Solicitare CMR / AUSTRIA - VIENA si AUSTRIA INF [NE]încărcată de pe telefon!

Drumul de la aeroportul din Viena in centru

Trimisă în 06.11.15 20:23
autor mihaiu77GD [Brasov]
» VIZUALIZĂRI: 9595

Buna tuturor,

In perioada 12-15 noiembrie voi fi in Viena, dupa ce voi ajunge acolo cu avionul.

Voi fi cazat la hotel Best Western Plus Amedia, care pare a fi aproape de zona centrala si de Palatul Belvedere.

Va rog mult sa imi spuneti cu ce as putea sa ajung acolo, de la aeroport. Din ce vad ar fi conexiuni autobuz-metrou. In apropierea hotelului, pe harta, apare statia de metrou Schlachthausgasse.

Va multumesc


  • PERIOADA: Noiembrie -- NOPŢI CAZARE: 3
  • BUGET: 100
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 0

Răspunsuri

andreea_cSR2r[06.11.15 21:18]

Noi am fost in Viena de fiecare data cu masina, dar din cate am inteles de la o prietena, din aeroport pana in gara centrala exista linie de tren. Cred ca ii zice ceva de genul city-airport train (in traducere), dar exista si alte trenuri si autobuse.

Cu trenul e un drum de vreo 15-20 minute iar plecarile sunt tot la 30 de minute, dar nu stiu ora la care incep exact.

Vezi aici mai multe informatii.

Un lucru foarte interesant la ei este si faptul ca poti sa-ti faci check in-ul in gara din centru (wien mitte) si iti trimit ei bagajele in aeroport, ca sa nu mai fi nevoit sa le cari dupa tine pana acolo. Doar ca trebuie cu un anumit timp inainte. In plus nu stiu daca toate companiile aeriene au acest serviciu in gara sau doar marile companii...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

Dragoș_MDAU14r[06.11.15 22:18]

@mihaiu77 - Mergi direct din aeroport cu S7 și vreo 300 m pe jos (cam cât de la stația de metrou menționată de tine, doar că din sens exact opus. Vezi aici.

(e și mai ieftin decât CAT-ul).

viennaairport.com/passagi ... __parken/s-bahn

wien.info/ro/travel-info/ ... xpress-train-s7

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

wassabiJR[06.11.15 22:54]

@mihaiu77 - Ai mai multe posibilitati. Poti lua S7 pana la Landstrase si apoi U3 in directia Simmering pana la Schlachthaus gasse sau la Kardinal-Nagl-Platz, cam aceeasi distanta o ai pana la amandoua. Biletul de S7 luat din aeroport costa 4,40 Eur si e valabil si pentru metrou (1,5 h dupa validare). CAT-ul e mai scump (parca 12 Eur +2,20 Eur ptr metrou) si mai rapid (16 min).

De la Landstrasse daca vrei sa scurtezi distanta de mers pe jos poti lua autobuzul 74A in directia St Marx pana la statia Rabengasse.

O alta varianta ar fi sa cobori din S7 la statia St. Marx Bio Center si sa mergi pe jos 10-14 min pana la hotel.

Mai mult despre transportul in Viena poti gasi si pe site-urile:

wienerlinien.at/eportal2

vor.at/willkommen-bei-vor

cityairporttrain.com

Daca ai internet pe mobil iti poti descarca aplicatia Qando unde poti afla legaturile optime intre orice puncte ale orasului.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3150 PMA (5 voturi)

claudiu 71SECONSILIER ONORIFIC AFA / AUSTRIA26r[06.11.15 22:57]

@mihaiu77 -

Servus brasovene.

Pai daca tot ajungi pe la Viena, inainte cu cateva zile de deschiderea Targurilor de Craciun si v-ati ales cazare la un hotel bun care intamplator se afla aproape de restaurantul - (fabrica de bere) meu preferat, zic sa-l incercati mai ales ca are si pe AFA o recenzie pozitiva si nu de la mine : vezi impresii sau pe originalul: salmbraeu.com/en/welcome- ... -restaurantspan. Sunt doar 15 minute de plimbare pana acolo pe strada comerciala Rennweg si pe langa Palatul Belvedere.

Din aeroport ai mai multe variante:

1. Economica: La iesire din Terminal urmareste indicatorul spre statia de tren; S7 spre directia Wien Florisdorf, 6 statii, se coboara la St. Marx, se traverseaza Rennweg la max. 400 m se afla hotelul.

Trenul costa 4,40 €.

Aici ai o simulare: google.at/maps/dir/Flugha ... d48.1923566!3e3 timp necesar cca. 30 min. Aici ai si in detaliu schnellbahn-wien.at/web/f ... -schwechat.html

2. Trenul rapid CAT este in 16 minute in centru fara statii pana la Wien Mitte de aici se poate lua autobusul 74A pana la Rabengasse, vis a vis se afla hotelul. Pretul insa este pentru CAT de 11 €.

Un link foarte util tradus automat in limba romana ai aici:translate.google.at/trans ... al-in-vienna%2F.

Sedere placuta in Viena, va doresc, daca m-ai aveti alte intrebari in masura posibilitatilor, va raspund cu placere.

N.B.: claudiu 71 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația AUSTRIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

mihaiu77GDAUTOR SOL[07.11.15 05:16]

@andreea_c: mulțumesc frumos!


mihaiu77GDAUTOR SOL[07.11.15 05:20]

@Dragos: mulțumesc frumos!


mihaiu77GDAUTOR SOL[07.11.15 05:24]

@wassabi: mulțumesc frumos! Mă pun să descarc Quando pe telefonul mobil. Sunt convins ca îmi va fi utilă


mihaiu77GDAUTOR SOL[07.11.15 05:34]

@claudiu 71: te salut și eu brașovene ! Mulțumesc din suflet pentru răspunsul foarte util și clar. În măsura în care ai idee, aș vrea să te întreb dacă merită achiziționarea de Viena Card? Am observat ca inclusiv la trenul din aeroport, pe care ziceai să îl iau, aș avea 50% reducere, dacă aș avea acest card.

Cu siguranță voi vizita restaurantul. Când am auzit de bere, m-am activat instant. Una din plăcerile mele, pe oriunde călătoresc, este să degust din berile locale .

Mulțumesc din nou!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

claudiu 71SECONSILIER ONORIFIC AFA / AUSTRIA26r[07.11.15 10:11]

@mihaiu77 -

Da desigur, cardul este chiar indicat pentru turisti care stau cateva zile in Viena si viziteaza atractii. Il poti procura direct de la ghiseul din aeroport si se activeaza automat la prima folosire dar atentie aeroprtul se afla in afara zonei de influenta a cardului, asa ca pana la granita orasului trebuie sa achizitionezi un bilet care costa 2,20 €. In rest ai pentru optiunea aleasa 48-72 ore acces gratis la toate mijloacele de transport din Viena precum si multe reduceri la 210 obiective.

Cum era frumos din partea lor, mai ales ca romanii ocupa un merituos loc 14 intre natiile care viziteaza Viena, informatii complete despre el exista si in limba romana: wien.info/ro/travel-info/vienna-card.

Referitor la bere, te-am citit din start s-ar putea sa facem si noi un tur prin zona asa ca, cine stie

Referitor la vreme, de doua saptamani a fost o toamna aurie cu ceata dimineata in rest doar soare, dimineata racoare, dupa masa intre 15-20 grade si asa se anunta pana spre sfarsitul saptamanii viitoare.

N.B.: claudiu 71 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația AUSTRIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

Dragoș_MDAU14r[07.11.15 11:07]

@mihaiu77 -

... aș vrea să te întreb dacă merită achiziționarea de Viena Card?

Răspund și eu, ca fost utilizator: da, merită. Dacă faci socoteala la final, ieși oarecum pe plus. Și asta fără efort.

Dar trebuie să iei în calcul că alea 48/72 de ore de folosire gratuită a transportului public urban curg fix din minutul când ai activat cardul la prima urcare în tramvai, autobuz ori metrou!

În privința reducerii de preț pentru CAT, eu tot varianta transportului direct cu S7 o recomand, nu doar pentru că e mai ieftină (chiar și fără reducere), ci pentru că poate fi (culmea!) mai rapidă, tocmai pentru că nu mai trebuie să schimbi mijloacele de transport (lucru nu prea comod când ai și ceva bagaje).

În privința check-in-ului din oraș, acesta e disponibil doar pentru un număr redus de companii aeriene (și, evident! doar clienților CAT), dintre care lipsesc cele mai des folosite de noi (Tarom, Wizz, Blue...). Detalii, aici.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

mihaiu77GDAUTOR SOL[07.11.15 11:33]

@claudiu 71 - multumesc, din nou. Halal renume mi-am facut ca bautor de bere ). Vorba sotiei: "acuma si internetul te stie" ).

Daca tot m-ai citit si daca ai timp, imi poti face ceva recomadari de bere austriaca, blonda - pils sau lager.

Ne vedem cu drag, daca sunteti in zona

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

mihaiu77GDAUTOR SOL[07.11.15 11:37]

@Dragos - Multumesc mult pentru raspuns!

Am o nelamurire. Daca iau Viena Card-ul din aeroport, unde trebuie sa il activez? Din ce inteleg, aeroportul e considerat in afara orasului si, banuiesc, ca nu il poti activa la urcarea in tren. In aeroport, din ceea ce deduc, pot activa doar biletul de 2,20 €, pentru transportul din afara orasului.

Multumesc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

claudiu 71SECONSILIER ONORIFIC AFA / AUSTRIA26r[07.11.15 12:43]

@mihaiu77:

E simplu se stampileaza de la automatul din aeroport iar biletul il cumperi pana la Schwechat Orth tot de la automat si costa 2.20€.

Este o tranzactie simpla ghidat fiind de meniul de pe display in mai multe limbi.

N.B.: claudiu 71 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația AUSTRIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

Dragoș_MDAU14r[07.11.15 12:48]

@mihaiu77 - pentru drumul aeroport-oraș, nu merită să activezi cardul (chiar dacă ar funcționa). Ține minte: din clipa activări, mai ai doar 71 ore și 59 de minute de „bilete gratis”. Și cu siguranță între drumul de la aeroport la hotel și vizitarea propriu-zisă va trece o oarecare vreme. Și cum e posibil s-o luați pe jos mai întâi, să vizitați locurile din zona cazării, iar nu merită activat. Opinia mea...

Pentru drumul până în oraș și retur (bifează opțiunea!), poți lua bilet la S7 chiar și de acasă, online.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

mihaiu77GDAUTOR SOL[07.11.15 14:49]

@claudiu 71: Pare simplu. Vroiam să te întreb dacă Tourist Info din aeroport este doar un automat sau este un ghișeu, la care pot vorbi cu cineva? Ca atunci mi-ar fi mai simplu sa cumpăr și Viena Card și biletul pentru S7 de la cineva de la ghiseu. Și să le activez în statie

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

mihaiu77GDAUTOR SOL[07.11.15 14:53]

@Dragos: Nu voi fi foarte stresat cu cele 72 de ore, deoarece stăm doar 3 zile, iar în ultima zi, la aeroport, ne va duce cu masina o prietenă ce locuiește în Austria. Deci cele 72 de ore de pe Viena Card sunt arhi-suficiente.

O să mă gândesc zilele astea dacă voi lua Viena Card și bilet S7 online, pentru ca, din ce înțeleg, oricum trebuie să merg apoi la ghiseu pentru ridicarea acestora

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

claudiu 71SECONSILIER ONORIFIC AFA / AUSTRIA26r[08.11.15 11:15]

@mihaiu77 -

Tourist info este un ghiseu cu personal, biletele pentru s7, eu le cumpar intotdeauna de la automat aflat jos in tunelul care face legatura intre linia 1-2 deoarece trenul vine la unul dintre peroanele centrale.

Mai este o solutie de urgenta la care eu am apelat in cazul in care trenul este in iminenta apropiere si nu am timp sa procur biletul si nu vreau sa mai astept 30 minute.

Cumpar biletul direct de la controlor, este legal, asta pe toate trenurile si achit o penalitate minora de 1-2 €, nu mai tin minte exact dar nu mai mult. oebb.at/de/Reiseplanung/W ... Innen/index.jsp.

N.B.: claudiu 71 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația AUSTRIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

  • [17] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10186791419983 sec
    ecranul dvs: 1 x 1