Prejmer, o cetate invincibila!

TIPĂREȘTE

Cuvant inainte

In anul de gratie 1453, an ramas ca un reper si o rascruce istorica a crestinismului prin caderea Constantinopolului, armurierul Orban din cetatea Scheiului (Brasov) a construit cel mai mare tun al acelor vremuri tulburi ale batranului nostru continent euro-asiatic. Cu ajutorul acestui tun, sultanul Mehmed al II-lea, (ale carei seriale TV au astazi o oarecare audienta la public), a reusit sa distruga zidurile legendarei capitale ctitorite de primul imparat crestin, Constantin cel Mare. Aceasta super-arma balistica, numita si „The Great Bombard“, a decis (precum "Little Boy" lansata din "Enola Gay"), soarta a doua super-puteri, cea romana si cea otomana. Paradoxal e faptul ca, Orban al nostru, din Schei, a oferit arma sa, mai întâi, imparatului Constantin, dar, acesta morocanos si obosit dupa atatea lupte si cu vistieria cam subtire, l-a refuzat. Atunci, Orban, bun comerciant, “trecu Rubiconul” si se duse cu oferta la tanarul sultan Mehment, care, poate fiind prins tocmai intr-o fasta zi de salariu, cumpara tunul cu "cash" si, probabil ca, ii mai oferi ardeleanului nostru, ca bonus, si un sejur “UAI”, “early first minute” printre cadanele haremului sau personal. In nuvelele marelui povestitor de fapte istorice, austiracul Stefan Zweig, este pomenit acest tun, care, spre fericirea noastra, adica a locuitorilor din Tara Barsei, n-a fost folosit la distugerea cetatatii Prejmerului, (asediata de 50 de ori de otomani dar niciodata distrusa), caci inventatorul brasovean, nu si-a vandut el turcilor chiar toate secretele teribilei sale arme. Dar eu v-o zic pe cea mai importanta (atentie, e secret militar!), megaghiuleaua acestui tun, nu putea penetra decat un zid de 3 metri grosime si doar dupa 2-3 lovituri consecutive trase in acelasi loc, dar nicidecum pe cel al cetatii Prejmer, gros de 4 metri.

Asadar, voi continua sa va prezint zona imprejurimilor Brasovului, ocupandu-ma acum de doua cetati aflate in apropierea sa, de Prejmer si Harman.

Cetatea Prejmer

Prima atestare documentara a localitatii Prejmer dateaza din anul 1240. Un document al vremii atesta faptul ca in anul 1211 Regele Ungariei, Andrei al II-lea, le da “slobozanie” Cavalerilor Teutoni sa construiasca o cetate langa raul Tarlung, in stilul gotic burgund introdus de cistercieni la Cârța. Biserica cetatii din Prejmer, a fost construita pe fundatiile unei bazilici romane datata din secolul al XII-lea. Anul construirii cetatii este inca invaluit in mister. Dupa mai multe restaurari, biserica fortificata din Prejmer, ajunge la forma sa finala prin anii 1960-70. Este cea mai bine conservata si cea mai puternica “biserica-cetate” medievala din Europa de Est, facand parte din patrimoniul UNESCO. Dupa cum bine stim, turcii au atacat de mai multe ori “Tara Barsei”, dupa ce treceau muntii prin pasul Buzau. Numeroase cetati din aceasta zona brasoveana au suferit din cauza atacurilor otomane. Cetatea din Prejmer era prima care statea ca o piedica, in fata “armadei” turcesti, “câtă frunza, câtă iarba”, astfel incat ea a fost consolidata prin construirea unor ziduri groase de 4 metri si inalte de 12 metri, cu santuri cu apa, poduri mobile, bastioane, brese de tragere de la 10 metri inaltime, jgheaburi de smoala si porți de fier. Orice lupta sau razboi, aduce cu sine si o parte buna, perfectionarea tehnicii de lupta si inventii de tot felul. Aici, la Prejmer, pe langa orga bisericii, ale carei sunete prelungi aduceau linistea si pacea in sufletele oamenilor, mai exista o “orga a mortii”, (folosita in timpul invaziilor) a carei voce semana moartea, era un fel de Kalasnikov al vremii, nimic altceva decat un suport de stejar, mobil in plan vertical, fixat in gaurile de tragere, care avea pe fiecare din parti cate 4 tevi de pusca. In timp ce ele se descarcau intr-o parte, “un strajer”, le incarca pe cele din partea opusa. astfel incat, atacatorii aveau senzatia ca sunt supusi unui ”foc continuu”. Nu era o bucurie sa respingi un atac barbar, dar era mai bine sa te afli in cetate, decat in afara ei. Tunurile mici din acea vreme, aveau bataia cea mai lunga de cateva sute de metri, tevile pustii actionau doar pana in incinta cetatii iar gurile de smoala se ocupau doar de “cliff-hangeri”, adica de “invadatorii alpinisti”care reuseau sa se catere cu franghiile sau cu scarile pe peretii cetatii. Asediile durau mult. Cred ca va inchipuiti ce era in cetate, pe scarile si pe coridorul de acces la gaurile de foc in caz de invazie... galagie cat incape, un fum innecacios de la praful de pusca, urletele si gemetele celor raniti, ordine peste ordine, strajeri ce stateau ca sardelele si trageau foc dupa foc, servanti care reincarcau pustile, altii care aduceau butoaiele cu pubere sau cu smoala fierbinte sau cate ceva de-ale gurii pentru cei ce erau in plina actiune, brancardieri ce acordau primul ajutor celor raniti, adeseori prin amputare sau eliberau campul de actiune prin transportarea celor ce si-au dat obstescul sfarsit. Si astea toate pentru ce? Pentru ca noi astazi sa ne putem bucura in liniste de o vizita la aceasta “biserica cetate” ramasa intacta si sa strambam uneori din nas daca mai vedem cate un PET sau o punga cu cips-uri prin iarba sau sa ne inervam daca lunea cetatea e inchisa.

Ce e de vizitat prin cetate?

In cetate se intra printr-un culoar ce are la mijloc o poarta de lemn, armata cu placi si ghinturi de metal, greu de trecut atunci cand era coborata. In general portile de lemn ale cetatilor, se “darama” usor cu cate un “berbec” (un bustean masiv si ascutit, placat cu metal), actionat de mai multi oameni. Aici, la Prejmer, in acest culoar ingust, toata aceasta operatiune, era greu de efectuat. Parca tot mai usor era sa escaladezi zidurile.

Cetatile fortificate sau "taranesti" erau construite de taranii ce-si aveau casele in jurul cetatii, care in cazul unei invazii, se retrageau in cetate si asteptau pana cand invadatorul se satura sa-i mai tot atace si pleca sa atace o alta "prada", mai usor de cucerit. Si acest lucru se producea destul de des, pentru ca alimentele si apa unei armate de mii de oameni se terminau mai repede decat cele din cetate. In cetate exista mereu un stoc important si intangibil de provizii, alimente, arme, apa (de obicei un puț sau un izvor) si uneori chiar si un coridor subteran si secret, de refugiu. In ceteatea Prejmer, de-a lungul a 3 etaje laterale, 270 de camere adaposteau proviziile si oamenii, in timpul invaziilor otomane. Interiorul cetatii Prejmer este organizat sub forma unui imens fagure, pe trei nivele, incaperile sunt simple si numerotate. Puteti vizita si cateva “incaperi-muzeu” cu artizanat local, interiorul unei camere taranesti din zona rurala a Brasovului si o sala de clasa. Bancutele mi-au placut dar tabla neagra mi-a trezit amintiri cam amestecate, chiar pline de fiori, cand imi aminteam cum ma regaseam si eu, odata demult, langa ea, intrebator si cam degeaba, la ora de matematica. Mai gasesti si o veche manufactura de pregatit vinul, cu teascuri si butoaie ce cred ca inca ar mai putea produce licoarea lui Bachus si azi. La iesire, exista si un butic cu suveniruri.

Final

Cetatea a fost de multe ori atacata de catre oastea otomana dar nu a fost cucerita niciodata. In 2012, aceasta a fost vizitata si de Printul Charles. Cetatea din Prejmer iti confera un sentiment de “ siguranta, forta si invincibilitate”, eu aici m-as adaposti in caz de o noua invazie barbara sau de orice alt fel. Cred c-am sa-mi inchiriez si eu o camera in acest mare fagure din cetate, undeva pe la etajul III, ca sa supravietuiesc si-n caz de inundatie.

Programul zilnic de vizitare a cetatii, este in perioada 1 Mai - 1 Noiembrie

Marti – Vineri - 9.00 – 17.00, Sambata–9.00 - 15.00, Diminica si Luni - inchis

De la 1 Noiembrie la 1 Mai

Marti – Sambata - 9.00 – 15.00, Duminica si Luni - inchis

Taxa de vizitare este de 8 lei – adulti si 4 lei – elevi/studenti

---

VIZUALIZĂRI: 1472 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI