ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.12.2016
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
DEC-2016
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Iarna nu-i ca vara... la Cetatea Fagaras

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Asa cum am descris in titlu iarna nu-i ca vara la cetatea Fagaras dar inauntru am fost primit cu o caldura... medievala.

Locuind la 76 km de aceasta cetate, trecand de zeci de ori prin centrul Fagarasului vizitand neamuri din Brasov, vizitand orasul Brasov sau imprejurimile, vizitand Valea Prahovei+imrejurimile sau in drum spre mare... dar nu am oprit o singura data sa vizitez aceasta cetate. A fost nevoie sa citesc despre aceasta cetate pe AFA ca sa ma conving de necesitatea vizitei. Dar... niciodata nu este tarziu, astazi am vazut ceva frumos, cetatea Fagaras m-a cucerit definitiv.

Cetatea Fagaras asa cum o vedem astazi a fost construita intre anii 1300-1500. Inainte de aceasta perioada a existat o fortificatie combinata din pamant si lemn, pericolul invaziilor tatarilor si mongolilor a determinat construirea unui complex de fortificatii mai reusite. Atat de reusite ca niciodata nu s-a reusit cucerirea acestei cetati cu ocazia celor 15 asedii descrise in istorie. Ca si prima impresie de om simplu fara nici o experienta din punct de vedere militar, vazand cetatea frumos renovata cu zidurile groase astazi inconjurata complet de apa (Lac in jurul cetatii latimea canalului estimativ cca 25m) si imaginand armele de atunci inclusiv tunurile este foarte probabila nereusita incercarii de a cuceri cetatea Fagaras. Alimentarea cu apa a santului se realiza printr-un canal legat de raul Olt.

Probabil ca nici podul pe care am trecut cu masina si am parcat in parcarea cetatii aflata la stanga si dreapta intrarii principale fara costuri suplimentare nu a existat atunci, sau arata complet atfel si bineinteles aparat cu orice pret.

Nelungind prea mult descrierea istoriei mai doresc sa mentionez faptul ca cetatea in afara de scopul defensiv a servit ca resedinta pentru conducatorii Transilvaniei plus centru administrativ. In 1696 a devenit cazarma armatei austriece, in 1867 garnizoana armatei maghiare si in 1918 a armatei romane. Probabil ca intre anii 1948-1960 nu reuseam sa fac fotografii in jurul sau langa cetate, in aceasta perioada destinatia a fost inchisoare comunista. Foarte probabil dupa primele fotografii eram prins, condamnat si considerat dusman al regimului si ajungand... inauntru in cetate doar ca nu in calitate de turist... In urmatorii ani (dupa 1960) au avut loc numeroase lucrari de renovare iar astazi este deschis circuitului turistic in afara de admirarea zidurilor, bastioanelor exterioare se poate vizita in interior muzeul Tarii Fagarasului si de ce nu... se poate citi o carte in biblioteca municipala amenajata in interior.

Dupa parcare am admirat cetatea din exterior impreuna cu cele 4 bastioane ale sale, primul bastion din stanga parcarii spre centrul Fagarasului se numeste Bastionul Tobosarului iar bastionul din dreapta se numeste Cuptorului. In directia vest pe cealalta parte la stanga este Bastionul Sabo iar la dreapta Bastionul cu paie (denumirea provine probabil din cauza ca aici s-au depozitat furajele grajdurile princiare fiind aproape-este o parere personala). Dupa intrare la stanga se afla casa de bilete o intrare pentru adulti fiind 15 ron taxa valabila pentru vizitare cetate exterior/interior, muzeu. O taxa foto nu exista dar nu avem voie sa folosim blitzul. Programul de vizita este 8.00-19.00 marti-vineri si 10.00-18.00 in weekend, aceasta este programul de vara. Programul de iarna inseamna inchiderea cu 2 ore mai devreme marti-vineri si o ora mai devreme in weekend. Luni este inchis.

Dupa intrare in curtea intermediara am observat galeria de straja atat la stanga cat si la dreapta intrarii deasupra zidurilor exterioare. Ajuns in spate vizitand fiecare bastion in parte inclusiv interiorul am gasit fostele grajduri princiare dar si o spanzuratoare absolut functionala (cel putin asa mi s-a parut)

Intrarea atat in curtea interioara cat si in muzeu se poate realiza prin fata sau lateral pe o usa nord-vestica. Langa aceasta usa secundara aflata pe partea nordica gasim un atelier de fierarie medievala cu toate dotarile necesare.

Curtea interioara este frumos amenajata cu banci si o zona verde. Prima atractie turistica o gasim chiar la dreapta de intrare acesta fiind casa temnicerului, turnul temnita si sala de tortura. Daca camera unde dormeau fostii detinuti seamana mai mult cu o pensiune de o stea sau o margareta zarind pe peretele de visavis toate instrumentele de tortura se schimba situatia si implicit destinatia cu 180 grade.

Intrarea in muzeul tarii Fagarasului se face la stanga urcand pe niste scari. Pe hol sintem indemnati sa aratam biletele achizitionate si sa ne incaltam in niste papuci de folie pentru a pastra curatenia (ceva de genul ce am purtat si la castelul Peles din Sinaia). Traseul interior este bine organizat se face in directia dreapta (intrare-S-V-N-E-inapoi la intrare) In prima camera ni se prezinta istoricul cetatii, urmeaza o expozitie din turnul sud-estic Thomory, aici am vazut multe fotografii a personalitatilor romanesti inclusiv regele Mihai.

Pe latura sudica urmeaza camerele in care ni se prezinta pe rand arheologie, istorie medievala, bresle, istorie moderna, port popular si interior taranesc. Dupa aceste 5 camere ajungem la turnul Rosu, aici este o expozitie de tezaur. La capitolul arheologie am vazut ceva interesant, in camera dedicata am gasit fragmente/componente/barne din lemn din vechea fortificatie de lemn+pamant. In camera dedicata breslelor am gasit cate o lada apartinand unei bresle. Ce contine? Habar n-am. Am vazut si diferite obiecte de sticlarie cateva interesante doresc sa enumar aici:flacoane farmaceutice, butelie de calatorie care insa se face tandari daca l-ai scapat pe jos, un vas de sticla cu destinatia de prins muste, si toi pentru baut rachiu. Legenda (si vecinul) spune ca nu te imbeti daca bei rachiu din toi, este un mit spulberat, te imbeti la fel de bine ori din toi ori din paharel... In aceste camere din latura sudica am mai vazut expuse diferite manuscrisuri, sigilii, o roata si furci de tors, diferite costume populare iar cel mai interesant am gasit un interior taranesc amenajat in coltul din ultima camera.

Pe latura vestica in prima incapere gasim o expozitie de mobilier, urmeaza sala Dietei, este cea mai frumoasa incapere vazuta aici si ocupa aproape toata latura vestica. Daca aveam in proprietate un castel foloseam acelasi decor, atat de mult mi-a placut. Dar aceasta sala care arata ca o sufragerie imensa avea si alte destinatii in decursul anilor printre care si capela romano-catolica. Incaperea este mentionata prima data in 1581. Am si ajuns la turnul negru, aici gasim o expozitie arta religioasa dar si niste scari care ne duc in dormitorul principesei in acelasi turn doar ca la etaj.

Coborand din dormitorul principesei incepem vizitarea laturii nordice aici sint multe expozitii particulare este vorba despre articole de sticlarie, picturi, icoane si diferite alte colectii realizate de artisti renumiti. Pe la mijlocul laturii nordice ajungem la Turnul Pestrit aici gasim o coletie de mobilier urban vechi, pe langa mobilier 2 aparate de epoca de redat muzica este vizibila aici, un gramofon (cu palnie exterioara) si un patefon (cu palnia montata in interiorul cutiei, asa ceva am si eu acasa functional) la ambele dispozitivul de redat muzica este discul de ceara (parintele vinilului de astazi sau din trecut deoarece si vinilul este ceva deosebit cine mai are pe acasa) Ajungem la turnul temnitei dar nu este nimic amenajat asa ca o luam inapoi spre intrare pe latura estica, aici gasim expozitii de ceramica, picturi si alte expozitii temporare. Inainte de iesire gasim un magazin amenajat in ultima camera. Gasim orice souvenir posibil dar mai ales despre cetate.

Dupa iesirea din acest muzeu mai urcam un etaj si ajungem la Sala Tronului. Pe acest etaj expozitia are loc doar pe latura sudica si turnul Thomory. Restul de spatii sint descrise ca in curs de amenajare.

Langa intrarea in Sala Tronului gasim si intrarea in biblioteca cu programul de 9.00-17.00 L-V.

Toalete gasim atat jos cu intrare dinspre curtea inteioara cat si la etajul 1 in incinta muzeului tarii Fagarasului.

Despre Fagaras: Este un municipiu din judetul Brasov, are 30000 locuitori, localizare GPS:24/58/17 est si 45/50/32 nord. Din cei 30000 locuitori cca 85 % sint romani pe urma cate 3,5% romi si maghiari. Din punct de vedere confesional 85 % sint ortodocsi, cate 1,5 % catolici si reformati. Orasul s-a infiintat si dezvoltat odata cu cetatea deci dateaza tot din secolul 14. Accesul rutier se face prin DN1/E68, dar mai exista si acces feroviar.

Obiective turistice din oras si imprejurimi in afara de cetatea Fagaras: in oras gasim biserica catolica franciscana construita in 1737, biserica reformata construita in 1712, bisericile ortodoxe Sf Nicolae (1697) si Sf Treime (1783), biserica evaghelica construita in 1842. Si indiferent daca vizitam orasul sau sintem doar in trecere inevitabil vom zari cladirea colosala (care imi aduce aminte de Casa poporului) a catedralei Sf Ioan Botezatorul. Exteriorul cu cupola poleita cu aur este finalizata, interiorul doar partial multe elemente decoratice sint montate deja inclusiv candelabrele imense, peretii asteapta inca finisajele si bineinteles picturile. Am asistat la constructia catedralei fiind in tranzit de nenumarate ori, dar totusi nu inteleg cheltuiala imensa avand in vedere ca in oras exista o oarecare saracie si somaj. Dar din punct de vedere turistic este interesant. In zona centrala se mai gaseste un parc amenajat in acest moment in haine de sarbatoare, adica brad de craciun, luminite si o iesla care reprezinta nasterea mantuitorului.

Alte obiective turistice din imprejurimi ar fi in primul rand accesul in muntii Fagaras si implicit traseul de creasta folosind una din potecile turistice cele mai apropiate fiind Sambata de Sus, Arpas, etc. Pe urma se poate vizita complexul monahal din Sambata de Sus, castelul Brancoveanu din Sambata de sus, Abatia de la Carta, Muzeul Badea Cartan din Cartisoara, Transfagarasanul, Pastravaria Albota daca ne este dor de un peste.

Cazare si masa in Fagaras: Cea mai convenabila solutie de cazare daca vrem sa vizitam imprejurimile este sa ne cazam chiar in Fagaras. Personal am vazut cateva pensiuni (toate 60 ron dubla pe noapte) dar m-am uitat si pe booking iar costul este rareori peste 20 eur. Comparand cu preturile din statiunile de munte eu zic ca este mai mult decat convenabil. Mai trebuie o masina cu care sa ne putem deplasa la obiective. Nici la locurile de luat masa care se gasesc in zona centrala nu ni se trage pielea de pe noi, preturile sint decente. Am remarcat numele unui restaurant: 5th Avenue.

Rog WM sa ataseze urmatorul clip video cu filmare aeriana cu drona cetatea Fagaras, multumesc.

https://www.youtube.com/watch?v=66Q6DJ40cq4


[fb]
---
Trimis de AZE in 22.12.16 21:19:41
Validat / Publicat: 22.12.16 22:57:49
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FĂGĂRAȘ [BV].

VIZUALIZĂRI: 2952 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Vedere de pe podul cetatii, in fundal noua catedrala ortodoxa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40700 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[22.12.16 22:56:17]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

elviramvio
[23.12.16 01:22:39]
»

@AZE:

Sotul meu a copilarit putin in aceasta localitate si s-a jucat pe acolo. Ne-am propus sa o vizitam anul acesta dar cum mereu s-a ivit cate ceva, am trecut-o pe asteptare 2017.

Sarbatori cu bine, sanatate și spor la plimbari!

mishu
[23.12.16 09:25:41]
»

@AZE: Felicitari pentru articol, dar mai ales pentru poze.

Votat cu mare drag.

Dan&Ema
[23.12.16 13:12:41]
»

@AZE:

Felicitari pentru acest excelent articol despre un loc drag noua pe care l-am vizitat de mai multe ori in diferite stadii de prezentare a cetatii atat ce priveste exteriorul cat mai ales interiorul sau. Este un loc unde merita negresit sa te opresti si sa vizitezi falnica Cetate a Fagarasului.

Sarbatori fericite si numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dana2008
[23.12.16 16:19:31]
»

Felicitări pentru articol! Fotografiile sunt superbe! Albul iernii îi dă un aer aparte.

Și eu fost două zile anul acesta în vizită la Cetatea Făgăraș, este foarte frumos! Dacă m-am întors și a doua zi!!!

Cred că voi scrie și eu impresiile mele de acolo, dar nu știu când exact. Am vreo mie de fotografii și e greu să mai scriu ceva nou față de ceea ce este cuprins deja în multele articole existente pe această destinație.

Sărbători fericite!

Călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, Dana2008, elviramvio, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂCetatea Făgăraș:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.75614500045776 sec
    ecranul dvs: 1 x 1