Lacul Dracului, cel fara fund

TIPĂREȘTE

Ultima zi in aceasta zona a Banatului a fost rezervata Lacului Dracului. In drumetia de ieri, o localnica ne-a recomandat traseul cel mai scurt catre Lacul Dracului, avand in vedere ca exista 3 variante. Cea mai lunga este cea de la Podul Bei, care dureaza 6-8 ore (doar dus), cu traversarea Nerei direct prin apa.

A doua varianta, cea la care ne gandisem noi, incepe din Carbunari si ar trebui sa dureze mult mai putin, circa 2 ore (dus), insa localnica ne-a spus ca in realitate dureaza cam 3-4 ore si traseul este monoton.

Cea de-a treia varianta, sugerata de ea, dureaza cel mai putin, maxim 2 ore (dus) si porneste de la Sopotu Nou. Asadar, am pornit dimineata cu masina din Oravita, prin Bozovici, catre Sopotu Nou pe un traseu de 52 km lungime. La un moment dat, un indicator marcheaza intrarea in Parcul National Cheile Nerei. Viram la dreapta si parasim drumul national, pentru a ajunge pe drumul forestier catre Lacul Dracului. Parcam masina si pornim pe jos prin padure, aproape singuri (nu au trecut decat 2 masini, din sens invers).

La un moment dat, dupa circa o jumatate de ora de mers, drumul se bifurca, coborand in stanga catre curti si case ale localnicilor, existand chiar semnul „Interzis” afisat pe una dintre porti. Am tras concluzia ca trebuie sa ne continuam traseul mergand pe celalalt drum, insa intuitia noastra nu a functionat corect. Ne-a iesit in cale un domn pe motoreta, foarte amabil, care a oprit, ne-a salutat si ne-a intrebat unde vrem sa ajungem. Astfel am aflat ca nu suntem pe drumul corect, la bifurcatie ar fi trebuit sa coboram pe celalalt drum, prin gospodariile oamenilor. Semnul„Interzis” este pentru masini, insa turistii pe jos sunt bineveniti. I-am multumit domnului, care a mers in ritmul nostru pana la intersectia cu pricina si am pornit in cea mai pitoreasca drumetie, circa 3,5 km prin gospodariile oamenilor.

La intrarea in prima curte, ne-a intampinat un domn mucalit si vreo 5 caini care latrau de mama focului, ca deh, era stapanul de fata. „Am dat la pace” intr-un tarziu si am aflat ca traseul este cam asa: prin gospodariile a 4 cetateni (o gospodarie intinzandu-se pe cateva sute de metri), dupa care avem de ales intre traseul mai lung ce presupune trecerea peste un pod suspendat, pana la Moara Untan si apoi urcarea circa 300-400 de metri sau traseul mult mai scurt, ce presupune insa urcarea pe o scara si apoi traversarea prin apa pentru a ajunge pe malul celalalt al Nerei.

Ne-am continuat traseul prin curtile separate de porti din lemn, pe care am avut grija sa le inchidem pentru a nu iesi animalele, iar in cea de-a treia gospodarie ne-am intalnit cu stapana care venea cu vacile de la pascut, care ne-a sfatuit sa mergem pe traseul scurt, spunandu-ne ca acum apa raului este foarte mica. Am continut drumul si ne-am intalnit cu sotul doamnei, care se odihnea la umbra unui copac, insotit de 3 catei simpatici si prietenosi. Am vorbit si cu dansul, ca asa se cade cand treci prin batatura omului, despre traseu. Deja ma simteam precum in basme, cand pentru a ajunge la finalul unei misiuni, trebuia sa treci prin cateva incercari.

Ne-am continuat drumul insotiti de 2 dintre catei, trecand si prin ultima curte, cu Nera in stanga si muntii in partea dreapta, pana am ajuns la indicatorul care ne spunea ca suntem in Poiana lui Trifu si alte doua indicatoare, ambele spre lac, dar cu variante diferite de traseu. Unul „pe la scara si vad” , iar celalalt „pe la Moara Untan” . Am optat pentru drumul mai scurt si am ajuns la creasta muntelui, unde ne astepta surpriza: o scara prinsa de munte pe care am urcat si„am virat” imediat stanga. Am facut doar 5 pasi si drumul parea ca s-a terminat, singura posibilitate fiind sa coboram spre malul raului. Zis si facut, insa malul era destul de abrupt si apa ajumgea pana la coapse, prin urmare am gandit ca nu acesta ar fi traseul.

Ne-am intors si ne-am uitat de jur imprejur, insa nu exista nici un indicator si nici o cararuie cat de ingusta sau un semn ca pe acolo ar fi vreun drum, asa ca am coborat scara si ne-am intors pe traseu pana la indicatorul „pe la Moara Untan” . Acest traseu implica traversarea unui pod de lemn care arata destul de bine, solid, insa balansul acestuia m-a oprit si m-a facut sa ma intorc din drum. Nu am reusit sa imi infrang fobia, asa incat suparati ca am parcurs atat amar de drum, am hotarat sa ne intoarcem, cu regretul ca nu am atins toate obiectivele pe care ni le-am propus. Am parcurs gospodariile oamenilor inapoi, pana am ajuns in penultima curte. Deodata, am vazut un grup de 5 tineri, care traversau Nera, de pe celalalt mal, desculti, intr-un loc unde apa era mica. Primul gand a fost ca ei vin de la Lacul Dracului, probabil pe un alt drum de care nu stiam noi. I-am asteptat sa se apropie de noi si am aflat ca de fapt merg catre lac, unul dintre cei 5 fiind ghidul celorlalti. Le-am povestit patania noastra si ne-au sugerat sa mergem impreuna cu ei, pentru ca sigur undeva am gresit drumul.

Obositi de la mersul prin soare si drumul pe care l-am parcurs deja de 2 ori, ne-am gandit ca totusi aceasta este sansa noastra si ne-am hotarat sa ne alaturam grupului. Am refacut traseul trecand prin curti si am urcat scara. De aici, ne-am catarat pe creasta muntelui, pur si simplu, folosindu-ne de maini si picioare, bineinteles pe o portiune nemarcata si pe unde nu parea a fi calcat picior de om, dupa care am coborat usor si am mers pe malul apei circa 300 metri. Am ajuns apoi intr-o zona cu apa foarte mica, ne-am descaltat si am traversat-o cu atentie pentru ca desi mica, pana la glezne, pietrele erau foarte alunecoase.

Ajunsi pe celalat mal ne-am odihit si am mancat fiecare ce avea de acasa, am povestit si am glumit, ghidul ne-a aratat dispozitivul pe care il foloseste in cazul nefericit in care vipera ar musca, un fel de seringa, fara ac, cu o ventuza, care ar extrage veninul din muscatura. Nu stiu cat de eficienta ar fi, insa decat nimic, tot e ceva. Credeam ca de aici mai avem ceva de mers, insa am descoperit indicatorul care marca lacul. Acesta se afla ca intr-o caldare astfel incat nu se dezvaluie total de la inceput si in plus copacii optureaza partial imaginea.

Oricat ai fi de obosit, ajuns aici, uiti de toate. Ni se dezvaluie in toata splendoarea lui, un lac de o culoare ireal de frumoasa, albastru-verzui. Ce il face atat de special este nu numai culoarea, cat si locatia, istoria si bineinteles legenda lui.

Desi pare un lac de suprafata, in realitate este un lac carstic cu o suprafata de 700 m patrati si o adancime de 14 m, care s-a aratat ochiului omului odata cu prabusirea partiala a tavanului pesterii care il adapostea. Am coborat cu atentie pana la intrarea in pestera, insa aici ne-am oprit, intrarea fiind abrupta si alunecoasa. Unul dintre tineri a coborat, insa in intunericul de acolo nu se vede mai nimic.

Legenda spune ca un pastor batran isi plimba caprele pe o pajiste de langa lac, cand apare un drac ce pune ramasag cu batranul sa ii friga un peste fara ca acesta sa se indoaie. Batranul accepta ramasagul cu conditia ca dracul sa friga un cap de tap fara ca acesta sa ranjeasca. Pastorul ia pestele, infige un bat in el si il frige fara sa se indoaie. Dracul, la randul lui, ia capul de tap, il leaga bine, dar cand il pune la prajit, isi arata dintii. De suparare, dracul se arunca in apele lacului.

Oamenii locului spun ca lacul nu are fund si ca are mai multe tunele subterane, iar daca cineva indrazneste sa se scalde aici, nu se mai intoarce niciodata.

Ne-am despartit cu greu de locul acesta parca fermecat si am pornit la drum, pe acelasi traseu ca si la venire. Le-am multumit tinerilor pentru ca au fost tovarasi buni de drum si am pornit in pas grabit pentru ca in acea seara trebuia sa ajungem la urmatoarea noastra locatie: Timisoara.

---

VIZUALIZĂRI: 2170 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI