin sus "stindardul".

claudiu 71AUTOR REVIEW
[21.01.16 16:34:51]
»

@gettyy -

Sa fie ziua geroasa dar senina in suflet iar soarele chiar la minus grade ne aduce aminte ca vara viitoare sigur v-a veni.

Ma bucur sa pot da imbolduri turistice la inceput de an si voua va doresc un an cum n-a mai fost altul si asta pe toate planurile

claudiu 71AUTOR REVIEW
[21.01.16 16:38:05]
»

@violetacurpan -

Te-am pus in garda, nu ratati Tirolul.

Macar un coltisor, cateva ore si totul v-a arata altfel.

Chiar merita dati bani pe un asemenea leac austriac

violetacurpan
[21.01.16 20:35:55]
»

@claudiu 71: Cu siguranta voi tine cont de toate sfaturile pe care mi le-ai dat, si-ti multumesc inca o data pentru acest lucru.

Marea mea problema (din pacate) este ca eu calatoresc foarte putin, de aceea cand plec, plec deja cu ,,temele facute". In privinta Austriei sunt sigura ca nu voi fi dezamagita in schimb, nu stiu cum voi comunica. Eu sper totusi ca gazdele sa stie ceva engleza sau italiana, prin semne nu am vorbit niciodata si nici nu-mi face placere :- (

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[21.01.16 21:12:59]
»

@claudiu 71: multumesc, iti raspunde colega Mishu ????

claudiu 71AUTOR REVIEW
[22.01.16 00:07:32]
»

@violetacurpan -

Comunicarea nu cred ca va fii o problema, in marea majoritate a locatiilor se vorbeste engleza mai ales unde gazdele au o varsta pana la pragul de 50, dupa care vorbitorii de engleza se mai reduc dar asta nu este o regula.

zlatna
[22.01.16 09:27:41]
»

Foarte bun articolul. L-am citit cu placere. Am vazut prin luna decembrie un reportaj despre acesta statiune lapostul de televiziune Travel Mix (draga Web daca nu am voie sa spun numele postului sterge-l te rog). Mi-a placut zona de atunci, dar acum cand am citit acest articol si am vazut si pozele mi s-a facut un dor de duca...

Felicitari inca odata.

tache
[22.01.16 15:17:39]
»

@claudiu 71 - Am citit pe nerasuflate inca una din cele 1001 de povesti din lumea de basm a Austriei, spusa cu har.

Esti privilegiat, Claudiu, pentru ca te afli in mijlocul unor locuri asa frumoase. Dar esti si generos, pentru ca ne trimiti si nou crampeie, fie dezvaluind unora, fie amintind altora, locuri de poveste.

adryana
[22.01.16 17:15:08]
»

Minunat ! Nu iti trebuie multe cuvinte sa descrii frumusetile acelor locuri.Cuvintele sunt in plus. Si voi toti care priviti aceste fotografii, imaginati-va pentru o clipa ca in realitate este cu totul altceva.Este si mai frumos. Si va garantez ca daca veti ajunge acolo pentru prima data cu siguranta nu veti uita niciodata aceasta parte a Austriei.Eu sunt o norocoasa ca am putut sa ajung acolo,sa privesc lacul,chiar daca vremea a fost asa cum a fost si nu a tinut cu noi.Mergeti vara si nu veti regreta.

Amintirile mele din Pertisau raman vii peste ani si cu siguranta nu se vor sterge.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
saxonul
[22.01.16 20:01:13]
»

@claudiu 71 - Salutare! Mi-ai trezit amintiri frumoase cu articolul ăsta. Superbe fotografii, ai prins si o vreme nemaipomenită. Mâine este coborârea de la Kitzbuhel - Hahnenkamm Streif - obligatoriu de văzut, mai ales că se transmite și pe Eurosport în direct.

Dan&Ema
[23.01.16 11:21:08]
»

Wunderbar, Claudiu! Minunat! De cand tot vorbesc cu mine si imi spun ca vreau sa ajungem si noi intr-o vacanta in Tirol, in Alpii austrieci. Eu am strabatut de 2 ori zona dar nu am ramas niciodata mai multe zile cu mic cu mare. Sunt locuri unde tursimul e la loc de cinste.

Felicitari si pentru poze, m-au delectat!

Iar pensiunile / hanurile pline cu flori la balcoane sunt de milioane. Despre munti si peisaje nu mai spun nimc altceva decat ca muntii sunt pasiunea mea iar Austria ma tot cheama.

Ma bucur ca la urmatorul vot iti revine binemeritatul Zuperbonus!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
claudiu 71AUTOR REVIEW
[24.01.16 17:43:10]
»

@zlatna-

Cunosti vorba aceea din popor:"Pofta vine mancand". Din moment ce ai apetit, de ce nu? Un sejur in aceste zone devine tot mai accesibil si datorita autostrazii care inainteaza cu pasi timizi dar constant.

Cat despre imagini, acestea reflecta doar peisajul din pacate sentimentele traite live, la fata locului nu sunt redate, cum dealtfel sublinia si Adryana.

Sunt incantat de interesul tau pentru Tirol si nu numai.

@Adryana, te stiu o mare admiratoare a zonelor montane din Austria si Italia iar cuvintele tale sunt o buna reclama facuta acestor zone din Alpi.

Ma bucur deja de proxima noastra intalnire de la Cincis.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
claudiu 71AUTOR REVIEW
[24.01.16 18:38:09]
»

@tache -

Mai demult m-a impresionat placut statusul unui user de pe un site de turism, acesta si-a scris urmatoarele in dreptul avatarului:"Eu traiesc acolo unde altii isi petrec vacantele"

Referiror la generozitate, poate este mai mult o placere, aceea de a primii si de a da mai departe.

Aducand aceste amintiri pe site ma gandeam la cei care sunt datori Tirolului cu un sejur si tu te numeri printre ei

Se anunta o vara frumoasa!

@saxonul

Te salut prietene al muntilor!

Am incercat sa redau o recenzie ceva mai diferita decat a ta dar a fost foarte greu sa te egalez, tu ai facut-o mai bine si ma inclin chiar daca eu am deviat si spre suprafata.

Ai avut si avantajul deschiderii sau cum s-ar zice la ski, ai ravasit pista

Cat despre Streif, ce sa zic, vreme a fost un pic prea tare si a influentat mult desfasurarea.

Bine ca a castigat un tirolez, m-am saturat de norvegieni.

In mai, iunie o sa facem un hiking tour spre lacul nostru de care am vorbit, sa-mi iau revansa

Voi, vizitati Dolomitii?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
claudiu 71AUTOR REVIEW
[24.01.16 18:56:17]
»

@Dan&Ema -

Gata, s-a facut pe cand? Detaliile le discutam la Cincis, oricum cu un ghid insistent dar gratis te-ai ales

Bis bald und auf Wiedersehen.

saxonul
[25.01.16 12:12:45]
»

@claudiu 71 - Așa intenționăm, să mergem in Dolomiți la vară, dar în prima parte din august. Îmi pare rău că nu putem în mai-iunie, mi-ar fi plăcut o întâlnire pe malul lacului

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, claudiu 71, Dan&Ema, gettyy, liviu49, mishu, saxonul, sebigeanina, tache, violetacurpan, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă mini-regiunea Achensee:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064631938934326 sec
    ecranul dvs: 1 x 1