ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.07.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.15
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUL-2018
DURATA: 7 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 7

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Bergen, cum sa vizitezi fiordurile Norvegiei

TIPĂREȘTE URM de aici

Buna dragii mei, am reusit sa ma mobilizez, iar, sa va scriu cate ceva despre o vacanta minunata pe care am avut-o in Norvegia, in Bergen, regina/regele fiordurilor. Voi scrie pe scurt si in special detalii practice legate de calatorie si buget, mai putin detalii artistice despre obiectivele turistice, caci nu am maiestria unui ghid turistic, dar ma voi stradui sa le amintesc pe scurt. In prezentarile mele, in general doresc sa transmit acele detalii practice aflate la fata locului, pe care si eu la randul meu doresc sa le aflu, inainte de a ma apuca de organizarea unei calatorii.

In primul rand avion direct Bucuresti- Bergen nu exista. Exista varianta de avion direct catre Oslo si de acolo un tren, care face in jur de 10 ore, traversand Norvegia de la un cap la celalalt, Bergen fiind pe coasta de vest a Norvegiei, fiind unul dintre orasele de unde se pot vizita cele mai frumoase fiorduri ale Norvegiei si un important punct turistic.

Probabil ca o calatorie cu trenul ar fi pitoreasca, noi calatorind cu piciul nostru, am optat sa cautam sa strabatem aceasta Norvegie mai simplu, respectiv cu avionul.

Exista multe variante de escale, eu nu mai detaliez ci va voi descrie varianta noastra, pe care eu o consider cea mai ieftina (culmea! desi este destul de scumpa per total) si cea mai comoda ca si timp de asteptare. Restul variantelor si cele efectuate prin agentii, avand si costuri mai mari, dar si escale de ore in sir.

Noi am optat pt compania Wizz, cu zbor Bucuresti-Oslo Torp Sandefjord (localitate care, atentie, nu este Oslo capitala Norvegiei, pana la Oslo mai sunt aproximativ 150 de km- aviz celor care doresc sa ia trenul spre Bergen, trenul se ia din Oslo si nu din Oslo Torp, acolo unde aterizeaza Wizz). Din Oslo-Torp am luat un avion al companiei locale Wideroe, cu o escala de fix 3 ore, timp in care am reusit sa ne luam bagajele si sa ne facem celalalt check-in (caci biletele le-am luat separat, fiecare de pe site-ul companiei respective si nu prin agentie, care pretindea aproximativ 150 de euro in plus). Aceasta mica escala de 3 ore este cea mai mica posibila, comparativ cu restul care erau de la 7-8 in sus, prin Munchen sau alte orase. Numai bun timpul pentru a bea o cafea si a te dezmetici putin.

Avionul companiei Wideroe cu care am plecat din Oslo Torp, este unul mic, cu elice, care face aproximativ 45 de minute din Oslo- Bergen.

Avionul din Bucuresti ne-a costat in jur de 2000 de lei, 2 adulti si un copil, iar cel din Oslo spre Bergen, cam la fel (stiu ca este mult, dar preturile din Norvegia nu se compara cu nimic, fiind ultra mari si trenul nu ar fi costat cu mult mai ieftin, dar am scutit 12 ore de mers).

Aeroportul din Bergen este la aproximativ 25 de minute de centru orasului, unde se ajunge cu un tren usor (light train) pe care il iei din fata aeroportului.

Noi ne-am cazat la Scandic Neptun Hotel, care se gaseste in centrul Bergenului, chiar langa piata de peste, avand o pozitie ff buna si pe care il recomand calduros ca si cea mai buna varianta raport calitate/pret/pozitie. (voi atasa un review si despre hotel).

In Bergen noi am stat 6 zile si ne-am dorit de la aceasta excursie mai multa relaxare si in primul rand sa vedem fiordurile.

Exista mai multe optiuni de excursii la fiorduri, pe care nu are sens sa le cumperi din tara, ci chiar de la InfoPoint-ul care se gaseste in fata hotelului si langa piata de peste. Important este sa ai banii pregatiti si sa nu faci un soc acolo, cand vezi cam cat costa.

Exista doua fiorduri pe care eu le recomand si pe care noi le-am facut.

Fiordul mare se numeste regele fiordurilor sau SOGNEFJORD si inca unul ceva mai mic (dar mult mai pitoresc) numit regina fiordurilor si anume HARDANGERFJORD.

Plecarea spre fiordul mare se face de la piata de peste, chiar din Bergen, excursia dureaza o zi, iar plecarea spre fiordul mai mic se face din autogara cu un bus pana intr-un oras aflat la aproximativ 100 de km si de acolo se ia vaporul spre fjord. In aceasta excursie poti opta si pt o alta excursie, spre cascada Voringsfoss, una dintre cele mai mari din Norvegia. Aceasta excursie presupune preluarea cu autocarul si mers, mai intai la un centru de stiintele naturii, unde exista un mic muzeu de stiintele naturii si un cinema unde poti urmari un film despre geografia/fauna si flora Norvegiei, destul de interesant. Urmeaza apoi drumul spre Cascada, pe care o vezi de sus de pe o panoarama destul de infricosatoarea dar f frumoasa. Excursia nu are nimic special si nu presupune traseu prin padure spre cascada, asa cum eu am crezut initial. Stai tot timpul in bus si faci doar doua popasuri, unul la muzeul de stiintele naturii, iar celalalt la cascada. Eu am fost putin dezamagita, pentru ca speram la o excursie prin natura spre cascada, mai ales ca intepenisem pe vas cele cateva ore cat ne-am plimbat prin fiord, dar se pare ca este imposibil de ajuns la baza cascadei si iti ramane sa o vezi de sus, de pe un platou, de unde ai o panorama superba a cascadei si a muntelui. Eu care am frica de inaltimi si de balustrade atarnate peste prapastii si parapeti, am stat deoparte si am admirat cascada de la departare si din filmele facute de sotul meu, care alaturi de ceilalti excursionisti, s-au atarnat peste un parapet infricosator sa isi faca selfiuri cu cascada. Parapetul este bine securizat si nu este nimic lasat wild, nu vreau sa va dezamagesc, cu toate aceasta avand in vedere pretul acestei mici excursii optionale, nu stiu daca in alt context eu as mai merge.

De asemenea in excursia spre marele fiord, exista una optionala catre un ghetar, pe care noi nu am mai cumparat-o, deci nu va pot da multe detalii. Se pare insa ca poti inchiria ghete speciale si sa escaladezi ghetarul, pentru cei care sunt doritori si amatori de astfel de sporturi.

In niciuna dintre excursii pe fiorduri, care se numesc Norway in a Nutshell, nu primesti masa in costul biletului, deci e bine sa fiti pregatiti cu ceva sandvisuri, sau ce va place, pentru ca pe nava exista un bar minuscul, cu cafele si cateva sandvisuri nu foarte variate si la niste preturi colosale. Noi avand copilul, plecam cu rucsacul plin de mancare, cu ce stiam ca ii place lui. Mai ales ca ambele excursii sunt de o zi plina si sigur te apuca foamea.

In ambele excursii navele acosteaza in niste orasele miniscule, pitoresti, aflate la poalele muntilor, in care nu ai mare lucru de facut, decat sa admiri natura si sa vizitezi magazinele de suveniruri sau micile terase din port si sa faci poze cu peisajele care iti taie rasuflarea si par desprinse din vederi.

Din punctul meu de vedere, fiordul Handanger mi s-a parut mai mic, mai colorat, dar mult mai pitoresc, iar cel mare, este urias, impunator, dar excursia dureaza mult, insa sigur se merita, pentru ca nu mergi mereu in Bergen. In plus din Flam (localitatea unde se termina excursia in marele fiord) se pleaca cu un tren special (renumitele Flam Railway) prin munte, un fel de mocanita moderna si este o excursie interesanta si frumoasa.

Costurile sunt in felul urmator, pentru o familie cu 3 membri, 2 adulti si un copil de 7 ani:

Sognefjord costa 1600 lei (plus 700 lei pretul pentru intoarcerea cu trenul din Flam)

Hardagen fjord costa 700 lei

Excursia optionala la cascada Voringfoss 800 nok, aproximativ 400 lei

Excursia la Sognefjord incepe la 8 dimineata si plecarea este din Bergen din fata pietei de peste, dureaza aproximativ 5 ore si punctul terminus este localitatea Flam, de unde te poti intoarce, fie cu trenul (fiind faimoasa excursia cu trenul privat din Flam, prin munti, apoi se continua cu trenul normal spre Bergen) sau poti opta sa te intorci in Bergen tot nu nava de croaziera. In Bergen ajungi inapoi in jur de ora 8 seara.

Excursia spre Hardagenfjord incepe la 7.30 dimineata, din autogara, platforma O si dureaza aproximativ 2 ore cu busul pana la localitatea de unde te preia nava de croaziera, apoi inca vreo 3 ore pana in localitatea (Eidfjord) de unde poti opta spre excursia optionala catre cascada Voringsfoss. Fiordul este mai mic, dar foarte pitoresc, nava opreste in localitati mici pe coasta, care parca sunt desprinse din vederi. Tot peisajul este superb. Recomand in special acest fiord.

Voi mai reveni cu un text mai detaliat despre fiorduri, in acest text vreau doar sa mentionez cateva aspecte practice legate de excursie, pe scurt. De asemenea vreau sa revin cu un text despre ce poti vizita in Bergen, ce locuri de joaca exista pentru copii, ce trasee montane poti face.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Daiza in 31.07.18 11:42:56
Validat / Publicat: 31.07.18 15:31:03

VIZUALIZĂRI: 10688 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Daiza); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Hardangenfjord
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[31.07.18 15:29:45]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Bergen și împrejurimile, BERGEN" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

mihaelavoicu
[31.07.18 22:52:01]
»

A fost excursia vieții mele. În 2008. Toate Țările Nordice.

Aștept vizita în Bergen.

Felicitări!

Yolanda
[01.08.18 09:57:28]
»

@Daiza: frumoasa excursia iar pozele extraordinare.

Având în plan pentru anul viitor o excursie pentru a vizita fiordurile scandinave (o excursie de 17 zile) citesc pe AFA toate articolele pe aceasta tema. Felicitari pentru articol si pozele reusite.

DaizaAUTOR REVIEW
[01.08.18 10:02:03]
»

@mihaelavoicu: superba intradevar!

RoxanaGRS
[01.08.18 12:22:24]
»

Excelent articol! Felicitări! Și pozele sunt minunate.

DaizaAUTOR REVIEW
[01.08.18 18:47:24]
»

@RoxanaGRS: multumesc mult!!!

mishu
[05.08.18 21:27:29]
»

@Daiza: Superb, si in astfel de conditii cred ca pretul nu mai reprezinta decat rasplata pentru ce ai vazut. Felicitari, votat cu mare drag.

kim
[27.11.18 09:42:30]
»

Bună, am văzut că ati fost vara noi am vrea sa mergem in februarie (imi doresc sa vad aurora boreala), ce imi poți spune despre vreme? nu o fi prea frig? , calatorim cu 2 copii, 11 luni respectiv 4 ani.

DaizaAUTOR REVIEW
[26.03.19 09:37:53]
»

@kim: scuze pentru intarziere.

noi am fost in iulie, vremea alterna de la frigut bine (geaca) pana la cald bine (tricou). probabil iarna e f frig.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
GHIOCEL1
[30.03.21 16:48:34]
»

Buna, excelent articol, foarte util! Crezi ca exista vreun risc sa nu gasesti bilete pentru excursii, de la o zi la alta? In iunie, daca s-o putea cu pandemia asta!!

abancor
[31.03.21 11:57:59]
»

@GHIOCEL1:  În iunie 2019 mi-am luat bilete la o excursie din asta cu 2 zile înainte. Iar în autocar eram vreo 10 inși, deci mai erau locuri destule. Dacă stai mai multe zile în Bergen, e chiar indicat să aștepți pînă ajungi acolo și să iei cu una - două zile înainte, căci prognoza meteo e cea mai „probabilă” doar cu maxim 48 ore înainte, ca să alegi o zi frumoasă pentru excursie. Io așa am făcut, aveam 5 zile la dispoziție, iar programul pe zile l-am făcut cînd am ajuns la Bergen, cu prognoza în față.

Oricum, în general acolo se prognozează ploaie, e înnorat mai mereu, dar cu ceva noroc nu te va ploua deloc, sau numai scurte averse. În 5 zile am avut 3 fără ploaie și cu destul senin, în care am făcut excursii, și 2 cu ceva ploi, în care am stat prin muzee și cîrciumi.

Uite 2 siteuri unde poți căuta, asta pe lîngă zona din piața de pește și portul turistic:

en.visitbergen.com/things ... to-do/day-trips

norwaynutshell.com

Eu am ales o combinație de autocar plus vapor (nu mai găsesc acum exact excursia respectivă), ca să împușc mai mulți iepuri dintr-un foc, pentru că voiam să văd și o cascadă, și un fiord, și un punct de belvedere, și mai ales o biserică din aia tradițională de lemn, stavkirke (am văzut-o pe asta visitnorway.com/listings/ ... ave-church/7211, deși e una chiar și în Bergen, dar e reconstruită). Dar fix pe fiord am prins ceață, plus că nu a fost vorba chiar de cel mai îngust și spectaculos fiord. Orice „mix” din ăsta de excursie presupune compromisurile sale.  

Sau alegi mai multe, după cum sînt povestite în reviewul de mai sus.

Dacă vrei să faci o plimbare mișto de o zi pe munte, cu panorame frumoase deasupra orașului și lacuri glaciare în care ai voie și să înoți dacă simți nevoia de răcoreală, prin golul alpin (care aici e la 500 m altitudine), urci cu telecabina pe Ulriken și  mergi pe munte în jurul orașului ajungînd în final la Floyen, de unde cobori pe jos sau cu funicularul en.visitbergen.com/things ... -floyen-p984113

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
GHIOCEL1PHONE
[31.03.21 14:44:39]
»

@abancor:  mulțumesc mult, sa vedem daca deschid țara după 1 iunie. Avionul e luat pentru 9!  

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Daiza, GHIOCEL1, kim, Luminita G, mihaelavoicu, mishu, RoxanaGRS
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bergen și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052287101745605 sec
    ecranul dvs: 1 x 1