Tinovul Mohoș - o lecție de științe naturale

TIPĂREȘTE

Mărturisesc sincer că până să citesc programul circuitului pe care intenționam să-l fac în Ținutul Secuiesc, cuvântul "tinov" îmi era total necunoscut. Am apelat la dicționar, iar acesta mi-a răspuns lapidar "TINÓV s. v. mlaștină oligotrofă. " Bun, deci, după vizita la Lacul Sfânta Ana - singurul lac vulcanic din România urma să vizităm o mlaștină, un mediu sărac în substanțe organice și minerale. Și așa a fost. Atunci, în cea de-a treia zi a circuitului, aveam să decopăr o mlaștină mai altfel, o lume diferită, un loc în care n-aș fi visat vreodată să ajung.

Tinovul Mohoș este o arie protejată de interes național, o rezervație naturală floristică și faunistică, situată în unul dintre craterele Masivului Ciomatu, în apropierea Lacului Sfânta Ana. Specialiștii spun că vulcanul a erupt mai întâi prin craterul în care astăzi se află tinovul. Când freamătul pământului s-a potolit, în crater s-au adunat ape care au format un lac. Multă vreme după aceea, când vulcanul a erupt din nou, erupție în urma căreia a rămas craterul de la Sfânta Ana, cenușa aruncată a ajuns în lac colmatându-l în bună parte. Acest fenomen a favorizat dezvoltarea mușchiului de turbă și apariția tinovului.

Zona Lacul Sfânta Ana - Tinovul Mohoș, rezervație naturală complexă situată la o altitudine de 1050 m, lângă Băile Tușnad, are o suprafață de 240 ha, din care 20 ha este suprafața Lacului Sfânta Ana, iar 80 ha reprezintă întinderea Tinovului Mohoș. Dacă ați ajuns la Lacul Sfânta Ana, dacă v-ați bucurat de frumoasele peisaje de acolo, e păcat să nu vizitați și tinovul. Veți avea parte de o interesantă lecție de științe naturale și veți admira peisaje desprinse parcă dintr-o altă lume. O lume ireală.

Din parcarea de lângă Cabana Sfânta Ana, o cărare lată, de picior, pornește la vale (cam 300 m) până la intrarea în rezervație. Trebuie să știți că vizitele se fac doar cu însoțirea unui ghid local, iar intrările sunt din oră în oră, prima intrare fiind la 10.15, iar ultima la 18.15.

Înainte de intrare ghidul face o scurtă prezentare şi ne amintește că pășind în rezervație va trebui să respectăm anumite regili - nu se coboară de pe podețele de lemn, nu se rup plante, nu lăsăm gunoaie în urma noastră și altele pe care - așteptând formarea grupului și momentul intrării - deja le descoperiserăm însemnate pe un panou. Nu știu dacă mai sunt și alți ghizi la Tinovul Mohoș, dar cel care ne-a însoțit pe noi - un secui sfătos, vorbind românește cu accent specific - merită ascultat cu atenție pentru că este doldora de informație, este prietenos și nu uită a-și condimenta expunerea cu câteva replici hazlii.

În șir câte unul, pe podețul de lemn care trece printre pini și peste un adevărat covor de mușchi și afini, am pornit spre necunoscut.

La prima oprire ni s-a vorbit despre mușchiul de turbă, despre apariția și dezvoltarea lui, despre faptul că acesta acoperă suprafața apei, este îmbibat cu apă ca un burete nestors, este înșelător și periculos pentru necunoscători. Stratul de turbă este gros de 10 - 20 m, în vremea comunismului încercându-se chiar exploatarea și valorificarea turbei. Au fost identificate și descrise 17 subspecii de mușchi de turbă, multe dintre ele fiind relicte glaciare. Cu înălțimea de 5-20 cm, cu o tulpină principală pe care se dezvoltă multe rămurele, mușchiul de turbă are frunze mici alcătuite din celule vii, dar și din celule moarte, transparente, care au o mare capacitate de reținere a apei. Partea superioară a mușchiului crește continuu, iar cea inferioară, moartă, se descompune treptat. Formarea turbei este un proces foarte lent (1 mm/an) datorită mediului acid, dar și datorită taninului secretat de mușchi, un compus chimic care împiedică descompunerea materiei organice.

După această primă lecție despre mușchiul de turbă, ghidul a trecut la prezentarea celorlalte plante specifice tinovului, specii relicte glaciare adaptate temperaturilor scăzute, care au reușit să dăinuie în tinov după ultima eră glaciară - plante insectivore (Roua cerului), plante halucinogene și otrăvitoare, dar și Merișorul și Afinul - plante cu fructe comestibile.

Referitor la faună, deși ni s-a vorbit de specii de păianjeni, unele rare și otrăvitoare, de șerpi de apă și de vipere, noi nu am întâlnit decât șopârle care se încălzeau la soare, fără a ne lua în seamă, lăsându-se chiar fotografiate.

Rezervația adăpostește și o vegetație forestieră - pinul de pădure, mesteacănul pitic și mesteacănul pufos, specii care s-au dezvoltat foarte puțin. Datorită solului lipsit de minerale, pinii au crengi subțiri, diforme, iar cele de la bază sunt golașe. Aici a urmat o altă lecție de biologie, explicându-ni-se de ce arbori de 40-100 de ani par a avea mult mai puțin.

În timpul deplasării pe podețele de lemn, s-au făcut mai multe opriri pentru exemplificări.

Ghidul nu a uitat să precizeze că în rezervație sunt urși. A fost semnalată prezența unei ursoaice, iar în direcția opusă, la câteva sute de metri, a unui urs. Să fie oare ursul pe care urma să-l vedem și noi pe drumul de întoarcere, din autocar, deplasându-ne spre Tușnad? Ce trebuie să facem și mai ales ce trebuie să nu facem atunci când îl întâlnim pe Moș Martin a fost un alt important capitol al prezentării ghidului nostru.

Poteca de lemn pe care am urmat-o ascultând povești interesante, ne-a condus încet-încet spre două ochiuri de apă, cele mai importante dintre ochiurile de apă care au mai rămas din vechiul lac. Lângă fiecare dintre ele am oprit, am admirat și am fotografiat. Apa are culoare neagră cu reflexe albăstrui. Peisajul sinistru este completat de imaginea pinilor scheletici, uscați, care se oglindesc în apa urâtă, nedătătoare de viață. Doar cerul senin, reflectat și el în apa grea, nemișcată și verdele vegetației din jur, mai înviorează peisajul. Deși au o suprafață relativ mică, cele două ochiuri de apă sunt adânci - 17 m, respectiv 22 m.

În vremuri mai bune, traseul continuă și dincolo de podețul de lemn, spre stânga, ieșirea din rezervație făcându-se prin pădure, pe un drum forestier. Din cauza urșilor semnalați în zonă, noi am făcut cale întoarsă și am ieșit pe la intrarea principală, acolo unde deja aștepta un alt grup.

Pentru mine, vizita la Tinovul Mohoș a fost o experiență unică, o frumoasă lecție de științe ale naturii și mai ales o incursiune într-o lume ceva mai altfel. Dacă vă plac peisajele deosebite și în general ciudățeniile naturii, dacă ați ajuns în zonă pentru a admira Lacul Sfânta Ana - singurul lac vulcanic din România, dați-i și Tinovului Mohoș o oră din viața voastră! Nu cred că veți regreta.

***

Pentru că despre celelalte obiective din ziua a treia a circuitului în Ținutul Secuiesc nu voi scrie în detaliu, câteva cuvinte aici, la final de zi. Asta mai mult pentru mine, pentru a-mi aminti peste ani și ani că pașii m-au purtat și pe acolo.

De la Tinovul Mohoș, autocarul ne-a dus la Tușnad, micul orășel-stațiune aflat în apropiere. Acolo, în stațiunea denumită cândva "Perla Ardealului", la restaurantul de lângă sediul poliției, am servit masa de prânz. Am mai trecut prin Tușnad și cu alte ocazii și am rămas cu impresia că este una dintre cele mai frumoase așezări balneare din țara noastră. De astă dată am fost dezamăgită. Am găsit o stațiune pustie, fără țipenie de om pe stradă. Singurele fețe omenești întâlnite au fost personalul de la restaurant și două vânzătoare de la Profi Loco care tăifăsuiau afară, în ușa magazinului, pentru că nu aveau clienți. Prietena mea, "colega mea de călătorie" își dorea langoși și nu știu ce mărunțiș de la un magazin. N-a găsit magazin și n-a găsit nici langoși. În țara langoșilor.

După servirea mesei și după o fugitivă privire în jur, ne-am îmbarcat din nou în autocar lăsând Tușnadul cufundat în adânca lui hibernare. Pe drumul de întoarcere spre Sovata, în localitatea Sânsimion, s-a făcut un nou popas pentru a vizita mica fabrică de bere Csíki Sör. Cei care au dorit, contra unei taxe de 35 lei/persoană, au vizitat fabrica, i-au aflat povestea și au degustat bere artizanală produsă aici.

---

VIZUALIZĂRI: 2588 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI