Casa Matia

TIPĂREȘTE

Matei Corvin a fost fiul cel mai mic al lui Iancu de Hunedoara. În urma unei conjuncturi nefaste, a devenit rege al Ungariei la doar 15 ani deși, oficial, nu făcea parte din familia regală europeană, tatăl său, Iancu de Hunedoara, fiind fiul românului Voicu, cel care a primit o moșie la Hunedoara.

A domnit în vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Vlad Țepeș.

Matei a manifestat de timpuriu o personalitate puternica. A desființat regența unchiului său iar pentru că acesta s-a opus, l-a arestat. Astfel, încă de la vârsta adolescenței, s-a impus ca rege.

În acele vremuri tumultoase a purtat nenumărate campanii în diverse conjuncturi și era respectat ca personalitate a vremii atât în Europa cât și de către otomani.

Este de remarcat faptul că a fost o personalitate a culturii în vremuri în care nobilimea prezenta analfabetism cras. Cunoștea mai multe limbi străine. A sprijinit orice tânăr care manifesta înclinații către cunoaștere, indiferent de originile sale. A adus la curtea sa un astronom ce desfășura activități de cercetare. A adunat, în timp, o bibliotecă de peste 2.000 de exemplare în două mari săli, una cu manuscrise în limba latină și cealaltă în greacă. Lucrările cuprindeau informații cam din tot ce ar fi putut reprezenta cunoaștere la acea vreme. Avea 30 de copiști care produceau înscrisuri. Din nefericire, urmașii săi nu au fost capabili să o conserve. Astăzi mai sunt cunoscute 216 lucrări din colecția sa, împrăștiate prin întreaga lume deoarece urmașii obișnuiau să ofere câte un manuscris cadou diverselor delegații.

Matei Corvin s-a născut la Cluj, în anul 1440, pe 23 februarie, în casa care astăzi se numește Casa Matia. Clădirea se află în Piața Muzeului, în proximitatea Bisericii Franciscane din Cluj, în centrul istoric. De-a lungul timpului a fost han, spital, închisoare iar astăzi găzduiește o secție a Universității de Arte din Cluj. Eu credeam că e muzeu. Fiind la plimbare prin zonă, am văzut pe hartă, pe net, Casa Matia. Mai întâi am văzut turnul de la Biserica Franciscană, m-am minunat ce înalt este, am intrat în clădire, m-am minunat ce baroc ornamentată este apoi am ieșit din biserică orientându-mă către Casa Matia care are laterala fix spre intrarea către Biserica Franciscană. Clădirea este masivă, cubică, simplă, albă, cu acoperiș în 4 ape, cu două nivele – parter și etaj – și cu o poartă mare din lemn masiv, în arcadă. Din spațiul arcadei se taie o ușă dreptunghiulară prin care se intră în clădire direct din strada cu caldarâm, fără trotuar, fără nimic. Este stradă pietonală pe care sunt împrăștiate terase cu mobilier din stinghii din lemn, cum se obișnuiește în ultima vreme. Chiar în față la Biserica Franciscană este o astfel de terasă cu mese împrăștiate în drum, aiurea, fără gard, fără nimic. Am stat acolo, pe un scaun ca să butonez pe telefon.

La Casa Matia zicea că se închide la ora 20:00 și mai erau cam 15 minute că mai devreme am stat cam 2 ore într-un pub vecin. Stăteam în drum, în picioare, 3 – 4 metri distanță de poarta de intrare în casa Matia și butonam febril pe telefon să fac spațiu că nu mai era pentru că vroiam să filmez ceva din interior. Cu 7 minute înainte de ora 20:00 m-am avântat în interiorul clădirii. Credeam că-mi cere bani de bilet și n-aveam chef să plătesc pentru 2 – 3 minute. După poartă mi s-a înfățișat un pasaj cu tavan boltit, ca un tunel, scăldat de o lumină portocalie și străjuit de statui renascentiste albe, nude, mai mari decât mărime naturală, cu contururi realiste. Dau să filmez și iar n-am spațiu. Mă opresc fix după ușă și iar butonez febril – măh, măcar câteva secunde să filmez aici, măcar pe furiș că nu știu care e politica lor. În final, fac ceva loc și pornesc, timid, prin tunel: fac 2 pași, iar mă opresc, iar 2 pași, iar mă opresc... Din stânga aud:

- Ce doriți?

Era o fereastră în perete după care ședea paznicul sau portarul sau custodele sau ce-o fi fost.

- Doar mă uit un pic pe-aici, știu că se închide.

Gândesc: n-am chef să-i dau, pentru-atâta, bani.

Omu’ n-aude. Îi mai bâlbâi o dată, nehotărât. Până la urmă îmi zice să mă uit un pic, dacă am chef. Merg prin tunel. Drept în față e o ușă ce duce la exterior, în curtea interioară unde sunt, și acolo, ceva fragmente de statui. În tunel, pe stânga, e o scară ce duce la etaj și mai spre fereastra portarului este o nișă în perete prin care coboară o scară de piatră. Mă gândesc că o fi vreo expoziție, ceva, la subsol pentru că tunelul (luminat) descendent cotește stânga și apuc să cobor pe scară. După ceva trepte, pornește alarma. Zic: haiti! O fi de la mine? Mă întorc în tunelul principal și dau să ies din clădire. Telefonul iar e plin. N-am apucat să filmez nimic pe mica scară. Lângă ușa de ieșire iar butonez febril la telefon și alarma tot țipă. Nu se sinchisește nimeni. Suntem în Ardeal. Tunelul de intrare pare un pasaj de trecere, multe persoane intră și ies nestingherite și trec spre curtea interioară fără să dea atenție statuilor din jur. Nu par să viziteze ceea ce-mi părea ciudat în ce credeam eu că e muzeu. Acum cred că erau studenți la arte și aveau treabă acolo. După vreo două minute de țipat alarma, ies din hol spre stradă, mă așez la masa din drum și alarma tot țipă. A durat ceva până s-a oprit și între timp au mai intrat și alții din grupul nostru să vadă cum e în interior, tot cu țipătul alarmei în cap.

Pe peretele Casei Matia, la exterior, este o placă unde scrie că Matei Corvin, regele Ungariei, s-a născut în acestă clădire. Clădirea este arhaică și toată vecinătatea dar amenajările sunt contemporane. Sunt multe puburi în jur și atmosferă modernă iar străzile pietonale au cabluri deasupra, suspendate la câțiva metri deasupra străzii și cu becuri atârnate. Încă nu se întunecase când eram acolo dar seara, presupun că se crează o atmosferă feerică. Privind printre cablurile de deasupra strății, tot vedeam câte un avion uruind la mică înălțime și creând vacarm. Aeroportul din Cluj se află mult prea aproape de oraș. Cu vânzoleala de pe străzi și avioanele astea numa’ nebuneală era în ambient. Clujul e un oraș cosmopolit și oferă multe dar, de vrei pace, aici nu e locul.

Mereu e ceva de descoperit prin călătorii. Pe o suprafață mică am găsit o mulțime de lucruri de vizitat și istoria locului duce către ramificații nebănuite.

Maxim, chiar cu avioanele în cap, fac parte din peisaj.

Clujul este un loc unde nu aș sta mult dar recunosc valoarea metropolei, îmi place deși o prefer departe de mine.

Ohohooo, destulă distracție la Cluj, relaxare mai puțin. E plin de puburi, parcuri și locuri de vizitat.

---

VIZUALIZĂRI: 878 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI