Casa Norocea – Secția de Etnografie din Curtea de Argeș

TIPĂREȘTE

Am ales ca întoarcerea din cea de a doua incursiune de anul acesta de la Câmpulung Muscel să o realizăm prin Curtea de Argeș. De ce această opțiune? Pentru a revedea Mănăstirea Robaia (vezi impresii), pentru ruinata culă de la Retevoiești (vezi impresii), dar și pentru interesantul muzeu etnografic din Curtea de Argeș.

Localizare și acces. În apropiere de Bulevardul Basarabilor se află Muzeul de Etnografie, secție a Muzeului Municipal Curtea de Argeș. Adresa oficială a muzeului este strada Victor Ștefănescu nr. 8. Accesul se realizează ușor din piațeta Curții Domnești, unde e bine să lăsați autoturismul (parcare cu plată), ori urcând de pe strada de centură a orașului (Lascăr Catargiu).

Program și tarif. Secția de etnografie este deschisă între orele 09.00-16.00, de marți până duminică. Prețul unui bilet este de 5 lei/adult și 2 lei/elevi și studenți. Cred că biletul este valabil pentru vizitarea ambelor muzee, atât cel de istorie, cât și cel de etnografie. La Secția de etnografie nu stă cineva permanent, trebuie să sunați la un număr de telefon sau să apelați direct la personalul de la Muzeul Municipal situat la 300 m distanță. Un muzeograf va merge cu Dvs. la Casa Norocea, așa cum s-a întâmplat și în cazul nostru.

Casa Norocea este încadrată în lista monumentelor istorice și reprezintă o vilă interbelică, armonis construită. A fost construită în perioada anilor 1922-1923 la comanda și după planurile pictorului Dumitru Norocea, care lucra în acea perioadă la restaurarea frescelor de la Biserica Domnească. Casa este un exemplu edificator de integrare a elementelor tradiționale muscelene în arhitectura urbană. La etaj se află o loggie îmbogățită cu coloane și arcade trilobate, precum și un ceardac sprijinit pe console din lemn și decorat cu stâlpi sculptați. Intrarea în beci este specifică caselor țărănești din regiunile submontane. Pictorul și-a exprimat dorința testamentară de a se organiza, în casa sa, o expoziție.

Dumitru Norocea a trăit între anii 1880-1964, din care aproape cincizeci de ani în Curtea de Argeș, dormindu-și somnul de veci la Mănăstirea din oraș. Născut pe plaiuri gorjene, urmează școala la Târgu Jiu și Drobeta Turnu Severin, etalând reale calități artistice. Primele noțiuni de pictură religioasă le învață de la un pictor anonim ce restaura o bisericuță dintr-un sat mehedințean unde tânărul Norocea era suplinitor.

La începutul secolului al XX-lea intră la Școala Națională de Arte Frumoase din București și după absolvire începe să lucreze la restaurarea de biserici. „Faima” îi este adusă în 1908 de reușitele lucrări de restaurare a picturii murale de la biserica Mănăstirii Govora. La începutul carierei măiestria îi era pusă la îndoială, așa cum demonstrează un text din „Viața Românească” (februarie 1909): ... restaurarea unor picturi vechi dela Govora a fost încredințată unui tânăr absolvent al Școalei de Arte Frumoase, d. Norocea (?) care s-ar fi achitat „cu pricepere” de această însărcinare. (Cine ne-o spune?) La școala de Arte Frumoase nu se studiază însă pictura bisericească. Cum atunci, dar, ar putea un „tânăr absolvent” al acestei școale să rezolve o chestiune atât de grea, ca aceia a unei restaurări picturale? Dar... sînt încă multe de spus, multe de îndreptat... .

La recomandarea istoricului Nicolae Iorga și cu ajutorul Casei Bisericii absolventul Dumitru Norocea este trimis în vara anului 1908 în Italia și la Muntele Athos cu o bursă de specializare. Ajuns la Ravena a studiat pe îndelete arta bizantină din fosta capitală a Imperiului Roman de Apus și a deprins arta mozaicului, reprezentată atât de minunat în acest oraș. A vizitat Florența și Roma, acumulând informații importante despre Renașterea italiană și faimoasele monumente existente acolo. La Muntele Athos a învățat tehnici de restaurare direct de la călugării numeroaselor mănăstiri și schituri ortodoxe. A ajuns și la Paris, cursant al unui cunoscut arheolog și istoric francez.

În anul 1914, Comisiunea Monumentelor Istorice, prin arhitecții Grigore cerchez și Nicolae Ghica-Budești, îl desemnează pe pictorul Dumitru Norocea să restaureze picturile murale de la biserica Domnească din Curtea de Argeș. Timp de 10 ani pictorul va lucra cu dăruire și migală la descoperirea straturilor de pictură, reușind să descopere inscripția în limba slavonă care atestă anul morții domnitorului Basarab I (1352). Nicolae Iorga, scriind despre picturi, îl lăuda astfel pe Norocea: ... și astăzi, în 1915, ele au ieșit la iveală, prin ostenelile inteligente ale pictorului Norocea, de supt straturile de nouă picturi așternute rând pe rând în cursul a cinci sute de ani. În 1922 Dumitru Norocea primește Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler pentru contribuția adusă la restaurarea frescelor medieval de la Curtea de Argeș.

Tot în anul 1914 pictorul Arthur Verona îl solicită pe Norocea drept colaborator la pictarea fostei Catedrale mitropolitane din Târgoviște. De-a lungul timpului, pictorul-restaurator Dumitru Norocea și-a adus o contribuție importantă la diverse acțiuni de restaurare a picturii bisericești, descoperind straturi vechi de frescă, portrete murale, etc. Lucrează la restaurarea frescelor bisericii Mănăstirii Tismana, bisericii „Sf. Treime” din Măgureni-Prahova (portretul ctitorilor Cantacuzini realizat de Pârvu Mutu), bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Bordești-Vrancea (aici descoperă un autoportret al zugravului Pârvu Mutu), bisericii „Sf. Gheorghe” din Hârlău (vezi impresii), bisericii „Madona Dudu” din Craiova, bisericii „Stravopoleos” din București și multe altele. Însușindu-și arta mozaicului în Italia, Norocea va realiza utilizând această tehnică lucrări importante la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, Catedrala ortodoxă din Sulina, Catedrala patriarhală din București.

Vizita la muzeu

În primul rând doresc să mulțumesc domnului muzeograf Marius A. care a mers cu noi la Casa Norocea și timp de aproape două ore ne-a prezentat expoziția și multe alte lucruri interesante. La sfârșit am intrat 15 minute și în Muzeul de Istorie, dar timpul ne presa așa că această instituție muzeală a rămas de vizitat data viitoare.

Am pătruns în curtea imobilului interbelic și am mers pe lângă demisolul placat cu bolovani de râu spre intrarea care se află cumva în partea din spate a clădirii. Am observat astfel și corpul de clădire dedicat servitorilor, împodobit cu un frumos turn și culoar exterior de legătură cu vila. Pătrundem într-o mică verandă, apoi în holul principal, deschis spre etaj. În dreapta se află scara de acces către catul superior, dar și un fel de punte la etaj sprijinită pe coloane. Pe peretele din față se află pictată o scenă care îl reprezintă pe însuși Dumitru Norocea la masa de lucru, înconjurat de frumoase femei înveșmântate în costum popular; în partea de jos a frescei vedem și sintagma după care se ghida pictorul-restaurator: „Credință, muncă, cinste, sacrificiu”.

La parter se află expoziția de artă populară și etnografie, vizitabilă într-un circuit prin camere mai mari sau mai mici. Expoziția este organizată într-un sistem învechit datând din anii '80, cu toate încercările lăudabile ale muzeografilor de a îmbunătăți modul de expunere și afișaj. În hol este redată o scenă interioară dintr-o casă țărănească și costume populare argeșene. Continuăm traseul și pătrundem în lumea țesăturilor, a cusutului și arte prelucrării firelor de lână. Observăm apoi obiecte care au legătură cu meșteșugul prelucrării lemnului ori a fierului – frumoase exemplare de ploști, unele pictate, dar și modele de cântare din fier ori vechi fiare de călcat. O încăpere micuță ne prilejuiește întâlnirea cu alte costume populare și țesături de mari dimensiuni. Olăritul este bine reprezentat în vitrinele expoziției etnografice.

Urcăm la etaj unde se află o expoziție de artă plastică dedicată pictorului Dumitru Norocea, precum și alte opere de arte. Privim de la înălțimea etajului parterul vilei, dar și tablourile de pe pereți. Intrăm în camera de zi, un adevărat salon iluminat natural printr-o lucarnă practicată în tavan. Încăperea este încadrată de o sobă de teracotă smălțuită, iar în colțul opus un șemineu cu arc romanic și coloane. Admirăm tablourile expuse în acest salon, toate fiind semnate de Norocea. Ne atrage portretul soției, Elizabeta (Miss București în 1935) și pastelul înfățișând chiar casa pictorului. Frumoase sunt și tablourile care înfățișează culesul recoltei, personaje feminine în costume populare; interesant este tripticul dedicat Răscoalei de la 1907, o pictură cu tentă socialistă.

Vizităm micul cabinet de lucru al pictorului unde găsim expuse obiecte personale: două modele de ploști metalice, pensule, un penar pentru creioane și pensule, un cuțitaș de fildeș pentru corespondență, sticluțe pentru substanțe utilizate în pictură. Pe pereți sunt copii după documente personale; vedem și un șevalet utilizat de pictor și o trusă de pictură de lemn. În balconul de la etaj privim cu interes o compoziție de „mozaic aparent” – Împărăteasa Theodora cu suita (pictură în ulei pe pânză cu inserții de aur și argint), precum și un tablou de mari dimensiuni înfățișându-l pe Iisus pe tronul ceresc.

Concluzii. Aproape că nu am simțit când au trecut cele aproape două ore petrecute în muzeu, discuțiile cu muzeograful fiind interesante și captivante. Viața și opera pictorului Dumitru Norocea sunt atât de încărcate de amănunte inedite, iar expoziția de artă populară și etnografie conține elemente atrăgătoare, astfel încât vizitatorii pot petrece zeci de minute în muzeu. Recomand celor interesați de viața rurală românească, opere de artă și arhitectură să se oprească puțin și la Casa Norocea din Curtea de Argeș.

---

VIZUALIZĂRI: 2003 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI