Barajul Vidraru – colosul „gol-goluț”

TIPĂREȘTE

Cunoașteți isteria provocată de golirea lacului de acumulare Vidraru și ipotezele lansate de numeroși „specialiști” în ceea ce privește această acțiune. Nu intru în amănunte, eu am fost interesat doar de aspectul lacului și barajului după operațiunea de golire, imagini ce pot fi văzute odată la câteva zeci de ani. Drept urmare, imediat după Crăciun, am pus la cale o escapadă pe meleaguri argeșene, la barajul Vidraru. Deschiderea autostrăzii până la Curtea de Argeș facilitează accesul bucureștenilor spre zona montană argeșeană, de la Mănăstirea Argeșului până la baraj mai fiind de parcurs doar vreo 26 de km.

Zile libere, zile de sărbătoare, o vreme bună în zona barajului (însorită chiar) = aglomerație. O mulțime de autoturisme urcă spre baraj, Transfăgărășanul fiind accesibil pe perioada iernii doar până la Piscul Negru (km 104). Trecem pe lângă Castelul Dracula din Căpățânenii Ungureni (un fel de „muzeu” ; detalii aici: casteluldracula.ro), apoi pe lângă cele câteva unități de cazare și restaurante aflate la baza masivului stâncos pe care se înalță cetatea Poenari, oprim câteva minute lângă viaductul Valea lui Stan pentru a face câteva fotografii.

Sunt puține spații de parcare în zona barajului, primul spațiu fiind situat înainte de ultimul tunel (12-15 locuri), altul spre tunelul ce duce la Cumpăna (încap cel puțin 20 autoturisme, chiar dacă s-au amplasat și niște chioșcuri acolo). Parcarea pe coronamentul barajului este interzisă, am văzut poliția luând la bani mărunți câțiva șoferi care începuseră să se înșire pe baraj blocând o bandă de mers.

Am găsit un loc liber în prima parcare, am trecut la pas prin tunel (85 m) și am ajuns pe coronamentul barajului; vedem mai întâi partea dinspre aval a barajului – un zid arcuit din beton, gura de deversare de la cota maximă, punțile metalice agățate de baraj la înălțimi amețitoare, sistemul de golire de fund (pe una din guri iese vijelios apa învolburată). Vom traversa șoseaua și uimirea este justificată: acolo unde se afla oglinda lacului, adică aproape sus, acum se căsca un hău impresionant. Lacul de acumulare scăzuse la sfârșitul lunii decembrie 2025 cu circa 110 m, o serie de stânci ascuțite sunt vizibile acum, un vaporaș de agrement pare de jucărie, acolo, pe petecul de apă rămas (totuși apa mai are încă 50 m adâncime).

Vedem pe partea dreaptă a versantului priza de apă ce capteazăapa și o duce spre uzina electrică; căminul de beton prevăzut cu gratii metalice a stat sub apă zeci de ani. De asemenea, pe partea stângă începea să se zărească marginea de sus a uneia din cele două goliri de fund.

          Ne plimbăm pe baraj, ajungem la turnul cu scara în spirală ce te conduce spre terasa panoramică de unde poți admira lacul și barajul – din păcate poarta de acces este încuiată. De pe acea terasă poți observa mai bine statuia lui Prometeu („Monumentul electricității” ) , uriașul din oțel inoxidabil înalt de 16 m, realizat de artistul Constantin Popovici în 1964.

În capătul dinspre hotel Posada există o platformă de lemn unde sunt câteva tarabe cu suveniruri, porumb fiert, crănțănele, suc, și o terasă cu vedere spre lac pe perioada caldă. Tot prin preajmă se afla debarcaderul pentru plimbări cu vaporașul; acum unul din pontoane și un vas de agreement sunt eșuate pe coasta stâncoasă.

După circa o oră de plimbări și fotografii, ne-am întors spre autoturism și am coborât spre Corbeni. Fluxul de oameni părea și mai intens după-amiază.

***

Complexul energetic Vidraru este compus dintr-un baraj (tip beton în arc), o galerie de aducțiune (5 m diametru) continuată cu puţul forţat şi castelul de echilibru, care conduce apele din lacul de acumulare la cele patru turbine aflate în centrala subterană şi într-o galerie de fugă (12 km) care se alipește albiei Argeșului printr-un canal de fugă. Ușor de spus, greu de construit! Dimensiunile barajului sunt impresionante: 166 m înălțime, 25 m grosime la bază, 307 m lungime la coronament. Galeria de aducțiune străpunge Cheile Argeșului pe o distanță de 2 km și ajunge la centrala subterană amplasată la 104 m adâncime sub albia Argeșului. Centrala este formată dintr-o cavernă betonată unde se află sala turbinelor și alta mai mică ca suprafață care găzduiește transformatoarele; doar blocul de comandă se află la suprafață. Aducțiuni secundare dirijează spre lac debitele captate, cele mai importante fiind: galeria colectoare de aducțiune a apelor din bazinele râurilor Doamnei și Vâlsanului, cu o lungime de 19 km, și galeria de aducțiune din râul Topolog, cu o lungime de 7,6 km.

Realizarea Complexului hidroenergetic de pe Argeș, numit inițial Centrala hidroelectrică „16 Februarie” Argeș, apoi Hidrocentrala „Gheorghe Gheorghiu Dej” , nu a fost o idee apărută în perioada comunistă, ci își are originile în studii mai vechi privind captarea apelor Argeșului: inginerul Alexandru Davidescu în primele decenii ale secolului al XX-lea, dr. ing. Dorin Pavel în perioada interbelică, prof. Dimitrie Leonida și alții. Studiul uzinei hidroelectrice Corbeni-Argeș și al barajului Vidraru a fost început pe teren în anul 1942, de către Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor. Aproape toate studiile geologice efectuate între anii 1942 și 1945 au fost efectuate sub conducerea prof. Ștefan Ghica-Budești și prof. Gheorghe Murgeanu, care au prospectat și cartat formațiunile sedimentare din zonă. După anii 1950, studiul uzinei de pe Argeș a fost continuat în anii 1955 — 1956 de Institutul de studii și proiectări energetice (I. S. P. E.) și în anii 1958 — 1961, de către Institutul de cercetări și studii energetice (I. C. S. E.).

După amenajări și lucrări preliminare, la 18 octombrie 1963 se toarnă primele tone de beton la baza barajului, iar în ajunul Anului Nou, decembrie 1965, zidul de beton a atins cota finală.

Pentru asigurarea condițiilor de rezistență, permeabilitate, gelivitate etc., impuse betonului din corpul barajului, se folosesc agregatele naturale ale balastierei Oeşti, preparate într-o stație de sortare cu capacitatea de 2 000 m3/zi, și cimentul special de tip alitic de la fabrica „Temelia” —Brașov. Construcția barajului se va face prin turnarea a 22 blocuri verticale de 14 m lățime, care ulterior pentru asigurarea caracterului de monolit al construcției, se vor injecta cu lapte de ciment pompat prin instalații și conducte speciale.

Pentru fabricarea și punerea în operă a betonului, s-au proiectat și construit instalații speciale de însilozare a agregatelor și cimentului, stații frigorifice și termice, fabrică de beton automată cu capacitatea maximă de 2 000 m3/zi și două macarale-funicular de 370 m deschidere, care transportă bene cu beton de 6 m3 capacitate și 20 tone greutate.

Accesul la fabrica de beton, amplasată pe malul drept al barajului, la cota coronamentului se face printr-un drum de 6 km lungime, ce urcă pe crestele înalte ale Vidrarului prin tunele și viaducte, pentru care s-au excavat peste 360 000 m3 de rocă („Energetica” , ianuarie 1964)

Informațiile tehnice și fotografiile sunt preluate din presa vremii care punea preț doar pe viteza lucrărilor, depășirile de plan, entuziasmul muncitorilor etc., fără a oferi detalii despre greutatea muncii, accidente ori alte lipsuri.

Concluzii. Barajul Vidraru este o lucrare inginerească valoroasă care a implicat munca și sacrificiul unui număr impresionant de oameni, de la simpli muncitori la ingineri, profesori și academicieni. Cum prilejul de a vedea aproape întregul zid de beton (mai ales în amonte) se ivește odată la zeci de ani, nu am putut rata o vizită la Vidraru.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 67 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI