Proclamaţia regelui din 23 august 1944

Grele vremuri!

Am citit tot felul de declarații ale unor generali de război care spuneau că Regele a abdicat și și-a părăsit țara, lasand-o pe mâna rușilor. Regele a comandat asasinarea Mareșalului Antonescu, a dat ordin ca trupele române să nu riposteze și sa nu mai puna mâna pe arme pentru ca trupele sovietice să intre în țară fără sa fie atacate. Atunci au fost omorâti soldații români fără a se putea apăra.

Regele Mihai a primit în tot acest timp cat a fost exilat, rentă viageră de la statul român, o altă declarație de la un fost agent secret.

Istoria care se învață în școli nu prea are legatura cu adevărul istoric, secrete de stat.

Oamenii știu ce trebuie să știe.

Eu culeg informații,dar nu îmi place că nu se cunoaște adevărul.

@Dana2008: Ce ştiu sigur din familie, noi fiind la origine băcăoani, că o fată s-a ascuns în căpiţa de fân ca să scape de ruşi. Ruşii, căutând-o, au împuns cu baionetele căpiţa de fân până ce fata a murit. Ei au continuat înnaintarea trupelor până în septembrie când s-a semnat armistiţiul.

Cu privire la rentă, dacă ar fi fost aşa, nu ar fi lucrat singuri la ferma de găini. Cu excepţia Margaretei, regele n-a avut bani să-şi ţină fetele la facultate. El a lucrat ca maistru. Colegii de muncă credeau că-l cheamă cu nume de familie LEROI, până ce în 1990 au aflat că fusese rege.

De la început la sfârşit un destin tragic, chiar şi izolarea din ultimii ani.

@Michi: Eu ascult, citesc și nu mai pot să cred nimic pentru că informațiile sunt antagonice.

Oricare ar fi fost realitatea, concluzia mea este că a fost îngrozitor de RĂU să trăiești în vremurile acelea.

@Michi: Ne-ați relatat o lecție de viață și de istorie! Sunt fapte ce nu se pot uita! Poate cu mama Dumnezeu a avut alt plan, așa a fost să fie...

Ce frumoasă este poza!....

@Dana2008: Şi totuşi am supravieţuit. După abdicarea regelui mai rău a fost pentru părinţii noştri care apucaseră şi vremurile de dinainte de război şi care au văzut cum se răstoarnă valorile cu care erau obişnuiţi de-o viaţă. La oraşe se ridicase o pleavă fără căpătâi care le dirija vieţile iar la sate toţi leneşii roşi de invidie pe chiaburi, popă, învăţător. Noi eram copii sau tineri, ori tinereţea este un antidot la toate mizeriile din jur.

@Dana2008:

Nu știu ce declarații ale nu știu căror generali (?) ai citit, dar ceea ce spui aici este exact ceea ce spunea Băse, pe vremea când tocmai devenise nașul bastardului dovedit escroc. Nimic adevărat.

Regele Mihai a fost silit să abdice, dar asta s-a întâmplat abia la 30 decembrie 1947 (scrie și în cărțile de istorie), când țara era deja de ceva vreme pe mâna rușilor. Cei care au lăsat țara pe mâna rușilor au fost, de fapt, americanii și englezii, care, prin acordul de la Yalta, din 1945, le-au dat mână liberă rușilor să facă ce vor în Europa de Est.

Antonescu nu a fost asasinat la comanda regelui, nici vorbă. El a fost arestat și, la scurt timp, predat rușilor, drept criminal de război, așa cum se stabilise între cele trei mari puteri. Rușii l-au ținut sub anchetă până au aflat tot ce doreau, după care a fost adus în România, judecat într-un proces oficial, condamnat la moarte și executat, drept criminal de război, la 1 iunie 1946.

Dacă tot nu ești adepta cărților de istorie (să știi că nu toate prezintă aceleași puncte de vedere, dar în privința faptelor istorice e unanimitate), poți citi informații ample despre Antonescu și pe Internet, de exemplu aici.

Pentru mine este ciudat cum ideile comuniste anti-regaliste dăinuie și astăzi. Propaganda comunisto-ceaușistă se pare că a fost foarte eficientă!

@Costi: Mulțumesc frumos pentru informații. Circula pe Fb în articol destul de amplu despre ceea ce am scris.

De unde să știu cine spune adevărul?

Așa că nu mai cred nimic!

@Michi: Mulțumesc, Michi, pentru aducerea în discuție, prin prisma trăirilor personale, a unui eveniment -23 august 1944 - care a marcat istoria României, și totodată a unei personalități care a jucat un rol important în acest eveniment.

În ciuda controverselor legate de momentul 23 august, cred că nimeni nu poate nega rolul Casei Regale a României în modernizarea țării, după cum nu putem ignora destinul tragic al ultimului nostru monarh.

Este sfârșitul unei epoci, sfârșitul ultimului conducător de stat din lume din epoca celui de-al Doilea Război Mondial.

În familia mamei mele a existat mult respect pentru monarhie. Bunicul meu, ardelean de origine, s-a înrolat voluntar în Primul Război Mondial la vârsta de 19 ani și a fost trimis în linia întâi a frontului. A luptat la Oituz iar după terminarea războiului a servit încă 3 ani ca sergent la granița cu Ungaria. A petrecut 5 ani ca militar.

După legea agrară din 1921 a fost împroprietărit cu 5 hectare de teren în Bărăgan, lângă Slobozia, iar ca veteran de război a mai primit, pentru curajul în luptă, alte 10 hectare, prin două decrete. Mama mea păstrează cele trei decrete în original, două semnate de regele Ferdinand și unul de regele Mihai...

Bunicul și-a făcut datoria față de țară iar regii l-au răsplătit așa cum se cuvine!

Am avut șansa de a-l cunoaște bine, căci îmi petreceam vacanța de vară la țară, la bunici, iar el a trăit aproape 90 de ani - a murit când împlinisem eu 30 de ani. Nu vorbea mult despre război, dar știu ce mândru a fost când în 1968, la comemorarea a 50 de ani de la terminarea războiului, a fost chemat la București și decorat. După aceea, părinții mei l-au dus cu mașina la Mausoleul de la Mărășești, unde a plâns citind numele unor camarazi căzuți în luptă.

În 1940 a fost mobilizat din nou și a stat 4 ani pe front, de data aceasta la intendență. A lăsat-o singură acasă pe bunica, cu șase copii, dintre care cel mai mare, unul din unchii mei, nu avea decât 15 ani.

Mama păstrează și livretul militar al bunicului: în total, 9 ani petrecuți pe front, slujindu-și țara!

În toamna lui 1944 s-a întors acasă, unde, în afara hectarelor cu care fusese împroprietărit, cumpărase și alte terenuri, fiind un bun gospodar și un om muncitor.

Toată averea - terenuri agricole, pășuni, vii, case, depozitele de grâne din portul Brăila - i-a fost confiscată în 1949 și numai printr-un mare noroc a scăpat de pușcărie, căci a fost etichetat drept moșier și, în plus, făcuse și politică, fiind primar PNȚ.

Copiii lui au avut cu toții de suferit din cauza dosarului prost. Mama, o elevă eminentă, a fost exmatriculată după un an făcut la Facultatea de Drept, când s-a scotocit mai bine prin viața ei și s-a aflat din ce familie avută provenea.

Așa au răsplătit comuniștii un om care slujise țara 9 ani pe front, în două războaie...

Faceți și voi comparația!

@Dana2008:

Dacă nu ai bătrâni (dar nu comuniști) să-i întrebi, atunci măcar încearcă să filtrezi informațiile: vezi din ce surse provin, ce documente le susțin, ce alți autori pot corobora aceeași informație, în special dintre cei care au fost martori oculari sau au cunoscut la prima mână astfel de martori. Și nu în ultimul rând, acordă grade de încredere diferite diferitelor surse. FB ar fi undeva pe la minus.

@Carmen Ion: O poveste asemanatoare cu a familiei mele. Trei generali au ajuns la canal, tatal meu a fost exmatriculat din trei facultati (a facut pana la urma Filologia, la 40 de ani, cu eforturi uriase). Ani de zile era luat de militie in toiul noptii si interogat pentru rudele lui si pentru ca tatal lui fusese liberal si subprefect de Muscel... Si ca umilinta sa fie mai mare era luat... in indispensabili!

Cand am mai crescut si se baza pe intelegerea mea, mi-a povestit despre rege si monarhie si ma indemna sa nu cred ce invat la scoala, ca sunt minciuni.

Si uite ca unele din acele minciuni persista si astazi, din pacate.

Oricum, monarhia in tara noastra nu mai are nicio sansa, din pacate pentru noi.

@Dragos: Ce FB? Butonand aseara calculatorul, nu stiu cum am dat peste niste discutii despre Rege. Unii il faceau tradator abject... Mi s-a facut rau citind, nu stiam cum sa ies mnai repede.

@adrianaglogo: în opinia mea, sunt oameni puși special să facă asta, la fel cum au fost cei care au dat „report” celor care îndemnau la proteste contra deraierilor politice până le-au blocat (temporar) conturile și alții, și alții (vezi „ceața” din iarna lui '90 din Piața Victoriei, când TVRL nu putea transmite de acolo etc.).

Sunt campanii de denigrare publică și bine dirijate împotriva oricărei tentative de restaurare „in integro” a statului de drept și a normalității în țara asta.

Și cum în general „ei” sunt mai vocali și mai înverșunați, au prea adesea câștig de cauză în fața adevărului și a bunului simț.

Ceva a la Murphy: " Istoria este ştiinţa care ne învaţă cum să denaturăm (şi să uităm) istoria" )

@Michi: Amintirile sunt lucruri prețioase și capătă valoare și mai mare atunci când sunt destăinuite și altora sau chiar scrise. Amintirile cu caracter istoric sunt cu atât mai căutate - sunt sursă de informație la prima mână, cum se spune. Unii dintre noi au în spate povești de viață interesante și uneori pline de dramatism. Mulțumim pentru că ne-ați făcut părtași la aceste crâmpeie din viața personală.

@tata123: Postez acum un review cu gândurile mele la împlinirea vârstei de 83 de ani, scrise fără ură şi fără părtinire.

@Dragos: Ai mare dreptate, si eu cred ca e exact cum spui tu. Imi amintesc cat eram de entuziasmata in decembrie 1989, crezand ca totul va fi bine... Tatal si socrul meu ne spuneau sa nu ne bucuram prea tare, ca raul e prea adanc inradacinat ca sa se schimbe rapid. Ne spuneau ca poate de-abia nepotii nostri sa traiasca intr-o democratie autentica.

Eu nu-i credeam, nu-i scoteam din pesimisti... De, eram foarte tanara atunci...

Si uite ca acum am nepoti si nu sunt sigura ca macar pentru ei sa fie mai bine.

@Michi: Eram în București în 4 aprilie 1944! După încetarea bombardamentului, când ne-am întors acasă de la adăpost, deși aveam numai 4 ani, țin bine minte că un geam era spart și pe masă trona o schijă mare, zgrumțuroasă și... caldă. În apropierea străzii noastre (Țepeș Vodă) erau tunurile antiaeriene de 88 mm, amplasate lângă uzinele Malaxa.

M-a impresionat și priveliștea unor oameni impușcați de patrulele armatei pentru că jefuiau locuințele în timpul bombardamentelor. Aveau pe piept o pancartă lămuritoare, dar cum nu știam să citesc, am întrebat-o pe mama despre ce scria acolo.

După aceea ne-am refugiat la țară, la bunica, la Teiu din Argeș și mă uitam cum sclipeau argintii, pe cer, fortărețele zburătoare care se duceau să bombardeze Bucureștiul. Acolo, după întoarcerea armelor, stam seara cu lampa stinsă și ascultam cu groază cum trec puhoaiele armatei sovietice ”eliberatoare” (4600 de cazuri de viol raportate - din evidența Ministerului de Război, despre care nici azi nu e voie să vorbim). Într-o zi s-au năpustit în curte, s-au dus la grajd și au vrut să ni-l ia pe Mișu, calul nostru. Mare pierdere ar fi fost! Atunci mama, care era gravidă în 7 luni, a ieșit la ei cu vestonul tatii în mână și le-a strigat: ”De ce ne faceți asta? Uite soțul meu, capitan în armata română, luptă alături de voi!”. Atunci s-au ”înduioșat” și ne-au lăsat, în schimb, un cal care se ”cosise” la picioare și nu le mai trebuia. Bunica l-a vindecat, dar era cal de călărie nu de tracțiune, așa că o vreme nu prea ne-am putut folosi de el!

@Dragos:

Pe lîngă cele bine subliniate de Dragoș, aș adăuga că deseori e destul de limpede cine are de cîștigat în urma răspîndirii anumitor puncte de vedere. Adică, mai clar: e plauzibilă varianta celor care nu au nimic de cîștigat și e suspectă de fals versiunea prezentată de cei care au ceva de cîștigat.

Iar în cazul particular al Regelui Mihai I, a cărui dispariție, deși inevitabilă, m-a afectat mai mult decît mă așteptam, e și mai evident cine are dreptate, dacă ne amintim că un rege dintr-o monarhie constituțională nu este un dumnezeu sau un dictator, nu are puterile pe care i le atribuie unii comentatori rău-voitori sau „pafariști”, în încercarea de a interpreta istoria ca pe un capriciu al lui vodă, care are lumea la degetul mic și alege să nu facă nuștiuce.

Mă gîndesc că, dacă mersul vremurilor ar fi fost altul, probabil am fi avut parte de cel mai lung „mandat” al unui șef de stat din istoria omenirii.

Eu am senzația că se rup ultimele bucăți ale unei lumi, se destramă complet un tablou. Ne cam desprindem de o generație, de o epocă. Sper să reușesc să las cîteva cuvinte în cartea de condoleanțe.

@abancor:

Exact asta simt și eu

În plus, oricât de măruntă, mai trăiam, până acum, speranța unui model de urmat, într-o inspirație, o tipologie decentă și civilizată a comprotamentului conducătorilor.

Dumnezeu cu mila cu aleșii de-acum, de ieri, azi și - tare mă tem - de mâine. Cu moralitatea, demnitatea și verticalitatea lor. Nu am pus ghilimele, că nu există suficiente ca să le cuprindă...

@adrianaglogo: Bună seara! Nu ne povestești și nouă ce ti-a spus tatăl tău despre monarhie și care sunt minciunile pe care le-am învățat la școală și care sunt în continuare predate și generațiilor actuale? Vresu să stiu din prima sursă, să aflu adevărul.

Mulțumesc frumos!

@Carmen Ion: Bună seara! Ce ne spui nouă e istorie curată, necenzurata sau denaturata. De așa ceva avem nevoie la istorie, de fapte reale ca sa putem ulterior aprecia corect istoria.

Toate aceste întâmplări ar fi bine să fie consemnate și răspândite pentru luminarea mintii generațiilor viitoare.

@tm67bru:

Te-ai priceput excelent să exprimi ce simt și eu. Parcă a dispărut ultima scînteie de speranță, parcă pînă acum mai aveam o cît de mică nădejde, mai aveam un ciot de care ne puteam agăța. N-aș vrea să fiu dezolant, dar uneori simt o deznădejde aproape furioasă cînd îmi amintesc gîndurile și speranțele din 89.

Doamne, ce articol interesant și bine venit ați scris. Deși e târziu, l-am citit cu mare atenție, inclusiv ecourile.

Școala făcută de generația mea a fost comunistă, dar cunosc multe adevăruri, precum cele din ecouri, dela ai mei care au trăit ”pe viu” acele vremuri tulburi.

Da, știu, așa a fost. Niște vremi cumplite, mizerabile și mincinoase. Toți frații și surorile tatălui meu au fost persecutați pe motiv de avere. Viața fiecăruia putea fi un roman.

Mulțumesc pentru toate cele destăinuite pe AFA.

@Dana2008:

Renta viagera regele in acei ani?! Nici vorbă!! Statul român a folosit și banii dați de bulgari repatriaților din Cadrilater și până la 89 au susținut că bulgarii sunt vinovați, că n-au dat nimic. Deci crezi că-i dădeau rentă regelui?!

Bunicul meu, avocat, ofițer în ambele războaie mondiale a fost scos din casă în două ore în anul 1947 și a murit lucrând cu ziua pe la țară! Tatăl meu, veteran de război, ofițer fără voia lui la vânători de munte, a luptat în Tatra și a fost prizonier la ruși, a murit acum 3 ani și nici măcar nu s-a aprobat un mic onor militar, erau ocupați să-l dea unei cântărețe mărunte care legal nu avea nici un drept. Au dreptate colegii, am pierdut și viitorul este în mâinile celor care au ucis fără judecată în ziua de Crăciun! Doar aparent avem libertăți și drepturi după 89 și ne mulțumim cu ele.

@Michi:

O izolare a regelui probabil impusă căci dudele roșii pătează rău când cad din pom pe umerii oamenilor și vor să trăiască regește pe banii dați de stat, pentru ce fapte nu știu!!

@Michi: Ooofff! Am citit articolul cu mare interes mai ales ca este o poveste de viata. Apoi am citit apoi si ecourile si m-am intristat mai ales cand concluziile tuturor duc spre aceeasi idee, nu vom avea viitor daca lucrurile continua asa.

Si eu am sperat in '89 ca se vor schimba lucrurile si din pacate se schimba zilnic, dar nu in sensul bun.

Felicitari, votat cu mare drag.

Cu siguranta sunt prea tanar sa vin cu chestii la fel de palpabile ca cele povestite de multi de aici. Povestiri cu adevarat triste care nu fac decat sa scoata in evidenta cat de dificil era de trait in acele perioade. Am invatat o istorie oarecum alterata cu totii, eu mai putin, cei mai in varsta probabil mai mult. Cert e ca imi amintesc ca bunicii mei si cunoscutii lor nu vorbeau deloc frumos despre Rege. La moartea lui Corneliu Coposu eu aveam vreo 9 ani si incepusem sa intreb anumite lucruri. Am primit niste raspunsuri pe care le-am verificat cand am fost suficient de matur si de capabil sa ma descurc de unul singur in fata acestor intrebari.

Concluzia mea e ca timp de 40 si ceva de ani romanii au crescut intr-o bula. Iar in bula aia nu intra nicio informatie nedorita, singurele posibilitati de informare erau jurnalele de stiri care erau cosmetizate la modul cel mai grosolan. Asa s-a ajuns ca oamenii sa il urasca pur si simplu pe Rege sau pe Coposu si sa ridice in slavi personaje sinistre de nivelul lui Iliescu. Asa s-a ajuns ca intelectualitatea sa fie plafonata total, asa s-a ajuns ca pana in zilele noastre sa avem niste conducatori pusi in anumite functii fara sa aiba calificarile necesare pentru treaba aceea. Dupa 40 de ani de informatii intr-un sens, trebuie sa fii nebun sa ramai cu contrariul in minte.

Traiesc de 5 ani in strainatate, si pe langa evidentele contraste intre ce se intampla aici si ce se intampla la noi, cel mai tare m-a socat libertatea in gandire si mentalitatea oamenilor de rand. Discutand cu ai mei anumite lucruri si primind de la ei informatii mai precise despre cum se intamplau anumite lucruri pe vremea comunistilor mi-am dat seama ca discrepantele astea intre noi si vest sunt absolut normale si imposibil de surmontat in doar 28 de ani.

In aceasta periaoda am senzatia ca din Romania s-a rupt ultima frantura, ultima dovada ca tara asta a fost odata pe un drum normal. Ce-ar fi fost oare daca aveam noi macar pozitia Ungariei, sa existe macar un vecin "amarat" intre noi si rusi?