Argeș

TIPĂREȘTE

Argeș-i plin de verdeață și de bucurie.

Pe la începutul verii am dat un tur de Subcarpați cu ceva popasuri de distracție și de servit diverse.

Verdele nu mai era crud ca-n primăvară, era plin de-a dreptul, crescut, iarbă, frunze, copaci boscheți, în plinătatea lor de vară și coline înecate în verdeață vălureau pe lângă noi. O zi superbă, senină și plină de bucurie.

Ne-am dus glonț la Curtea de Argeș unde am făcut ceva popas după care am dat-o la plimbări de după-amiază pe coline argeșene.

Adevărat că și aia de dimineață pe ruta București – Curtea de Argeș a fost plimbare dar nu prea am simțit-o ca atare că încă nu ne servisem cafeaua și nu prea știam pe ce lume suntem.

De la prânz, însă... altă viață...

Deja aveam altă atmosferă și altă stare de spirit. Părea că scăpasem de job-ul de dimineață și trecem la program de relaxare.

Tocmai ce ne îndreptam spre Câmpulung, trecând prin sate, prin fânețe cu căpițe, printre case și pensiuni, plaiuri rodnice, bogate.

Lângă Câmpulung ne facem drum, foarte din scurt, pe la castrul roman de la Jidova, foarte din scurt că timpul zboară. Castrul e vechi de aproape două mii de ani și ne dă clasă de departe. Aveau romanii niște sisteme ingenioase de încălzire cu canale aerate prin pereți și încălzire în pardoseală că dacă am folosi metodele lor am scoate un raport mult mai bun cost – beneficiu. Este singurul castru din piatră din țară noastră și avea rolul de a controla drumul ce trecea prin pasul Bran. Face parte din Limes Transalutanus și anume fosta frontieră fortificată a Imperiului Roman de la marginea vestică a pădurilor Teleormanului. Bine de știut.

Dar nu alocăm mult timp pentru asta ci tranzităm din scurt că avem planuri multe.

Tot din scurt, tot pe repede-nainte, dăm un tur rapid și pe la Mausoleul de la Mateiaș din Valea Mare, Pravăț. Suntem așteptați la masă și nu vrem să întârziem deși pentru Mateiaș merită alocat mult mai mult timp decât avem noi la dispoziție. Se află pe dealul Mateiaș, la 11 kilometri de Câmpulung spre Brașov și este un monument ridicat în cinstea eroismului oștenilor din primul război mondial care, în toamna lui 1916 au rezistat trupelor inamice, mult superioare ca și dotări dar și numeric. În noiembrie au primit ordin de retragere din rațiuni militare dar fără a fi înfrânți.

Tot în aceeași zonă vedem fabrica de ciment Holcim, cu utilajele ei imense, cilindri uriași, benzi transportoare de aproape 2 kilometri lungime, transportoare înclinate și tot felul de agregate utilizate în parcurgerea procesului tehnologic. La Câmpulung a fost modernizată linia de producție de la Holcim printr-un proiect de 265 milioane de euro. Holcim are 800 de angajați în România.

În afară de faptul că produce ciment, grupul Holcim se implică și social iar toamna asta deschide o școală gratuită de specializare a absolvenților de liceu, în industria cimentului.

Holcim transformă, practic, rocă spartă calcaroasă în ciment. Roca este luată din carieră și este de trei feluri și anume: calcar care este luat din cariera de pe Dealul Hulei Mateiaș, argilă de pe Dealul Plaiul Cheii din comuna Stoienești care se află la o distanță de 12 kilometri de fabrică și gips de la cariera Dealul Piatra din Boteni care este la 20 kilometri distanță față de Câmpulung. Cariera de calcar Mateiaș se află la aproximativ 2 kilometri de fabrică. Calcarul, care este principala materie primă, se extrage din carieră prin săparea găurilor de foreză și apoi împușcarea acestora prin metoda explozivă. Derocarea se face cu metode controlate pentru reducerea undelor de șoc. După derocare, calcarul este dus la stația de concasare unde este mărunțit și sortat apoi este transportat în fabrică pe o bandă transportoare cu lungimea de 1,8 kilometri. Asta se și vede de la distanță, lungită pe plaiuri că dacă nu știi despre ce-i vorba, te uiți cruciș. Și cariera de calcar se vede de departe, cu o coastă a dealului Mateiaș decopertată.

Prelucrarea ulterioară a calcarului mărunțit se face automatizat și supravegheat de un operator.

Argila se prelucrează aproximativ similar doar că se concasează în fabrică și nu în carieră apoi este transferată în buncărele de stocare.

Nu știu cât să cred din asta dar ni se spune că Holcim are planuri de reabilitare a carierelor astfel că după terminarea exploatării, zona carierei să fie integrată cu natura înconjurătoare. Nu știu dacă mai apuc eu ziua aia.

Cele două materiale mărunțite se întâlnesc în fabrică, în hala de preomogenizare și formează premixul. La Câmpulung, hala de preomogenizare seamănă, ca și arhitectură, cu stația de metrou Titan din București, cu un acoperiș în arc de cerc, fără piloni de susținere și o înălțime de 25 de metri.

În instalațiile fabricii, piatra este transformată în făină. La premix se adaugă corectiv de fier (sau cenușă de pirită) și corectiv de siliciu. Făină este dusă în silozuri unde se face omogenizarea apoi trece prin turnul cicloane, mergând spre cuptor, la 900 de grade (Celsius, zic). În cuptor se face clincherizarea făinii, la 1450 de grade (tot Celsius).

La încălzirea cuptorului se folosește cărbunele care se macină în moara verticală. Mai nou, Holcim zice că vrea să folosească în loc de cărbune, până la 50% deșeuri reciclabile, respectiv cauciucuri uzate, șlam petrolier și alte deșeuri solide tocate, respectiv reziduri provenite din alte activități industriale dar care au capacitate calorică.

Din cuptor rezultă clincherul care este răcit rapid cu aer, la ieșirea din cuptor, până la 100 grade (cum deja v-am obișnuit, tot Celsius).

Clincherul merge în silozuri și de acolo la măcinare care este ultima etapă și se face în morile orizontale cu bile. Aici se adaugă gips, cenușă și zgură. Cenușa și zgura provin din alte industrii.

Întregul proces tehnologic este automatizat și supravegheat din camera de comandă.

Produsul finit rezultat – cimentul – este depozitat în silozuri de unde pleacă spre stația de vrac sau spre mașinile de însăcuit (adică, pe limba noastră uzuală, băgat în sac).

Într-un final, cimentul pleacă la client cu flota auto sau cu trenul. Multe trenuri cu forma lor de omidă, cu canistrele lor imense, cu forma aia de pâlnie imensă cu capac trinconic străbăteau pantele de lângă Holcim.

Nu-mi cereți detalii tehnice că le-am luat și eu fix așa cum ni s-au servit deși mie mi-a fost și clar și suficient, cu toți termenii ăștia (uneori) tehnologici și clincheritori. Nah, ce să spun, mi-e mi-a plăcut cum sună.

Așa de frumos sună povestea asta că-mi vine să spun „noapte bună” , „somn ușor” , „ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa” , „și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” , asta numai dacă nu ne amintim că în turism ne place și istoria (chiar și recentă) și dacă ne uităm puțin (nu mult) în urmă putem observa că:

„În anul 2006, Consiliul Concurenței a amendat cu 28,5 milioane Euro trei producători din industria cimentului, CarpatCement, Holcim și Lafarge pentru formarea unui cartel.”

Dar asta-i deja altă poveste.

Astfel, după documentarea rapidă și compactată ne continuăm călătoria vălurită pe colinele-nverzite, printre fânețe și căpițe spre destinația noastră unde ne așteaptă, printre altele, și-o pălincă (sau era vișinată?)...

Țară mea

De toate

---

VIZUALIZĂRI: 1418 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI