Un peisaj geografic de nota 10 – Cheile Dâmbovicioarei

TIPĂREȘTE

După o primă lună de vară cu temperaturi moderate și nenumărate ploi și furtuni ne-am trezit în plină caniculă și disconfort termic. Soluția: cu mic, cu mare, cu cățel și purcel ne îndreptăm spre munte ori mare. Dacă alegeți varianta „munte” vă recomand o zonă pitorească situată în comuna Dâmbovicioara la piciorul Pietrei Craiului, pe culoarul Rucăr-Bran.

În Munții Piatra Craiului se află mai multe sectoare de chei spectaculoase, de fapt vorbim despre un complex carstic situat în bazinul râului Dâmbovița care adună circa 20 de chei. În ultimii ani am vizitat atât valea râului Dâmbovița (Cheile Mici ale Dâmboviței – vezi impresii), cât și valea râului Dâmbovicioara (Cheile Dâmbovicioarei); ambele trasee sunt frumoase, spre Sătic s-a asfaltat drumul comunal, Cheile Dâmbovicioarei sunt ceva mai lungi și relativ mai spectaculoase. Peștera Dâmbovicioara este obiectivul natural care atrage mai mulți turiști pe valea râului Dâmbovicioara (vezi impresii).

Șoseaua montană de pe malul râului Dâmbovicioara a fost amenajată în anul 1905 cu sprijinul ministrului Lucrărilor Publice, Ion C. Grădișteanu, un sprijinitor al drumețiilor auto în zonele alpine. Acelaş om de treabă, care nu dădea de gol altminteri prin nimic înţelegere estetică şi montanism, a prefăcut drumul rău de cai şi de căruțe dintre Podul Dâmboviței şi Peştera Dâmbovicioara, într-o şosea frumoasă de automobil, intrând în munte vreo cinci, şase km, printre cele mai fantastice ziduri, ferestre şi turnuri de cheie – avea să scrie revista „Boabe de grâu” în 1934.

Accesul se efectuează din DN 73, în localitatea Podu Dâmboviței, imediat ce traversezi Podul lui Brâncoveanu virezi scurt spre stânga pe DJ 730, există indicator către Peştera Dâmbovicioara. După circa 1 km sosești la intrare în defileu, loc unde un angajat al Parcului Național Piatra Craiului, percepe o taxă de acces cu autoturismul (3 lei).

Versanții se înalță spre cer chiar din zona punctului de taxare și pe o distanță de aproximativ 2 km ne vor încânta privirile și sufletul. Zidurile de cetate naturală ne vor însoți permanent, apropiindu-se amenințător de șosea sau depărtându-se și lăsând loc unor priveliști minunate. Temperatura scade simțitor, soarele se chinuie uneori să pătrundă în defileul săpat de apele Dâmbovicioarei.

Pereți de stâncă înalți de 200 m, calcare jurasice din punct de vedere geologic, împresoară drumul șerpuitor. Găsim vreo două-trei locuri unde putem opri în siguranță autoturismul pe marginea drumului și facem mai mulți pași prin preajmă pentru a înțelege mai adânc măreția munților. Apa Dâmbovicioarei susură necontenit lângă noi, undele sale nu foarte mari au săpat în perioade de timp nemăsurabile acest canion. Relieful carstic e plin de cavități și mici peșteri, câteva fiind observabile ici-colo.

Încercăm temperatura apei – brrrrr... e rece, nu glumă. Câteva poienițe se deschid pe malul apei, către ele coboară limbi de grohotiș, sfărâmături de stâncă care alunecă cu ușurință. Admirăm tenacitatea vegetației care pur și simplu se agață de orice cută a stâncilor, chiar arbori de mari dimensiuni, descoperim flori răsărite în acest mediu destul de ostil.

Un val de aer rece ne lovește în față. E sufletul aspru al strâmtorii, precum Dâmbovicioara grăbită e seninul și bucuria ei. De o parte și de alta a cărărușii pietroase, apărat cu parmaclâcuri de lemn, păreții nemărgenit de înalți ai stâncii pustii sprijină o șuviță de cer albastru-șters. Brazi detunați atârnă de-a lungul scoarței sure, cu jalnicele lor crengi uscate. Iar în câte un loc ca prin minune un mândru fag hrănit de apa limpede își deschide brațele verzi, răstignit pe stânca dreaptă. Ca o amintire a pajiștilor mirositoare, a câmpiilor înflorite din locuri senine, câte un clopot vânăt se ițește din smocul frunzelor mărunte.

Măreața temniță se deschide acum: e un ochi de lumină, de verdeață. Dâmbovicioara se încălzește la soare înainte de a pătrunde în grozăvia strâmtorii; apoi încă odată aceasta o cuprinde în brațele ei zdrențoase de aspră stâncă cenușie. Acum suntem liberi. Sunt cuvintele prin care istoricului Nicolae Iorga descrie Cheile Dâmbovicioarei în lucrarea „România cum era până la 1918” .

Aspectul monumental al cheilor este impresionant în orice anotimp, noi l-am văzut și în anotimpul hibernal, atunci când gheața și stratul de zăpadă îmbrăcau pământul, stâncile, arborii. Luna trecută am ajuns pe Cheile Mici ale Dâmboviței unde alt fir de apă responsabil de tăierea unui drum prin munte; de la înălțimea drumului comunal DC 21 am putut vedea intrarea în Cheile Dâmbovicioarei: o tăietură între doi versanți acoperiți de verdele Naturii. La plecare spre București am mers până la intrarea în chei, dar ploaia susținută care a început nu ne-a lăsat să facem câțiva pași pe coridorul de stâncă.

Turismul de relaxare, turismul montan – drumețiile și alpinismul/escalada, precum și turismul speologic sunt tot atâtea forme de petrecere a vacanței în această zonă. Pe site-ul de promovare a turismului din arealul Dâmbovicioara găsiți mai multe informații privind traseele, obiectivele de vizitat și filme de prezentare: turismdambovicioara.ro/site/allobiective.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1993 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI