Achensee! Ochiul albastru al Tirolului (II)

TIPĂREȘTE

Ziua a 4-a: Telecabina Rofan – Erfurter Hütte (1.840 m) – Vf. Gschöllkopf (2.039 m) – Erfurter Hütte – Dalfazalm Hütte. În această zi ne-am propus sa urcam iar pe platoul Rofan cu telecabina si de acolo sa o luam pe unul din numeroasele trasee. Sus, dupa o analiza rapida a tabliţelor indicatoare şi a timpilor, fetele au votat pentru cea mai scurta tură: urcarea pe Vf. Gschöllkopf (2.039 m).

Fiind in minoritate, desi initial eu as fi dorit sa urc pe Rofanspitze (2.259 m), m-am supus, urzind planuri de revanşă pentru ziua urmatoare. Urcuşul pe vârful cu nume imposibil – încercaţi să proununţaţi GSCHÖLLKOPF – este că nu prea vă iese? – nu e cine stie ce, cam 1,5 ore din care doar o ultima parte mai abrupta. Sus pe varf este o platforma de belvedere rotunda (platforma Adlerhost), o construcţie având drept balustrada de protectie o împletitura fantasmagorica de fier-beton contorsionat. Mă rog, e artă modernă, dar cam ruginită... Privelistea de acolo e fabuloasă, se vede tot masivul Rofan, lacul Achen şi până hăt-departe Masivul Karwendel, cu numeroasele lui varfuri, majoritatea de peste 2.000 m. Amatorii de tiroliană sunt traşi de jos, de pe platou, pâna sus în preajma platformei Adlerhost, de unde sunt lăsaţi sa alunece pe cablu, cam cu 80 km/h, înhamati cate 3-4 pe un cadru cu aripi de vultur. Alunecarea de la 2.000 m la 1.800 m e spectaculoasă, nu costă decât 9 euro.

În fine, dupa ce ne-am săturat de priveliştea somptuoasă de pe varf (chiar asta e cuvantul: somptuoasă!) am coborât pe platou la 1.840 m unde am dezbatut la o bere la cabana din preajma locului de plecare AirRofan problema dacă să ne suim în tiroliană sau nu. Daca înainte de bere eram decişi pentru tiroliană, dupa bere nici unul din noi nu mai era prea hotarât pentru chestia asta. Ciudat, nu stiu ce au pus aştia în bere de ne-am răzgândit! În mod normal, trebuia să fie invers!

Am hotarât pana la urma sa mergem din nou spre Dalfazalm hütte (traseul din ziua 1) pentru un pranz austriac la terasa cu vedere la lac si nume interesant: Dalfaz – orice o fi însemnând, parca nu-mi sună austriac, prea puţine consoane alaturate! “Alm”, dupa cum am explicat in 2012, inseamna păşune alpină; e o terminaţie care se găseste în denumirea multor cabane si zone de gol alpin din Austria.

Dupa prânz, reîntoarcere la Erfurter hütte (unde este şi statia de sus a telecabinei Rofan), coborare cu telecabina.

Dupa-amiaza, ca în majoritatea zilelor, plimbare pe malul lacului Achen pentru dez-obosire :).

Ziua a 5-a: Pertisau – Gramaialm hütte (1.263 m) – Gramai Hochleger hütte (1.756 m) – Gramaialm hütte (cca 5 ore). (Sper ca aţi înţeles deja ca hütte = cabană).

Cu maşina din Maurach pana la Pertisau, unde am intrat in Parcul National Karwendel contra unei taxe de 4 euro/maşina (reducere de la 4,5 euro, avand Achensee Erlebnis Card).

Se poate intra cu masina în aceasta arie protejată doar pe o distanţă limitată, pe ambele văi de acces. La cca 1 km de bariera de taxare drumul asfaltat se bifurcă: spre stanga spre cabana Gramaialm, pe valea Falzthurntal, cca 11 km de Pertisau; tot inainte se merge pe valea Gerntal spre cabana Gernalm, cca 6 km de Pertisau. De la ambele cabane – puncte terminus de acces auto, pornesc numeroase trasee de hiking în Masivul Karwendel.

Am ales pentru aceasta zi sa mergem cu masina pana la Gramaialm hütte şi de acolo sa urcam in creastă. E o cabană foarte frumoasa, cu o mica ferma de animale alături, spre deliciul celor mici: 3 capre, doi iezi jucausi – atracţia majoră, 2 oi, un ţap cu coarne falnice; 2 purcelusi, găini dintr-o rasa fotogenică, raţe.

Am lasat pozele pentru întoarcere şi am plecat spre creastă, la cabana Gramai Hochleger.

Un drum frumos, de cca 2 ore, cu un urcus consistent de la 1.263 m (Gramaialm) pana la 1756 m (Gramai Hochleger). Se părăseste valea Falzthurntal (aici iar e un mic pleonasm, „tal” inseamna „vale”, dar asa e scris pe hărti, asa ca „monsieur se scrie, monsieur se citeste”) si se urcă pe versantul unui circ glaciar strajuit de varfurile Sonnjoch (2.457 m), Hahnkampl (2.080 m), Lamsenspitze (2.508 m) si Rauher Knöll (2.278 m).

Poteca se strecoara la inceput prin padure, apoi iese la gol alpin urcand continuu, traversand 2 mici pârâiaşe cu apă rece şi bineînţeles, potabilă. Pe versantul opus se vede o cascadă de toata frumuseţea, în spate, dincolo de valea unde se afla Gramaialm se înalţă un pisc de piatră spectaculos (banuiesc de pe harta ca este Rauher Knöll) cu multe grohotişuri. Sus, la orizont, se vedea creasta; părea foarte îndepartată, dar în realitate în 1-1,5 ore se ajunge la ea odata ce ai ajuns la golul alpin.

Ne întalnim pe drum cu niste „rangeri” austrieci, judecand dupa uniformele lor verzi militaroase, cu palarii asortate. Grüß Gott! (Ei) / Salut! , zicem noi. Mai tarziu aveam sa observ ca prin zona se saluta mult si cu „Servus” cu inimitabilul „r” in pronunţie germana. (Am gasit deci şi explicatia ca si în Ardeal este încetaţenit de mult acest salut, pe filiera săsească). Asa ca am început şi noi sa salutam cu „Servus” şi sa ne simtim mai de-ai locului :).

Am ajuns cam transpiraţi la Gramai Hochleger (sau Hochalm – păşunea de sus, cum scrie pe placuţa de deasupra usii de la intrare). Pe indicatoare, ca şi pe harti, scrie insa Hochleger, asa ca am folosit aceasta denumire.

Am ajuns la cabană un pic înaintea fetelor, (ca de obicei de altfel :)). Un cabanier simpatic m-a întampinat într-o austriacă indescifrabila. „Sorry, only English! ” zic eu. El o dă la întors: „What can I do for you? ” cu accent german f. simpatic. Eu: „You can do for me a lot: three beers, please! ” El: „THREE??!! ” Eu: „of course, I am not alone :) ” S-a linistit omul ca nu sunt vreun beţiv care merge cu beţe de trekking pe 3 cărări şi a disparut în cabană. Au ajuns şi fetele, iar sora mea, ca de obicei, mofturoasă: Eu nu vreau bere, vreau un ceai cu rom! Alo, Herr cabanierul, can I change the order, please? Rhum tea, bitte, ca s-a lasat un nor pe cer si sor’mea e cam friguroasa! No problem, lumea e amabila peste tot în Austria, daramite la 1750 m unde omul calca mai rar.

Am savurat berile (eu si nevasta mea), sor’mea ceaiul cu rom şi ce sa faci la 1750 m? Ori sus în creasta (mai erau 15 minute până acolo), spre Hahnkampl, ca e mai accesibil decat confraţii lui de peste 2.200 m, ori înapoi direct jos la Gramaialm, pe unde am venit. Este un traseu care pleacă de la Gramai Hochleger, vireaza spre sud peste Hahnkampl, apoi la Lamsenjoch si se întoarce la Gramaialm. Cam înca 4-5 ore de mers. Îl ochisem incă de acasă. Dar dupa o bere, respectiv ceai cu rom, perspectiva asta nu parea de actualitate după părerea fetelor, asa ca am luat-o înapoi pe acelaşi drum direct spre Gramaialm, unde am ajuns tocmai bine pentru masa de pranz.

De data asta am mai gasit în meniu un cuvant familiar: gulasch! Mai precis Bauerngulasch, adica „gulaşul ţăranului” mai pe româneşte. Sătul de atâtea sniţele, am comandat Bauerngulasch, care conţinea şi o uriasa galuşcă de pâine pe langa gulaşul stiut. Aşa ca desi uitasem sa comand şi pâine, nu a fost nevoie, găluşca şi-a făcut treaba. Fetele, ca de obicei, salate, ca sa faca concurenţă animaluţelor de la fermă, pe care le vedeam de la terasa cabanei. Plus pâine lichida, adica bere austriaca, no more rrrhum tea!

Cam asa s-a dus 2/3 din zi, restul nu e interesant: plimbare pe lângă lac dupa-amiază, scrabble la hotel seara.

Ziua a 6-a: Pertisau – Feilalm (1.380 m) – Feilkopf (1.562 m) – Pertisau.

Din nou cu masina pâna la Pertisau, 4 euro la bariera ca să intrăm in Karwendel Park, ca şi în ziua anterioară. Numai că de data asta am lasat maşina cam la 1,2 km după bariera de taxare, pe drumul spre Gernalm, unde este un indicator de poteca montana care zice: Feilalm – 1,5 h. Este şi o mică parcare semi-amenajată (cu pietriş), la marginea pădurii. (Free parking :))

De la şosea se intră pe potecă în pădure, prin care se merge cam o ora si ceva. Se iese din pădure într-un drum forestier, de unde în cca 20 minute se ajunge la cabana Feilalm (1.380 m). Ne-am întalnit pe acest drum forestier (care vine din soseaua asfaltata, dar mai departe de locul unde lăsasem maşina) cu câţiva amatori de mountain-bike, cum de altfel ne-am întâlnit cam peste tot unde existau piste pentru aşa ceva. Amatori înseamna aici inclusiv oameni de + 50 ani, multe femei, echipaţi perfect (cască, manuşi, bidonaş cu apă, sac de spate cu tot ce trebuie în el în caz de vreme rea etc.) care trag tare la deal pe aceste piste, iar unde panta e chiar peste puterile lor, descalecă şi împing bicicleta.

La cabanele unde se poate ajunge cu bicicleta exista suporţi speciali pentru parcarea bicicletelor. Pe potecile unde nu e voie sa se intre cu bicicleta, pentru că traseul e fie prea periculos, fie nu e amenajat corespunzător, exista la intrare un semn cu o bicicleta taiată, care indică acest lucru şi se respectă. (Nu ca la noi, unde într-unul din anii trecuţi, înainte de faimoasa extindere a partiilor de schi din Poiana Braşov, era cât pe ce sa fiu luat pe sus de un mountain-biker care cobora vertiginos pe poteca de picior care coboară de pe Postavaru în Poiană, marcata cu cruce rosie).

În fine, la Feilalm - aţi ghicit – este o alta cabană cu terasă cu vedere superba spre Achensee – vezi foto. Am lăsat fetele pe terasă la un pahar de vorbă şi unul de bere şi am plecat spre Vf. Feilkopf, cam 30-40 minute de urcat de la cabană. Traseul e uşor, iar odata ajuns sus ai altă privelişte care-ţi taie răsuflarea. Varful (1.562 m) e marcat cu o cruce mare, lângă care se află o bancă, din păcate ocupată atunci ca şi în următoarele 15-20 minute de o doamnă. M-am fâţâit eu pe acolo făcând poze, doamna nimic, nici gând sa plece de pe bancă! Părea că are de gand să stea mult şi să mediteze acolo... nu i-am luat-o în nume de rău, locul te îndeamnă la visare. Tot aveam nevoie de elementul uman în poza de vârf, asa că am tras o poză discretă, din profil, în care am prins şi crucea, şi banca, şi doamna, şi lacul şi munţii. Păi dacă n-a vrut nevastă-mea sa meargă pe vârf, ce să fac: m-am adaptat condiţiilor locale!

Fetele mă aşteptau la bere, aşa că am lasat doamna în visarea ei şi am coborât înapoi la cabana, pe terasa însorită. De aici, înapoi la maşină pe acelaşi drum prin pădure, mai umbros şi mai scurt; a fost şi drumul forestier o opţiune la coborâre, dar era mai lung şi ajungea mai departe de locul unde lăsasem maşina, plus ca trebuia să mergem mai mult prin soare. Şi a fost un soare în ziua aia, de te rugai să mergi numai prin pădure, la umbră. Cam 26-27 grade Celsius... şi asta la munte, în Tirol, la 1.400-1.500 m unde temperatura medie multianuală în august este 21-22 grade; trăiasca cremele de protecţie UV 50!

La maşină, mi-a venit ideea sa mergem cu telegondola Karwendel, că tot eram în zonă, să mâncăm sus, pe terasa Karwendel Alpen Haus.

Zis şi făcut: parcat maşina în parcarea de la statia de jos din Pertisau, urcat cu telegondola; traiască Achensee Erlebnis Card :) Aici am o menţiune de făcut: faţă de 2009 şi 2012, unde la toate parcarile ce deserveau statiile de telecabina era parcarea gratis (şi la Kaprun şi la Zell am See, Dachstein etc.), în acest an în toate parcarile cât de cât amenajate austriecii au introdus automate de parcare. La Karwendel Bergbahn din Pertisau parcarea era 2 euro pentru până în 4 h şi 3 euro peste 4 h. Nu mi-e clar nci acum dacă era gratis parcarea dacă foloseai telegondola, iar explicaţiile numai în germana afisate în zonă nu aveam cum să le înteleg. Am înţeles în schimb perfect semnul de ridicare a maşinii în caz de neplata parcării, aşa ca nu am riscat nimic :).

Am urcat deci cu telegondola sus pe Zwölferkopf, la Alpen Haus şi până a venit mâncarea am tot facut poze de pe terasă, priveliştea fiind, aţi ghicit, somptuoasă!

La meniu, Nudelsuppe (supă cu tăiţei) cu bucăţi de crenwurst fiert înauntru (dar crenwursti din ala ca pe vremea bunicii, nu praful asta roz, cărămidă pisata cu apă, tras în tub, fără gust, care se gaseşte în România). Plus nelipsitul sniţel, că eram curios dacă pun şi aici gem de coacaze alături. Nu au pus. Plus nelipsita bere austriacă, Zipfer parca de data asta.

În restul zilei, nimic demn de semnalat pentru cititorii AFA.

(va urma)

---

VIZUALIZĂRI: 2565 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI