Drumul spre Cheile Nerei

TIPĂREȘTE

Cu ceva ani in urma nici nu vroiam sa aud de excursii in strainatate considerand ca Romania are destul de multe de oferit pentru a avea de unde alege. Am colindat pe carari de munte, am vizitat Dobrogea cu atractiile sale despre care multi nu stiu, in Moldova am fost cu trenul si pe acolo cu autobuzele reusind astfel sa cunosc oamenii si sa simt altfel atmosfera, in Transilvania am dormit pe la localnici, in munti prin cabane sau in cort. Dar de cand am inceput sa devin mai mofturos si mai comod si am ales sa ma cazez la pensiuni si hoteluri parca si farmecul locurilor a mai disparut. In general, atunci cand am o cazare care lasa de dorit si cand servesc niste preparate incalzite la cuptorul cu microunde, o parte din chef imi dispare. M-as intoarce in multe locuri pe care le-am vizitat dar timpul limitat pentru vacante dar si teama ca aceste locuri s-au tranformat m-au facut sa aleg in ultimul timp numai din “catalogul” ofertelor externe. Totusi exista un loc pe care oamenii si trecerea timpului nu l-au schimbat: Cheile Nerei.

As vrea sa vorbesc de vizitele mele in Cheile Nerei cu plecare din Bucuresti. Ceilalti turisti care pleaca din alte colturi ale tarii isi pot face itinerariul pentru ca este si mai placut atunci cand drumul pina in chei este presarat si de alte atractii turistice.

Plecand din Bucuresti catre Cheile Nerei am ales traseul Pitesti, Curtea de Arges, Ramnicu Valcea, Horezu, Targu jiu, Baia de Arama, Baile Herculane, Bozovici. Asta pentru ca in drum sa putem vizita Manastirea de la Curtea de Arges, statiunea Govora, Biserica din Horezu, Pestera Polovragi, Manastirea Polovragi, Pestera Muierilor, frumosul parc din Targu Jiu cu operele lui Brancusi, Cheile Sohodolului, Manastirea Tismana si statiunea Baile Herculane.

O sa incerc sa trec repede peste toate aceste vizite pentru ca am inceput sa scriu aceste impresii in idea de a va povesti despre Cheile Nerei. Informatii istorice sau orar de vizitare si preturi puteti gasi pe site-urile obiectivelor sau in impresiile celorlalti colegi de pe acest site.

Pentru a ajunge la Manastirea Curtea de Arges a trebuit sa facem o abatere din drumul ce leaga Pitestiul de Ramnicu Valcea de aproximativ 70 km, abatere ce merita mai ales pentru cei care nu au mai vazut manastirea de cand veneau aici in excursii organizate la scoala pentru a o cauta in ziduri pe Ana, sotia lui Manole. Si acum, ca un copil ce mai crede in Mos Craciun, am privit Fantana lui Manole si m-a cuprins un sentiment de tristete pentru bietul erou de legenda. Intreaga Manastire merita toata atentia: mormintele regale, picturile, mormintele ctitorilor, icoanele...

Noi ne-am grabit catre urmatorul obiectiv, Manastirea Horezu, aflat la 45 km distanta fata de Ramnicu Valcea. In drum am intrat si in statiunea Govora pentru a vedea cum a evoluat (sau daca a evoluat). Veneam aici impreuna cu bunicii mei cand eram mic. Statiunea incearca sa supravietuiasca. Unele cladiri au fost renovate, altele nu. Am mers in parcul statiunii sa o chem pe veverita „Mariana” batind din doua nuci. Veveritele exista in parc, un lucru care m-a bucurat si care mi-a adus aminte de bunicii mei si de anii copilariei. Dupa mai putin de o ora de plimbare prin statiune am plecat catre Horezu. Zona este cunoscuta datorita mesterilor olari. M-am bucurat sa observ in parcari zeci de autocare atat cu turisti romani dar mai ales straini si sa observ ca localnicii isi pot duce traiul din vanzarea obiectelor de lut. De fapt ceramica de Horezu este inclusa din anul 2012 in Patrimoniului cultural imaterial UNESCO. Manastirea Horezu, si ea in Patrimoniul UNESCO, va ofera posibilitatea cunoasterii depline a artei brancovenesti, ctitor fiind Constantin Brancoveanu care vroia ca locul sau de odihna vestica sa fie construit aici. Mormantul exista insa domnitorului nu i s-a respectat dorinta, nefiind inmormantat aici.

Am pornit catre Polovragi pe un drum ce nu depaseste distanta de 25 km. Am ajuns in jur de ora 16.40 si am fost bucurosi sa constatam ca inca mai puteam vizita Pestera Polovragi. Un tur placut, cateva explicatii, cateva formatiuni ce reprinta „Tronul lui Zalmoxis”, “pieile de leopard” sau “bolta insangerata”, „Camera Alba”, „Sala Divina”. Am fost atenti la toate semnele si la toate starile stiind ca pestera se mai numeste si „triunghiul Bermudelor din Oltenia". Am tinut strins de portofel si astfel am reusit sa ies intreg si cu toti banii ca cica s-ar spune ca uneori aici au avut loc disparitii misterioase. Ca Zamolxis vegheaza inca asupra comorilor dacice ce se afla ascunse in culuarele secrete si nedescoperite ale pesterii. Dupa ce am iesit am facut o scurta plimbare intrand pe Cheile Oltetului, chei ce despart Muntii Parang de Muntii Capatinii. In unele locuri distanta intre stancile acestor munti ajunge la cativa centimetrii (cam 70). Nu am inaintat mult prin aceste chei, grabiti fiind sa mai vizitam Manastirea Polovragi si sa cautam un loc de cazare. In Manastire nu am vazut pe indelete picturile si icoanele deoarece cand am ajuns avea loc slujba de seara, moment de care ne-am bucurat si noi cateva minute. Am stat cuminti, cu ochii roata pe pereti si cu urechile ciulite catre vocile divine ale maicilor. A fost un final de zi exact cum ne doream. Dupa ce vazusem atatea locuri minunate si dupa ce ascultasem o parte a slujbei nu avea sa ne astepte decat un somn lin. Am gasit repede o pensiune in zona: oameni primitori, o cina gustoasa inmuiata inainte cu un paharel de tuica si apoi cu unul de vin de casa.

Dupa micul dejun ne-am luat la revedere de la gazdele primitoare si ne-am indreptat catre Pestera Muierii, pentru a vedea Orga, Domul Mic, Altarul, Cupola altarului, Amvonul, Sala Turcului (unde se afla si “Mos Craciun”), Candelabrele Mici, Galeria Ursilor si Sala Minunilor. Pestera se deshisese deja la ora 9 dimineata si a trebuit sa mai asteptam cativa turisti pentru a ne incepe vizita la ora 10, vizita ce dureaza o ora.

Pina in Targu Jiu am avut de mers 45 km. Orasul mi s-a parut curat, oamenii civilizati, iar operele lui Brancusi expuse cum nu se poate mai bine, in aer liber, pe Calea Eroilor, un ansamblu ce omagiaza eroii cazuti in timpul Primului Razboi Mondial. Am putut vedea sculpturi despre care tot auzisem, pe care le vazusem in fel de fel de carti sau emisiuni TV: “Masa tacerii”, „Poarta sarutului” si „Coloana fara sfarsit”. Cei care vor sa viziteze si Casa Memoriala Constantin Brancusi pot merge 30 km din Targu Jiu catre Comuna Pestisani, satul Hobita. Inainte de aceasta casa memoriala se afla insa Cheile Sohodolului in care se intra din dreptul comunei Runcu. Stiam ca aici se filmasera cateva scene si din filmul „Ciresarii” – film si carte care mi-au infrumusetat copilaria. Insa nu stiu daca acest lucru este adevarat. Cheile sunt spectaculoase si a fost un prilej minunat de a face un picnic la iarba verde cu niste biscuiti, pufuleti si o sticla de apa plata. Ne-am bucurat de racoarea cheilor, ne-am pozat pe stinci, cu picioarele goale in apele raului si pe drumul ce serpuieste printre stanci si am plecat mai departe nu fara sa mai intoarcem inca odata capul catre acel loc din inima muntelui.

Nu am mai oprit la aceasta Casa Memoriala Constantin Brancusi mergand direct catre Manastirea Tismana, cel mai vechi asezamant monahal din Tara Romaneasca. Pina sa ajungem la manastire, am oprit in locul de unde se vede aceasta, suita ca un castel medieval pe o stanca, loc minunat pentru a face fotografii. Si ca imaginea de poveste sa fie perfecta, o cascada curge neincetat de acolo de sus, din dreptul manastirii, avand o cadere de 40 m. Manastirea este o copodopera pastrind obiecte de cult si picturi foarte vechi. De interes este si racla ce pastreaza Sfintele Moaste ale lui Nicodim dar si pestera in care a fost ascuns Tezaurul Romaniei si multe tone de aur ce apartineau statului polonez intre anii 1944 si 1947, pentru a nu ajunge in miinile rusilor. Aceasta pestera va deveni in curind muzeu la initiativa guvernatorului BNR Mugur Isarescu.

Am regasit statiunea Baile Herculane la fel de frumoasa cum o lasasem cu numai un an in urma. Multi vor spune ca este mai darapanata de la an la an. Si aici unii se straduiesc sa faca treaba, altii sa distruga. Insa pentru mine va ramane mereu un loc de suflet. Atata liniste si o asezare mai buna nu am gasit in multe locuri din tara. Din soseaua principala (sau de la gara), am intrat pe drumul catre statiune. S-au deschis multe pensiuni (multe s-au si inchis deja), fiecare impodobita cu culori vii si ghivece de petunii sau muscate. Urmele Imparatului Traian si ale romanilor lui au disparut cu totul, Pestera Hotilor este in continuare folosita ca si wc public... Dar strazile sunt curate, cladirile incearca sa se tina una de alta ca sa stea in picioare. Am gasit o terasa unde am servit masa intr-un cadru natural perfect si am plecat cu o urma de regret ca nu pot sta macar o zi intreaga in statiune. Am ajuns in Bozovici si de acolo in Sopotul Nou la timp pentru a gasi un loc de campare la intrarea pe traseul turistic, loc in care am fost debarcati de catre soferi si de catre puturosii care nu aveau chef de treasee turistice si au plecat sa ne astepte in Sasca Montana.

Am campat aproape de Sopotul Nou, la poalele muntelui, un loc cam sinistru datorita pustietatii. Am decis sa facem cu randul la paza dar pe la 12 noaptea, dupa o sticla de vin, ne-am zis ca nu are cine sa mai vina in aceste locuri uitate de lume in afara unor nebuni ca noi. Asa ca ne-am odihnit bine si ne-am trezit undeva dupa ora 8, ora potrivita pentru pregatirea de plecare pe carari de munte.

Am trecut pe linga o casa ce parea mai mult a fosta moara, pitoresc asezata intr-o poiana. Dar aici nu exista semne de monumente istorice sau placute explicative. Asa ca am incercat mai mult sa ne imaginam ce fusese acea constructie din care nu mai ramasesera multe barne. Dupa ce am iesit din Poiana Meliugului (numita si Poiana lui Trifu), pina la Lacul Dracului drumul a serpuit intr-o liniste placuta, in racoarea diminetii.

Ca sa traversam Nera la Lacul Dracului a trebuit sa ne descaltam. Cu rucsacul in spate, cu bocancii in brate ne-am rupt picioarele pe pietrele raului si m-am gindit la cipicii mei de baie de acasa dar cui sa-i treaca prin minte ca aia sunt buni si la munte. Lacul Dracului are o legenda pe care o puteti citi aici. Lacul are o culoare de un albastru incredibil, culoare care am inteles ca se schimba in functie de lumina care cade peste el. Am poposit aici mai mult de o ora, parca stiind ca de aici incepe urcusul. Nu unul insa care sa te omoare. Cararea de munte merge paralel cu Nera pe semnul “banda rosie”. Am intilnit pe durata traseului mai multi turisti ce faceau rafting si am inteles ca in zona mai multe firme se ocupa de inchirierea echipamentului insa nu va pot da mai multe detalii. Pina in Poiana Alunilor nu am facut mai mult de o 1 ½ ore tinand cont ca in dreptul lacului pierdusem semnul si ne-a luat ceva vreme sa il gasim din nou. In Poiana Alunilor am poposit doar pentru a manca ceva, iar apoi am plecat mai departe pe traseul devenit din ce in ce mai pitoresc. Imediat cum am iesit din Poiana Alunilor au inceput portiunile cu lanturi. Drumul nu este deloc periculuos, lanturile fiind pusa ca sa nu te pravalesti in Nera si sa te alegi cu o baie nedorita. Tot pe aceasta portiune spectaculoasa am intilnit si primele tuneluri sapate in stanca pentru a face loc potecii si, evident, noua. Dupa mai mult de trei ore de mers am ajuns pe un drum forestier care ne-a condus la Cantonul lui Damian, un loc de campare ideal, acolo unde am intalnit si alte corturi si alti prieteni ai muntelui. A fost o seara pe cinste mai ales ca la un moment dat al noptii poiana s-a umplut de licurici. Dupa un somn adanc, obositi putini de traseu, ne-am trezit cu si mai mare chef de mers. Ne-am impachetat cortul si bagajele si am plecat, tot pe “dunga rosie”, inainte. Pina la Podul Beiului am mers cam 1 ½ ore. De la Podul Beiului incepe un alt sector de drum impresionant datorita tunelurilor sapate in munte dar si datorita vegetatiei intalnite de mine doar in acest loc. Aici am vazut “paduri” de ferigi (sau plante ce samanau cu feriga). Insa aici ochii ne-au fost mai atenti la piatra de pe poteca si la stancile din jur. Aici este tarimul viperelor. Nu am avut “ocazia” sa vad niciuna insa asta nu inseamna ca ele nu exista. Cel mai lung tunel are 40 m. Ne-am scos lanterna din rucsac si ne-am dat seama ca uitasem bateriile in masina. Asa ca am bijbiit prin tunel sprijinindu-ne de pereti si sperind ca viperelor nu le place intunericul. Traseul pina in Sasca Romana este foarte frumos, iar puntea suspendata din apropierea satului il infrumuseteaza. Prietenii ne asteptau in sasca Montana. Gasisera un loc de cazare foarte dragut unde am ramas si noi inca doua nopti.

Am mai ramas pentru a vizita atractia pentru care incepusem sa planuim aceasta excursie: Cascada Beusnita. Ne-am convins prietenii sa lase masinile in curte si sa pornim inapoi pe traseul catre Podul Beiului, traseul cu cele cele sase tunele. De acolo, pe “banda albastra” am intrat pe un drum forestier pe care am mers cam o ora prin padure. Primul loc de popas poate sa fie la Pastravarie. Acolo o sa gasiti cateva case locuite, o pastravarie si un loc de campare cu un foisor de lemn. De aici incepe traseul catre cascada. Dar inainte de a ajunge la cascada am ajuns la Ochiul Beiului, un ochi de apa care strange apele unui izvor subteran si le transforma parca in bijuterii. Culoarea lacului s-a schimbat de atunci cand am urcat pina am coborat de la cascada. Pina la Beusnita se merge pe firul apei, iar din loc in loc cursul este presarat de alte cascade mici. Cascada este incredibila dar a trebuit sa ne multumim sa o vedem cand aveau un debit destul de mic. Cu multi ani in urma o vazusem in urma unor ploi, iar imaginea era incredibila. Insa acum, cind firicele de apa abia se prelingeau, am reusit sa vedem “scorburile” sapate in piatra de calcar ce formeaza cascada. Un alt lucru interesant este acela ca apa fiind calcaroase, piatra in loc sa se erodeze, “creste” prin depunerea calcarului. In zona nu mai erau alti turisti asa ca ne-am bucurat de o ora de liniste. Cativa amici au urcat deasupra cascade catre celelalte doua despre care citisem ca mai exista. Le-au gasit dar ne-au convins ca nu este necesar sa mai urcam si noi.

Intorsi in Sasca Montana ne-am continuat plimbarea pentru a vizita si Cascada Susara. Traseul a durat cam o ora, este simplu si nu se urca prea mult. Se urmareste "crucea albastra". Pot considera ca am facut o plimbare pina acolo. Cascada Susara nu avea nici ea un debit mare asa ca a trebuit mai mult sa ne imaginam cum ar arata ea atunci cind ploua in zona. Ne-am intors pe acelasi traseu, prin Poiana Logor.

Vreau sa fac o mica paranteza si sa spun ca atata saracie ca in aceasta zona nu am mai intalnit prin alte parti. Zona a fost una in care mineritul a fost ocupatia de baza. Cum minele s-au inchis de mult, oamenii se hranesc cu ce au prin gradina. Aproape fiecare familie are cite un membru plecat in strainatate care ajuta financiar pe cei ramasi acasa. Pacat! Acesti oameni puteau sa se imbogateasca de pe urma turismului. Daca in perioada austriaca Sasca Romana si Sasca Montana au reusit sa se sustina si din turism, acum de ce nu se mai poate oare? Un material interesant am gasit pe acesta site, un material din care am aflat ca, in vremea austriecilor, pe drumul ce lega Sasca Montana de cascada Şuşara se afla o cabana cu restaurant si un mic lac de acumulare amenajat unde existau si barci pentru plimbarile de agrement. Urme ale cabanei cred ca mai exista. Am vazut o cabana in paragina pe acel traseu dar nu stiu sigur daca despre ea era vorba. Am tot sperat ani la rand, chiar de la prima mea vizita in Cheile Nerei din 2003, ca zona se va dezvolta turistic. Acum nu mai am nici o speranta dar si mai trist este ca nu mai am nici dorinta ca acest lucru sa se intample pentru ca oriunde s-au implicat diversi “investitori” locul a fost pur si simplu distrus.

Dimineata am plecat destul de devreme, stiind ca avem de parcurs aproape 500 km. Am ales ca drum de intoarcere Anina – Orsova – Craiova – Pitesti - Bucuresti, iar partea cea mai frumoasa a fost tot in apropierea Parcului National Cheile Nerei, in Cheile Minisului. Nu exista obiective turistice aici insa natura parca a fost pictata de cel mai faimos pictor. Pe drumul de intoarcere, nefind sofer si avind timp suficient la dispozitie, am inceput sa derulez pozele facute cu aparatul meu foto. Si mi s-a reconfirmat faptul ca avem o tara atat de frumoasa…

Si tot rasfoind pozele acelea am reusit sa dau si o formatare a cardului, ocazie cu care le-am pierdut pe toate. Pozele pe care le-am folosit pentru aceste impresii sunt luate de la unul din amicii care m-a insotit in aceasta excursie, poze nu foarte concludente.

---

VIZUALIZĂRI: 18386 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI