ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.03.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
TIMP CITIRE: 2 MIN

Parafrază la „to be or not to be... ”

Ilustrație video-muzicală
Bobby McFerrin - Don`t Worry, Be Happy
TIPĂREȘTE

Așadar - a scri, sau a nu scri?!? (da, știu că nu așa se scrie, dar îmi place cum sună!)

Cu oarece vreme în urmă am fost pe punctul de a ieși de tot din „lumea AFA”; timpul, bătrânețea, poate și alte motive m-au făcut, încet-încet să renunț la acea decizie.

După cum deja (poate) ați observat, există un topic oarecum asemănător pe forum. Ce rost mai are unul și aici, unde nici măcar nu se poate face și un „poll”? Simplu: pentru că am senzația că este necesar.

Și mă justific, trimițându-vă la două topice, unul ceva mai vechi, și unul mai recent, unde un anume user solicită informații, iar altul îl ia la rost că „nu e frumos doar să ceri, fără să dai nimic înapoi” (asta era ideea, nu cuvintele exacte).

Voi, dragi colegi, ce părere aveți?

De fapt, cu siguranță fiecare părere va fi acceptabilă, cam cum era în bancul acela cu evreii și rabinul în care toată lumea avea dreptate. Și, de ce să nu recunoaștem - chiar așa e!

Așa cum bine a spus „inculpatul”, nu scrie nicăieri în regulament că un user TREBUIE să scrie impresii. Pe de altă parte, ce am putea face tuturor acelora care intră și citesc pe AmFostAcolo fără măcar a avea cont?!?

În loc de concluzie: celor ce vă face plăcere să scrieți, făceți-o în continuare. Restul... lectură plăcută!

:)

Corolar - evitați, vă rog eu, pe cât posibil „hărțuirea” (ei așa o simt!) celor care fac oarece lucru cu care voi, ceilalți cititori nu sunteți de acord. Iar dacă totuși simțiți nevoia de a încerca să corectați o atitudine, opinie, whatever, vă recomand să apelați cel puțin într-o primă fază, la mesaje private. Oamenii sunt mult mai dispuși la un dialog deschis dacă acesta nu este public.

(WM DJ rog frumos muzica: „Don't wory, be happy” cu Bobby McFerrin. Mulțam)


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 06.03.14 10:59:39
Validat / Publicat: 06.03.14 12:52:05

VIZUALIZĂRI: 1580 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2026 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

webmaster
[06.03.14 12:51:07]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

ariella
[06.03.14 13:12:14]
»

Eu am renuntat sa mai scriu pe acest site pentru ca am observat ca daca spun ceva de rau despre o anumita destinatie imi sare lumea in cap de parca toti trebuie sa gandim si sa simtim la fel. Am mai renuntat si pentru ca am vazut ca s-au format anumite aliante-prietenii care se voteaza si ridica unii pe altii in slavi fara a fii neaparat foarte bun reviewul respectiv (am citit unele care sunt simpla literatura, fara a avea vreo legatura cu vreo destinatie turistica). Am mai renuntat si pentru ca am fost "urecheata" de un webmaster pentru ca i-am raspuns unei utilizatoare care se luase de mine fara motiv parerea mea fiind ca eu nu eram vinovata de nimic.

In continuare citesc si votez revieurile care imi plac si care mi se par utile si raspun cu placere la intrebari daca sunt in masura sa o fac.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
webmaster
[06.03.14 13:24:37]
»

@ariella: poate dacă erai de partea cealaltă a saitului n-ai mai fi înțeles „urecheala” ca nefondată. Dar uneori trebuie să facem preventiv chiar și niște lucruri neplăcute utilizatorilor, spre a reuși să menținem saitul pe o linie cât de cât „curată” și la obiect.

Avertismentul acela s-a dorit a fi exact atât: o atenționare spre a nu escalada o discuție către o zonă potențial periculoasă. Regret dacă l-ai perceput altfel.

ariella
[06.03.14 14:28:23]
»

@webmaster: In continuare ma simt nevinovata ca un ingeras!

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[06.03.14 15:07:43]
»

@ariella: ei, înseamnă că ești cam prin a doua fază. (cel puțin - așa am fost eu). După o vreme, mai ales după ce respectivii utilizatori nu au mai fost la fel de activi (sau chiar mai deloc) pe sait, mi-am făcut curaj și am decis să redeschid dialogul (până atunci, chiar și când am mai scris impresii, rugam WM să închidă firul de discuții tocmai spre a nu mai „beneficia” de ecouri inutile.

Așadar, eu am răbdare până vei reveni cu articole noi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Michi
[06.03.14 15:36:52]
»

Citind titlul şi parcurgând puţin din cele două adrese date de Dragoş, am avut o strângere de inimă. Mi-a fost teamă că Dragoş vrea să părăsească această comunitate. Fac abstracţie de faptul că eu îi datorez recunoştinţă pentru că el m-a adus aici. Mi-a deschis ochii asupra unei alte lumi datorită căreia am găsit întrebuinţare unor ore în care nemaiavând suficientă energie fizică, nu făceam altceva decât lâncezeam în faţa tembelizorului sau aţipeam cu o carte în mână.

Dragoş scrie într-un altfel, inginereşte, sintetic, cu trimiteri la v. aici şi aici, fără floricele cu care mulţi dintre noi umplem paginile. Este pragmatic şi altruist. În forumul din care am fost culeasă şi în care din sute de useriţe am rămas doar câteva, Dragoş este omniprezent deşi scrie laconic doar câteva cuvinte o dată de două ori pe lună. Intervine strict unde e nevoie de el, la indicaţii IT, la pus punctul pe i, la felicitări de onomastice. Teama că ar pleca s-a spulberat când am citit din nou reviewul şi trimiterile. Se referă la un caz concret care n-ar trebui să prolifereze printre noi.

Este pur şi simplu strigător la cer cum un user, fiind înscris de trei ani pe AFA, doar întreabă, cere informaţii, nu postează nimic şi culmea, sare şi la gât când i se atrage atenţia că a depăşit măsura. Bine, ai obţinut informaţiile pe banii celui care cu amabilitate ţi-a răspuns indicându-ţi varianta cea mai profitabilă ca timp/ cost deşi poate şi-a dat seama de ea abia după ce a optat pentru una mai păguboasă. După ce ţi-ai umplut sacul cu ghiduri practice obţinute pe gratis nu ai măcar minima moralis de a scrie şi tu ceva despre locurile vizitate, contribuind astfel la informarea şi a altora. Prin comparaţie, respect modestia userilor care scriu patru-cinci rânduri despre o locaţie sau călătorie terminând cu o concluzie sinceră: merită sau nu. Există o zicală cu şapte ani de acasă. Unii se pare că i-au sărit.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
papone
[06.03.14 19:11:44]
»

frumos... a scri sau a nu scri...

pe la inceputurile mele pe acest site, am "sarit calul" in mod repetat (ori o zi proasta, ori beri prea multe, ori amandoua... nu imi mai aduc aminte - nici nu vreau) si m-am certat cu lumea pe aici, inclusiv cu webmasterii... normal ca mi-am luat un mare block/ban/interzis. dupa luni de zile sau poate mai mult de un an mi-am dat seama ca am gresit si i-am trimis un mail lui cornel, cerandu-mi scuze si cerand sa fiu reprimit in comunitatea AFA. chiar am primit raspuns la mailul trimis si de atunci sunt printre voi si reactionez prin 'raport' la orice lucru deranjant si orice salt peste martoaga.

dand sfaturi pertinente si nu pareri (sunt mai activ pe partea de raspuns la intrebari), oferind impresii numai din experienta calatoriilor proprii si nu vorbind "din carti", un simplu 'multumesc' primit de la cineva proaspat intors din vacanta ma face sa ma simt foarte bine. acum stiu ca nu doar eu aveam de pierdut daca nu mai eram pe aici.

desi contributiile mele cu review-uri nu sunt foarte multe, au fost extrem de apreciate iar asta nu poate decat sa ma bucure. la fel cum ma bucura ca sunt la foarte aproape de a deveni unul din nu cei multi membri PREMIUM ai acestei comunitati.

pana la urma, eu m-am convins ca cel mai bine e... a scri!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[06.03.14 20:35:07]
»

@Michi: nu e vorba despre cum, ce, cât și/sau unde scriu EU - e vorba despre principiul general: suntem doar „receptori” ai comunității, sau îi și oferim ceva în schimb?

@papone: dă-i-nainte cu tupeu!

le_maitre
[06.03.14 23:09:09]
»

@papone: Dacă îmi permiți... cu votul pe care l-ai primit acum la Delta Hotel - Jupiter, ai devenit membru Premium! Este un cadou pe care mă bucur mult că ți l-am făcut, mai ales că, din nefericire, nu îți urmărisem activitatea pe sait. Cred că ești printre puținii useri care au dat răspunsuri la CMR-uri în număr foarte mare, deși statutul lor nu era de Senator, Partener, etc. Keep... writing!

@Dragoș: Foarte tare ideea, sunteți pe fază ca deobicei! Laic!

@ariella: Sunt convins că, dacă veți dori, veți putea să intrați într-o astfel de "alianță". Acestea pot fi alcătuite din useri mai poeți, mai tehnici, uber-tehnici, de nivel tern, de nivel mediu, very-strong, gen cantitativ mult-calitativ slab, etcaetera. Totul depinde de stilul pe care Dvs îl veți aborda pe mai departe. Veți intra în acea gașcă, vă veți vota unii pe ceilalți și... toată lumea va fi mulțumită, cititorii externi vor lua info de care au nevoie iar sait-ul va continua să crească. Părerea mea...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
adri-nico
[07.03.14 00:33:28]
»

ma bucur ca ai dat drumul la "ciini"... adica liber la ecouri.

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[07.03.14 08:17:01]
»

@le_maitre: păi dacă tu ești laic, apăi atunci constat că io mi-s (nu miss!) vreun cleric!

@Adri-nico: OK, acu' dacă tot v-am dat drumu', de ce nu argumentezi puțin și împrejurul subiectului, nu doar pe dinafara sa?

makuy*
[07.03.14 19:19:00]
»

Deoarece începutul de an îmi este în continuare cronofag, nu am timp pentru a scri, dar, măcar, pentru a vorbi, găsesc o portiță. Fără Ghiță...

Și, recunosc, mă simt vinovat, după spusele autorului articolului de față:

Pe de altă parte, ce am putea face tuturor acelora care intră și citesc pe AmFostAcolo fără măcar a avea cont?!?

Pentru că am descoperit ne-conștient (dacă tot facem licențe de exprimare) AFA prin vara lui 2011... Ne-ul din fața conștientului vine pentru că, atunci, în acel an, căutam fotografii din diverse destinații turistice și - târziu am realizat - dădeam adesea peste cele cu un copyright ciudat: AmFostAcolo.ro. Târziu mi-am făcut un cont și am scris, și asta pentru că simțeam nevoia să răspund celor care, într-un fel sau altul, prin articolele lor, m-au ajutat să traversez Bulgaria.

Oarece experiență din lumea virtuală românească m-a călit pentru a trece peste orice atacuri, păreri mai neortodoxe sau chiar bârfe (pe alte site-uri, evident, că de aia sunt bârfe, că au loc pe la alte colțuri) și să îmi expun impresiile de călătorie.

Pentru că, da, sunt impresii. Acum, modelele mele în ale scrierilor de călătorie sunt Jerome (cu „Trei într-o barcă” sau „Trei pe două biciclete”), Radu Tudoran („Acea fată frumoasă”), Tricolici („Calimera”), Rusan („America ogarului cenușiu”)... Și, zău, dacă timpurile au făcut ca toată copilăria, adolescența și tinerețea să mi le petrec stând cu burta la soare pe litoralul autohton - și citind, printre altele, titlurile de mai sus - mi-am spus că, odată, când o să cresc mare, o să văd cu ochii mei toate locurile alea. Și, zău - din nou - dacă îmi place să le povestesc, mai pe larg, adevărat, mai cu paranteze (îmi cer scuze!), este și pentru că trec peste cârcote și mă bucur de bucuria celor care le citesc (chiar dacă nu au cont).

Pentru că nici eu nu am avut cont...

... Până când am avut.

Interesant articol, @Dragoș, ca subiect de meditație.

Mi-a plăcut asta:

În loc de concluzie: celor ce vă face plăcere să scrieți, făceți-o în continuare. Restul... lectură plăcută!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
maria55 †
[07.03.14 20:12:20]
»

@makuy: eheeei, candva, undeva, ai promis sa scrii despre Eforie! Eu... astept inca...

makuy*
[07.03.14 22:24:51]
»

@maria55: Dar am scris. Chiar am scris! Și, din câte îmi amintesc, ai promis că lipești articolul meu pe poarta primăriei, ceea ce m-a făcut să îmi imaginez cum voi mai putea intra în Eforie, ca persona non grata )

Dar, despre Eforie mai pot scrie, pentru că am amintiri de-o viață. Timp nu prea am

ariciu
[07.03.14 22:46:36]
»

@makuy:

Timp nu prea am

Da, am observat la Moeciu...

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[07.03.14 23:27:46]
»

@makuy: eheiii... și câte alte cărți frumoase de călătorii am mai citit... Cine-și mai amintește oare azi de peripețiile „navei” Hai-hui și ale mândrului său comandant, Radu Theodoru?!? și câte și mai câte...

Respect! mi-ești aproape...

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[07.03.14 23:34:24]
»

PS hai să vă spun un secret: știți când simt io că am scris un articol care place mult cititorilor? dacă văd pe lista celor care l-au apreciat, după citire, pe „exilatul” Alex_Varadensis. știe el...

adri-nico
[08.03.14 00:21:19]
»

Mai, dom' Master... nu ti-ai dat seama ca mie imi place intii sa ma obisnuiesc cu exteriorul apoi sa intru in interior (in subiect, adicatalea). Azi am fost foarte ocupata, dar raspund acum.

De cind imi fac veacul pe aici (e drept ca in ultimul an am cam tras chiulul) mi-am dat seama ca e ca un fel de drog, la inceput te cuprinde usor... apoi intri in sevraj daca esti retinut la serviciu si nu poti sa-ti verifici ecourile, voturile, premiile (astea din urma nu m-au interesat, dar am vrut si eu sa fiu o data NAMBAROANA si am reusit pentru citeva minute). Apoi, daca nu esti cuminte si te pune "cornoratu' " sa dai un ecou mai "traznit" primesti o amenintare (am uitat cum ii zice dar stiti voi la ce ma refer) si apoi o taiere de jugulara cind afli ca esti suspendat pentru citeva zile... altii, comitind-o grav, pentru luni intregi.

Atunci te gindesti, ti se pare ca nu ai gresit... vrei sa urli, sa bati copiii, sa tunzi ciinele... etc... si te gindesti daca mai "scri sau nu scri"...

Daca ai norocul sa te sune " Sfintul Petru" si cu vocea lui calma si blinda sa iti dea sfatul cel bun si anume sa te apuci sa numeri oile (ouale sau fiecare ce-are pe-acasa), reusesti sa vezi gunoiul din ochiul tau si apoi birna din ochii celorlalti.

Si ca sa n-o mai lungesc, iacata, eu n-am divortat de AFA.

Sper ca n-ai s-o faci nici tu!

La buna revedere!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
puiutea
[19.11.14 21:39:39]
»

@ariella - Am pățit-o la fel ca tine, de două ori! Apoi am mai stat, am mai căzut cu zgomot pe gânduri și... de atunci mă feresc să mai fac aprecieri sau să dau sfaturi! Unde mai pui că ceea ce scrisesem nu era altceva decât ecoul unor nemulțumiri adunate de pe reviewuri! Dar nu-i nimic, vorba unuia "Zâmbește, mâine va fi mai rău"!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, ariciu, ariella, le_maitre, makuy*, maria55, Michi, puiutea
Alte articole din această RUBRICĂ (Alte) Subiecte off-topic:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059823036193848 sec
    ecranul dvs: 1 x 1