ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.10.2024
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAY-2024
DURATA: 3 zile
Familie

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

La Geoagiu după 45 de ani

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

“Ție, regină a apelor, nimfa, podoaba pădurii

Bassus, ale cărui rugi tu le-ai împlinit bucuros,

Ți-a dedicat, dintr-o stană de marmură altarul acesta

Lângă Germisara ta, de pe-ntărite culmi.”

Cu ocazia săptămânii libere în care am sărbătorit atât 1 Mai cât și paștele ortodox am efectuat cu familia un minisejur de 3 zile în județul Hunedoara. Cazare am căutat și găsit într-un loc excelent pentru iubitorii de natură și liniște în satul Mada - -vezi impresii

După decazare am scris despre pensiune și am recomandat mult acel loc. Înainte de a ajunge la cazarea susnumită am făcut o vizită la Geoagiu Băi și la întoarcere o oprire la Geoagiu. Despre Geoagiu, Geoagiu Băi și ce am văzut acolo voi scrie în următoarele rânduri.

Versurile de la începutul articolului au fost descoperite gravate pe o piatră din fostele terme romane din centrul stațiunii.

Acces Geoagiu Băi

Accesul este facil, băile se află aprope de autostrada A1. La jumătate de distanță între Sebeș și Deva se va ieși de pe autostradă și se va circula pe drumul 705. Se va trece prin orașul Geoagiu iar după câțiva km se va observa indicatorul spre băi. Din Geoagiu până la băi sînt cca 6 km de circulat.

Despre Geoagiu Băi

Localitatea la rang de sat și aparținând orașului Geoagiu se află la 350 m deasupra mării în munții Metaliferi la următoarele coordonate geografice 45°56′10″N 23°10′07″E. La recesământul din 2021 (2022) avea 326 locuitori și din punct de vedere atestare documentară ar exista din 1805. Dar cu toții știm că în acest loc făceau baie și romanii acum peste 2000 de ani. Câteva informații din mediul online privind istoria băilor se pot citi aici :

Pe vremea romanilor, Băile Geoagiu erau cunoscute sub denumirea de „Thermae Germisara“sau „Germisara cum thermis“. Băile termale romane (Germisara) se păstrează aproape în aceeași formă ca și în antichitate, fiind construite în actuala localitate Geoagiu Băi, într-un promontoriu circular cu diametrul de 90-95 m. Băile au funcționat în două faze (Germisara și ulterior Termele Dodonei). În anul 1935, la săparea bazinului mic din actualul ștrand cu ape termale, au fost dezgropate statuile reprezentându-i pe Esculap (Aesculap) și Egeea (Hygeea), care stau mărturie vieții intense din acele timpuri.

Aici este atestat și un templu dedicat Nimfelor, dar și depuneri de altare, statui, monede și obiecte din metal prețios (șapte plăcuțe votive din aur).

După retragerea romanilor, până în evul mediu nu se regăsesc datele referitoare la Băile Geoagiu, fiind de presupus că au fost lăsate în părăsire. Primele mențiuni referitoare la epoca feudală provin de la Geovan Andrea Gromo, mercenar italian, comandant al gărzii principelui Ioan Sigismund Zapolya, care consemnează refacerea băilor la mijlocul sec. 16 de către regina Isabela, soția lui Ioan Sigismund Zápolya, regele Ungariei:“a înființat acolo niște băi plăcute, pe care regele le folosește adeseori”

Factorii naturali de cură constau în ape minerale alcaline, ușor sulfuroase, bicarbonatate, magneziene, mezotermale și termale (29 – 32 grade C); nămol de turbă, feruginos, climat sedativ.

Indicații terapeutice: Afecțiuni ale aparatului locomotor (reumatism, nevralgii); afecțiuni ginecologice, boli de nuriție și metabolice; afecțiuni dermatologice hepatită, colicistită cronică.

Aerul ozonat și mereu împrospătat de brizele montane recomandă stațiunea și pentru tratamentul unor boli ale sistemului nervos, în stări de oboseală, surmenaj, anemii, nevroze.

Locul nu duce lipsă de obiective turistice. Găsim câteva informații în următoarele:

-Apele mezotermale Geoagiu-Băi. Este o rezervație naturală de tip mixt, categoria a IV-a, în suprafata de 8ha, situată în nordul stațiunii balneoclimaterice Geoagiu-Băi, reprezentând un comlpex forestier de valoare de protecție a izvoarelor de apă termală din zonă. Prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 a fost inclusă în categoria 'Rezervații și monumente ale naturii'.

-Castrul roman Germisara (denumit ulterior 'Thermae Dodonae'), fost castru de unitate auxiliară, alături de o așezare civilă, ambele localizate la sud de satul Cigmău, în imediata apropiere de localitatea Geoagiu.

-Drumul roman, din care o porțiune este deosebit de bine conservată în paralel cu drumul ce leagă stațiunea Geoagiu-Băi de cătunul Poienari.

-Băile Termale Romane (Germisara) .

-Biserica Tip 'Rotondă' (Capela romanică din Geoagiu), edificată probabil pe la sfârșitul secolului XI, începutul secolului al XII-lea, din cărămidă romană în asociație cu o cantitate mai redusă de piatră de râu. Are o navă circulară cu diametrul interior de 5,5 m, continuată spre răsărit cu o absidă semicirculară lungă de 2 m, care are o deschidere de 3 m înspre navă. Lungimea construcției pe axa E - V este de 7 m în interior și de 9 m în exterior.

-Ștrandul cu ape termale. Are trei bazine cu apă termală: un bazin mic, cu adâncimea de 1,6 metri, un bazin mijlociu, a cărui adâncime crește de la 1,6 metri la 3 metri, în dreptul trambulinelor, și bazinul olimpic, singurul din Transilvania, de 2,4 metri adâncime. Apa din bazine are o temperatură de 32-33 de grade celsius[9]. -Biserica ortodoxă„Adormirea Maicii Domnului” construită în 1932. Consolidată, renovată și resfințită la 21 noiembrie 2010.

Orașul Geoagiu din punct de vedere atestare documentară există din 1291. Aici se afla odinioară localitatea romană Germisara. (Thermae Dodonae mai târziu). Localitatea se află la punctul de vărsare al râului Geoagiu în râul Mureș și are peste 5000 locuitori. Obiectivele turistice de văzut sînt capela romanică din secolul al XVI-lea și biserica Sfântul Nicolae.

Ce am văzut/vizitat în Geoagiu

Așa cum scrie în titlu ultima oară am fost în Geoagiu și Geoagiu Băi la vârsta de 8 ani. De tot ce îmi aduc aminte acum după 45 de ani sînt ștrandul din aer liber de care am beneficiat din plin și un loc de cazare în căsuțe care se aflau lângă un hotel. Îmi aduc aminte de zona dealuroasă și relief. Atât, eu zic că e ok după atâția ani :) Cred că 4 sau 5 nopți am petrecut acolo.

În 2024 am vizitat 4 obiective din toate cele enumerate mai sus: Cascada Clocota, Grota Haiducilor, Băile Romane și la întoarece Capela romanică din orășelul Geoagiu. Vizita a durat aproximativ 2 ore după care am continuat deplasarea spre locul de cazare. Mi-a plăcut faptul că în Geoagiu Băi sînt indicatoare peste tot cu obiectivele turistice de văzut, direcția și durata până acolo. Astfel nu este nevoie să scoți telefonul și să cauți accesul spre acel loc.

Cascada Clocota

Urmărind indicatoarele am ajuns la o parcare amenajată. Erau ultimele case din Geogiu Băi aici după care urmează pădurea. De la parcare până la cascadă mai sînt 5 minute de mers pe jos. Cascada se află într-o zonă plină de vegetație. Pe siteuri scrie de o înălțime a cascadei de 38 m, mie sincer nu mi s-a părut, poate un 20-25m. Cascada avea un debit de apă bogat la momentul vizitei. Am înțeles că toate cele 16 izvoare termale aici ajung, de acolo și denumirea apei. Ziua vizitei era călduroasă chiar caniculă, am băgat mâna în apă părea călduță, probabil iarna în zile geroase pare mai spectaculos cu aburii ieșiți din apă.

Ar exista și o legendă legată de acest loc :Legenda Cascadei se crede că a luat naștere în perioada Imperiului Austro-Ungar, atunci când un ofițer se pare că s-a îndrăgostit de fata unui morar din această zonă. Părinții fetei au obligat-o pe aceasta să se căsătorească cu ofițerul, însă tânăra iubea pe altcineva. Povestea de dragoste dintre fata morarului și ofițer se pare că nu a avut un final fericit. Tânăra a ales să își pună capăt zilelor chiar aici, aruncându-se de pe stânci în Cascada Clocota.

Zona din jurul cascadei este amenajată, am văzut locuri de odihnă, s-ar putea petrece ore aici făcând un picnic sau citind o carte.

Grota Haiducilor

Lăsând mașina în centrul băilor într-un loc amenajat pentru parcare am luat-o spre Grota Haiducilor, Băile Romane urmând să le vizităm la întoarcere. Am trecut prin parcul stațiunii atât la dus cât și la întors superb primăvara și frumos amenajat. Am observat și izvoarele cu apă termală corespunzător marcate. Ștrandul în aer liber era închis urma să înceapă sezonul. Există și agrement am observat terenuri de sport la dreapta de parc lângă pădure. Obiectivul în sine Grota Haiducilor nu este cel mai spectaculos este o simplă grotă nu prea adâncă, cred că mai spectaculoasă este natura până acolo și plimbarea pe traseul scurt forestier. În doar 10 minute din centru am ajuns la grotă. Ca și cascada și legat de grotă există o legendă. Haiducii care fură de la bogați și dăruiesc la săraci ar fi ascuns o comoară aici. Am intrat și eu în grotă am aprins o lumină, i-am văzut mărimea, am ieșit.

Băile Romane

Cred că fostele terme romane sînt cele mai interesante obiective turistice pentru un iubitor de vechituri turistice. Fostele terme romane s-au păstrat destul de bine, își păstrează aceeași formă, doar anexele care sînt desenate (imaginate) pe panourile de prezentare nu mai există. Băile sînt săpate în locul care se numește dâmbul romanilor iar la băi efectiv se ajunge printr-un tunel. Am coborât și noi acolo iar pe malul apei (deoarece există o peliculă de apă acolo jos se află diferite săli săpate în stâncă, locuri de odihnă din piatră.

Cât despre construcția băilor, un detașament al Legiunii a XIII-a Gemina a săpat aceste galerii și amenajări. A fost descoperit și numele constructorului în incintă Lucretius Aqvila.

Rotonda, capela romanică din Geoagiu

Este cea mai veche biserică din România, și a fost construită de nobilul Ákos în secolul XI stâpân pe zona Geogiu din acea vreme. Materialul folosit a provenit de pe vremea romanilor cărămidă refolosită din demolările unor clădiri construite de romani. Interiorul este mic (7,5x5,5m-exterior 9,5m)

Bisrica poartă hramul Sfântului Ioan Botezătorul, nu se mai țin slujbe de mult și poate fi vizitat în interior unde există un mini-muzeu. În jurul bisericii s-au descoperit 200 morminte.

Și ca să fiți la curent cu legendele și acest loc are una :Legenda spune că Biserica Rotondă ar fi fost ridicată de cavalerii templieri, la sfârșitul Cruciadei a II-a, mai ales că pe un clopot care se află în interior și care datează din acea perioadă se regăsesc aplicate câteva cruci și două chei papale.

În zonă sînt multe de vizitat, în satul Mădă unde am locuit 2 zile am mai vizitat Cheile Madei și Peștera Zidită, Cetatea Zidită de la Ardeu, Cheile Cibului, ne-am mai deplasat până la Cheile Glodului. Și totuși ar mai fi obiective, Vechiul Drum Roman aflat în vecinătatea Băilor și orașului Geoagiu, Castrul de la Cigmău, sau Peștera Prăbușită de la Cigmău, Bătălia de la Câmpul Pâinii sat Aurel Vlaicu, monumentul și casa natală Aurel Vlaicu din satul purtând același nume, muzeul mineral Toda din satul Criscior, bisericile ortodoxe Sfântul Nicolae Geoagiu, biserica reformată Geoagiu, bisericile ortodoxe Sfinții Arhanhgheli Mihail și Gavril din satele Bozeș și Băcăia.

Recomand vizitarea sau revizitarea zonei.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 06.10.24 16:04:28
Validat / Publicat: 06.10.24 19:06:37
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 513 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Geoagiu Băi, grota haiducilor
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster
[06.10.24 19:12:53]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Pușcașu Marin
[06.10.24 20:20:08]
»

@AZE: Pentru mine e o plăcută surpriză articolul tău. Am fost acolo în 2021. Era pandemie, era destul de liber. Mi-au plăcut mult cele două zile petrecute acolo. La Termele Romane am avut” șansa” să-l văd pe primar care era cu câteva persoane și dădea” indicații prețioase” . M-am băgat în seamă cu el și l-am întrebat de ce nu se face ceva pentru a fi puse mai bine în valoare Termele. Măcar niște balustrade, pentru că există șanse să cazi pe-acolo. Mi-a zis pe un ton plictisit...” nu e bani, meștere” . La o oră după aceea l-am văzut din nou, în ștrand. Certa oamenii că intră în bazin fără mască .

Nu știu dacă mai e primar, dar privind pozele tale, văd că nu s-a schimbat mare lucru la Terme, așa că nu m-ar mira să fie tot el.

M-a frapat titlul articolului tău. Te-am văzut în câteva poze la întâlnirea AFA de la Păltiniș. Mai mult de 38-39 nu ți-as fi dat

AZEPHONEAUTOR REVIEW
[06.10.24 21:32:23]
»

@webmaster: Multumesc

AZEPHONEAUTOR REVIEW
[06.10.24 21:36:55]
»

@Pușcașu Marin: Salutare si multumesc pentru comentariu si vot. Era destul de liber si acum din cauza ca era zi de lucru si extrasezon asta in ciuda caldurii de afara.

De cazut poti sa cazi in termele romane deci o balustrada trebuia si eventual si panouri de avertizare.Observand propriile poze ceva de avertizare totusi este niste panglici alb-rosii pe partea dinspre intrare.

Da mai imbatranim si noi, iti dai seama ca in weekendul asta era parada masinilor de epoca la Sibiu in centru, m-am dus sa vad si nu mi s-a parut mimic deosebit si neobisnuit.Stii ce inseamna asta? Ca sint batran 😂😂😂

nicole33
[06.10.24 21:55:27]
»

@Pușcașu Marin:

Pentru mine e o plăcută surpriză articolul tău. Am fost acolo în 2021. Era pandemie, era destul de liber. Mi-au plăcut mult cele două zile petrecute acolo. La Termele Romane am avut” șansa” să-l văd pe primar care era cu câteva persoane și dădea” indicații prețioase” . M-am băgat în seamă cu el și l-am întrebat de ce nu se face ceva pentru a fi puse mai bine în valoare Termele. Măcar niște balustrade, pentru că există șanse să cazi pe-acolo. Mi-a zis pe un ton plictisit...” nu e bani, meștere” . La o oră după aceea l-am văzut din nou, în ștrand. Certa oamenii că intră în bazin fără mască

De ce nu "e bani" pentru îmbunătăţiri esenţiale pentru evitarea potenţialelor accidente, bănuiam deja, situaţia de la Geoagiu nefiind, din păcate, singulară

Tare mi s-a părut faza cu purtatul măştii în bazin, gândul fugindu-mi instantaneu la pamperşii pentru piscină purtaţi de bebeluşi Ofereau ei cumva măşti water proof?

Pușcașu Marin
[06.10.24 22:24:09]
»

@nicole33: Îți dai seama că dacă-l abordam și a doua oară să-l întreb de rolul măștilor în picină, la ora asta încă eram sub control judiciar pentru hărțuire .

Mă gândec că politrucii ăștia care cred că banii” e” numai unul, au învățat să aplice legea doar în litera nu și în spiritul ei. Habar n-am, la ora asta mă simt generos și îi acord și eu niscai circumstanțe

Îți dai seama cam ce preț pe bilet ai plăti în Turcia, să zicem, ca să vizitezi” pietroaiele” alea de la Geoagiu Băi, de pe timpul romanilor? Eu nu zic că e rău să le vizitezi gratuit, dar nici nu mă mir prea tare că nu fac nimic ca să-și suplimenteze bugetul local. Doar vin banii de la centru, oricum. Nu e mai simplu așa?

nicole33
[06.10.24 22:55:54]
»

@Pușcașu Marin:

Îți dai seama că dacă-l abordam și a doua oară să-l întreb de rolul măștilor în picină, la ora asta încă eram sub control judiciar pentru hărțuire 

O variantă sigur mai eficientă ar fi fost să-i oblige pe toţi doritorii de bălăceală în pandemie să poarte măşti de snorkeling, eventual cu capătul tubului înfăşurat într-o mască tip chirurgical, schimbată periodic.

Chiar dacă m-am întors aseară din Egipt şi gândul îmi este încă tot acolo, ideea cu masca de snorkeling ca măsură de protecţie nu-mi aparţine. Aşa l-am văzut pe unul în supermarket în perioada stării de urgenţă şi atunci mi s-a părut o idee atât de bună încât doar teama de ridicol m-a împiedicat să o aplic şi eu, că doar mască aveam deja

Îți dai seama cam ce preț pe bilet ai plăti în Turcia, să zicem, ca să vizitezi” pietroaiele” alea de la Geoagiu Băi, de pe timpul romanilor?

La cum au explodat în Turcia preţurile biletelor de intrare la obiectivele turistice de orice fel, mi-e şi frică să mă gândesc.

În Tunisia însă preţurile sunt muuult mai rezonabile pentru a vizita Băile romane ale lui Antonin din Cartagina, de exemplu. Doar 10 dinari tunisieni de căciulă, cam 15 lei la vremea respectivă. Iar AZE poate să confirme, pentru că a fost şi el acolo

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[08.10.24 12:23:14]
»

@AZE: Dacă nu te bălăcești în bazinele ștrandului sunt de ajuns 3-4 ore pentru a vizita cele câteva obiective istorice de pe teritoriul stațiunii. Față de vizita mea din 2019 (vezi impresii) am observat câteva mici schimbări (confirmate și de vizita din vară a unor persoane dragi): pe teritoriul termelor romane au apărut stâlpi cu lanțuri de protecție în jurul cavităților iar lângă cascada Clocota apăruse un coffee-truck cu amenajările aferente.

Un articol din ziarul Universul (iulie 1932) referitor la Băile Geoagiu pomenește și cascada:

Începând de anul trecut a fost terminat marele bazin de înnot cu o întinsă plaje de nisip, cu 100 cabine, şi amenajat cu două terenuri de tennis şi lacul cu bărci. Iar anul acesta s-au amenajat complet drumurile care conduc spre locurile de excursii „Clocota, „Izvorul rece” , Cascadă” , etc. cu plantaţii noi de brad. S-au terminat deasemenea şi cabinele închise pentru băi confortabile de nămol în vane. Băile au restaurant şi hotel, dar se pot închiria camere mobilate şi la locuitorii români din satul care le împrejmueşte de la cari se pot procura şi alimente eftine, căci vin aci cu produsele lor. Este circulaţie zilnică cu autobuzul de la Orăştie, dus şi întors.

P. S. Nici eu nu cred că apele cascadei Clocota cad de la 40 m înălțime, ci de undeva de pe la 20 m.

Rotonda și biserica reformată din Geoagiu au fost restaurate recent, dar din câte știu eu nu s-a înființat nici un muzeu (mai ales în cea dintâi). Vezi aici filmări recente din dronă și un fenomen „curios”: youtube.

Mulțumim pentru prezentare.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Michi, Pușcașu Marin, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Geoagiu și împrejurimile sale:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.090543985366821 sec
    ecranul dvs: 1 x 1