ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.11.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 16 MIN

Pagini de istorie, spiritualitate și... un pic de gastronomie românească (ep. 1)

TIPĂREȘTE

Iată că mini-vacanța de 1 Decembrie bate la ușă și eu încă nu v-am povestit ce-am făcut și pe unde ne-am preumblat în cea de... Sf. Maria Mare! Asta pentru că sunt vorbă-lungă și m-am lălăit pe mai bine de 20 de review-uri cu a' balcanică... Gata, de azi m-am hotărât să nu mai bat atâta câmpii și să sintetizez mai mult - dacă o să-mi iasă, Zoa va fi fericită :)...

Deci: Proiectasem din vreme un circuit de vreo 8 sau 9 zile prin țară pentru a doua parte a lunii august. Cu vreo câteva săptămâni înainte de Ziua H, ne-a sunat un prieten să ne propună... o ofertă de nerefuzat! Care, din păcate, se suprapunea major peste circuitul nostru românesc. Nu ne rămâneau decât 2 variante: să-l amânăm pentru altă vară sau să-l reconfigurăm, comprimându-l la maxim. Nici să lipsesc de la serviciu nu-mi permiteam prea mult, așa că am hotărât să utilizăm la maxim cele 3 zile și jumătate ce compuneau mini-vacanța de Sf. Maria.

În linii mari, aveam să plecăm din Galați (eu și Tati) vineri după-amiază, să înnoptăm la Ploiești, la Mămăița (din categoria „să împușcăm 2 iepuri dintr-un foc”), apoi „go west”, Târgoviște - Râmnicu Vâlcea - Horezu (popas de noapte), „urcat” pe Transalpina (cu piatra în gură, eu cel puțin) până la Sebeș (înnoptat din nou), cotit spre est și pe urmă „coborât” pe Transfăgărășan (ultimul popas de noapte) și... „hai, cărați-vă acasă că mâine o luați iar de coadă”!

Ne vom opri și vom vizita în funcție de timp și disponibilitate. Câteva obiective îmi erau clare în minte, dar nu excludeam că lista ar putea fi mărită sau micșorată. Până la urmă, scopul principal era să ne odihnim... activ!

Am pornit cu dreptul, în sensul că nu am întârziat plecarea de acasă decât cu vreun ceas și ceva :) față de ora propusă, adică pornirăm pe la 3-3 jumate, după ce ne-am îndeplinit cu brio îndatoririle către societate. N-am apucat să prânzim, dar Tati a avut o idee genială - să ciugulim ceva și să nu ne stricăm foamea prea tare: „Te duc eu, Mami, într-un loc fain, unde m-am oprit și am mâncat mai demult, cu colegii! ” „Unde, Tati? ” „Eeei... surpriză! ”

Mie-mi plac surprizele, dar nu sunt din categoria că nu pot dormi noaptea dacă nu știu despre ce-i vorba. Așa că m-am bucurat cuminte de începutul de săptămână și de vacanță, admirând preț de vreo 2 ore cerul senin pictat cu norișori pufoși (că altceva nu prea ai ce admira în timp ce străbați distanța Galați-Buzău). În Mizil, am cotit-o dreapta, am mai mers vreo 7-8 km printre plantații de viță-de-vie, am depășit localitatea Tohani (hmm... aici am venit la cules de struguri la începutul clasei a zecea; ce vremuri!) și iar am virat dreapta în dreptul unui indicator pe care scria: „Bine ați venit la Ferma Dacilor - găzduire, ospăț, activități recreative”.

Drumul (neasfaltat) prin pădure n-a fost lung, maxim vreun km și ne-a „vărsat” într-o poiană largă, minunată. Am trecut pe lângă un șir de căsuțe de lemn suspendate pe câte un pilon și am parcat lângă livada de pruni, în apropierea complexului restaurant/muzeu etnografic/pensiune. Câțiva căței simpatici ne-au întâmpinat dând din codițe.

Am ales să stăm în interior, unde nu aveau aer condiționat, dar bârnele groase de lemn din care era croită mâncătoria păstrau o temperatură rezonabilă. La ora aceea ciudată - nici prânz, nici cină - am fost singurii vizitatori. Meniul era scris cu creta pe o tablă neagră și cuprindea maxim 10 feluri (tradiționale, se-nțelege). Ei se laudă că toate ingredientele sunt produse în ferma proprie sau prin vecini și n-ai ce face decât să-i crezi. În tot cazul, prețurile mi s-au părut pe măsură. Noi nu suntem mâncăcioși, mai mult pofticioși, așa că am împărțit o porție de ciorbă de gâscă și una de ciolan afumat pe varză. Nu doar că ne-am săturat, dar felul 2 nu l-am putut dovedi (voi atașa foto, ca să vedeți că era uriaș). Plus 2 beri mici (una cu alcool, una fără) - ni s-a ușurat cardul de aproape 100 ron! Mâncarea delicioasă însă, servirea promptă și corectă.

Cât a rămas Tati să aștepte nota, eu am făcut un tur de împrejurimi. Am vizitat ferma de animale, tiroliana, salteaua pentru țopăit pe ea (unde două fetițe dezghețate m-au invitat să mă alătur lor, dar am refuzat cu grație... elefantină), aleea cu căsuțe suspendate, livada de pruni. Oriunde ai privi, peisaje cu dealuri blânde scăldate în soare îți încântă privirile și îți relaxează neuronul. Un loc minunat, merită să vii vreo două zile, doar să citești pe iarbă și să te-ndopi cu bucate de fermă!

... Pe Mămăița am găsit-o bine-mersi și la fel am părăsit-o a doua zi dimineață. Prima oprire am făcut-o la Mânăstirea Dealu, în apropierea Târgoviștei. Am mai vizitat cândva acest locaș de cult, cu doamna învățătoare, prin clasa a treia sau a patra, dar nu știu dacă se pune, căci nu-mi mai amintesc decât că aici este înmormântat capul Domnitorului Mihai Viteazul.

Am lăsat mașina într-o parcare spațioasă și am pătruns într-o incintă. Am traversat o alee flancată de trandafiri până am ajuns în fața intrării propriu-zise în mânăstire. La casa de bilete (care are și rol de magazin cu chestii bisericești) nu era nimeni, așa că am ratat să plătim ron-ul, așa cum era afișat pe geam. Biserica cea zveltă, construită din piatră alb-cenușie, decorată pe la turle și în jurul ușii de la intrare cu bogate arabescuri în motive geometrice, a fost considerată împreună cu biserica Mânăstirii Curtea de Argeș drept „minunile artei din Muntenia” (N. Ghika-Budești). Curtea rectangulară e destul de sobră, acoperită cu iarbă și destul de puține flori sau arbuști.

Am vizitat întâi biserica, unde am admirat frumoasa pictură interioară și bogăția reținută a altarului. S-au scris pagini întregi despre istoria acestei mânăstiri, inclusiv pe site-ul nostru, așa că nu voi relua. Voi spune doar că povestea e veche, începe de prin veacul al 15-lea și se împletește cu numele multor domni români, dar și cu cel al Călugărului Macarie, care a realizat aici primele tipărituri din Țările Române. În pronausul bisericii, declarat încă de la început „gropniță domnească”, se găsesc morminte ale domnitorilor Curții de la Târgoviște, precum Radu cel Mare, Pătrașcu cel Bun sau Mihai Movilă (domn al Moldovei, ce s-a întâmplat să moară la Târgoviște). De asemenea, așa cum îmi aminteam și precum frumos este pomenit pe un panou cu explicații pentru turiști, „în acest sfânt lăcaș... și-a găsit odihna și scumpa relicvă a istoriei noastre, fruntea îndrăzneață a Întregitorului de Neam și Țară, Mihai Vitazul”. Rămășițele sale, ca și ale domnitorului Radu cel Mare, sunt adăpostite în două sarcofage-surori meșterite din piatră în dulcele stil bizantin de talentatul sculptor Franz Storck.

Chiliile așezământului sunt reconstruite din cărămidă roșie, destul de recent, după ce cele vechi au fost puse la pământ de cutremurul din 1940. Într-o latură a acestora se află muzeul mânăstirii, unde ne-am petrecut și noi minute bune citind textele, admirând fotografiile și vechile artefacte. Mânăstirea Dealu este un fragment din istoria neamului nostru și mă bucur că ne-am oprit să facem o mică recapitulare!...

Următorul popas a fost în Târgoviște, la Curtea Domnească, să aprofundăm lecția de istorie. Am plătit 12 ron biletul și am început vizita din partea dreaptă, cu Casa Dionisie Lupu, care a fost construită în primii ani ai sec. 19, în timpul domniei lui Constantin Ipsilanti, drept casă egumenească și dăruită, împreună cu apropiata Biserică Sf. Vineri, Mânăstirii Dealu, ale cărei acareturi au fost puse la pământ de cutremurul menționat. În prezent, parterul adăpostește Muzeul Tiparului și al Cărții Românești Vechi. La intrare, ne-au întâmpinat cuvintele înțelepte ale marelui nostru istoric N. Iorga, valabile oricând: „O, sfintele mele cărți... pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datoresc că sunt om, că sunt om adevărat, ca oamenii din țările unde nu s-a întrerupt niciodată cultura! ”

Explicațiile de pe panourile expuse sunt ample și interesante, completate de fotografii elocvente. Ne-am întâlnit cu replici ale tăblițelor de lut de la Tărtăria (considerate cele mai vechi scrieri de pe teritoriul țării noastre), cu copii după documente și cărți vechi care au marcat istoria și cultura românească. În fostul beci de piatră am admirat statui mai mult sau mai puțin stilizate ale domnitorilor, precum și reprezentarea unui vechi atelier de tipărituri.

Ne-am îndreptat apoi către bisericuța Sf. Vineri, „singurul monument cunoscut în arhitectura Țării Românești, datând de la mijlocul sec. 15, păstrat nealterat”. Din păcate, ușa era ferecată și n-am putut admira biserica decât prin exterior. Am citit că pronaosul său adăpostește mormântul Domniței Bălașa, soția domnitorului Constantin Șerban (sec. 17).

Nici Casa Bălașa din imediata vecinătate nu se putea vizita la acel moment. Tot de pe un panou informativ am aflat că a fost ridicată de aceeași domniță „să fie de odihnă creștinilor care cad în nevoie”.

Ne-am întors pe aleea principală a sitului, în capătul căreia se zărește încă de la intrare silueta zveltă a celebrului Turn al Chindiei. Dar până acolo, pe partea dreaptă mai avem Biserica Mare Domnească și ruinele vechilor palate domnești.

Biserica Mare Domnească a fost ridicată de domnitorul Petru Cercel, mare admirator al culturii vest-europene (mai ales italiene), după modelul Mitropoliei Târgoviștei. Are hramul Adormirea Maicii Domnului și plan de cruce greacă; ca particularitate, i s-a adăugat un balcon (pentru familia domnească) chiar deasupra intrării în naos, element inspirat din arhitectura otomană. A fost amplu renovată de Constantin Brâncoveanu, iar pictura care poate fi încă admirată în interior (ce-i drept, destul de deteriorată) datează din acea perioadă. Dealtfel, în pronaus se aliniază pictați frumos domnitorii cei mai importanți ai Țării Românești, iar Petru Cercel și Constantin Brâncoveanu sunt reprezentați drept ctitori, susținând cu câte o mână o miniatură a bisericii. Tot în pronaos se păstrează mormântul splendid decorat al Elinei, soția domnitorului Matei Basarab, precum și fragmente din pietrele tombale ale acestuia din urmă și ale fiului lor, Mateiaș.

Ne-am îndreptat spre Turnul Chindiei, urmând ca ruinele palatului să le lăsăm la urmă. Turnul a fost ridicat de Vlad Dracul (înc. sec. 15), inițial drept clopotniță pentru Biserica Paraclis (construită de Mircea cel Bătrân, în prezent nu mai există), apoi ca turn de strajă și de apărare, pentru ca în sec. 17 să devină turn cu ceas (de unde și denumirea de Chindiei). Aspectul actual (cilindru de cărămidă pe un postament din piatră fasonată) i se datorează ultimei renovări, purtând semnătura unui arhitect vienez angajat de domnitorul Gh. Bibescu (mijl. sec. 19). Am urcat pe scara spiralată și am poposit la fiecare din cele 3 niveluri, unde se desfășoară o expoziție dedicată familiei Drăculeștilor (Vlad Dracul și fiul său, Vlad Țepeș). De pe platforma în aer liber de la ultimul etaj am admirat îndelung panorama întregului sit, precum și a împrejurimilor.

Palatul Domnesc are două părți distincte corespunzătoare celor două etape în care a funcționat. Primul palat a fost construit de același Vlad Dracul, la înc. sec. 15, după modelul celui din Nurenberg, unde domnitorul fusese admis în Ordinul Dragonului (de unde și supranumele de „Dracul”). Avea plan aproximativ pătrat și era compus din beci, parter și probabil și etaj. Azi nu se mai păstrează decât beciul, acoperit cu o boltă de plexiglas transparent, iar la momentul vizitei noastre printre stâlpii incompleți de cărămidă roșie erau răspândite niște obiecte greu identificabile pentru mine (mă rog, să-i zicem o expoziție de sculptură modernă, așa cum se intitula la intrare).

Restul ruinelor se vizitează în mare de pe niște pasarele metalice. Acestea corespund celui de-al doilea palat, cel ridicat de Petru Cercel în sec. 16, „un palat mic, dar frumos și măreț”, deși exista deja celălalt, „de proporții mari și de o arhitectură îngrijită”, după cum aflăm din scrierile vremii. Avea două niveluri desupra solului și unul dedesubt și era înconjurat de grădini în stil italienesc. Fostul beci adăpostește în prezent lapidarium.

Frumos ansamblul vechii curți domnești de la Târgoviște, ni s-a părut bine pus în valoare! Dealtfel, era plin de turiști, inclusiv străini. Am făcut o mică pauză la toaletă și o alta la magazinul cu suveniruri și am pornit din nou la drum...

Următorul popas l-am făcut nu departe, la alt obiectiv pe care vroiam de mult să-l văd, și anume Mânăstirea Stelea. Ne-a întâmpinat ușa de lemn sculptat, arcuindu-se frumos în corpul de poartă de sec. 17, după cum ne înștiințează o plăcuță. În curte nu era nici țipenie, dar ne-au salutat de pe postamentele lor statuile celor doi domnitori, Vasile Lupu și Matei Basarab. În față, turnul clopotniță (sec. 16) întretăind șiruri de chilii mai noi sau mai vechi, iar dincolo de acesta... frumoasa biserică albă, cu turle decorate cu elemente ceramice verzi și albastre.

Biserica, ce poartă hramul Învierea Maicii Domnului, a fost ridicată (1644-1645) de domnitorul moldav Vasile Lupu ca semn de împăcare cu omologul său muntean Matei Basarab - pe locul ruinelor unei vechi bisericuțe cunoscute printre localnici sub numele de Stelea, după cel al negustorului care o înălțase. Locul nu a fost întâmplător ales de Vasile Lupu, căci aici odihnea somn de veci însuși părintele său, vel-aga (conducător de oști) Nicolae. Biserica Stelei are drept model Biserica Trei Ierarhi din Iași, fiind singurul edificiu religios construit în stil moldovenesc pe teritoriul Țării Românești.

Interiorul mi-a plăcut mult, ieșind cumva din tiparul în care sunt decorate bisericile ortodoxe. Coloanele și pereții nu-s pictați în exces, ci mai mult acoperiți cu un soi de dantelărie desenată în nuanțe de maro și verde. Rămâne la final senzația de luminozitate și calm, care mă însoțește de fiecare dată când îmi amintesc de acest loc magic...

Ne-am plimbat un pic și prin centrul Târgoviștei, destul de toropit sub arșița prânzului, parcă am fi mâncat aici, parcă am mai fi mers ceva-ceva... Am optat pentru a doua variantă. Tocmai căutam pe GoogleMaps restaurante decente în Găiești, când ceva (de genul) ne-a atras atenția taman pe marginea șoselei. Am oprit, curioși. Nimeriserăm la Hanul Dragodana, după câte se părea și ni s-a părut îmbietoare terasa de lemn decorată cu mușcate roșii și cu o „cascadă” ce se prelingea pe peretele din capăt, așa că am rămas.

Locul are și el o poveste și am luat cunoștință de ea de pe suporturile de hârtie pentru farfurii, în timp ce așteptam felurile comandate. În 1968, Charles de Gaulle a venit să viziteze România invitat de Ceaușescu, iar acesta l-a luat la plimbare cu mașina între Craiova și Ploiești. În pădurea Dragodanei a fost unul din locurile de popas; s-au încropit mese și scaune din butuci de lemn, iar oficialii au avut prilejul de a se relaxa în sânul naturii, în timp ce ciuguleau chestii tradiționale. Ulterior, locul a fost transformat într-un mic popas turistic care între timp a crescut ca vântul și ca gândul, devenind un mastodont cu 4 restaurante (în total 1600 de locuri!) și un hotel.

Am mâncat o ciorbă de văcuță, tocană de porc cu mămăligă și pui cu orez și sos dulce-acrișor și am băut apă minerală. Totalul a fost de 52 ron - boierie! Servirea promptă, mâncarea așa și așa (sosul tocăniței era extrem de asemănător cu cel dulce-acrișor, ceea ce mi s-a părut un pic dubios). Toaletele ok. De recomandat, ce să zic, dar aș evita a doua oară mâncărurile cu sos.

Am intrat apoi pe autostradă, iar până la Pitești ni s-a părut că am zburat. Mai departe, spre Râmnicu Vâlcea, unde mi-ar fi plăcut să ne oprim, dar am renunțat de data asta, în favoarea altor obiective. Nici la Olănești și nici la Govora n-am avut vreme să poposim. Am poposit însă la Costești, la Muzeul Trovanților, despre care citisem atâtea, inclusiv pe aici, pe site. Am parcat în zona special amenajată și am traversat șoseaua în direcția rezervației naturale.

Intrarea este gratuită și chiar de la poartă te întâmpină un panou imens pe care sunt afișate în limbile română și engleză tot felul de date interesante despre acest fenomen ciudat reprezentat de „pietrele vii” sau „pietrele care se mișcă”. Sunt enumerate și alte obiective din zonă ce merită atenția noastră turistică. Ne-am preumblat câteva minute printre aglomerările de bolovani mai mari sau mai mici, până la dealul nisipos atât de frumos scăldat în razele după-amiezii. Am pozat în stânga și în dreapta și gata, n-ai ce „prăși” prea mult pe-aci...

Ne-am gândit să abordăm apoi Mânăstirea Arnota, să nu ne mai întoarcem a doua zi din Horezu. Ajutați de GoogleMaps, am cotit-o în direcția corectă, pe un drum inițial asfaltat (dar în secolul trecut cred), apoi acoperit cu un pietriș alb amestecat cu praf (care ne-a pudrat mașina corespunzător). Drumul urcă în serpentine strânse până în dreptul unei cariere de calcar, apoi continuă să urce, în total să fie vreo 7-8 km.

Mânăstirea Arnota se află la marginea sudică a Parcului Național Buila-Vânturarița, pe o culme muntoasă și la un moment dat citisem un articol în care era supranumită „Meteorele României”, chestie care mi-a suscitat interesul. Am parcat înafara zidurilor albe, cu două niveluri, întretăiate chiar la mijloc de turnul clopotniță. Intrarea de sub acesta era frumos decorată cu plante verzi și flori, ca și curtea interioară, micuță și atât de fermecătoare! Biserica mi se pare și ea o mică bijuterie în stil bizantin, cu brâuri de piatră la bază, cu pridvorul alb și „mantia” de cărămidă roșie pe spate. În pronaos ne-am recules în fața pietrei de mormânt meșteșugit sculptate a lui Matei Basarab, ctitorul mânăstirii.

Despre aceste începuturi, legenda spune că domnul muntean s-a ascuns între trestiile unei bălți de pe Muntele Arnota pe când era urmărit de turci, care primiseră ordin de mazilire de la Stanbul. Pentru că a reușit să treacă neobservat și a scăpat nevătămat, a hotărât să asaneze mlaștina, iar pe locul respectiv să ridice mândră mânăstire, drept recunoștință. Se zice că altarul ar fi construit chiar pe locul unde s-a ascuns domnitorul, iar hramul ales a fost al Arhanghelilor Mihail și Gavril, taman ziua când s-a petrecut minunea.

Interiorul bisericii ne-a adus în inimi calm și căldură și aș putea să jur că am zărit sfinții din icoane clipind către noi cu îngăduință... Afară, vreo doi copii zburdau printre tufele de hortensii, ghivecele cu mușcate și petunii ce împodobeau cerdacurile chiliilor se legănau ușor în aerul proaspăt de munte... Am urcat un pic și pe delușorul din vecinătate, care oferă o vedere frumoasă asupra mânăstirii, dar și asupra împrejurimilor.

La coborâre, am zis să oprim câteva minute și la Mânăstirea Bistrița, de la marginea satului omonim (inițial am vrut s-o „sărim”, dar ne încântase imaginea ei zărită de sus, de pe Muntele Arnota: o biserică suplă, în mijlocul unui dreptunghi alb, cu aspect cazon, format din corpurile de chilii. Am ajuns chiar la ora slujbei și am pășit în vârful degetelor, să nu deranjăm măicuțele. Ajunsă acasă, am vrut să aflu mai multe despre acest loc și... am rămas cu gura căscată - câtă istorie și spiritualitate adăpostește!

Ctitorită la sf. sec. 15 de boierii Craiovești, mânăstirea a fost distrusă din temelii 15 ani mai târziu de Mihnea Vodă, apoi reconstruită de aceiași boieri Craiovești în vremea lui Neagoe Basarab. Într-o mică raclă de argint s-ar găsi moaștele sfântului Grigorie Decapolitul și este o frumoasă legendă în legătură cu ele. Se zice că Barbu Craiovescu a aflat de existența moaștelor, care ajunseseră cumva în stăpânirea unui turc. I-a trimis vorbă acestuia că dorește să le cumpere, să stabilească prețul. Turcul și-a frecat bucuros palmele și a răspuns că vrea greutatea moaștelor în aur. Boierul s-a învoit și s-au întâlnit să facă târgul. Turcul a așezat răclița cu moaștele sfinte pe un taler al balanței, socotind că celălalt taler ar fi necesitat pentru echilibrare o grămăjoară bunicică de bani. În mod miraculos, după ce boierul a pus doar câțiva taleri de aur, balanța s-a echilibrat, făcându-l pe turc să exclame: „Creștin la creștin trage! ”

Pictura interioară poartă semnătura lui Gh. Tattarescu, iar altarul adăpostește o icoană făcătoare de minuni înfățișând-o pe Sf. Ana, dăruită mânăstirii de Constantin Brâncoveanu. Aici a funcționat și o importantă școală, unul dintre primii învățăcei fiind Neagoe, nepot al Craioveștilor și viitor domn al Țării Românești. Se pare că tot aici s-a realizat și prima tipăritură în limba română, Liturghierul (1508), dar și multe alte importante manuscrise. E clar, la Mânăstirea Bistrița vom reveni cândva, să aprofundăm...

... Am intrat în Horezu pe când ultimile raze de soare înroșeau cerul spre apus. Ne aștepta un loc de odihnă extraordinar de frumos, de care eram nerăbdători să ne bucurăm! Dar despre asta - altădată!...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 24.11.17 17:26:16
Validat / Publicat: 24.11.17 19:31:53
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRIN şi PENTRU ROMÂNIA.

VIZUALIZĂRI: 1098 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 La Ferma Dacilor, Tohani; vedere spre complex de pe platforma tirolianei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47000 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

mishu
[24.11.17 20:07:52]
»

@crismis: Un circuit minunat, parte dintre cele vazute de tine si povestite aici le-am vazut si eu astfel incat am citit totul cu mare placere (oricum placerea era aceeasi si daca nu le vedeam).

Felicitari, votat cu mare placere.

crismisAUTOR REVIEW
[24.11.17 20:28:46]
»

@mishu: Mulțumesc, Mishu! Ne-am simțit extraordinar în această excursie, sper să răzbată acest lucru și din continuarile care vor veni! Glumim eu și Tati: "am văzut juma' de țară în 3 zile"!

Zoazore
[24.11.17 20:29:41]
»

@crismis:

dacă o să-mi iasă, Zoa va fi fericită...

Mai ai de lucru! deși m-ai „prins” și mi-a plăcut!

Tăblițele de la Tărtăria se pare că-s cele mai vechi și nu doar din România!

Dragodana... A scris și @Safta Radu aici vezi impresii, iar mie-mi trezește vii și frumoase amintiri.

Hanul Dacilor... eu aș fi făcut articol separat, că tare-i frumos p-acolo!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ioan marinescu
[24.11.17 20:30:28]
»

@crismis: ”Călătorului îi șade bine cu drumul” și mie mi-a stat bine citind și votând relatarea acestui drum!

crismisAUTOR REVIEW
[24.11.17 20:36:44]
»

@Zoazore: Păi dacă făceam articole separate cu toate câte am văzut în astea 3 zile, iar făceam de vreo 20 de articole! Așa, sper să-mi iasă doar 3. Plus ăle' 3 de cazare. Da, știu că mai am de lucru la comprimat informația... Mă bucur că apreciezi efortul meu însă!

Mia culpa, dar n-am citit articolul lui Radu. Recuperez cât de repede, chiar sunt curioasă el ce părere a avut.

@ioan marinescu: Mulțumesc, sunt onorată de aprecierile dumneavoastră! Toate cele bune vă doresc!

liviu49
[24.11.17 20:39:30]
»

@crismis: Doamna, bine ati venit in Romania! Apuc sa citesc si eu un articol scris de dvs. Nu inseamna ca nu ati scris, dar eu voi citi in continuare numai articole despre locuri si obiective turistice din Romania. Puteti sa ma certati, dar nu ma voi schimba. Maine dimineata voi merge la servici si voi tipari articolul, pe care l-am citit mai mult pe deasupra, mai ales ca e vorba de multe locuri pe care le-am vizitat de multe ori.

Pana atunci numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinad
[24.11.17 20:54:35]
»

@crismis: Sunt un picuţ supărată pe tine aflând că aţi trecut prin oraşul meu de reşedinţă şi aţi făcut şi-un ditamai popasul şi nu ai dat niciun semn de viaţă!

Culmea, eram acasă în acele zile fiindcă eu nu am avut minivacanţă!

Mă bucur că v-a plăcut la Dragodana, eu sunt subiectivă cu acel loc, căci de el mă leagă amintiri de final de liceu!

În rest, nu am ce să zic: un articol minunat, aşa cum ne-ai obişnuit, aşteptăm şi continuările!

crismisAUTOR REVIEW
[24.11.17 20:57:58]
»

@liviu49: Mulțumesc pt aprecieri! Am mai fost în România, nu e prima mea excursie aici! Și-o să mai merg, nu cred că m-aș putea plictisi vreodată de această țară frumoasă!

Nu vă cert și nu vă judec, e alegerea dvs ce citiți și ce nu. Mie îmi place să citesc despre (aproape) orice destinație, îmi pare rău că nu am timp pt cât aș vrea să parcurg. De aceea, las deoparte poveștile despre locurile pe care nu sper să le văd prea curând. Dar voi reveni cândva asupra lor, lumea e mare și atât de interesantă și așteaptă să fie descoperită - inclusiv de mine - real sau măcar virtual!

crismisAUTOR REVIEW
[24.11.17 21:04:57]
»

@irinad: Eram sigură că așa vei zice, dar să știi că Târgoviște n-a fost inițial pe listă! Mai repede Râmnicu Vâlcea, Govora și Olănești, unde n-am mai apucat să poposim...

Tati a propus însă să mergem la Dealu, atunci când eu mi-am amintit de excursia din școala primară. Pe urmă mi-am amintit că citisem chestii faine despre Curtea Domnească și am zis hai și acolo, juma' de oră, o oră n-o fi foc! Dar ne-a furat peisajul, că prea ne-a plăcut și am poposit mai bine de 2 ore. Pe urmă am mărit pasul, să mai apucăm să vedem și altceva. Dar ai înțeles ideea, oricum mai venim prin zonă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ANILU
[25.11.17 20:38:19]
»

@crismis: Adică, toată plimbarea asta a fost într-o zi? Păi chiar sunteți activi, nu glumă!!!

Despre toate locurile văzute de voi într-o zi eu le-am văzut în mai multe plimbări pe traseul făcut de voi. Dar cu plecare din Bucuresti.

Am reținut Ferma Dacilor de la Tohani și vorba lui Zoa merita un articol separat, arată tare bine.

Mănăstirea Arnota pentru mine rămâne etalon în categoria mănăstirilor oltenesti, cu tot cu priveliștea de sus spre mănăstirea Bistrița.

Și ați încheiat plimbarea la Horezu unde am văzut ce cazare faină ați avut.

Aștept să văd continuarea.

Felicitări pentru așa plimbare pe repede înainte.

Toate cele bune.

crismisAUTOR REVIEW
[25.11.17 21:00:15]
»

@ANILU: Da, da, da, într-o singură zi! Și celelate au fost cam la fel, poate ultima un pic mai soft! "Am văzut juma' de țară în 3 zile! ", așa se lăuda Tati la cunoscuți când ne-am întors.

Lucrez la partea a doua, sper ca mâine să fie gata! Mulțumesc că mă urmărești!

Dan&Ema
[26.11.17 06:19:05]
»

@crismis:

Frumos traseu. Continua...

crismisAUTOR REVIEW
[26.11.17 08:57:43]
»

@Dan&Ema: Mulțam! Da, continuă.

liviu49
[26.11.17 09:47:50]
»

@crismis: Nu am uitat de promisiune, dar numai azi am reusit sa ajung la birou si sa tiparesc articolul, pentru a- l citi cu simt de raspundere. Nu prea ma impac cu cititul pe calculator si de aceea, cand gasesc ceva interesant de citit, tiparesc si apoi citesc.

Locurile prezentate sunt locuri pe unde nu prea am mai trecut de mult. Prin Targoviste, cu vizitari de monumente nu am mai fost din perioada Olimpiadei de la Moscova, pentru ca de trecut am trecut ultima oara in august 2015, dar de fiecare data ne grabeam sa ajungem la Moieciu, sau Rucar, ori la Dichiu, Sinaia. La Arnota, Dintr-un Lemn, Bistrita mi-e si rusine sa spun de cand nu am mai fost (din scoala de Ghizi BTT, 1969). Ma gandeam acum la cat de comunisti, dar mai ales atei, eram noi in 1969, daca mai mult de jumatate, daca nu chiar treisferturi, din obiectivele turistice prezentate si vizitate erau biserici sau manastiri si diferenta muzee, case memoriale, etc.

Va felicit pentru turul de forta facut si astept cu nerabdare Transalpina, de la cap la cap si, evident Transfagarasanul.

Numai bine si calatorii placute!

crismisAUTOR REVIEW
[26.11.17 12:52:09]
»

@liviu49: Mulțumesc încă o dată! Lucrez de zor la... Transalpina, dar nu știu când va fi gata!

elviramvio
[04.12.17 01:59:19]
»

@crismis:

Piatra aia in gât pe Transalpina a fost justificată? Că nici eu n-am ajuns dar tot sper ca de Transfăgărășan nu doresc să mai aud. Si am si eu pietricele de astea pe anumite drumuri ????

crismisAUTOR REVIEW
[04.12.17 09:33:36]
»

@elviramvio: Păi... citește continuarea!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, crismis, Dan&Ema, elviramvio, ioan marinescu, irinad, liviu49, mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂCircuite prin România:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.091684103012085 sec
    ecranul dvs: 1 x 1