Casa memorială ,,George Enescu'' Sinaia

TIPĂREȘTE

Într-una din zilele petrecute la Sinaia ne-am propus să vizităm casa memorială ,,George Enescu”. Cum în centru nu văzusem nici un indicator spre acest obiectiv am întrebat la recepția hotelului unde ni s-a spus că este destul de departe, cam 50 de minute bune de mers pe jos și am fost sfătuiți să luăm autobuzul spre cartierul Cumpătu (autobuzele nu au numere ci au afișată o tăbliță cu destinația). Zis și făcut.

Am stat cât am stat în stația din apropiere, ne-am interesat de unde procurăm biletele de autobuz (adică din autobuz) doar că veneau tot alte microbuze numai al nostru nu. Noroc că m-am uitat pe orarul afișat în stație și am văzut că nu circulă nici un autobuz spre Cumpătu de la 7 și ceva dimineața și până undeva după ora 12. Așa că ne-am întors la hotel, am scos mașina din parcare și am pornit spre vila ,,Luminiș”.

Pentru a ajunge la destinație am mers puțin până la ieșirea din Sinia spre Bușteni și când am ajuns în dreptul drumului pietruit ce duce la Peleș (în partea stângă), noi am făcut dreapta (este un indicator pe care scrie Cumpătu). Este același drum pe care ajungi și la gară doar că la un moment dat șoseaua se bifurcă (atenție că aici ne-am încurcat și noi pentru că lipsește indicatorul: dreapta-gara, stânga-cartierul Cumpătu și am pornit spre dreapta). De aici și până la vilă sunt suficiente indicatoare care să te ghideze.

,,Cumpătu” este singurul cartier al orașului Sinaia așezat pe malul drept al râului Prahova și cred că tocmai de aceea George Enescu a ales o zonă mai liniștită în care să se refugieze și să compună în perioada dintre concerte.

Enescu nu a ales întâmplător Sinaia. El era deja legat sentimental și profesional de această stațiune datorită sprijinului reginei Elisabeta (cunoscută şi sub pseudonimul artistic Carmen Sylva) care a recunoscut și sprijinit talentul tânărului muzician și i-a oferit ani de-a rândul o cameră într-un colţ intim al Castelului Peleş, unde să poată studia. Enescu susținea recitaluri atât în Sinaia cât și la castelul Peleș - poartă de lansare a muzicianului în lumea culturală muzicală. Frumuseţea locurilor şi apropierea de Palatul Peleş l-au determinat pe muzician ca din banii câştigaţi în primul său turneu în America să-şi construiască aici - între anii 1923 şi 1926 - o casă, după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu.

Când vorbești despre Enescu te gândești la ceva grandios, măreț, impunător și așa te-ai aștepta să fie și vila marelui compozitor dar, din contră, vei găsi o construcție modestă dar frumoasă, în stil autentic românesc, armonios integrată în ambianța inspiratoare a munților Bucegi. Timp de 20 de ani (1926-1946) cât a locuit aici, vila ,,Luminiș" a fost locul de odihnă după marile concerte ale marelui muzician și totodată locul de inspirație pentru o parte semnificativă a creației enesciene. În curtea vilei, în partea stângă se află bustul lui George Enescu, realizat de sculptorul Ion Irimescu.

Încă de la intrarea pe ușa vilei te întorci în timp și pășești în lumea lui Enescu. În micul holișor cu mobilier păstrat din acele vremuri ești întâmpinat de o doamnă binevoitoare care îți oferă niște papucei ca cei de la Peleș și îți face instructajul de folosire a ghidului audio. Felicitări celor care au avut această inițiativă, ghidul este foarte util și îți povestește despre tot ce este expus în fiecare încăpere, în ritmul dorit de fiecare. Deasupra intrării în fiecare cameră este afișat un număr care corespunde tastei pe care trebuie să apeși și începe prezentarea. Poți să zăbovești și să admiri în tihnă exponatele cât dorești. Iar biletul de intrare care include și acest ghid costă numai 6 lei (pensionarii și elevii au reducere).

Tot ceea ce am văzut în vilă este în stil tradițional românesc și de o modestie frapantă. Din micul hol în care am fost primiți de chipul lui Enescu (o pictură foarte reușită) urci câteva trepte până în antecamera în care maestrul obișnuia să primească musafirii. Am uitat să vă spun că nici una dintre încăperi nu este foarte mare. Această încăpere este un pic mai mărișoară și comunică cu salonul de zi. În zilele când la vilă erau concerte cele două saloane unite formau spațiul de audiere necesar. În salon se păstrează cea mai de preț ,,bijuterie” a vilei, pianul maestrului, un “Ibach” făcut la Lausanne, care a susținut bogata sa activitate componistică și concertele oferite apropiaților familiei. Tot aici poți citi un citat a lui George Enescu: “În lumea muzicii eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist și profesor. Cel mai mult prețuiesc darul de a compune și nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare”. Pe pian se află opera ,,Oedip” (compusă în parte la Sinaia) și răspunsul compozitorului la întrebarea legată de compoziția sa care îi place cel mai mult: “Ceea ce pot afirma cu certitudine este că dintre toate îmi este cea mai dragă. În primul rând, pentru că m-a costat luni de muncă și ani de neliniște. Apoi, pentru că am pus în ea tot ce simțeam, ce gândeam, în așa fel încât mă contopeam cu ecoul meu.” Din câte am aflat, i-au trebuit 27 de ani compozitorului până ,,Oedip” a ajuns la forma sa finală.

Din salon se pătrunde în camera soției lui George Enescu, Maria Cantacuzino-Enescu (Maruca), o cameră micuță, unde ambianța trădează spiritul eclectic al acesteia. Maruca fusese una din doamnele de onoare ale Reginei Maria și, după o căsătorie eșuată cu prințul Cantacuzino și o pasiune pentru filozoful Nae Ionescu, și-a turnat acid pe față. La auzul veștii, Enescu s-a întors de la Paris imediat la București și a vegheat la căpătâiul doamnei de care era îndrăgostit. Opera ,,Oedip” este dedicată dealtfel Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cea cu care se va căsători mai târziu (în 1937).

Tot din salon există o scară în spirală care permite accesul spre capătul turnului belvedere și de aici în mansardă. Spațiile de la parterul vilei au fost destinate personalului de serviciu.

Din camera Marucăi, printr-un holișor îngust (pe care se află și intrarea în baia soților, foarte modernă pentru vremurile când a fost amenajată) ajungi în camera maestrului care se remarcă prin intimitate confirmând modestia specifică oamenilor mari. “Chilia” are dimensiuni reduse, este mobilată tot într-un stil autentic românesc și a fost locul ideal de odihnă și de reculegere al compozitorului după numeroasele sale concerte. Tot aici este expus și bastonul lui George Enescu. Cuverturile de pe pat țesute în stil tradițional românesc și carpetele de pe perete sunt cele originale, la fel dealtfel ca și covoarele existente în încăperi.

Etajul mansardat a fost adăugat de arhitectul casei, Radu Dudescu, pentru a echilibra verticalitatea turnului în ansamblul vilei și el a devenit locul preferat de maestru pentru activitatea muzicală.

Încăperile de la etaj sunt mai spațioase și confortabile. Mobilierul existent aici este caracteristic stilurilor românești, orientale și Bidermayer, îmbinate cu mult rafinament și imaginație, într-un mod armonios și original. Numeroase piese de valoare din cristal, porțelan, metal sau ceramică dau strălucire interioarelor. În camerele mansardei, în salonul în care maestrul obișnuia să dea lecții de muzică, este prezentat materialul documentar legat de viața și activitatea lui George Enescu. Aici, în anul 1927, timp de două luni, a luat lecții de vioară, Yehudi Menuhin. Este locul debutării unei mari prietenii și al unei colaborări artistice de lungă durată.

Pentru Yehudi Menuhin, George Enescu devenea idolul despre care spunea: “Mi-a aprins imaginația, dăruindu-mi calitatea divinatoare (...). Enescu va rămâne pentru mine absolutul prin care eu judec pe alții. ” (citat ce se poate citi în unul din documentele afișate în această încăpere) Tot aici poți vedea actul de donație semnat la Paris, în 1947, de către George Enescu (după părăsirea definitivă a patriei, determinată de evenimentele politice din 1946). Prin acest document vila “Luminiș” a fost donată statului român cu condiția ca să devină așezământ cultural, conceput ca o casă de odihnă și reculegere pentru artiștii intelectuali români sau străini.

Tot la etaj este o a doua terasă unde lui Enescu îi făcea o deosebită plăcere să se relaxeze. De aici se vede și calea ferată care trece foarte aproape de vilă. Zgomotul trenurilor nu îl deranja însă pe maestru, el însuși călătorind foarte mult cu trenul (îi era frică de avion și a preferat să călătorească mai mult timp-cu trenul și vaporul până în America- decât să ia avionul). În septembrie 1946 George Enescu a fost nevoit să se despartă de țară și de vila atât de dragă lui, a făcut o ultimă vizită la Liveni, în județul Bacău, la mormântul mamei sale, după care a mărturisit, împăcat într-un fel cu soarta: “De aici plec odihnit, din seva pământului meu și numai asta-mi dă curaj să mă pot dezlipi de țară pentru un timp mai lung.”

Din păcate, 9 ani mai târziu (1955) Enescu s-a stins la Paris iar întoarcerea la Sinaia, la vila “Luminiș” nu avea să se mai petreacă niciodată. În anul 1990, timp de cinci ani, vila ,,Luminiș” a intrat într-un proiect de renovare, restaurare și conservare a obiectelor. În 1995, cu ocazia marelui festival "George Enescu" și la dorința marelui violonist Yehudi Menuhin, vila devine casă memorială, intrând în patrimoniul național cultural. Cei ce iubesc muzica lui Enescu pot cumpăra de aici CD-uri care conțin capodoperele creației enesciene sau ale titanilor muzicii clasice care au marcat activitatea componistică a talentatului compozitor român.

Casa memorială poate fi vizitată zilnic între orele 9 – 15, mai puțin lunea.

---

VIZUALIZĂRI: 3469 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI