GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Unde evadezi din nebunia oraşului
Poate pentru că de obicei sunt înconjurată de mulţi oameni, aglomeraţie şi gălăgie pentru week-end îmi doresc locuri mai izolate, oameni putini, natură şi câţi mai mulţi copaci de care să ma leg… Sau de care să-mi leg hamacul… :)
Cred că e vorba de un echilibru pe care îl căutam fiecare. Sunt oameni care caută exact contrariul. Eu când merg într-un loc nou, evit să mă gândesc la cum ajung la punctele de interes pentru care sunt acolo şi aleg periferiile sau cartierele marginaşe. Mă feresc de zgomotul din centru şi caut o pădure, un deal, o coastă, orice punct care să îmi ofere o viziune de ansablu, mai detaşată asupra locurilor. Mă simt mai puţin importantă în mijlocul lor, decat dacă privesc de la oarecare distanţă.
Ţineţi cont de faptul că oraşul Cluj e plasat într-o groapă. Sunt şi avantaje... Din mai multe locuri aveţi parte de o bună panoramă. Poate că o fi strategic, că e ferit de intemperii, că s-a dezvoltat pe malul apei, că au putut să îl apere mai bine sau ştiu ce ce alte motive au avut strămoşii noştri când au decis asta, dar pentru psihic e deprimant. În multe zile de toamnă, iarnă şi chiar primăvară e o ceaţă apăsătoare, care nu te lasă să te bucuri de soare. Să luaţi asta în calcul şi dacă veniţi cu avionul că mai ales iarna, când nu toate avioanele cu destinatia Cluj şi ajung la Cluj. De multe ori e cu câteva grade mai frig decât pe delaurile care îl înconjoara.
Soluţia pentru problemele astea e să vă îndepărtaţi câţiva kilometri de centru. Nu mai mult de 15, pe unul din dealurile din apropierea oraşului. Dacă veniţi dinspre Turda, abia intraţi in Cluj pe Calea Turzii şi cotiţi la stânga la sensul giratoriu spre Făget. Localitatea Făget cu siguranţă vă va ajunge la suflet. Un drum frumos prin pădure, pistă de biciclete pe lângă drum, au scăpat de cablurile care spânzurau de stâlpi, case frumoase, e o zonă în care s-a construit mult. Vă puteţi bucura de drum. Pădurea Făget de unde şi-a luat numele şi localitatea cu pricina, e o arie naturală protejată, o zonă împădurita (încă) cu fagi, goruni stejari şi carpeni. S-a mai construit şi iresponsabil aproape de pădure, probabil oricine îşi doreşte ca acasă să fie undeva în natură. Sunt şi marcaje prin padure, cărări pe care te poţi plimba pe jos sau cu bicicleta. Pe unde nu s-a îngrădit… Dar ce mă atrage pe mine la zona aceea e lumina. Imediat ce iesi din pădure pe drumul spre Sălicea ai parte de o lumină surprinzătoare. Mai ales dacă ai norocul să nimereşti după masa. Am prins pe acolo nişte apusuri de poveste. În depărtare se văd crestele Muntilor Gilău, iar dealurile din zonă te îndeamnă la plimbare. Am fost surprinsă uneori să văd că aici temperatura iarna e cu 10 grade în plus faţă de oraş. Că vremea e bună, cu soare, iar în oraş plouă. Dacă căutaţi să fugiţi de nebunia din oraş, dar vreţi să fiţi suficient de aproape să îl şi vizitaţi e locul potrivit. Sunt câteva pensiuni în Sălicea. Singura pe care am vizitat-o a fost Casa Dinainte. Numele mi s-a părut ciudat până am înţeles ce înseamnă. În tradiţia noastră, casa dianinte este cea destinată oaspeţilor. În care pui toate lururile valoroase pe care vrei să le protejezi şi să le scoţi la înaintare în zilele de sărbătoare sau când ai parte de musafiri. Ce-am gasit acolo? Din păcate despre cazare nu pot să vă spun nimic, nu ne-am cazat că eram prea aproape de casă. Dar ştiu că sunt camere puţine, maxim 5 aşa că aveţi parte de intimitate. Nu au deschis pensiunea decât de un an, iar zona nu e chiar în drumul oricui. Trebuie să vrei să ajungi aici.
Noi am mers pentru SPA, şi ce mi-a plăcut e că ai nevoie de rezervare. Am încercat de câteva ori în week-end şi nu erau locuri. Asta pentru că nu primesc mai mult de 25 de oaspeţi odată. Aşa că ne-am organizat într-o zi din timpul săptămânii când au fost locuri şi costurile sunt diferite faţă de zilele de weekend. De fapt am fost maxim 8 persoane aşa că am avut mai mult spatiu decât aveam nevoie. Piscina e acoperită, foarte mult lemn şi sticlă, care dau un aspect tradiţional dar cu influenţe moderne. Două jacuzzi la butoi, o piscina micuţă afara, încă nefuncţionala că nu erau mai mult de 12 grade. Teren de joacă pentru copii, teren de sport, un restaurant ingrijit… mi s-a părut o alegere foarte bună mai ales dacă aveţi copii. Îi puteţi lăsa să zburde în voie făra griji, zona e destul de izolată nu circulă maşini pentru că e la capătul unui drum înfundat. De la drumul principal, într-o curbă mare vedeţi un indicator spre pensiune. De acolo faceţi cam 300 de metri pe un drum neasfaltat, pietruit. Nimic grav, nu vă speriaţi. Drumurile puţin bătătorite sunt cele care duc spre comori.
Şi acum că v-aţi stabilit tabăra într-un loc să vedem ce puteţi face. Sunteţi cam la 15 km de Cluj. Există şi un autobuz spre oraş dacă nu vreţi să vă folosiţi maşina. Cam 3 curse pe zi aşa că verificaţi programul. Sunteţi cam la 5 km de lacul Micesti. Relaxare, pescuit, trasee pt biciclit prin padure. La un moment dat era şi o tiroliana mică peste lac. Nu ştiu dacă mai funcţionează. În Sălicea exista o altă atracţie pentru familiie cu copii mici. Parcul de agrement Moara de Vânt. Un fel de zoo în miniatură cu zeci de specii de animale. Nu vă imaginaţi lei şi tigrii. E vorba mai mult de animale autohtone. Iepuri, fazani, păuni, porumbei, prepelițe, capre, căpriori, cerbi, curci, ponei, măgari. Sunt şi câţiva porcușori de Guineea, lame, mufloni, maimuțe, porci vietnamezi, ursuleți năsoși, oi de camerun. Dar poţi interacţiona cu multe dintre animale şi copiii sunt încântaţi. Ultima dată când am fost tariful era undeva la 10 lei şi primeai şi o găletuţa cu morcovi şi seminţe cu care să hrăneşti animalele. Dacă mai merg, îmi pun morcovi de acasă că au rămas destule animale pe care nu le-am hrănit.
Tot aici, pentru cei mai curajoşi se află un parc de aventură şi căţărări: Gecko Park. Cinci trasee de căţărare cinci niveluri diferite, cinci culori pe care vă puteţi testa îndemânarea. La mov şi galben îi lăsaţi pe copilaşi pentru iniţiere. Verde, albastru şi roşu sunt pentru distracţia voastră. La roşu şi albastru ajungeţi doar dacă vă dovediţi îndemânarea pe cel verde. Puteţi pierde aici cât timp vreţi, taxa e pe ora. Să vă ţină doar încheieturile. Este deschis doar în week-end sau în restul săptămânii pentru grupuri organizate.
Cum vii de la Cluj pe drumul care taie localitatea Sălicea puteţi să o luaţi spre Ciurila, apoi vă intersectaţi cu Autostrada Transilvania şi gasiţi un indicator spre Sălişte. Acolo puteţi vedea una dintre cele mai vechi biserici din lemn din judeţul Cluj. A fost construita în 1755 şi e destul de bine conservată. Nu vă aşteptaţi să fiţi întâmpinaţi de cineva. Preotul vine o data la trei săptămâni aşa că slabe şanse să-l prindeţi. O poză şi la drum.
Reveniţi la traseu şi mergeţi mai departe pe drumul judeţean 107. Peisaje frumoase, drum prăfuit. O să vă intersectaţi de câteva ori cu autostrada Transilvania care e... destul de fotogenică. Vă pun şi o poză să vă convingeţi. Nu mai mult de 15 kilometri vă despart de Cheile Turzii şi Cheile Turenilor. Apoi încă vreo 5 pâna la Salina Turda. Despre acestea cunoaşteţi deja destule amănunte. Nu puteţi face toate astea într-o singură zi. Eu am vrut doar să vă scot din casă, alegerile le faceţi voi.
În episodul următor poate avem ocazia să ne plimbăm prin oraş…
Trimis de Maya_C in 24.04.17 11:34:40
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CLUJ.
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Maya_C); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Maya_C: Superb totul, dar P03 m-a cucerit definitiv!
Merg să mă întind pe frunzele alea și să visez cu ochii spre cer!
Prințesa mea Maya
Virtual, m-ai scos din casă. Am vrut să revin la Cluj anul trecut dar nu am avut timp, am avut urgență la Tg Mureș
Felicitări pentru articol, sensibilitatea ta mă emoționează mereu.
Maya, ca un PS:
Frumoase pozele.
Mie îmi plac frunzele. Vii. Sau moarte. Am scris un articol special, dedicat frunzelor. În agenda mea, desigur. Caut obiecte, tablouri, diverse lucruri care au forme sau desene cu frunze. Au o importanță deosebită pentru mine. Frunzele zic. Depinde de stare. La fel simt și când privesc norii, acolo e un pic diferită... povestea.
Mulțumesc prințesă, te aștept cu alte minunății de descrieri!
@Zoazore: toată viaţa am trăit pe lângă păduri. pe covorul de frunze din pădurea unde v-am invitat am văzut uneori animale sălbatice. căprioare, iepuraşi, vulpi, veveriţe. am auzit că ar fi şi mistreţi. pe mine m-au ocolit dar nu e exclus să fie adevărat. oricum nu-i nici un pericol real, poţi să visezi fără griji.
@krisstinna: krisstinnuţa tu tot timpul mă răsfeţi cu cuvinte frumoase. şi mie îmi plac frunzele, dar norii... sunt viaţa mea. cred că am o colecţie de poze cu nori. în ei mă simt cel mai bine şi mi-ai dat o idee. aş putea să le dedic o pagină... doar aşa... să am ocazia să vă arăt pozele cu ei. mă gândesc la o variantă.
te îmbrăţişez cu drag şi dacă ajungi la Cluj, te rog, nu mă ocoli!
@Maya_C:
De exceptie pozele din padure!
Fiecare cauta un loc unde sa evadeze mai ales daca domiciliaza la oras in aglomeratii urbane. E fain! Bravo!
Si noi am fost recent in padure, prin zonele noastre si am facut ceva poze faine
@Dan&Ema: poza mea preferata e cea cu autostrada. asa îmi provoca un chef de ducă...
@Maya_C: Maya, Maya..., cum ne dai tu peste cap! Și eu am o legătură cu pădurea. De fapt cu copacii, indiferent că sunt într-o pădure sau pe marginea drumului. Superbe pozele, sper să îmbrățișez și eu vreodată un copac din pădurea Făget.
@Aurici: daca ai ocazia sa imbratisezi un copac din Faget, promit ca te imbratisez si eu de nu te vezi.
@Zoazore: Zuzi, dragă, și eu pe tine. În pădure, pe frunzele din P03
@Maya_C oar citind articolul tau si parca simt ca m-am relaxat, daramite sa fi fost pe acolo. Mie imi place mult toamna asa ca pozele in care ai surprins frumusetea toamnei mi s-au lipit de suflet iremediabil.
Asta nu inseamna ca ar fi mai prejos celelalte poze, ba chiar sunt minunate.
Mie intotdeauna mi-a placut Clujul, insa mereu l-am vazut pe fuga si din pacate si anul acesta acest oras va reprezenta un oras prin care doar voi trece.
Felicitari pentru articol si poze, votat cu mare drag.
Chiar ma intebam de ce publici atit de rar...
Review-ul tau, ca si mai toate celelalte, este o pledoarie pentru viata, frumos, prieteni in grup, cu o foarte buna vedere a spațiilor largi, reconfortante si placute ochiului. In fond, o reteta de succes si pentru noi.
@Maya_C:
Drăguț, cu o mică observație: localitatea Făget nu există și nici nu a existat vreodată. Acela este tot teritoriul municipiului Cluj-Napoca.
@Maya_C: Un articol pe care l-am ratat la vremea lui, dar il descopăr si-l apreciez acum! Bune recomandări! Le voi trimite și fiicei mele, ea are mai multe șanse să profite de ele, locuind deocamdată în Cluj.
@Flaviu: măi da' cârcotaş mai esti. aşa e... ai dreptate e colonia Făget. m-am lăsat păcalită de faptul că are tablă de iesire şi intrare în localitate şi toţi prietenii mei care locuiesc acolo zic că stau în Făget... nu în Cluj... indiferent ce e... mie îmi place ca e mult verde. multumesc de apreciere!
@crismis: mulţumesc frumos! sunt sigură ca Isteţica ta cunoaşte deja locurile acelea... Big hug!
@glcitizen: multumesc de comentariu si de apreciere; le primesc onorata.
nu ne-am prea complimentat pe aici, desi eu te citesc cu sete... visez la locurile indepartate pe care le prezinti, dar deocamdata sunt doar vise.
public mai rar pentru ca din pacate nu sunt asa de plimbareata in ultima vreme. niste probleme m-au tinut legata pe aici si n-am iesit pe cat de des as fi vrut.
sper ca razbunarea va veni in curand.
Da, e o zonă frumoasă de plimbare aproape de oraș. Drumul ăsta Făget - Ciurila, și apoi pe valea Hășdatelor, spre Petrești, sau pe cel ce cobora în Mănăștur, l-am descoperit în toamna lui 2000, cînd am locuit cîteva luni la Cluj și eram nevoit să îmi umplu timpul cumva. Așa că băteam împrejurimile orașului, spre Baciu, Hoia, Făget, Săvădisla etc. Așa am ajuns și la intrarea amonte în Cheile Turzii, care mi se pare mult mai pitorească decît accesul pe la cabană.
De ajutor era faptul că și pe atunci exista preocuparea pentru turism în zonă și am găsit o hartă foarte bună a împrejurimilor orașului, inclusiv cu descrierea traseelor marcate din Făget (despre care mă bucur să aud că încă există), care legau Mănășturul sau Cabana Izvor de Făget și vîrfurile din zona mai înaltă a pădurii. Prin scurte drumeții chiar se poate ajunge pe cîte un vîrf de deasupra Sălicei sau Ciurilei, de unde se deschid priveliștile frumoase despre care vorbești (țin minte că am urcat pe Vf. Măgura, dar mai sînt și altele), către un orizont punctat de cîte un uliu ce se rotește la înălțime.
Apoi, coborîrea în valea Hăsdatelor aducea în fața ochilor o salbă de lacuri. N-am mai fost pe acolo de cînd e gata autostrada, dar îmi închipui că peisajul este tulburat, valea cu lacuri nu mai arată la fel.
Astfel de păduri urbane, ca Făgetul, ar trebui administrate de oraș și amenajate cu trasee de plimbare, dar și de ciclism, fiind o resursă excelentă de sănătate și timp liber pentru locuitorii unui mare municipiu.
@abancor: ai perfecta dreptate. ar trebui amenajate trasee pentru plimbare si ciclism. din multe locuri peisajul care se dezvaluie e incantator si te incarca cu energie o buna perioada. uneori se organizeaza competitii de ciclism off-road chiar pe aceste trasee. le mai strabat si eu cu pretenii si familia, dar uneori n-am incotro imi iau bicicleta in spate si o mai trec de cate un hop sau vreun copac cazut.
din pacate ar trebui asa de multe facute si intretinute incat doar primaria nu poate face fata. n-ar strica si mai mult simt civic, iar daca vrem o lume mai buna sa o facem impreuna.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2023 Casa Matia — scris în 01.05.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Cluj – Napoca - Parfum de toamna, parfum de Ardeal — scris în 29.09.22 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2020 File de toamnă târzie la Cluj-Napoca — scris în 15.02.21 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Jul.2019 La plimbare in Cluj si in jurul lui — scris în 14.07.19 de Roxana0707 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Nov.2018 Un oraș cum multe ar trebui să fie! — scris în 11.11.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Două ansambluri statuare clujene: Matia Corvin și Sf. Gheorghe — scris în 27.12.18 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Parcul Simion Bărnuțiu Cluj-Napoca — scris în 14.09.18 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ