Turnurile de pe Strada Cetății

TIPĂREȘTE

Dintre toate zidurile Cetății Sibiului, cele sudice s-au păstrat într-o stare destul de bună până în zilele noastre. De fapt ele merg pe direcția SV-NE, dar cele mai multe hărți vechi reprezintă cetatea rotită cu 45 de grade în sens orar, așa încât zidurile în discuție apar a fi la sud (P2). Bine, în hărțile și mai vechi (P1) ele par „la nord” : convenția medievală era ca zona mai înaltă, cea dinspre munte, să fie în partea superioară a hărții. Personal pot să înțeleg asta, am avut mereu dificultăți în a percepe că, atunci când sunt în Brașov sau în Sibiu și privesc munții, sunt cu fața către sud. Defect de regățean, probabil.

S-au păstrat mai bine din două motive. În primul rând, au deranjat mai puțin, pentru că nu încurcau dezvoltarea orașului în sec. XIX. Numărul locuitorilor „intra muros” s-a stabilizat pe la 10-12 mii începând cu anul 1700. A crescut masiv însă populația „extra muros” , de la câteva sute în 1700, la circa 3500 în 1800 și la peste 20000 în 1900. Zonele către care s-a deschis orașul au fost cele nordice (măierimea, cartierul Terezian) și vestice (cartierul Iozefin și spre Turnișor). Nu cunosc suficient istoria orașului pentru a-mi putea explica evoluția sa, bănuiesc că spre sud și est erau mari proprietăți care au intrat mai greu în circuit, sau cine știe. Cert e că zidurile dinspre nord și cele vestice au fost primele demolate începând cu 1800, iar pe parcursul sec. XIX ele au dispărut aproape cu totul. Abia în jurul anului 1900 s-a luat decizia de a se lăsa în picioare turnurile care scăpaseră până la acel moment.

În al doilea rând, zidurile sudice (și cele estice) erau mult mai solide. Dacă orașul de jos era apărat și de Cibin, precum și de o salbă de iazuri, orașul de sus era mai vulnerabil în fața unor atacuri. Prin urmare, după construcția zidului celei de-a treia centuri de fortificații pe la 1350 (un fragment al său este cel care poate fi admirat pe Strada Cetății), sibienii au continuat să întărească această parte până după 1600, construind turnuri și șanțuri de apărare, zidul exterior (cel care dă către actualul Bd. Corneliu Coposu), puternicele bastioane Haller și cel de la Poarta Cisnădiei (al doilea - demolat în 1796), precum și rondele de artilerie – una dintre ele fiind Turnul Gros.

Odată cu perfecționarea armelor de foc, toate aceste fortificații și-au pierdut importanța – cu ele sau fără ele, un comandant hotărât putea intra cu trupele sale în oraș la fel de ușor. Așa că au început să fie privite doar ca locuri insalubre și obstacole în calea dezvoltării – la fel ca în întreaga Europă apuseană. Prin urmare, după cum spuneam, unele au fost demolate; din fericire pentru noi, cei de azi, nu toate. O parte au primit noi destinații: Turnul Gros a devenit teatru încă de la sfârșitul sec. XVIII și tot cam în aceeași perioadă șanțul de apărate dintre zidul interior și cel exterior a fost transformat în parc. Altele au rămas pur și simplu în picioare, fără a îndeplini niciun rol în cadrul noului oraș. Îmi place să cred că dragostea de frumos și nevoia oamenilor de a păstra punți de legătură cu trecutul au avut, și ele, rolul lor în supraviețuirea unora dintre aceste vestigii.

Mai multe despre zidurile cetății puteți afla de pe site-ul patrimoniu.sibiu.ro/fortificatii sau din excelentele articole ale lui @AZE vezi impresii.

Bineînțeles că orice vizitator al orașului a ajuns măcar o dată pe „cea mai frumoasă stradă din Sibiu” , așa cum se prezintă pe sine Strada Cetății (P19). Nu am de povestit prea multe lucruri în plus față de ceea ce știm cu toții. Am admirat și eu zidul exterior de la distanță, parcurgând Bd. Corneliu Coposu, dar și de aproape, de pe aleea de la baza sa (P28-P30). Am dat ocol Turnului Gros (P26-P28), urcând către cetate atât prin stânga lui, către Turnul Dulgherilor, cât și prin dreapta, pe lângă Muzeul de Istorie Naturală; de pe pasarela de acces se văd bine dinozaurii din curtea acestuia. Am coborât în Parcul Cetății, pe Aleea Celebrităților (P16-P17) – persoane importante din lumea teatrului care au avut legătură cu Festivalul Internațional de la Sibiu, unul dintre cele mai importante din Europa. De acolo, am urcat pe partea interioară a zidului de apărare, de unde se poate vedea zona sudică a orașului și se pot admira, în zare, munții (P12-P13). Am bătut în sus și în jos Strada Cetății (P18-P24), fără să mă satur de ceea ce prezintă ea unui iubitor de istorie sau, pur și simplu, de frumos.

Am reușit însă să mă bucur și de două experiențe pe care nu le-am văzut pomenite pe aici; scriu aceste rânduri tocmai în ideea că poate vor mai fi și alții dornici să încerce.

Sala Thalia

Citez din Gheorghe Leahu – „Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007” :

„Spre mijlocul veacului al XVI-a apar în fortificațiile Sibiului rondelele de artilerie. Una dintre cele care și-au păstrat aspectul până de curând este Turnul Gros, cu plan dreptunghiular, terminat spre bulevard în formă semicirculară. Zidurile sale sunt la bază din piatră, mai sus din zidărie, iar terminația este o platformă unde erau poziționate tunurile. Turnul Gros a fost gata la 1540, prin strădania lui Marcus Pempfflinger.

Un fapt inedit este destinația nouă, culturală, primită în 1788 de vechiul turn. Aici a funcționat primul teatru al orașului, înființat de Martin Hochmeister, primar și cunoscut tipograf. După un incendiu din 1826, teatrul a fost refăcut și a funcționat neîntrerupt până în 1949 (când a căzut pradă unui nou incendiu). Actuala Sală Thalia (P25) este orientată spre Strada Cetății și are o arhitectură caracteristică destinației sale, dobândită de-a lungul ultimelor două secole.

Partea Turnului Gros orientată către B-dul Corneliu Coposu (P26-P28) a avut până după 1992 o înfățișare specifică fortificațiilor Sibiului istoric. Printr-o restaurare fantezistă de dată recentă, a fost transformată atât de profund, încât astăzi șochează prin aspectul său exterior de decor de teatru”

Când am vizitat Sibiul în adolescență, într-o excursie școlară, autocarul cu care am venit a parcat chiar lângă Turnul Gros. Am pe undeva o fotografie făcută atunci, dar se pot ușor găsi cu Google poze care prezintă vechiul aspect al turnului. Și, într-adevăr, dacă arăți cuiva neutru cele două imagini alăturate, nu va spune niciodată că e una și aceeași clădire.

În prezent Turnul Gros nu mai este sediul Teatrului „Radu Stanca” , acesta dobândind o altă casă, aflată în Piața Unirii, în punctul de plecare al Bd. Corneliu Coposu. Filarmonica sibiană a ocupat în 2004 spațiul turnului, redat publicului după o renovare de lungă durată.

Acum cinci ani (sau poate mai bine) lucrurile s-au potrivit în așa fel încât am reușit să intru la un concert al Filarmonicii. Nu țin minte ce s-a cântat, nici impresia pe care mi-a făcut-o orchestra: de fapt, am fost mai interesat de aspectul sălii în care mă aflam. Etajele (parcă în număr de trei) nu au profunzime, se ridică vertical deasupra stalului, pe o înălțime de vreo 40 de metri – lucru normal, dacă ne gândim la conformația turnului-gazdă. Mai multe detalii (și vreo două imagini) se pot găsi la filarmonicasibiu.ro/ro/pl ... -tjmor8zxvbmk8w.

Nu am avut ocazia să mai văd pe la noi o astfel de sală, poate cu excepția noii Săli mari a Teatrului Național din București, dar acolo e deja altă discuție.

Turnurile de pe Strada Cetății

Pornind de la Sala Thalia spre Piața Unirii întâlnim Turnul Dulgherilor (P3), Turnul Olarilor (P4-P5) și Turnul Archebuzierilor / Postăvarilor (P9-P10). Curtina care unea primele două turnuri a supraviețuit până în zilele noastre (P5-P8) și, începând cu august 2020, a apărut o nouă oportunitate de a petrece plăcut și instructiv o jumătate de oră aici.

Mai precis, a fost restaurat drumul de strajă care merge de-a lungul zidului ce unește Turnul Dulgherilor de Turnul Olarilor. Cele două turnuri și acest drum de strajă au devenit accesibile turiștilor, contra unei taxe de 2 lei. Intrarea se face prin Turnul Dulgherilor; chiar la ușă există un ghișeu, precum și un automat de unde se poate obține fisa necesară pentru acces. Programul este 11-19 vara și 10-18 iarna (P31).

Se urcă pe niște scări destul de periculoase (înguste, abrupte, alunecoase, cu distanță variabilă între trepte) în cele două etaje ale turnului. La fiecare etaj se poate urmări afișajul care prezintă istoricul turnului sau al breslei sau, în general, informații despre Sibiul medieval. De asemenea, se poate privi către exterior prin orificiile prin care, altădată, erau luați la țintă asediatorii (P32-P40).

De la etajul întâi se iese pe drumul de strajă care duce către Turnul Olarilor. În dreapta se vede de sus Strada Cetății și se pot admira de la nivelul lor faimoșii „ochi” din acoperișurile clădirilor. În stânga, prin ambrazuri (am aflat un cuvânt pe care nu-l știam, AMBRAZÚRĂ, ambrazuri, s. f. Deschizătură în pereții unei fortificații, prin care se execută trageri cu tunul, cu mitraliera etc. ), se observă mișcarea din Parcul Cetății, avem vedere directă către Aleea Celebrităților (P41-P52).

În Turnul Olarilor se pot, iarăși, vizita cele două etaje, unde găsim același gen de panouri ca în turnul precedent, precum și câteva exponate care sunt, de fapt, copii. Originalele se află la Casa Altemberger, Muzeul de Istorie al orașului. Aici avem parte și de muzică ambientală – clasică, înregistrare de Sala Thalia, probabil ???? (P53-P60).

E o experiență plăcută, o recomand tuturor. Muzeul are și o pagină web, spadpp.sibiu.ro/turnuri, unde am regăsit mare parte din panourile (trilingve) pe care le-am văzut în turnuri și pe care le-am fotografiat. De acolo și de prin alte părți, câteva chestii disparate care mi-au rămas în memorie sau scrise pe niște ciorne:

????Pe Strada Cetății au fost construite nu mai puțin de șapte turnuri. Celelalte patru au fost demolate în sec. XIX, iar cele trei rămase au fost, și ele, la un pas de a fi puse la pământ la cererea autorităților centrale maghiare ale Transilvaniei pe la 1870. Au fost salvate de câteva organizații săsești care au militat pentru păstrarea lor.

????Turnul Olarilor pare a fi mai nou decât celelalte două, datează de după 1500 - celelalte fiind de pe la 1370. Sunt ușor recognoscibile după formă și acoperiș: Turnul Archebuzierilor este o prismă octogonală, Turnul Olarilor este o prismă cu baza dreptunghiulară, iar cel al Dulgherilor este tronconic în partea inferioară, apoi prismă octogonală.

????Ultimul etaj al fiecărui turn este ieșit în afară, sprijinit pe console. Motivul: între console sunt prevăzute guri de păcură, prin care se făceau „cadouri” musafirilor neinvitați, care nu au lipsit: turci la 1400-1500, dar și trupe austriece imperiale mai târziu. Parcă am citit că Sibiul nu a fost cucerit niciodată (exceptând marea invazie mongolă din sec. XIII).

????Meterezele de la primul nivel ale celor trei turnuri sunt prevăzute cu orificii având o formă mai ciudată, de gaură de cheie. Explicația: pentru a permite focul de archebuze.

????Fiecare turn era dat în grija câte unei bresle, al cărei nume îl purta. Membrii breslelor erau obligați să facă antrenamente de tras cu arcul sau arbaleta, de luptă cu sabia sau lancea. Mai mult, ei erau obligați să își cumpere și să își întrețină echipamentul personal de luptă, iar acesta nu era deloc ieftin: pe la 1600 el costa 8 florini; spre comparație, taxa de intrare într-o breaslă era de 6 florini.

????Statutul de meșter într-o breaslă se obținea după mulți, mulți ani. În primul rând, nu oricine era vrednic: tânărul care devenea ucenic trebuia să fie bărbat, de etnie germană, născut într-o căsătorie legitimă și, în plus, să plătească o taxă. După patru ani devenea calfă și era obligat să circule prin lume pentru a deprinde secretele meseriei de la meșteri de pretutindeni. Abia după încă patru ani putea da examen de meșter (altă taxă), abia apoi primea dreptul de a se căsători și numai după era înscris în cartea breslei. Complicat... în zilele noastre pare mai simplu, totuși.

????În turnuri erau depozitate arme ale breslașilor care îl apărau, dar și praful de pușcă necesar pentru acestea. Asta a dus și la accidente majore: în 1638 trăsnetul a lovit Turnul Pielarilor, iar în 1711 Turnul Curelarilor. Exploziile și incendiile care au urmat au distrus parte din ziduri, care au trebuit reconstruite, dar și zeci de case (peste 140 în 1711).

„A fost mare păcat că, atâtea decenii, aceste obiective nu s-au putut vizita. Cred că au fost închise prin anii 70. Aceste turnuri de pe strada Cetății sunt legate de acel coridor de strajă, practic singurul păstrat în Sibiu și sunt o adevărată bijuterie. Sper ca, la un moment dat, să se facă și o mică expoziție de arme care s-au folosit în aceste turnuri, pentru că ele există: în Muzeul Brukethal se păstrează întregul arsenal al Sibiului. Se pune, însă, problema de siguranță și de mediul existent în cele două turnuri; momentan nu pot fi expuse piese de patrimoniu acolo.” (dr. Zeno Pinter, profesor care s-a ocupat de procesul de restaurare din ultimii ani, interviu în presa locală)

---

VIZUALIZĂRI: 1171 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI