Prin Câmpulung Muscel la început de 2020

TIPĂREȘTE

Acest orășel submontan mă atrage an de an, farmecul ascuns în clădirile vechi și străduțele în pantă, poveștile și legendele care plutesc în aer, monumentele și bătrânele lăcașuri de cult reprezintă file ale unei cărți de istorie extrasă dintr-o bibliotecă de epocă. Iarna cu aer de primăvară ne-a îndemnat să ne îndreptăm spre Câmpulung Muscel, mai ales că se înșiruiau mai multe zile libere prilejuite de Mica Unire. Este a treia iarnă la rând în care am ajuns în prima capitală a Țării Românești, o zi „hibernală” cu 14 grade Celsius în termometre la orele amiezii.

În acest weekend am găsit un oraș aglomerat, localnici și vizitatori profitând la maxim de temperaturile ridicate, șiruri de mașini circulau cu greu prin centrul urbei, cele câteva terase erau pline de oameni care căutau razele soarelui. Grădina publică „Merci” era înțesată de copii care se bucurau de posibilitatea de a utiliza locurile de joacă și a se plimba cu bicicletele și trotinetele (deși copiii se bucură mult și atunci când ninge).

Letopisețele medievale leagă orașul de sosirea lui Negru-Vodă de peste Carpați la anul 1290: Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798, fiind în Ţara Ungurească un voievod ce l-au chiemat Radul Negrul-Voievod, mare herţeg pre Almaş şi pre Făgăraş, rădicatu-s-au de acolo cu toată casa lui şi cu mulţime de noroade români, papistaşi, saşi, de tot feliul de oameni, pogorându-se pre apa Dâmboviţii, început-au a face ţară noao. Întâi au făcut oraşul ce-i zic Câmpul Lung. Acolo au făcut şi o biserică mare şi frumoasă şi înaltă. „Descălecatul” acestui voievod ar fi condus către întemeierea Țării Românești prin imigrarea unei populații diverse peste munți, din Făgăraș.

Îl vedem pe acest Radu Negru Voievod înfățișat de un bust din bronz în fața fostei Primării, operă din 1898 a sculptorului George Demetrescu Mirea. Un chip cu o maturitate deplină, un conducător cu experiență reliefată prin barba lungă, un „descălecător” deplin cu coroană pe cap și mantie pe umeri. Exact vis-a-vis, lângă biserica Sf. Nicolae (edificiu din secolul al XVII-lea), se află bustul lui Ioan Răuțescu, preotul din Dragoslavele care a lăsat o valoroasă monografie a orașului de pe muscele. Monografia istorică a Câmpulungului a fost rezultatul cercetărilor intense în arhive și biblioteci, lucrarea retipărindu-se în 2009 în facsimil. Preotul Răuțescu a realizând și alte lucrări importante, două chiar premiate de Academia Română.

Nu a lipsit oprirea obligatorie la cofetăria „Iepurașul” (vezi impresii) unde am stat la o cadă de circa 12 persoane, șir completat continuu de noi doritori de produse de patiserie (alături la cofetărie era altă coadă). Bineînțeles că am gustat din nou celebrele pateuri cu brânză și croissante cu vanilie (3 lei/bucata); pe terasa exterioară a cofetăriei cu greu găseai un loc liber, iar pe marginea șoselei trebuia să vânezi un loc de parcare.

Am observat că în Piața Primăriei s-au încheiat partial lucrările de reamenajare: spațiul pietonal a fost placat cu plăci de granit, s-au aranjat spațiile verzi, au fost montate surse noi de iluminat și coșuri de gunoi. Am înțeles că proiectul prevedea fântâni arteziene, poate vor urma; de asemenea, se simte acut nevoia unor bănci – poate vor urma și ele.

Orașul Câmpulung Muscel se află sub influența arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet (uniuneaarhitectilor.ro/de ... onescu-berechet) din punct de vedere al frumoaselor construcții interbelice. Dintre operele sale arhitecturale zărite numai în această incursiune musceleană aș enumera: Colegiul Tehnic (Liceul de Fete, inaugurat în 1934), Palatul Administrativ (actuala Primărie, 1934), vila Iancu Anastase (cunoscut industriaș, anul construcției: 1928), gardul Grădinii Publice (frumoasă lucrare din piatră de Albești datată 1925-1929), casa Gică Ștefănescu (aici se află azi Muzeul de Etnografie, locuință de secol al XVIII-lea modificată de arhitectul Berechet - vezi impresii), Ateneul Popular „Negru-Vodă” (clădire ridicată la sfârșitul anilor '20, lângă mănăstirea cu același nume).

Bulevardul principal care străbate o porțiune din nucleul vechi al orașului lasă loc unui pietonal central, frumoasă zonă de plimbare printre clădirile vechi și punct de legătură cu obiective turistice importante. Am observat căteva familii care căutau muzeele orașului, cel de istorie și cel de etnografie. Grădina Publică „Merci” reprezintă o oază de verdeață în centrul urbei, însă zone verzi și case/vile drăguțe întâniți și în partea nordică a orașului (de exemplu pe strada Matei Basarab, Maior Giurăscu, Sfântu Gheorghe, Alexandru Voievod etc.).

Un punct de atracție îl constituie biserica catolică „Sfântul Apostol Iacob”, așa numitul „Ansamblu Bărăția”. La șosea vezi prima dată turnul-clopotniță construit pe la 1730, apoi zărești pereții de piatră ai casei parohiale al cărei nucleu datează de prin veacul al XVII-lea. După ce pătrunzi în curte îți apare în față silueta scundă a lăcașului de cult care își are rădăcinile undeva înainte de anul 1300, an din care a ajuns până la noi lespedea funerară a Comitelui Laurențiu de Longo Campo, inscripția în limba latină provocând „senzație” în lumea istoricilor.

Mergând perpedes către Piața Regală, loc în care vedem Hotelul Regal, palidă umbră a frumosului edificiu de la sfârșitul veacului al XIX-lea, dar încă emanâns cu putere povești interbelice petrecute în apartamentul regal de sub domul de pe colț. Peste drum, zidită într-un perete, stă martoră a trecerii timpului și a schimbării vremurilor Crucea Jurământului. Monumentul creat la 1674 în piatră de Albești păstrează în stare bună literele chirilice și însemnele heraldice (historia.ro/sectiune/gene ... ampulung-muscel). În centrul piațetei se află Monumentul Eroilor, soldatul de bronz realizat de sculptorul Dumitru Mățăoanu și inaugurat în 1928.

Pe măsură ce soarele coboară spre linia orizontului aerul rece își reintră în drepturi. Plimbăreții din centrul orașului se răresc, autoturismele de asemenea. După această zi caldă de miez de iarnă în care oamenii au ieșit cu mic cu mare la plimbare urbea musceleană recade într-o letarghie specifică orașelor mici. Recomand o plimbare prin Câmpulung Muscel, un orășel pitoresc, încărcat de istorie și frumos, chiar dacă întotdeauna este loc de „mai bine”. Eu voi reveni de câte ori voi avea ocazia în zona submontană a Muscelului.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 4533 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI