Parcul Tineretului la început de vară 2020

TIPĂREȘTE

În urmă cu câțiva ani, vizitând Parcul Tineretului primăvara îmi încheiam impresiile cu îndemnul: "Veniți primăvara în Parcul Tineretului să vedeți natura înverzind, veniți vara la umbră de pomi, veniți toamna când arămiul frunzelor vă poartă într-o lume de vis, veniți iarna în lumea de basm a Orășelului Copiilor! Veniți cu copiii, cu părinții vârstnici dacă-i mai aveți, veniți singuri dacă vreți să vă regăsiți într-o clipă de meditație! Parcul Tineretului nu este doar al tineretului, este al tuturor celor care vor să-l viziteze. "

De curând, după trei luni de izolare la domiciliu (mai mult sau mai puțin impusă), stresată de restricții, cu un dor nebun de plimbare și de pomii înfloriți pe care nu i-am văzut în această primăvară, în sfârșit, am ieșit! Unde? Unde altundeva decât în Parcul Tineretului, cel mai îndrăgit, cel mai amenajat și cel mai mare parc din sectorul bucureștean în care locuiesc?

Parcul Tineretului este situat în Bucureşti, în sectorul 4, la mică distanţă de Piaţa Unirii. La Tineretului, prima staţie de metrou de la Piaţa Unirii (pe magistrala 2 Pipera - Berceni), lângă Liceul Gheorghe Şincai, se află una dintre cele mai importante intrări în parc. Accesul se poate face şi prin intrările situate în Şoseaua Olteniţei, Calea Şerban Vodă, Bulevardul Tineretului şi Calea Văcăreşti, iar staţiile de metrou din proximitatea intrărilor se află pe magistrala 2 (Pipera - Berceni) şi sunt: Tineretului, Eroii Revoluţiei şi Constantin Brâncoveanu.

Întins pe o suprafață de aprox. 200 ha, Parcul Tineretului - unul dintre cele mai mari parcuri ale Bucureștiului - la începutul sec. XX era doar o mahala mocirloasă, locuită de cei mai săraci oameni ai capitalei. Se numea Cocioc sau "Valea Plângerii". În 1935 zona a fost inclusă într-o schiţă de urbanizare, dar asta nu i-a adus nici o schimbare timp de vreo 5 ani. Concesionată Uzinelor Comunale Bucureşti, soarta i s-a schimbat, dar nu prea mult. "Valea Plângerii" a fost transformată într-o… groapă de gunoi și groapă de gunoi a rămas vreo 25 de ani.

Amenajarea parcului a început în 1965 și a durat până în 1974, anul în care eu m-am stabilit definitiv în Bucureşti. N-am asistat la transformările care au avut loc acolo, în Cocioc, dar am aflat că cea mai mare parte a lucrărilor s-a realizat prin muncă patriotică, aportul tineretului fiind mai mult sau mai puţin voluntar. Zona a fost curățată și drenată, apoi a fost transformată în parc, un loc de plimbare şi de relaxare pentru oamenii muncii de la marile întreprinderi industriale din sudul capitalei. În zona cea mai joasă a parcului, proiectantul - Valentin Donose - a avut în vedere amenajarea unui mare lac alimentat cu apa din pânza freatică, cu trei insule accesibile pe poduri de promenadă, precum şi cu un debarcader. Cadrul natural rămas nealterat face ca zona lacului şi a insulelor sale să fie - în opinia mea - cea mai frumoasă parte din întregul parc actual. Lacul, aleile umbroase care îl înconjoară, au fost prima destinație a ieșirii mele din casă după lunga perioadă de izolare la domiciliu.

Cum am găsit parcul? Tot frumos (natura este frumoasă întotdeauna), dar ceva mai trist. Lume mai puțină, restaurante și terase închise, carusele înțepenite de restricții pandemice, copii care nu înțeleg de ce nu pot beneficia de toate tentațiile din jur… Doar rolele, bicicletele, tricicletele personale sau - pentru cei foarte mici - căruțurile împinse de mămici sunt bucuriile lor în aceste zile.

În parc există și un trenuleț. Inițial, pe un traseu de aproape 2 km, cu gară şi cu un mic depou, trenulețul circula pe o cale ferată cu ecartament îngust. După o întrerupere de câțiva ani, a reapărut, dar nu mai circulă pe șine, ci pe roți.

Atracția principală rămâne Roata Panoramică, înaltă de 30 m, care oferă (celor ce se încumetă la o “călătorie spațială” ) o minunată priveliște asupra parcului și a împrejurimilor sale. Dar, asta numai atunci când restricțiile vor înceta și viața se va întoarce la normalitate. Tot atunci atmosfera de bâlci va înflori din nou, vor reapărea vata pe băț, porumbul fiert, gogoșile, grătarele fumegânde cu mici și cu cârnați… Ce să spun? Eu nu le-am regretat deloc. Nici faptul că era mai puțină lume decât în mod obișnuit nu m-a deranjat. Dimpotrivă. Venisem pentru a-mi dezmorți picioarele anchilozate de atâta ședere în casă. Aleile lungi, șerpuite, arborii falnici, deja cu frunziș abundent, îmi ofereau cadrul unei preadorite și mult binefăcătoare plimbări.

În parc, totul este curat, foarte curat, utilajele de curățenie fiind la datorie. Poliția locală veghează dotată acum cu mașinuțe speciale și chiar cu trotinete electrice.

Am trecut prin Orășelul Copiilor - un mare şi modern parc de distracţii pentru prichindei, apărut după 1980, îngrijit și dezvoltat mult ulterior, am trecut pe lângă Sala Polivalentă - lăcaş al multor acţiuni culturale şi competiţii sportive, am revăzut - aproape de Sala Polivalentă (acum Sala Ghermănescu) - Daimon Club și am sesizat un neștiut Club sportiv Taekwondo… Nu am ajuns la Palatul Naţional al Copiilor (cândva numit Palatul Pionierilor şi Şoimilor Patriei) cu monumentul dedicat memoriei eroilor militari români căzuţi la datorie, la Teatrul "Stela Popescu" și nici la Platforma cu statui (sunt în jur de 70 și merită văzute) pentru că am mai fost acolo cu nenumărate alte ocazii.

Din Parcul Tineretului se poate lesne ajunge și la alte obiective turistice importante din sudul capitalei: Cimitirul Bellu - un adevărat pantheon național, Parcul Carol I cu monumentele lui și cu cel mai emblematic edificiu - Mausoleul Eroilor, Parcul Natural Văcărești - o adevărată deltă între blocuri, Casa Memorială Tudor Arghezi din Strada Mărțișor...

De asemenea, pe o colină din Parcul Tineretului, pe latura dinspre Str. Șerban Vodă, se află Crematoriul "Cenușa" construit în primele decenii ale secolului trecut, inactiv acum, declarat monument istoric în 2011.

De lângă Sala Polivalentă, pașii m-au purtat pe aleile în coborâre, spre lac. Printre arborii plantați pe mal, plutind pe luciul apei, se zărește un cârd de rațe. Mirosul de volbură încinsă de soare te învăluie plăcut. Pe malul lacului (întins pe 13 ha), la umbră de sălcii, pescarii amatori își încearcă norocul. Am revăzut Cafeneaua Actorilor situată pe malul apei, nu departe de podul de promenadă. Fără clienți, cu terasele goale, în așteptare de vremuri mai bune, Cafeneaua Actorilor părea tristă. Cu sandwich-uri, cu cafea și cu apă aduse de acasă, oamenii se bucurau totuși de o ieșire în natură, pe iarbă, în locuri umbroase și liniștite.

Dacă aveți mai mult timp la dispoziție și dacă vă mai țin picioarele, la ieșirea din parc din Șos. Olteniței, pe lângă McDonald’s, luați-o la stânga! Strada Obolului - poate cea mai îngustă stradă din București, semănând mai degrabă cu un coridor mărginit de ziduri și de garduri, vă va conduce în Strada Mărțișor, acolo unde se află Casa Memorială Tudor Arghezi. Continuând în jos, spre Calea Văcărești, nu mai aveți decât câțiva pași și intrați într-un alt mare parc, ceva mai altfel, Parcul Natural Văcărești.

Dar, dacă o luați în sens invers, spre Amfiteatru Residence, veți avea surpriza de a descoperi, într-un colț al Parcului Tineretului, ruinele unui Teatru de vară. Sunt niște ruine datând din epoca modernă, mai bine zis, sunt rămășițele unui amfiteatru început în era comunistă, nefinalizat și lăsat de izbeliște ca multe alte proiecte demarate atunci.

Teatrul de Vară abandonat din Parcul Tineretului este acum locul în care unii își încearcă talentele în graffiti, pe scări și pe zidurile nefinisate, iar alții - visând să ajungă mari vedete - se maimuțăresc pe ceea ce s-ar fi vrut a fi o scenă.

---

VIZUALIZĂRI: 1068 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI