Întâlnirea AmFostAcolo 2024 - Păltiniș

TIPĂREȘTE

Povestea mea, a 1001-a de pe AFA...

Când ești singur, orice ieșire turistică, fie ea oricât de mică, începe cu semne de întrebare. Multe. Cum să merg singură? Ce distracție ar mai fi când locul celui de lângă mine a rămas pentru vecie gol? Nu voi strica armonia grupului cu monotonia mea? Asta și altele de acest gen au fost întrebările care au încolțit în mintea mea atunci când pe site a apărut mult așteptatul anunț privind Întâlnirea AmFostAcolo - 2024. În cele din urmă, dar încă neconvinsă că voi participa, m-am înscris și eu. Presiunea a fost mare - telefoane, mesaje... nu-i voi aminti pe toți cei care m-au ajutat să iau această hotărâre.  

Am ajuns la Sibiu cu trenul. Aproape 6 ore de mers, cu locul de lângă mine neocupat nici măcar o clipă. Ar fi fost locul mamei Michi cu care decisesem să călătoresc. Din păcate, din motive personale, venerabila noastră decan de vârstă (90 de ani) nu m-a mai putut însoți. La Sibiu, în gară, m-a așteptat @AZE și frumoasa lui familie împreună cu care am străbătut orașul, apoi drumul sinuos, prin pădure, până la Păltiniș. Prezentarea locurilor prin care treceam, amintiri din vechile călătorii... timpul a trecut repede. @AZE a fost un bun ghid. Și nu numai pe parcursul celor aprox. 30 km până în parcarea Pensiunii Alpina-Casi, gazda întâlnirii noastre. Cornel, comitelul de primire - @Roth și @Zoazore - apoi alți și alți colegi, cunoștințe mai vechi sau mai noi, m-au primit cu îmbrățișări, cu urări de bun venit și cu cuvinte dătătoare de noi puteri.

Am preluat camera - Camera 16, la etajul 1 din Alpina - mică, dar cea mai potrivită pentru mine care venisem fără însoțitor. Nu a fost timp de pierdut privind în jur pentru că se apropia momentul mini-concursului gastronomic, cu foc de tabără. În spatele pensiunii, un peisaj frumos, către munți... Brândușele își ițiseră capetele lor mov din iarba veche, arsă de gerurile iernii... Soarele la asfințit, coborând încet-încet dincolo de dealuri, oferind un tablou demn de penelul oricărui artist...  

Bucatele care s-au servit? Au fost aduse din toată țara și - după cât au fost de apreciate - toate au fost bune. Trebuie să spun că personal nu am gustat nimic. După oboseala și emoțiile drumului, nu a fost cu putință. M-am plimbat pe coama dealului, pe cărarea deja bătătorită, privind florile primăvăratice și minunatul apus de soare. Dar nu eram singură. În sufletul meu, închipuindu-mi-l alături, era cel plecat pentru totdeauna.

Am participat și la programul opțional de sâmbătă, excursia în grup, cu autocarul, prin Mărginimea Sibiului. Mai fusesem la Sibiel (despre Icoanele pe sticlă din Sibiel am scris în urmă cu 12 ani) și la Cisnădioara (unde am vizitat satul - La pas prin Cisnădioara, precum și Cetatea Cisnădioara și Biserica fortificată). Nici masa de prânz nu prezenta mare interes pentru mine și asta pentru că eu nu mănânc de trei ori pe zi. Demipensiune este (pentru mine) tipul optim de masă atât în deplasările turistice cât și acasă. Nu înseamnă că nu m-am simțit bine alături de grup și de cei șase comeseni pe care soarta mi i-a hărăzit în acest minicircuit - @crismis, @irinad și @xpac cu partenerii lor de viață.  

Nu mai văzusem barajul Gura Râului - gigantul de beton (73 m înălțime și 330 m lungime la coronament) care stăvilește râul Cibin, orășelul Săliște - centrul administrativ al Mărginimii Sibiului și nici Mănăstirea Orlat - ansamblul monahal cu o biserică nouă, construită în stil neobizantin. Sunt locuri pe care nu le-aș fi putut vedea dacă nu însoțeam grupul AFA. Opțiunile mele turistice și mai ales posibilitațile mele de a face turism prin astfel de locuri au scăzut acum considerabil.  

Era sâmbătă, zi în care de obicei aprind o lumânare pentru cei dispăruți din viața mea. Mănăstirea Orlat, un lăcaș nou, mi-a oferit acest prilej.

Festivitatea de premiere a avut loc în sala de la parter, învecinată cu restaurantul. Cu toții am venit să-i felicităm, să-i aplaudăm și să-i fotografiem pe cei care - în ultimii 5 ani - au depus efort și au dat din timpul lor istorisindu-ne impresii din călătorii. Și nu în ultimul rând l-am aplaudat pe Cornel - părintele AFA - care a avut pentru fiecare dintre noi un cuvânt bun, un cuvânt de apreciere.

Eu? Eu am primit un premiu special, o diplomă de excelență și un trofeu - steluță care atestă faptul că fac parte din Constelația ALTIUS AmFostAcolo 2019 - 2023. IULIANIC autor & rewievs-uri PREMIUM ghiduri turistice de o extraordinară importanță și utilitate, pentru documentarea și timpul dăruite comunității AmFostAcolo.

Nu am auzit și nu am înțeles prea bine prezentarea pe care mi-a făcut-o Cornel atunci. Venisem în fața voastră, dragi colegi AFA, deja amețită. Nu de emoția momentului. În cei 13 ani de activitate pe AFA mai fusesem de multe ori în ipostaza celui premiat și aplaudat. Amintirile mi se învălmășeau în cap amețindu-mă și mai mult, iar vocea mi se înneca a plâns. Cu glas sugrumat, n-am putut rosti decât: "Îmi face și mie cineva o poză?" pentru că cel care mă poza de obicei, de astă dată nu mai era cu noi. Am mulțumit simplu și am părăsit adunarea în grabă. În cameră, băierile sufletești s-au descătușat într-un lung șir de lacrimi, un plâns adânc, din toată ființa mea, așa cum rar mi s-a mai întâmplat. Să fi fost teama de aceste trăiri profunde, prea profunde și prea personale care mă făcea să ezit a veni la întâlnirea de la Păltiniș?

Dar, a fost, a trecut!

Cele două seri petrecute împreună au fost vesele, cu glume, cu muzică și cu dans. Socializarea și un grup de persoane cunoscute, agreabile, cu aceeași pasiune pentru călătorie poate fi comparată cu ceva?

Duminică, înainte de plecare, am mai avut o surpriză - o discuție memorabilă, sinceră și deschisă, care a detensionat relația mea cu un apreciat membru AFA. Nu credeam că se va întâmpla asta vreodată. Dar, iată că AFA mai face și astfel de minuni!

În parcare, înainte de îmbarcarea în mașini pentru plecare, îmbrățișări, cuvinte de mulțumire pentru organizatori, speranțe că ne vom revedea cât mai curând, urări de drumuri bune... Îmi reprezentam stațiunea Păltiniș ca pe o stea cu multe, foarte multe raze - drumurile noastre către orașele și casele noastre. Pentru mine, întoarcerea la București nu a mai fost cu trenul. Prin amabilitatea Roxanei  - @adrianbogdan - și a soțului ei, am ajuns la București cu mașina, mult mai înainte ca trenul programat pentru întoarcere să fi plecat din Sibiu. Mulțumesc Roxanei și soțului ei și pe această cale!

Cum va fi la întâlnirea viitoare? Nu știu! Știu doar că părintele nostru AFA, Cornel, mi-a spus că va trimite un elicopter dacă eu nu voi putea veni altfel. Mulțumesc Cornel!

Concluzie

Nu regret nici o clipă că am fost la Păltiniș, la Întâlnirea AmFostAcolo din 22-24 martie 2024, o întâlnire așteptată cu interes vreme de 5 ani. Aș fi regretat dacă nu veneam.

P. S.  

În final, pentru că acesta este un articol de mărturisiri și de cele mai personale destăinuiri ale mele,  încă una pe care o păstram de câțiva ani doar pentru mine.

Sunt în posesia unei cupe speciale, pe care a comandat-o și mi-a oferit-o soțul meu: "2013-2018 @iulianic AFA - 1 All time" pentru că, da, timp de 6 ani consecutivi, eu am fost Number 1 All time pe AFA. Și  - cu siguranță - și în viața lui. El m-a sprijinit în hobby-ul meu turistic, m-a înțeles, m-a ajutat și atunci când plecam singură, în grup, fără el (pentru că nu avea întotdeauna timp să mă însoțească). Îndemnul lui de a scrie în continuare (au existat mai multe momente în care voiam să las condeiul jos) a atârnat foarte mult în atingerea țelului de 1000 de articole scrise pe AFA.  

---

VIZUALIZĂRI: 704 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI