Poveste de iarna la castel

TIPĂREȘTE

Se spune ca orice poveste fermecata incepe cu ,,a fost odata''.

,,A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti' '. A fost odata in iarna lui 2012 o vreme atat de rea si de geroasa incat pana si pietrele au crapat in batatura. Satele au incremenit sub troiene mari de zapada, orasele au amutit. Totul era alb si nemiscat. Totul a inghetat. Iarna asta care a cazut peste noi a adus cu ea multa zapada, neasteptat de multa, cum nu s-a mai vazut de multa vreme pe la noi. Cerul parca s-a rupt in doua si din el au cazut fulgi mari si pufosi care au acoperit totul in cale. Si a nins, a tot nins...

Zapada aceasta cazuta asa pe nepregatite, a fost si tristete pentru unii, dar si prilej de bucurie mai ales pentru cei aflati in concediu la munte. Nu stiu cati dintre voi ati reusit sa ajungeti iarna la munte si sa va bucurati de spectacolul naturii.

Stiu ca suntem multi cei care iubim muntii nostrii, caci sunt frumosi atat vara cat si iarna. Dar parca iarna are un farmec aparte, este ceva deosebit sa vezi peste tot padurile acelea ireal de albe.

Stiu ca de multe ori albul acela ne deranja ochilor, oare de ce ne dureau asa ochii privind spre maretia padurilor? Si am aflat atunci si raspunsul: padurea era prea frumoasa pentru ochiul nostru. Incercam sa privim pana departe in zare si parca ceva ne oprea, cineva- cred eu ,,Craiasa Zapezii'' era atat de alba si de frumoasa, incat nu o puteam privi.

Povestea mea incepe la Sinaia, in curtea fermecata a castelului Peles, unde am poposit cu greu in drumul nostru spre casa. Am petrecut 3 zile la munte in zona Bran-Moeciu, cu necazuri dar si cu satisfactii si multe bucurii. Aceste zile le voi purta adanc in suflet, caci cu toate necazurile avute, totusi a fost frumos. Atat de frumos incat am simtit nevoia sa impartasesc si cu altcineva toate aceste bucurii si frumuseti pe care le-am vazut si care mi-au ramas in suflet. Si cu cine sa impartasesc mai bine daca nu cu voi, colegii mei de pe AFA?

Era afara pe atunci, in dimineata aceea de duminica, 5 febr. 2012, destul de rece si cerul cernea peste noi cu putere fulgi de zapada lenesi si marunti care se asterneau peste intreaga gradina a castelului. Pana si regele Carol I statea neclintit in gradina castelului, in fata maretiei naturii si privea adanc in zare. Poate visa la trecutu-i maret. Poate doar contempla frumusetea naturii. Peste tot era alb, un alb imaculat, un alb cum numai in povestile cu printi si cu printese nemuritoare vi l-ati fi putut imagina, atat de ireal de alb era peste tot. Si noi stateam si ne plimbam pe acolo si traiam cu adevarat o poveste de iarna. Copilele au dorit sa intre sa viziteze tot castelul, iar noi, care-l vazusem si admirasem de cateva ori, ne plimbam prin gradina. Fulgii reci si pufosi ne acopereau obrajii si pentru o clipa ne-am imaginat ca suntem un print si o printesa care ne plimbam prin curtea castelului. Doar cate o ramura de brad cernea peste noi destula zapada incat sa ne faca sa ne trezim brusc din visare. Eram intr-adevar acolo, nu visam. Dar nu eram nici print, nici printesa, ci niste simpli muritori. Ne simteam brusc atat de mici in fata maretiei naturii. Doamne, cat de mici eram!

Si afara ningea, si tot ningea... si iar visam si ne imaginam ca padurea de brazi era de fapt o orchestra si parca auzeam acordurile lui Vivaldi care canta atat de frumos acest anotimp-iarna. Parca auzeam in surdina aceasta muzica placuta, acompaniata de clipocitul acelui paraias aflat in apropiere, paraias care era inghetat acum. Dar iar ne trezeam din visare si muzica aceea placuta se transforma brusc in ciripitul unei pasari zgribulite, ascunsa intre albe crengi de brad, pasare care dorea sa dispara cat mai repede iarna cea geroasa si sa vina primavara.

Povestea aceasta nu s-a sfarsit inca si nu cred ca se va sfarsi vreodata, caci doresc sa ramana pururi in sufletul meu. Dar si in sufletul vostru. Nici nu cred ca s-ar putea sfarsi vreodata, caci fiecare dintre noi purtam in suflet o asemenea poveste alba de iarna.

Va invit pe toti cei care cititi aceste randuri, sa priviti pret de o clipa, atat cat va permite timpul, aceasta minunata poveste de iarna care a inceput atat de simplu cu ,,a fost odata''...

Doresc ca aceasta poveste sa fie un cadou din partea mea pentru voi toti...

Si fiindca suntem inca la inceput de an, va doresc tuturor multe vacante frumoase in acest an si daca nu mai este mult pana la marea intalnire AFA, va spun ca de-abia astept sa va cunosc si sa continuam impreuna aceasta poveste.

Cu mult drag adryana.

---

VIZUALIZĂRI: 3053 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI