Bergen - nobilul ce poate fi foarte primitor

TIPĂREȘTE

Bergen-ul mi se părea, încă de când auzisem prima oară de el, un nobil însingurat şi posomorât al oraşelor, fără a-mi putea explica originea acestui sentiment. Pur şi simplu, aşa îl simţeam...

Poate pentru că era un oraş scump, posibil datorită specificului vremii umede şi reci dar şi, cu siguranţă, nivelului ridicat de trai.

Alături de toate acestea, îl consideram un oraş mult prea promovat din punct de vedere turistic, o încercare costisitoare a nordicilor de a-şi prezenta şi ei o urbe care să rivalizeze cu alte atracţii citadine europene.

Drept pentru care am aşteptat cu o oarecare nerăbdare să îl văd, să îl parcurg, să îl cunosc.

Am fost încântaţi de cunoştinţă! Ne-a primit şi ne-a invitat în casă aidoma unei gazde cu zâmbetul pe buze, adică cu o vreme caldă şi însorită care a alungat sumbrele caracteristici meteo arhicunoscute care îl cataloghează ca fiind cel mai ploios oraş european, 2.200 ml ploaie/an – dublu decât Londra şi Edinburgh împreună – şi cu 240 de zile în care se scutură norii într-un an calendaristic.

Plecăm cu feribotul prins oarecum în fugă din Kleppesto şi nu mai reuşim să ne luăm tichete de pe mal ci doar direct de pe vas, fapt care ne costă cu 22 coroane/persoană mai scump, însă apăsarea financiară păleşte cu fiecare metru parcurs spre golful ce găzduieşte portul turistic al oraşului.

Bergen-ul văzut de pe apă arată splendid! Iar în situaţia în care eşti un plimbăreţ, Bergenn-ul parcurs la pas te înalţă!

Încep să dau un pas înapoi în desconsiderarea mea vizavi de promovarea turistică crezută a fi prea intensă şi realizez un aspect de pură normalitate: norvegienii ăştia sunt atât de corecţi încât nici măcar nu mint în reclame, ei prezintă doar un adevăr. Acela că au un oraş care musai merită a fi descoperit. Nu am scris „trebuie” pe considerentul că turistul îşi alege şi nu poate fi obligat unde să meargă.

În perioada premergătoare sejurului aflasem că Alesund-ul este considerat de către norvegieni a fi cel mai frumos oraş din ţară. Fusesem puţin mirat, recunosc, dat fiind că peste tot se vorbea şi scria de Bergen ca cel mai şi mai atrăgător punct de interes.

Întru mulţumirea şi împăcarea tuturor – şi cu sinceritate scriu acum – Alesund mi s-a părut splendid văzut de sus, construit pe insule, dar cam rece şi tăcut luat la pas iar Bergen-ul l-am perceput ceva mai cald, mai voios, mult mai colorat şi viu. Şi asta nu doar din cauza hoardelor de turişti ce îl transformă într-un furnicar cotidian. Parcă nu se prea potriveşte termenul “hoardă”, alterează frumuseţea…

Din port ai în faţa cea mai cunoscută imagine a oraşului, casele roşii, galbene şi vişinii înşirate de-a lungul apei, înălţându-şi cu nonşalanţă acoperişurile perfect aliniate spre cerul senin. Stau şi privesc clipe la rând această imagine, atât de pe apă cât şi după ce cobor din ambarcaţiune. Îmi vine să scot un chiot auzit doar de mine pentru a mulţumi că mă aflu aici.

Nu ştiu cum arată oraşul când plouă sau cât de mohorât şi trist este, dar în dimineaţa aceasta arată nemaipomenit, o adevărată şi extrem de plăcută surpriză pentru mine!

Imediat lângă port se află Fish Market. Mă aşteptam ca şi în cazul altor pieţe de peşte prin care trecusem anterior să dăm peste hărmălaie, miros puternic de peşte eviscerat, oameni echipaţi în salopete de nailon care să manipuleze sau tranşeze capturile marine. Am avut o surpriză când am constatat că aici ţi se prezintă peştele doar din punct de vedere comercial şi gastronomic. Adică îl cumperi din galantare sau îl mănânci în micicle restaurante de acolo.

Să o spunem pe cea dreaptă: te ia foamea de cum intri şi vezi câte produse şi cum sunt expuse ele acolo. Nu e o piaţă foarte mare, însă e foarte curată şi cu multe sortimente de tot soiul de preparate marine.

O surpriză neplăcută am avut când ni s-a prezentat un produs – ulei de peşte norvegian – iar la răsucirea ambalajului am remarcat că ţara de provenienţă înscrisă era alta decât cea în care ne aflam. China nu se află nici măcar în apropierea Scandinaviei...

Aerul de nobleţe pomenit mai la început este lesne perceput plimbându-te în Bryggen, pe drumul flancat pe de o parte de casele hanseatice de lemn colorat iar pe cealaltă parte de apă, după ce te documentezi niţel la Hanseatic Museum.

În casele vechi la parter sunt amenajate cafenele şi magazine de suveniruri iar la etaj diverse birouri, galerii de artă, ba chiar şi Centrul cultural italian şi-a închiriat aici încăperi.

Printre magazine remarcăm cel păstorit de o persoană ajunsă la o vârstă venerabilă şi în care sunt expuse spre vânzare articole din piele de elan. Nu am pipăit până acum pielea unui asemenea animal, dar între degetele mele a ajuns un material atât de fin cum nu am mai simţit. Şi vreo 9 ani am lucrat într-o fabrică de pielărie...

Un alt magazin în care am zăbovit cam mult – eu mai mult pe afară în aşteptarea Adrianei – a fost cel de pietre. Unele preţioase, altele semipreţioase şi câteva scumpe de-a dreptul şi din care soţia mea şi-a ales ceva reprezentativ: un thulit sculptat în formă de broască ţestoasă. Broasca ţestoasă ca semn al longevităţii iar thulitul ca piatra naţională a Norvegiei, fostă Thulia în epocile trecute, cu proprietăţi benefice şi extras din Sniltfiord, un fiord din partea nordică a ţării.

Străzile sunt în pantă uşoară, construite astfel pentru a se retrage rapid şi uşor apele în cazul unor inundaţii.

Miroase a lemn vechi în Bryggen. Ce e renovat păstrează imaginea lemnului de odinioară. Ce e nou, e scrijelit şi acoperit cu o patină cromatică pentru a-i reda ambianţa vremurilor trecute.

Te plimbi pe străduţele – poate, mai bine zis, pe culoarele dintre vechile case – şi te laşi pierdut fără o destinaţie anume. Eşti turist. Urci scările acoperite tot cu lemn în aceste vechi locuinţe şi le străbaţi nestingherit camerele, holurile, intri în restaurantele sau barurile idilic amenajate, ai vrea, poate, să arunci o monedă în fântâna Wishing Well şi observi că eşti rugat să le dai drumul doar celor norvegiene care urmează a fi colectate mai apoi şi utilizate de The Bryggen Foundation. Ţi se şi mulţumeşte!

Aura de detaşare şi de pierzanie atemporală îţi este sfâşiată de simbolurile vieţii civilizate cotidiene, şi anume de tomberoanele de gunoi şi camerele de luat vederi. De departe, cele mai multe aparate de acest gen le-am văzut aici. Să mai zică cineva că este liber...

Cât de cât noi încă suntem liberi şi nu trebuie să dăm nimănui socoteală pentru traseul nostru. Care continuă pe la St. Mary’s Church şi apoi pe străduţele superbe din zona Nedre Fjellsmauet – Steinkjellgarten. Străzile sunt în pantă, pavate cu piatră cubică, cu nişte căsuţe de poveste, flancate de flori multicolore, cu albul imaculat predominant. A fost una dintre cele mai frumoase plimbări printr-un oraş.

Şi uite aşa, umblând de ici-colo prin zona veche a oraşului ajungem la funicularul care te urcă pe Floyen, unul din “munţii oraşului”, situat la peste 400 de metri deasupra nivelului apei din port.

Fideli mersului pe jos întru păstrarea sănătăţii, nu apelăm la comoditatea transportului local ci o luăm ostăşeşte pe jos, pe scările şi aleile frumos marcate şi rânduite prin pădure.

Şi uite aşa mă pomenesc, la un moment dat urcând în timp ce 14 copii de grădiniţă fac drumul în sens invers sub supravegherea a trei cadre didactice. Dintre aceştia doar trei au trăsături nordice! Restul sunt chinezi şi indieni, semn clar că viitorul vikingilor e asigurat de cei cu pielea cafenie şi ochi oblici şi nu de cei înalţi şi blonzi, precum cei pe care îi ştiam noi.

Îmi continui de unul singur urcarea ce însumează cam 3 kilometri din oraş şi până în vârf, acompaniat de mamele care împing cărucioare cu bebeluşi scoşi la aer pe drumul din pădure, parte a întreţinerii condiţiei fizice a mămicilor. E surprinzător să le vezi îmbrăcate în echipament sportiv de calitate plimbându-şi copiii în natură, aspect integrant al vieţii lor cotidiene.

Drumul spre cel mai înalt punct de vedere al oraşului şerpuieşte prin pădure, tangenţial unindu-se cu cel al trenuleţului utilizat de cei mai comozi sau grăbiţi turişti – care plătesc 50 de coroane pentru a fi transportaţi din oraş până pe platforma instalată spre a vizualiza frumuseţea oraşului de la înălţime.

Plimbarea prin zona caselor de lemn albe reprezintă unul dintre cele mai frumoase momente ale sejurului nostru norvegian.

Străzile Rosenbergsgaten, Dragefjellsbakken şi Sydneskleiven ar fi bine să le memoraţi sau include în planul vostru de plimbăreală prin Bergen. Veţi rămâne surprinşi şi fascinaţi de frumuseţea acestor locuri retrase dar atât de minunate.

De sus, de pe platforma de la Floyen, oraşul se prezintă ca o întindere urbanistică ce atrage o multitudine de cadre fotografice. Este frumos. Este romantic. Este ceea ce ai vrea să vezi pentru a te declara mulţimit că ai urcat până aici. Este o privelişte care ţi se va întipări pe retină şi se va menţine acolo o perioadă destul de îndelungată.

După amiaza zilei este rezervată explorării centrului oraşului. Vremea e mai bună decât făgăduiau ieri prognozele meteo. Doar câţiva stropi de ploaie bezmetici cad, parcă nesiguri de ordinul venit de undeva de sus, astfel că îmi e greu a încadra această zi între cele 240 ploioase ale anului. Totuşi, norii se scutură uşor timp de câteva minute, fapt ce ne obligă să ne adăpostim sub arcadele unor clădiri din centrul istoric al oraşului şi să privim spre absolvenţii facultăţilor purtători de cununi, voioşi şi mândrii alături de apropiaţii lor alături de care sărbătoresc guraliv trecerea într-o nouă etapă a vieţii.

Apoi iese un soare călduţ care vrea, parcă, să scuze impoliteţea vremii cu turiştii.

Zona centrală este amenajată după un tipar nordic, puţin mai rece decât în alte părţi ale Europei. Piatră, trepte, magazine şi câteva flori este ceea ce poţi privi în zona centrală ce se întinde până la Johanesnnkirken, biserica luterană terminată în 1894 şi care, datorită poziţionării sale, este deseori confundată cu catedrala oraşului.

Intrăm şi prin magazine. Deşi văzusem preţuri exorbitante raportate la puterea medie de cumpărare a românului, am norocul de a intra într-un magazin ce se lăuda cu o reducere de 80% a preţurilor produselor şi a-mi achiziţiona două perechi de pantaloni. Nicăieri până aici nu văzusem – şi nu ştiam că se pot aplica – asemenea reduceri. Erau reale şi se aplicau produselor de la raft în momentul în care ajungeai la casă.

De fapt, cam ăsta e raportul în ceea ce priveşte preţurile mai tuturor produselor, de 5 la 1 faţă de România. La 20% din preţ i-aş fi luat şi la noi dar diferea calitatea.

Scump şi foarte frumos. Interesant şi foarte atrăgător. Şarmant şi foarte viu.

Acesta este Bergen-ul, aşa cum l-am simţit eu pe parcursul celor 26.669 de paşi sau, mai exact 19,04 kilometri pe care i-am parcurs pe străzile sale din momentul debarcării în port.

Ştiu, e o distanţă mare pentru majoritatea dintre voi, dar e cea mai bună modalitate de a-l simţi, de a-l cunoaşte şi de a percepe frumuseţea lui, poate, unică...

Încercaţi. Şi spune-ţi-mi cum vi s-a părut...

---

VIZUALIZĂRI: 2497 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI