În vizită la Geoagiu, dar nu pentru băi

TIPĂREȘTE

După Arboretumul din Simeria vezi impresii și I Giardini di Zoe din Banpotoc vezi impresii, un alt popas, ceva mai lung, aveam să facem tot în județul Hunedoara, la Geoagiu Băi.

De mult de tot, pe vremea când puricii se potcoveau cu nouă ocale de fier și săreau până la cer iar eu aveam veo zece anișori, am petrecut acolo două sau trei zile împreună cu părinții și familia uneia dintre mătușile mele, în cadrul unui circuit prin țară cu mașina. Sejur din care nu îmi amintesc decât ștrandul cu ape termale în care m-am bălăcit ore în șir cu tata, mare iubitor de apă (l-am moștenit, doar că el era, spre deosebire de mine, un excelent înotător).

De la acea unică și îndepărtată vizită n-am mai ajuns la Geoagiu decât iată! în august 2025, în excursia „Mărginimea Sibiului și Transilvania ce o-nconjoară” , organizată de o agenție de turism. Dar, din păcate, nu pentru a face o baie la ștrand, ci pentru vizite la obiectivele din stațiune.

Of, grea și obositoare e viața de turist!

Băile se află la cca 30 km de Simeria: de pe A1 (E68) se intră pe drumul județean 705 și după vreo 5 km se pătrunde în orașul Geoagiu, de care aparțin Băile, aflate la alți 6 km distanță. Dacă nu ai mașină e cam complicat de ajuns: trenul nu trece pe acolo, deci va trebui să cobori la Deva sau Orăștie și să iei pe urmă un microbuz sau taxi. Poate că din cauza accesului oarecum dificil Băile nu sunt atât de populare pe cât ar merita.

Situată într-o zonă deluroasă, la o altitudine de 350 m, la poalele Munților Metaliferi și la confluența râurilor Geoagiu și Mureș, stațiunea se află pe locul unei așezări antice denumită de daci, care se pare că se scăldau pe acolo, Germisara (de la „germ” = cald, și „sara” = apă). Iar romanii i-au zis Thermae Germisara sau Germisara cum thermis. Este una din cele trei terme din țara noastră care datează din epoca romană, celelalte fiind Aquae, la Călan, și Herculaneum (Băile Herculane). Toate trei se află acum pe lista indicativă a monumentelor din patrimoniul mondial UNESCO, în așteptarea înscrierii pe prestigioasa listă.

Germisara se afla pe „drumul aurului” din Munții Apuseni, care lega Ulpia Traiana Sarmizegetusa de centrele miniere de la Zlatna, Abrud și Roșia Montană, și dintre cele trei terme antice, a păstrat cele mai valoroase vestigii ale epocii romane – bazinele termale înconjurate de temple și altare, drumul roman pavat cu dale poligonale, tabăra militară (castrul).

După cucerirea Daciei de către romani, un detașament din Legiunea a XIII-a Gemina, cantonată la Apullum (Alba Iulia), a ajuns pe aceste meleaguri și a descoperit apele termale, după care a purces la construirea castrului și realizarea unei instalații balneare prin săparea de bazine în stâncile calcaroase. Inscripțiile rămase din acele vremuri au relevat numele constructorului, dar și mărturia unui ofițer roman care mulțumea divinităților și lui Esculap pentru efectele tămăduitoare ale apelor, care îl salvaseră de la moarte.

Și guvernatorii provinciei frecventau băile. Ei sunt cei care se crede că au dispus ridicare unui altar închinat lui Esculap și Hygeei, zeița sănătății. A existat și un templu dedicat nimfelor, precum și alte altare sau statui, iar săpăturile arheologice au scos la lumină monede și obiecte din aur.

După retragerea romanilor din Dacia, băile nu mai apar mul timp menționate în documente și se presupune că au fost abandonate. Abia la mijlocul secolului al XVI-lea, regina Isabela, soția lui Ioan Sigismund Zápolya, regele Ungariei, a poruncit refacerea lor.

În secolul al XIX-lea Germisara a fost redescoperită și în perioada comunistă a fost transformată într-o stațiune baneo-climaterică frecventată îndeosebi de sindicaliști, pentru ca după 1990 să cadă într-o oarecare uitare.

Trist dar adevărat!

Pentru efectele terapeutice ale apelor de la Geoagiu, citez de pe site-ul www.go. hunedoara.com:

„Factorii naturali de cură constau în ape minerale alcaline, ușor sulfuroase,  bicarbonatate, magneziene, mezotermale și termale (29 – 32 grade C); nămol de turbă, feruginos, climat sedativ.

Indicații terapeutice: afecțiuni ale aparatului locomotor (reumatism, nevralgii); afecțiuni ginecologice; boli de nuriție și metabolice; afecțiuni dermatologice; hepatită; colicistită cronică.

Aerul ozonat și mereu împrospătat de brizele montane recomandă stațiunea și pentru tratamentul unor boli ale sistemului nervos, în stări de oboseală, surmenaj, anemii, nevroze.”

Ce am văzut/făcut la Geoagiu?

Autocarul ne-a lăsat în apropierea unui complex hotelier, unde am fost întâmpinați de un ghid local de la Centrul de Promovare Turistică, un tip doldora de informații și nemaipomenit de volubil, care a vorbit aproape nonstop toate cele cca. trei ore, cât am stat în Geoagiu.

Sub îndrumarea sa, am pornit spre primul obiectiv: cascada Clocota. Drumul din centrul stațiunii până acolo, deși nu lung, mi-a pus probleme din cauza pantelor. Am străbătut o stradă și am ieșit practic din oraș, intrând în pădure, și înaintând, am dat de un pinten deluros în capătul căruia, de pe un versant calcaros, curgea apa. Pe tăpșanul înierbat se putea face plajă și în apropierea cascadei au fost amplasate câteva bănci.

Ce bine!

Clocota – a cărei denumire nu necesită explicații suplimentare – nu e o cădere de apă foarte înaltă. Pe site-uri am citit că ar avea 38-43 m și lățimea de 22 m, dar lucrul cel mai interesant este că nu îngheață niciodată. Asta pentru că, deși s-a format pe râul Clocota, adună toate cele 16 izvoare termominerale din zonă, apa plată fiind călduță și pură.

Ca orice cascadă care se respectă, are o legendă, cam banală poate, în sensul că am întâlnit-o, în diverse variante, și cu alte ocazii. Se zice că pe vremea Imperiului Austro-Ungar, un ofițer s-a îndrăgostit de fata morarului din sat, pe care părinții au obligat-o să-i accepte cererea în căsătorie. Numai că fata iubea un alt băiat și disperată, s-a aruncat de pe stânci în cascadă, punându-și capăt zilelor.

Frumoase locuri, păcat că drumul e cam dificil pentru vizitatorii cu probleme de mobilitate, așa ca mine.

De la Clocota am pornit, cu ghidul local Claudiu în frunte și în șir indian, înapoi către centrul stațiunii, ocazie cu care am constatat cu surprindere că elementul uman era aproape cu desăvârșire absent. Să fi fost toată lumea la tratament la centrele spa din hoteluri? Nu prea îmi vine a crede. Bref, am găsit Geoagiu Băi cam pustii pentru perioada aceea din an – sfârșit de august. La un moment dat, ne-am intersectat cu primarul nou ales – un bărbat tânăr și drăguț care sper să facă mai mult pentru promovarea stațiunii.

Ușor-ușor am ajuns în parcul umbros și bine întreținut, declarat rezervație naturală. Pe cele 8 hectare ale sale se află trei izvoare cu apă mezotermală, captate prin jgheaburi, fiecare cu indicații specifice, utilizate pentru cura internă, mai ales pentru afecţiuni digestive, biliare și cele legate de colon.

Așezați cuminți pe marginea unei cișmele, la izvorul Tămăduirea, l-am ascultat pe domnul Claudiu, care ne-a explicat diferențele dintre apele mezotermale și cele termale și hipertermale. Și, ca să mă dau doctă, iată-le: apele mezotermale provin de la mai mică adâncime și au temperaturi mai mici decât cele hipertermale – între 30 și 40 grade Celsius.

După această lecție balneo, ne-am îndreptat pe un drum forestier către Grota haiducilor, un obiectiv menționat în toate descrierile stațiunii dar care pe mine nu m-a impresionat deloc; e doar o mică gaură întunecoasă. Ghidul a insistat să ne spună legenda conform căreia niște haiduci care furau de la bogați și dăruiau săracilor ar fi ascuns în grotă o comoară. În schimb, eu am citit că trei iobagi participanți la Răscoala din 1784 a lui Horia, Cloșca și Crișan și-ar fi găsit refugiul acolo.

În fine…

În drum spre grotă am remarcat niște statui de zei și zeițe, despre care ghidul Claudiu ne-a spus că au făcut parte din decorațiunile exterioare ale unui complex hotelier care nu a mai fost finalizat; am zărit, în trecere, fundația.

Întorși pe același drum forestier, aveam să facem cunoștință cu băile romane, cel mai interesant loc din Geoagiu, după părerea mea.

Au fost descoperite la finele anilor 1980, pe așa-numitul Dâmb al romanilor, în timpul lucrărilor de amenajare a unui bazin termal, când decopertarea unei ridicături de teren care adăpostea o cavitate ovală a scos la iveală un bazin natural și altele săpate de mâna omului în stâncă. Toate comunicau între ele și erau prevăzute pe margini cu bănci din travertin. Cavitatea era un crater natural, format odată cu ieșirea gazelor la suprafață, și din acesta izvora în antichitate apă termală.

Pe mai multe postamente din piatră erau așezate statuete și altare votive dedicate nimfelor și zeiței vânătorii – Diana, aceasta din urmă sculptată în marmură, cu o diademă pe cap, ținând brațele într-o poziție care sugera că trage cu arcul și având alături un câine de vânătoare. S-au descoperit și cca. 600 de monede și șapte plăcuțe de aur, care atestă faptul că zona era considerată de romani ca fiind sacră iar centrul cultului era tocmai acest crater.

Cele șapte plăcuțe votive (expuse în prezent, din câte am înțeles, la muzeul din Deva) au fost confecționate din foiță de aur de 22 de carate, fiind singurele din acest material din cele 85 descoperite pe întreg teritoriul aparținând Imperiului Roman. Cântăresc între 7,1 și 26,1 grame și au lungimi cuprinse între 7,2 și 17,7 centimetri.

Pe unele din ele a fost gravată imaginea zeițelor Diana și Hygeea, altele au fost închinate nimfelor, iar o alta – care a iscat controverse – poartă următoarea inscripție: „Nymfis Decebalus Luci (i) postii” , adică „Nimfelor le-a adus (ofranda) Decebalus, fiul lui Lucius” . Numele roman Lucius a fost explicat de istorici prin aceea că în perioada de început a cuceririi romane, purtătorii de nume dacice întâmpinau greutăți și părinții alegeau nume latinizate pentru odraslele lor. După trecerea anilor, când lucrurile s-au mai așezat, Lucius a putut să-i dea fiului său numele dacic Decebal. Un nume comun, purtat și de ultimul rege al dacilor.

Lăsând dezbaterile științifice pe seama specialiștilor, notez că termele romane s-au păstrat aproape în aceeași formă ca în antichitate, pe un promontoriu din tuf calcaros aproape circular, cu diametrul de cca. 95 m, și că se vizitează gratuit, dar sunt împrejmuite cu cordoane de protecție, coborârea spre bazine fiind periculoasă.

Există un panou explicativ dar și o machetă realizată de un profesor de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca în care este reconstituit aspectul termelor romane în secolul al II-lea d. Hr., cu rețeaua sofisticată de canale de captare și dirijare a surselor de apă săpate direct în stâncă iar pe unele porțiuni căptușite cu plăci de ceramică, mortar sau lemn.

Din lacul format în craterul descoperit în anii 1980 pornea un tunel cu băncuțe pe laturi, din care apa era direcționată spre trei bazine: unul mai puțin adânc, pentru copii, și două pentru adulți, însă niciunul cu adâncimea de peste un metru. Și asta fiindcă romanii nu înotau în bazinele termale iar apa trebuia să le ajungă doar până la brâu.

Lângă bazine erau construcțiile din zona sacră, un spațiu destinat tratamentelor medicale și un altul cu izvoare pentru consum intern. Și, în fine, exista și o clădire pentru găzduirea vizitatorilor.

O organizare perfectă!

Da, foarte interesante aceste vestigii, care mi-au confirmat încă o dată înaltul grad de civilizație atins de romani și formidabila lor pricepere în construcții.

Cum între timp trecuse de miezul zilei, am încheiat vizita la Geoagiu Băi cu o masă de prânz luată, prin aranjamentul făcut de ghid, pe terasa restaurantului Mona, situat vizavi de ștrand sau, dacă preferați denumirea completă, Complexul Turistic Băile Daco-Romane, care am înțeles că ar cuprinde trei bazine cu apă termală, plus un bazin olimpic de 50 m lungime.

La restaurant am achitat 35 lei/persoană, sumă în care am primit o supă de legume sau o ciorbă rădăuțeană și un șnițel de pui sau de porc, însoțit de o salată de sezon.

Din păcate, timpul fiind limitat, la ștrand n-am poposit, dar stând să chibzuiesc mai bine, cred că am ieșit câștigată: la urma urmei, ape termale sunt multe în România, dar să vezi unele datând de peste 2.000 de ani în care s-au scăldat strămoșii noștri daco-romani, ziceți și voi: nu-i așa că-i mare lucru?!!

---

VIZUALIZĂRI: 43 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI