În vizită la Biserica fortificată de la Prejmer

TIPĂREȘTE

În vara acestui an am vizitat multe obiective interesante; pe unele dintre ele le-am văzut pentru prima dată, la altele am revenit cu plăcere după ce le mai vizitasem şi cu alte ocazii. Unul dintre obiectivele turistice care au constituit o premieră pentru noi este Biserica fortificată de la Prejmer, loc al cărui prag l-am călcat în luna iulie. Am încercat şi în urmă cu doi ani să vizităm această biserică-cetate, însă atunci am fost acolo într-un moment în care obiectivul era închis. De data asta însă am fost mai norocoşi!

Accesul la acest obiectiv este simplu: ajungi pe DN 10 în localitatea Prejmer (fie că vii dinspre Buzău, fie că soseşti dinspre Braşov); în zona centrală a localităţii te abaţi câteva sute de metri de la drumul principal şi... gata, ai ajuns!

Privită din exterior, fortificaţia este cu adevărat impresionantă! Ziduri masive prevăzute cu orificii micuţe înconjoară biserica, a cărei turlă se înalţă semeaţă spre cer, fiind vizibilă din depărtare. În lateral se distinge un coridor al cărui acoperiş este susţinut de coloane groase, aceasta reprezentând intrarea în incinta obiectivului.

Păşind pe pietrele tocite din culoarul de acces te gândeşti imediat că locul a traversat multe secole de istorie zbuciumată. Conform informațiilor existente, construirea Bisericii Sfintei Cruci a fost începută în anul 1218 de către Ordinul Cavalerilor Teutoni. An după an şi secol după secol, biserica a fost permanent fortificată, fiind înconjurată cu ziduri înalte prevăzute cu bastioane şi jgheaburi pentru aruncarea smoalei, şanţuri cu apă, porţi grele de lemn şi metal, poduri mobile şi invenţii fel de fel, toate acestea având un scop precis – să-i ţină pe cotropitori la distanţă, în afara zidurilor, sub ploaia de plumbi revărsaţi cu generozitate dinapoia zidurilor. Iar cotropitorii erau numeroşi în vremurile de demult, astfel că ţăranii şi meseriaşii saşi stabiliţi în Ţara Bârsei au lucrat permanent şi au transformat biserica-cetate de la Prejmer în poate cea mai importantă biserică fortificată din această parte a Europei.

Aproape de capătul coridorului de acces, pe partea stângă, se află casa de bilete. Am achitat repejor 25 de lei (10 lei/adult şi 5 lei pentru copil) şi am ajuns apoi într-o curte mică unde se află vreo două încăperi de unde poţi achiziţiona diferite suveniruri. Însă nu aceste suveniruri reprezintă adevărata atracţie acolo, ci o colecţie muzeală amenajată în câteva încăperi aflate la etaj (pentru a ajunge, am urcat pe o scară cu trepte din lemn aflată în stânga gangului). Sunt expuse acolo numeroase obiecte din gospodăriile ţărăneşti de altădată, vase ceramice, lăzi de zestre, ţesături de o frumuseţe aparte, ustensile pentru gătit şi pentru copt, sau chiar copii după documente vechi. Am zăbovit ceva timp, admirând fiecare exponat în parte; unora dintre obiecte le cunoşteam întrebuinţarea, însă altele au rămas o necunoscută pentru noi. Oricum, adăpostită de zidurile masive, această colecţie constituie un punct de atracţie a bisericii fortificate.

După vizitarea muzeului, am revenit în curtea aceea mică şi am avansat printr-un gang răcoros (barbacana cetăţii) către curtea propriu-zisă, locul unde se află biserica. Am privit cu interes grilajul masiv din lemn de la mijlocul culoarului, grilă prevăzută cu vârfuri metalice în partea inferioară. Cine ştie câţi duşmani şi-or fi găsit acolo sfârşitul, atunci când poarta grea era prăvălită de deasupra creştetelor lor?!

Pas cu pas, am ajuns în curtea interioară a obiectivului. În partea dreaptă există un panou care prezintă detalii de construcţie a fortificației, dar şi câteva informaţii cu privire la destinaţia încăperilor pe care urma să le vizităm. Ne-a reţinut atenţia detaliul potrivit căruia zidurile de centură au –în forma lor actuală- o grosime la bază de aproximativ 5 metri. Oau!

Biserica având hramul „Sfânta Cruce” este amplasată în partea centrală a curţii şi ne-a atras atenţia prin mărimea ei, dar şi prin blocurile de piatră care încadrează atât uşile, cât şi ferestrele, particularităţi de construcţie care se regăsesc şi în interior. Am zăbovit câteva minute în biserică pentru a privi cu atenţie nişte lespezi funerare vechi expuse într-o parte, un altar-triptic având în prim-plan scena „Răstignirea lui Iisus” (cel mai vechi triptic din Transilvania; realizat în perioada 1450-1460) sau orga bisericii aflată la etaj, în partea opusă altarului. Tot în interior, atenţia îţi este atrasă şi de multitudinea de arce care brăzdează tavanul.

Referitor la restaurarea bisericii, există în interior o plachetă care arată că obiectivul „a fost restaurat şi consolidat de Direcţia Monumentelor Istorice în perioada 1964 – 1970. ”

După ce am terminat de explorat biserica, am vizitat câteva dintre încăperile realizate în fortificaţia care înconjoară curtea lăcaşului de cult. O parte din acel zid de incintă seamănă cu un stup uriaş, cel puţin aşa ni s-a părut nouă privind la numeroasele încăperi aşezate pe două până la patru niveluri (peste 270 de camere). Fiecare încăpere aparţinea câte unei familii de ţărani din Prejmer, locuitorii refugiindu-se acolo ori de câte ori comunitatea era atacată. În acele încăperi erau ţinute multe provizii, astfel că cei retraşi la adăpostul zidurilor puteau rezista unor asedii îndelungate.

Am tot urcat şi coborât treptele de lemn către diferite încăperi, apoi am ajuns în zona unde sunt amenajate spaţiile de depozitare pentru uneltele agricole - folosite în viticultură şi pomicultură (trei teascuri şi o moară de zdrobit fructe), folosite pentru prelucrarea cânepii (maşină şi ciocane de răsucit funii groase şi subţiri, piepteni de cânepă şi nişte daraci) sau utilizate la arat, recoltat cereale şi treierat (pluguri, juguri de diferite feluri, o prăşitoare sau un hambar).

Urmând mici săgeţi indicatoare, am ajuns la încăperea unde se află „Vechea Şcoală”. Încăperea este prevăzută cu bănci şi pupitru, iar pe pereţi se mai pot vedea fragmente din vechile fresce realizate odinioară. Trebuie spus că în această şcoală învăţau copiii în timpurile de primejdie, iar „primii dascăli sunt menţionaţi în anii 1460 şi 1556. ”

În încăperile alăturate sunt amenajate un interior tradiţional săsesc şi un atelier al rotarului şi al dogarului (atelier dotat cu bancă de dulgherit, tesle, barde, rindele, şublere, cleşti, cuţite pentru tăiat şi subţiat pielea şi alte astfel de obiecte).

Pas cu pas, am avansat către drumul de strajă, una dintre cele mai interesante zone ale fortificaţiei. Acesta reprezintă un culoar acoperit aflat în partea superioară a zidurilor, un loc unde se poate ajunge prin câteva locuri, pe scări de lemn. Drumul de strajă are numeroase ferestruici către exterior, locaşuri de unde inamicii erau „spălaţi” cu smoală sau „mângâiaţi” de rafalele trase asupra lor. Într-un loc se păstrează renumita „orgă a morţii”, un dispozitiv care permitea tragerea din acelaşi loc cu mai multe arme deodată.

Drumul de strajă măsoară aproximativ 800 de metri, iar prin locaşurile jgheaburilor am putut admira localitatea Prejmer de la înălţime. Puştiul nostru a fost încântat de acest drum al străjii, aşa că ne-am plimbat minute bune pe culoarul vechilor apărători ai cetăţii.

Am coborât apoi cu atenţie în curtea interioară şi ne-am îndreptat către ieşire. Vizita noastră la acest obiectiv durase mai bine de o oră, aşa că sosise timpul să plecăm.

Dacă vom vizita acest obiectiv şi cu altă ocazie?! Da, ne-ar plăcea să revenim acolo, aşa că opinia de la finalul articolului este cea firească: recomandăm vizitarea Bisericii fortificate de la Prejmer!

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 3061 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI