ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.09.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 1 zile
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

De la Mărășești la Mărășești ocolind 1200 de km (6): Din Novaci la Curtea de Argeș

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Un neamț, pe aeroport, la Paris.

Vameșul se uită în pașaport și-l întreabă, în lb. engleză:

- Ocupation?

- No, no, just visiting, răspunde neamțul.

Am ieșit cu bine din Peștera Polovragi, fără să fi avut de-a face cu Zamolxis, cu fulgere globulare sau mai știu eu ce peripeții.

Ne-am plimbat pașii, nazati, spre locul unde parcasem mașinile, la intrarea în Cheile Oltețului, unde le-am și găsit. Cred că proxima vizită de-o voi mai face-o pe-acolo, acestor Chei va fi dedicată.

În acea zi trebuia s-ajungem la Curtea de Argeș, unde aveam cazarea rezervată la Pensiunea ”Jankovici”. Drumul nu se anunța atât de spectaculos, aveam să mergem pe șosea preț de vreo sută de km. Ne planificasem niște opriri la Horezu, la Mănăstirea dintr-un Lemn, la Rm. Vâlcea și apoi, final, Curtea de Argeș.

Băi, constat că v-am cam plicitisit cu călătoria mea, până și eu îmi dau seama că-mi forțez norocul. Dar, vă rog io, mai avem trei episoade, fără ăsta de azi și gata, termin!

Din păcate, reviewul de azi n-are sare, nu prea am ce să vă descriu în el.

Am trecut prin Horezu și, firesc, ne-am oprit pe la tarabele care vând ceramică pretins populară, dar, nu știu de ce, nu m-a impresionat nimic!

Cam aceleași piese la toată lumea, ceea ce devine monoton. Și cred că este păcat, ceramica de Horezu este celebră în toată România și, poate că și în Europa.

Horezu este permanent tare aglomerat, cred că toată lumea vrea să-și ia un obiect -amintire a trecerii pe-acolo. Am preferat să nu cumpăr nimic dar, am găsit o stație de benzină unde vindea o înghețată de murea lumea. Yep, am mâncat și n-am murit, deci, asta cu muritul lumii e așa, o expresie... nu-i ad literam!

Am continuat drumul de la Horezu spre Mănăstirea dintr-un lemn. La vreo 25 de km de Rm. Vălcea se iese de pe drumul rpincipal și se face la dreapta, pe un drum asfaltat, destul de bun. Treci de Mănăstirea Surpatele și-ți continui drumul. O să vedeți un mare indicator și o poartă de lemn, pe care scrie ”Mănăstirea dintr-un lemn ”. Eh, aicea-i, ați ajuns!

Mănăstirea dintr-un lemn

Strict geografic, mănăstirea se află în comuna Frâncești, jud. Vâlcea.

Este pe lista monumentelor istorice, după cum cred că și merită.

Legenda înființări ei ține cam de o poveste comună, conform căreia un călugăr a găsit în scorbura unui stejar o icoană reprezentând-o pe Maica Domnului. În plus, o voce i-a spus să se oprească acolo și să construiască o mănăstire. Așa a și făcut, tăind chiar stejarul în scorbura căruia găsise icoana.

Și în Vrancea este o mănăstire, Dealul Negru unde este aceeași poveste și câte-or mai fi în țară...

Mă rog, sunt mai multe variante dar tema este aceeași, icoana găsită în scorbura stejarului secular, stejar care a fost apoi tăiat și folosit la construcția mănăstirii.

Intrarea în mănăstire se face tocmai prin poarta aia de lemn de care v-am vorbit și apoi, se intră pe o alee lungă, asfaltată. Sunt locuri de parcare.

Când cobori, remarci curățenia din acel loc.

Se intră pe sub o arcadă, dar, până să treci, afli că Mănăstirea dintr-un lemn este mănăstirea marinarilor și aviatorilor, o să vă explic puțin mai încolo de ce.

În curtea mănăstirii se află și Biserica din Piatră, despre care se spune că ar fi fost ctitorită de Matei Basarab.

La fel cum despre Mănăstirea dintr-un lemn nu se știe cu exactitate de unde a apărut icoana și când a fost construită, și despre Biserica de Piatră se spune și că, de fapt, ar fi fost construită din porunca unui boier local, văr de-a lui Matei Basarab, pe nume Preda Brâncoveanu.

Mă rog, îndeobște este întipărită ideea că Biserica din Piatră este ctitorie a lui Matei Basarab.

Acuma, eu am vizitat mănăstirea ca un obiectiv turistic. Am avut avantajul ca una dintre maici să fie de acord să ne explice, în câteva vorbe despre istoria acestor locuri și de la ea am aflat ceea ce v-am spus.

De exemplu, brâul Mănăstirii dintr-un lemn este o formă specific românească și se referă la funia ce înconjoară construcția. În prezent, datorită reparațiilor, bisericuța nu mai este construită, strict, dintr-un lemn, dar legenda continuă!

Bisericuța din lemn este tare micuță și, tocmai din acest fapt, te atrage.

Măicuța ne-a povestit că, în perioada interbelică a fost reparată cu contribuția Ministerului Aerului și Marinei, în perioada 1938-1940, de aici și faptul că este considerată mănăstirea marinarilor și aviatorilor.

Biserica din piatră este, dimpotrivă, mare și solidă.

În interiorul ei este expusă icoana despre care se spune c-a stat la baza zidirii acestui așezământ monahal, care, fapt unic, este pictată pe ambele fețe. Urmează să fie montată de așa natură încât să se poată vedea ambele picturi.

Cât am stat acolo, așezământul a primit numeroși oaspeți, au venit oameni cu trei sau patru autocare, semn că turismul ecumenic a prins bine. Mă rog, nu prea-mi place mie să văd cum se tăvălesc pe jos în fața icoanelor, dar, deh, e credința lor!

Intrarea și vizitarea este gratuită, iar pentru a face poze nu mi-a cerut nimeni, nimic! Am făcut ceva fotografii, calitatea nu e cine știe ce!

Nu pot spune că vizitarea acestui lăcaș mi-a înălțat sufletul, eram în stare de concediu, deci, nu cine știe ce de evlavios. Dar, ca obiectiv turistic, dacă mă întrebați pe mine, merită să vizitați mănăstirea!

Am intrat în Rm. Vâlcea și am mâncat, nimic notabil, după care ne-am continuat drumul spre Curtea de Argeș. Am remarcat aglomerația de nedescris din Rm. Vâlcea, erau și câteva străzi blocate, probabil că reparau partea carosabilă.

Din experiența anilor de-am mai fost acolo, știu că Rm. Vâlcea este un oraș chiar frumos dar uite că-n acest an n-am apucat să mai vizităm nimic. Rămâne pentru altă dată.

Curtea de Argeș- Oraș Regal.

Curtea de Argeș a fost capitală a Țării Românești, începând cu anul 1369, după ce, inițial, capitala fusese la Câmpulung.

În acea perioadă aici au fost construite o sumedenie de clădiri de importanță administrativă și ecumenică: Mitropolia, Curtea Domnească, Monetăria și, cel mai cunoscut obiectiv Catedrala Curtea de Argeș.

După ce capitala a trecut la Târgoviște, orașul decade ca importanță.

În 1886 Carol I desemnează Catedrala ca fiind necropolă regală. Tot sub domnia lui se construiește calea ferată București- Curtea de Argeș și Gara CFR Curtea de Argeș.

Orașul mi-a plăcut tare mult, nu e agitație exagerată, chiar te-ndeamnă să te plimbi pe străzile lui.

Curtea de Argeș dă startul Transfăgărășanului, toată lumea tranzitează orașul mergând spre sau dinspre munte. Am remarcat mulți motocicliști, e un trend, dar, mie tot mult prea periculos mi se pare. Mă rog, cine vrea?!...

După ce ne-am cazat am ieșit pe stradă. Spuneam că e un oraș mic? Ei, bine, ne-am rătăcit! am ieșit din pensiune ca să mergem la Catedrală și am luat-o exact în partea opusă. Am avut și noroc, cea care ne-a îndrumat corect a fost o tânără. Era frumoasă, da!

Am vizitat Catedrala, o să să vă povestesc, dar, după, ne-am oprit la un pub ”Old House ” se numea.

Mi-a plăcut, terasă frumoasă, chiar elegantă pot spune. Servirea foarte bună, berea rece, pastele, de fapt, tagliatelele cu funghi porcini, bune, pizza, la fel! Preț, decent, corect față de ceea ce au servit. Da, recomand!

Pensiunea Jankovici

Ne-am cazat la pensiunea ”Jankovici”, nimic deosebit, probabil că a cunoscut vremuri mult mai bune, acuma chiar nu, nu merită vorbit! Singurul avantaj este că se află la 10 minute de Catedrală. Prețul este de 80 de lei camera/noapte, dar senzația mea a fost că pensiunea este cumva abandonată de patronul ei.

Camerele sunt mari, baie-n cameră, TV dar, cam atât. Băile merită mai multă atenție, parte din instalația sanitară e cam pe ducă (scurgeri lente, ornamente sărite, oglinzi mmm, cam vechi! Curățenie era făcută, lenjeriile erau curate dar, per total, bântuie o senzație de vechi,

Chiar nu am făcut nimic altceva decât să dormim, la fel cum, cred c-au făcut-o și celelalte persoane.

În afara grupului nostru mai erau vreo 7 motocicliști sârbi (Jiveli Srpska!) și vreo 5 bulgari, tot motocicliști și ei. Sincer, au făcut oarece senzație când cele două grupuri au plecat, pe rând, din fața pensiunii. Dar, mneeah, tot nu mă urc pe motor, fie și prin prisma căzăturilor de le-am tras de pe scuterul propriu, fapt pentru care l-am și vândut, mă săturasem să explic tuturor de ce merg strâmb!

Deci, atât despre pensiunea unde-am fost cazați. A, ba nu, ar mai fi se spus că pe saitul unde-și promovează localul figurează și un restaurant sârbesc. Canci, strălucește prin absență, este închis! Și nu e nici vreun loc mai acatării unde să stai la o bere, are o tersaă cu două sau trei mese, insuficiente pentru câți eram cazați. Plus că, după ora 18, nu mai era nimeni, din partea administrației, pe-acolo. Și când am plecat, am lăsat efectiv, cheia-n ușă, nu a fost nimeni să ne bage-n seamă. Normal, plătisem la ora cazării!

V-am spus, senzația este că e abadonată și nu-nțeleg de ce , are potențial !

Mănăstirea Curtea de Argeș

Cu toții știm că zidirea Mănăstirii a început la 1514, sub domnia lui Neagoe Basarab.

Voievodul fusese mult timp la Constantinopol, unde, împreună cu arhitectul Manoli din Niaesia. a construit o moschee.

Acest Manoli din Niaseia este personajul care e pomenit în Legenda meșterului Manole.

Acesta era armean, fapt ce se reflectă în turla răsucită a Mănăstirii Curtea de Argeș.

Mănăstirea a fost construită cu marmură de la greci, fapt destul de greu de realizat, pentru că sultanul nu permitea folosirea marmurei la construcțiile bisericilor creștine, tocmai pentru a le păstra în inferioritate față de moscheile turcești.

Și atunci, Neagoe Basarab îi scrie sultanului, spunând că vrea să construiască o moschee la Curtea de Argeș. Cu acest subterfugiu, obține marmura necesară. Mai mult, temându-se să nu fie pârât la turci, pe cărămida de boltă a mănăstirii a fost scris numele lui Allah. Ulterior, cu ocazia reconstrucției mănăstirii, cărămida s-a pierdut!

În decursul timpului, mănăstirea a fost prădată și devalizată. Un exemplu este Gabriel Bathory, care, la 1610 a cucerit Curtea de Argeș. În cele câteva luni de ocupație Mănăstirea a fost devalizată, până și acoperișul acoperit cu plumb fiind distrus, pentru a topi plumbul pentru nevoile oștirii.

Ulterior, Matei Basarab și Șerban Cantacuzino au refăcut edificiul. În 1875 a fost refăcută în totalitate, după studiile arhitectului francez Lecomte du Noüy, care, conform tehnicilor de atunci, a distrus în totalitate fresca originală, pentru că a îndepărtat zidăria de pe perței. Și, vai ce mirare, odată cu zidul, a căzut și tencuiala.

Meșterul Manole este și simbolul perfecționismului irepetabil, în balada spunîndu-se de sacrificiul acestuia și de cel al soției lui.

În realitate, acest Manolis din Niaesia nu era foarte iubit de către ceilalți meșteri români. Se pare că legenda a ” ce ziua zidea, noaptea se surpa” provine din faptul că, nefind agreat, meșterii locali încetineau foarte mult ritmul lucrărilor, făcând practic să nu fie niciun spor al construcției.

Zidirea soției Meșterului Manole nu s-a produs în realitate, dar, pe atunci, exista obiceiul zidirii umbrei, ca o înlocuire a sacrificiului uman. Deși, în acea perioadă istorică să omori un om nu era vreo faptă de mare mirare. Obiceiul era foarte periculos pentru că se spunea că omul care-și pierde umbra va înnebuni, dar, cred că e de preferat să-ți zidești umbra decât să fii chiar tu zidit! Restul, mai vedem, s-au inventat medicamente!!! :D

Astăzi, pe unul dintre pereții Mănăstirii este o inscripție care ar arăta locul unde este îngropată Ana. De fapt, este o inscrpție, scrisă în armeană, se pare, care arată că un oarecare boier făcuse o importantă donație pentru reconstrucția mănăstirii. Deci, sorry, nu e nicio Ană zidită acolo.

Mănăstirea are multe povești, se spune că în perioada reconstrucției ei, Regele Carol al II-lea a fost acuzat că ar fi deturnat sume de bani și materiale pentru a-și construi o reședință regală.

În fața mănăstirii, era un izvor, despre care se spunea că a ieșit din pământ atunci când Manole a căzut din zborul său, un izvor care astăzi nu mai este şi despre care prea puţină lume ştie. “Izvorul lui Manole, aflat iniţial în curtea Mânăstrii, a secat, însă din iniţiativa unui prelat se construieşte, peste drum de Mănăstire, o nouă fântână, cunoscută azi sub numele de Fântâna lui Manole”. Deci, această fântână nu marchează locul unde se presupune că a căzut Manole.

Dacă facem analiză literară, putem spune că legenda chiar este croită pe un sâmbure de adevăr dar, ca orice legendă, înfrumusețează adevărul. Nu, nu e minciună!

Atunci când am vizitat mănăstirea, aceasta era tare aglomerată. Am intrat în interior, practic nu se putea sta de aglomerație. Intrarea este gratuită dar, dacă vrei să fotografiezi, pac, 10 lei. Sincer, nu i-am dat, nu aveai ce fotografii să faci, așa că am preferat să ies și să ne plimbăm prin curtea Mănăstirii și la ”Fântâna lui Manole”, aflată în apropierea acesteia.

Acuma, per total, șederea în Curtea de Argeș chiar ne-a destins. Dacă mă-ntrebați pe mine, nu, nu m-aș muta aici, dar, de câteva ori pe an aș veni să vizitez.

Am plecat, a doua zi, dimineața. În fața noastră stătea Transfăgărășanul, cu Cetatea Poenari și Lacul Vidraru. Despre ele, mâine!

Rog webmaster să pună și melodia:https://www.youtube.com/watch?v=fFXd4quu51g! Da, e tot muzică ciudată dar credeam că v-ați obișnuit cu stilul! :D

Haidi, pa!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 20.09.17 11:41:28
Validat / Publicat: 20.09.17 15:45:20
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CURTEA DE ARGEŞ.

VIZUALIZĂRI: 1312 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Mănăstirea Curtea de Argeș
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31700 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[20.09.17 15:44:47]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

===

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Curtea de Argeş și împrejurimile, CURTEA DE ARGEŞ" (deja existentă pe sait)

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[20.09.17 15:54:53]
»

@webmaster26: Mulțumesc!

liviu49
[20.09.17 15:57:40]
»

@Yersinia pestis: Pentru @ mishu: Start vot! Si pentru ceilalti: La barfa, adunarea!

Cand ajung acasa dau si eu cu niste vorbe de barfa.

Numai bine si calatorii placate!

webmasterX
[20.09.17 16:45:01]
»

unde aveam cazarea rezervată la Pensiunea ”Jankovici”.

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[20.09.17 16:45:29]
»

@liviu49: Alooo, ia lasă tu harneala, așa ai făcut și ieri și n-a votat nimeni! ????

Deci, nu votați și să nu prinz pe cineva la ecouri, da?

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[20.09.17 16:47:35]
»

@webmasterX: Nu, nu merită discuții, este o pensiune care nu oferă nimic altceva decât cazare. Nu e nimic remarcabil aici, nici măcar negativ!

liviu49
[20.09.17 18:14:43]
»

@Yersinia pestis: Vad ca nu prea sunt bun de saftea la voturi si ecoaie! Am luat si laptopul de la service ca sa scriu in ecou si mi-era teama ca nu mai am loc sa pun si eu in ecou. Da' ce-aveti fratilor, vi s-a facut teama de codul de vreme nasoala si nu aveti curaj sa citit si sa scrieti? Cred ca nu va dati seama la ce va expuneti! Daca nu votati, riscati sa fiti bombardati cu noi articole!

La fel ca multi alti cititori, am fost si eu la Curtea de Arges, la manastire, de multe ori. In perioada 1977 - 1981, am facut, de 2 - 3 ori pe luna, un drum pe Transfagarasan, cu intoarcerea prin Curtea de Arges. Aici aveam si masa de pranz, care mai mereu era dupa ora 16, dar nimeni nu s-a plans de intarziere.

De-abia astept sa citesc un articol despre Transfagarasan.

elviramvio
[20.09.17 18:15:23]
»

@Yersinia pestis:

Mi-a incremenit mana in aer, nu-ti mai dau ecouri!!

mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[20.09.17 18:17:18]
»

Alături de felicitări pentru frumosul circuit ce l-ai făcut în vara acestui an, îngăduie-mi și mie câteva precizări:

-în poza P06 nu este înfățișată Biserica de piatră a Mănăstirii Dintr-un Lemn, ci biserica nouă, zidită alături de ansamblul de clădiri medievale și, se vede treaba, încă neterminată, așa cum era de altfel și la data ultimei mele vizite din 2014.

-în legătură cu ctitorii ansamblului mănăstiresc mă mir că măicuța care v-a fost ghid nu a vorbit despre părerea asumată astăzi de specialiști, potrivit căreia, ctitoria lăcașului este întreită, atribuită fiind celor trei voievozi care în timpuri diferite au contribuit la zidirea lăcașului și a anexelor lui: Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Ștefan Cantacuzino. Această informație am primit-o, eu și grupul din care făceam parte, de la măicuța ce ne-a fost ghid pe parcursul vizitei din 2014.

-icoana Maicii Domnului din naosul bisericii de piatră este considerată făcătoare de minuni, de aceea se bucură deopotrivă de prețuirea celor ce vin să se roage pentru ajutor în vreo problemă lumească, dar și a celor care, rugându-se acolo, au fost binecuvântați cu împlinirea dorinței rostite în fața icoanei. Versoul icoanei este o scenă din Judecata de apoi, destul de ștearsă de trecerea anilor, motiv pentru care mulți nici nu o observă.

- tot de la ghida noastră am aflat o istorie stranie legată de minunile Icoanei Maicii Domnului, care poate fi interesantă pentru mulți. Se povestește că privind la această icoană în timpul Sfintei liturghii, soția voievodului Serban Cantacuzino (vânzătorul lui Constantin Brâncoveanu) a avut o viziune sângeroasă cu scena decapitării familiei Brâncovenilor, o scenă care a speriat-o într-atât, încât a făcut o criză de isterie terminată cu un leșin profund. Servitoarea ce o însoțea și o maică din mănăstire au reușit s-o readucă la viață după mari eforturi. Ele au fost și cele cărora doamna le-a mărturisit motivul pierderii cunoștinței ei. Bineînțeles că vestea s-a răspândit, ceea ce l-a nemulțumit pe voievod, care ajunsese să fie învinovățit pe față ca uzurpator al lui Constantin Brâncoveanu, căci ce altceva putea să semnifice acea viziune primită în fața unei icoane sfinte de un membru al familiei sale?

Voievodul a găsit de cuviință să stopeze zvonurile înscenându-le celor două un proces de vrăjitorie. Au fost găsite vinovate și condamnate la moarte, slujnica prin spânzurare, călugărița prin zidire de vie. Proba autenticității acestei istorii a fost dată cu prilejul lucrărilor generale de restaurare din perioada 1938-1940, din zona Palatului Brâncovenesc, astăzi stăreția mănăstirii: acolo s-a găsit o mică încăpere fără ușă, fără ferestre, doar patru pereți de piatră, în care zăcea scheletul unei femei.

- în ce privește biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, cred că afirmația ta ”nu aveai ce fotografii să faci” nu se referă la aspectul neinteresant al bisericii, ci la aglomerația care te împiedica să surprinzi imagini bine definite, libere de mulțimea de siluete, capete și picioare ale vizitatorilor. Cred că ai nimerit un moment neadecvat fotografierii, pentru că, în alte condiții, firește, eu am realizat in biserică o colecție de fotografii cu adevărat magnifice și unice , căci acest naos de biserică este unic, nu seamănă cu niciun altul din România .

Deși locuiesc la doi pași de Curtea de Argeș, n-am mai vizitat orașul de aproape doi ani. Așa că, te rog ca pe unul care ai avut privilegiul unei vizite mai recente, să-mi spui în ce stadiu de construcție se mai află catedrala necropolă în care a fost înmormântată regina Ana. Mulțumesc anticipat pentru răspuns!

liviu49
[20.09.17 18:42:23]
»

@elviramvio: Chiar cu mana incremenita in aer, eu tot astept articolul despre Bucuresti, mai ales ca azi e o zi festiva pentru Bucuresti. Chiar daca s-a anuntat un cod galben de vreme nasoala, nu trebuie sa uitam ca de la 20 septembrie 1459, dateaza prima atestare documentare a Targului lui Bucur. S-ar putea sa nu se stie, dar ma tenteaza sa scriu, la fel ca si pentru @mishu, mai intai eu ecoul si apoi dvs articolul. Chiar, cred ca at fi o chestie haioasa, eu sa scriu ecouri, iar voi sa scrieti articole la aceste ecouri. Ce ras at fi!!!

Pana atunci, eu tot nu uit, numai bine si calatorii placate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[20.09.17 20:13:01]
»

@mariana. olaru: Da, ai mare dreptate, am greșit cu P06, îmi cer scuze!

Nu, măicuța care ne-a explicat ce și cum cu Mănăstirea nu ne-a spus decât ceea ce am scris și eu: legenda găsirii icoanei in stejarul secular, reparațiile făcute de Ministerul Aerului și Marinei, ocazie cu care au fost înlocuite bucăți din lemnul original, precum și faptul că Biserica de Piatră a fost construită de Matei Basarab sau de văr-su Preda Brâncoveanu.

Despre icoană ne-a spus că este expusă in Biserica de Piatră dar, la ce aglomerație era, nu am reușit s-ajung lângă ea!

Nu poate fi ceva "neinteresant " la Mănăstirea Curtea de Arges doar că, datorită aglomerației, era tare greu să prinzi un cadru bun. De regulă evit să fotografiez atunci când apar persoane cu chipul spre obiectiv.

Mulțumesc pentr corectura cu P06, pentru vot și ecou!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[20.09.17 20:15:04]
»

@elviramvio: las-o jos, ușor și votează " F. Util" ????Cât despre ecouri, eh, aicea poți să postezi, la greu!

krisstinna
[20.09.17 22:40:04]
»

@Yersinia pestis: Dacă îmi spui că ai urcat și la cetatea Poenari, zău că nu te cred

Hai că nu m-am plicti, citesc și eu când pot, mă amuz copios când demolezi legende și bălării

Dar, sunt frumoase și unele chiar sunt siropoase

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[21.09.17 08:34:48]
»

@krisstinna: Am poze!

krisstinna
[21.09.17 08:39:52]
»

@Yersinia pestis: Da?

Sper că sunt cu tine, altfel nu te cred

Putea să facă poze Adriana sau fata și tu să te lauzi că ai fost sus.

Eu știu cât de greu este, aproape mi-a ieșit inima din piept. A fost un exerciuțiu cardio perfect.

Domnul C era disperat, m-a bombănit de mi-au mers fulgii

elviramvio
[21.09.17 09:04:44]
»

@liviu49:

Păi nici eu n-am uitat. Am două articole despre București care stau în așteptare, trebuie să merg să fac poze, așa cum am spus cândva într-un ecou. Vine toamna, de fapt a venit, așa că pe răcoare voi ajunge și acolo. Plus că am avut ceva probleme în ultimul timp, deplasările per pedes puțin puse la așteptat, deci penalizările curg gârlă!

În octombrie, luna târgurilor și a recoltei!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[21.09.17 12:56:59]
»

@krisstinna: Se vede că n-o cunoști pe fiie-mea, nu-ți dă nimic! Cum, să-mi dea pozele ei?! Așa, gratis???!!!

Am fost și mă laud cu asta, deși, cum ai zis și tu, am respirat profund, preț de vreo câteva sute de metri! Dar, a trecut!

Acuma mi-e dor, aș vrea din nou acolo!

Zoazore
[21.09.17 20:41:01]
»

@Yersinia pestis: Cică Manole zidea, zidea, zidea. Ziua, în două schimburi. Pe schimbul de pază, gardianu-i dărâma zidul...

La un moment dat, vine Ana în vizită:

-Bună, Manole! Ce faci?

-Iaca, fac un zid! Te bagi?

Și de-atunci se zice că Manole e singurul care-a pus femeia la locul ei.

Și cum făcuși, Pretore de te rătăciși în Curtea de Argeș?

mishu
[22.09.17 21:50:55]
»

@liviu49: Iar ?

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, liviu49, mariana.olaru, mishu, Yersinia Pestis, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Curtea de Argeş și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.08905291557312 sec
    ecranul dvs: 1 x 1