Cu MSC Divina în Mediterana de Vest

TIPĂREȘTE

Motto: „Partir c’est mourir un peu... ” (Edmond Haraucourt)

Câteva date tehnice

Nava aparține MSC Cruise, cea mai mare companie privată din lume care organizează croaziere. A fost construită între 2010 și 2012 în Saint-Nazare, Franța și trebuia să se numească inițial Fantastica, dar a fost re-botezată Divina, în onoarea „nașei” sale, actrița Sophia Loren. Este a cea de-a 12-a navă din flota MSC și a treia din seria turistică, după Splendida și Fantasia (un pic mai mici), fiind urmată de sora sa identică, Preziosa (2013), precum și de mai voluminoasele Seaside și Meraviglia (2017), Seaview (2018) și Bellissima (2019).

Divina este un mastodont de aproape 140000 gigatone, cu o lungime de 333 m și o înălțime de 68 m, putând primi simultan până la 3502 oaspeți, deserviți de un echipaj de 1388 de lucrători. Se poate lăuda cu 18 punți (dintre care 13 accesibile pasagerilor), 26 de lifturi, 9 restaurante, 11 baruri, 12 magazine, 4 piscine (dintre care una tip infinity, iar alta de interior), Aqua Parc, zonă spa & beauty, zonă sport & fitness, sală de spectacole, cinema 4D, cazinou, simulator F1, discotecă, arii speciale dedicate copiilor sau adolescenților, serviciu medical. (Posibil să mai fi omis câte ceva, caz în care îmi cer scuze; în cele 5 zile petrecute pe navă, cu siguranță n-am reușit să ajungem prin toate cotloanele!)

Pentru o mai bună orientare pe vas, compania pune la dispoziția oaspeților săi mici hărți de buzunar, cu scheme și explicații cuprinzătoare, ce se găsesc în diverse puncte, în lobby-ul principal.

Viteza medie de deplasare pe mare este de 23 noduri (43 km) pe oră, grație motoarelor cu propulsie electrică. De asemenea, nava este echipată cu stabilizatoare ce reduc la minim tangajul. Are încorporată o adevărată uzină electrică, incineratoare pentru deșeuri (cenușa rezultată fiind depozitată în porturi, în locuri speciale; în niciun caz în mare), instalație de desalinizare a apei mării, din care rezultă toată apa dulce consumată pe navă. Există o mare preocupare pentru economia de energie sub orice formă: iluminatul prin LED-uri, posibilitatea de setare individuală a microclimatului din fiecare cabină etc.

Fiind prima noastră experiență de acest gen, eram curioși cum vor decurge lucrurile, care sunt pașii ce trebuie urmați și am fost extrem de surprinși să constatăm chiar din momentul îmbarcării că lucrurile au decurs cu mult mai simplu și mai repede decât ne așteptam!

În „plicul de călătorie” primit de la ghid am găsit etichetele pentru bagajele mari – niște foi A4, cu toată informația printată pe coloana din mijloc; a trebuit să le pliem pe lung în 3, părțile laterale să le ascundem dedesubt, astfel încât „scrisul” să rămână deasupra. Împreună cu acestea ni s-au oferit formularele de îmbarcare, precum și o serie de informații utile: itinerariul, orele de acostare și plecare din fiecare port, cabina repartizată, serviciile incluse în preț și cele cu plată, reguli de respectat etc.

Precum am amintit în articolul anterior, noi ne-am îmbarcat din Palermo și am avut vreo 3 ore la dispoziție pentru acest demers, între 13 și 16, vasul urmând să părăsească portul la 18. Înclin să cred că regula asta e generală, adică trebuie să-ți închei procesul de check-in cel mai târziu cu 2 ore înainte de plecarea pe mare. Trec peste impresia copleșitoare pe care ne-a produs-o prima vedere a mastodontului cu 18 etaje și ajung direct în hala uriașă de pe cheiul învecinat. Cea dintâi procedură ce ni s-a aplicat a fost atașarea etichetelor de mânerele bagajelor mari, pe care niște lucrători le-au preluat imediat, urmând să le regăsim peste vreo 2 ore pe coridor, lângă ușa cabinei noastre.

Ne-am păstrat doar bagajele de mână și ne-am prezentat în fața unui birou, unde doi tineri ne-au verificat și ștampilat tichetele de îmbarcare, apoi la alt birou unde ni s-au controlat pașapoartele. Cu un zâmbet larg și cu urarea de călătorie plăcută, am fost apoi îndrumați spre controlul de securitate. La fel cum se întâmplă la aeroport, bagajele, curelele, ceasurile etc le-am pus în tăvițe, spre a fi scanate cu raze X, iar noi am trecut, pe rând, prin portalul bine-cunoscut.

La urcarea pe cea mai apropiată punte (sunt vreo 3, dispuse la distanțe egale), ni s-a făcut câte o fotografie ce a fost arhivată în baza de date a navei (am observat ulterior, la urcarea sau coborârea de pe vas, că aceasta apărea pe monitor ori de câte ori ni se scana cardul de bord). Bine, și vreo 2-3 fotografii artistice ni s-au făcut, în fața unei cârme improvizate. Există un adevărat departament foto pe navă, numai cu asta se ocupă, te pozează cvasi-obligatoriu la îmbarcare și seara, pe la mese, evident că pozele sunt contra-cost, dar nu ești obligat să le cumperi. Te pozează, la cerere, și în studioul lor special de pe puntea 8, au reflectoare și tot felul de obiecte de recuzită. În fiecare seară fotografiile erau expuse, le admiram în drum spre restaurant și mi s-au părut foarte reușite, dar noi n-am cumpărat totuși, așa că nu pot să vă dau detalii despre preț.

Gata! Tot procesul de îmbarcare a durat maxim 20-25 de minute! Liberi ca pasărea cerului! Sau, mai în ton cu situația, ca peștele în apă! :)... Aș... Recunosc că eram destul de timorați, habar n-aveam încotro s-o apucăm, eram primii din grup care au ajuns pe vas. „Hai să-i așteptăm și pe ceilalți!”, m-am trezit spunând și, auzindu-mă vorbind românește, o tânără din staff, echipată la patru ace, s-a apropiat de noi: „Bună ziua, bine ați venit! Eu sunt Alina.” Ni s-au așezat inimile la loc, ne place mereu când dăm de-ai noștri prin străinătățuri... Alina făcea parte din echipa de tineri ce întâmpină turiștii la îmbarcare, spre a le prezenta oferta de pachete de băuturi (știam deja că pe vas mâncarea va fi inclusă în preț, precum și câteva băuturi – apă, cafea (destul de slabă calitativ), ceai – doar la bufetul de pe puntea 14, ce funcționează din zori și până seara). Am rugat-o să aștepte puțin, căci suntem un grup mai mare, n-avea rost să-și răcească gura de mai multe ori.

În câteva minute ne-am reunit cu toții și Alina ne-a condus la etajul superior, în lobby-ul principal al navei, unde se află recepția, un larg și luxos spațiu de socializare, amenajat cu canapele, fotolii și măsuțe, precum și un bar. Cu ocazia aceasta am aflat că pătrunseserăm pe vas pe la nivelul 4 și acum ne aflam la nivelul 5. Fata noastră a început prezentarea, asigurându-ne că va consilia pe fiecare, astfel încât să aleagă optim.

Achiziționarea unui pachet îți permite să consumi nelimitat dintr-o anumită categorie de băuturi; de exemplu, cel mai ieftin costă 19 euro/zi, se numește Light și cuprinde o gamă largă de băuturi non-alcoolice (apă, sucuri, cafea, ceai etc). Următorul, Easy, la 29 euro/zi, adaugă și câteva băuturi alcoolice (articolele care în meniu au un cost unitar de până în 6 euro). Premium, 39 euro/zi completează cu toate produsele cu preț de până în 10 euro bucata – majoritatea din listă. Și mai e încă unul, nu mai știu cum se numește și nici cât costă exact, pentru fițoși care vor să fie serviți în cabină sau mai știu eu pe unde. A, și există și un pachet destinat copiilor, dar despre ăsta nu-mi amintesc chiar nimic. De reținut însă un detaliu important: la toate aceste costuri (unitare sau per pachet) trebuie adăugat automat un plus de 15% - valoarea serviciului aferent!

În consecință, dacă nu consumi deloc alcool, dar vrei o cafea de calitate mai bună și un suculeț din când în când, merită să achiziționezi pachetul Light. Iar de ocazional ți se face totuși chef de un pahar de vin sau bere la masa de seară, n-ai decât să-l plătești separat. Dacă te gândești că parcă ai bea, pe lângă vinul de seară, și o bericică la prânz sau un cocktail la piscină, dar nu ești prea pretențios și te mulțumești cu variantele cele mai ieftine, atunci ar merita să iei în calcul pachetul Easy. În situația în care te știi nefițos, însă oarecum pretențios la beroaice și vinișoare și chiar n-ai chef să te uiți în portofel după fiecare pahar comandat (că-i concediu, ce naiba!), atunci Premium e de tine!

Alina a susținut că, spre deosebire de alte nave, pe Divina nu-i obligatoriu ca ambii ocupanți ai unei cabine să cumpere același tip de pachet. Nici măcar nu ești obligat să iei vreun pachet; au fost persoane din grupul nostru care n-au făcut-o. Pe de altă parte, „dacă soțul dorește s-o servească pe soție cu ceva mai scump, din pachetul lui, este liber s-o facă”. Mda, cam așa e. Acum, că deja ne-am făcut o experiență, cred că varianta cea mai bună este Light + Premium. Sau numai Premium. Noi am luat Easy + Premium, dar nu s-a justificat defel diferența de preț. De fapt, în majoritatea cazurilor în care am comandat de băut, am folosit cardul lui Tati; o singură dată a fost refuzat și nu i s-au dat 2 băuturi de același fel (ceea ce l-a obligat să se ducă la următorul bar????).

Este exclusă orice plată cash pe navă; și despre acest lucru fuseserăm avertizați dinainte. În cabină te așteaptă cardul de bord, care arată ca unul bancar obișnuit și este multifuncțional. Îl folosești să descui ușa, să faci plățile la restaurante, baruri, magazine etc, ți se scanează de fiecare dată la îmbarcare sau debarcare, pe el este notat restaurantul la care iei cina gourmet, la ce oră și la ce masă. El trebuie activat în maxim 48 de ore de la urcarea pe vas și sunt două variante s-o faci: ori depui o sumă cash la recepție (procedură consumatoare de timp, de obicei sunt ceva cozi), ori îl încarci direct din propriul cont bancar, folosind aparatele speciale din lobby, asemănătoare unor ATM-uri, chestie care durează câteva secunde. Evident, pui o sumă oarecare (minim 200 de euro), cât estimezi că vei cheltui, sumă pe care poți s-o completezi oricând. „Reglarea” se face la final, la debarcare balanța trebuie să fie neapărat nulă.

Noi am avut o experiență simpatică în legătură cu aceste ATM-uri și nu mă pot abține să nu v-o povestesc. Am încărcat în cea de-a treia zi și am folosit în acest scop cardul meu bancar. Toate bune și frumoase până am ajuns la ultima etapă: semnătura. A trebuit să semnez de vreo 7-8 ori până când aparatul a fost mulțumit și mi-a recunoscut semnătura bancară; coincidență sau nu, acest moment s-a suprapus peste o mică înjurătură ce mi-a scăpat (involuntar) de pe buze (scuze!). Cu o seară înainte de plecare, am constatat că mai aveam de plătit vreo 32 de euro (se poate verifica balanța pe ecranul televizorului din cabină) și am luat-o de la capăt. La fel, semnătura nu-i plăcea defel mașinăriei! De data asta, sigur am depășit 10 încercări... La un moment dat, m-am calmat și m-am apucat să desenez pe micul ecran... o inimioară! În locul iritantului mesaj de până atunci, a apărut ceva de genul: „Semnătura ta a fost înregistrată. Ne bucurăm că-ți place pe nava noastră!” Vă jur!!! Am râs cu Tati juma’ de oră după aia, nu ne puteam opri...

Vasul dispune de 405 cabine interioare (cele mai ieftine) și 1134 cabine exterioare, unele doar cu hublou, altele și cu balcon (cele mai costisitoare). Din ce am citit, există și 3 suite Executive & Family, cu fereastră panoramică spre mare; acestea destinate categoriei exclusiviste Yacht Club (despre care încă nu m-am lămurit ce și cum).

Noi am cumpărat de la început cabină cu balcon (dorind ca prima experiență să se apropie de perfecțiune????), însă se poate întâmpla să primești să primești la check-in o cameră dintr-o categorie superioară celei rezervate de tine (când vasul nu e integral ocupat, mă gândesc). Ni s-a alocat cabina 9273, pe puntea nr. 9, chiar la pupa vasului. Pe scurt, condițiile mi s-au părut echivalente unui hotel de 4*. Pe larg - 17 mp, modern și funcțional decorată, compusă din hol, cameră propriu-zisă, baie și balcon.

Holul este dotat cu un dulap în 2 uși, compartimentat excelent, cu rafturi prevăzute cu sertare și spațiu pentru umerașe, cu umerașele aferente (destule). Am găsit înăuntru seiful și cele două veste de salvare, în dreptul acestora fiind un semn specific desenat pe ușă, în exterior. (De menționat că toată lumea trebuie să participe la un exercițiu de salvare în prima zi, maxim a doua, după îmbarcare.)

Camera are două zone distincte – de dormit și de relaxare. Ca mobilier, un pat matrimonial dotat cu una dintre cele mai bune saltele de care am avut parte vreodată, cu așternuturi albe, de bumbac, 2 perne pentru fiecare (plus câte una decorativă, în ton cu cuvertura-„eșarfă”). De fiecare parte a patului – câte o noptieră împreună cu veioza aferentă, prize și întrerupătoare încastrate în perete, ba și un telefon fix. În continuare, o canapea, o măsuță rotundă și biroul, dotat cu taburet, oglindă și minibar (plin cu chestii de ronțăit, băuturi alcoolice și ne-).

Pe birou, o tăviță cu două pet-uri de apă, 2 pahare și cana-fierbător. De menționat că nimic nu era din partea casei, tot ce consumi din cameră trebuie plătit suplimentar, indiferent de tipul de pachet de băuturi achiziționat! TV-ul l-am găsit pornit, rulând informații despre siguranța pe vas și în general se puteau selecta între mai multe canale informative sau de divertisment, toate cu circuit închis (în afară de cercetatea soldului de pe card, nu prea l-am folosit la nimic). Încă o oglindă uriașă este montată pe peretele din fața patului, precum și un tablou deasupra canapelei. Într-un sertar al biroului, uscătorul de păr. Am avut și un coș de gunoi în cameră, lângă dulap.

Pe pat ne așteptau două prosoape mari portocalii și un înscris care zicea să le folosim cu încredere la piscine; le puteam lua chiar și în afara vasului, la plajă de exemplu, dar – desigur – trebuia să le returnăm la final; pierderea unuia ne-ar fi costat 20 euro. Dacă am fi știut, nu ni le-am mai fi adus pe ale noastre de acasă... Tot pe pat am găsit cardurile de bord și programul zilnic, un fel de publicație cu circuit închis, conținând tot felul de informații utile despre orele de acostare sau plecare din porturi, excursiile organizate, previziunile meteo sau despre activitățile de pe navă de a doua zi.

Baia concentrează într-un spațiu micuț tot ce e necesar: cabină de duș (cu un sistem de uși rabatabile spre interior), toaletă, perie de spălat WC-ul, chiuvetă încastrată într-un corp de mobilier ce cuprinde dedesubt un spațiu special destinat coșului de gunoi. Deasupra, oglindă amplă, o etajeră cu 3 niveluri și 2 pahare. Pe un suporturi de inox – atârnate sau împachetate frumos, câte 2 prosoape albe, de dimensiuni diferite, pentru fiecare. Drept consumabile – hârtie igienică, săpun lichid și șampon de calitate foarte bună, în niște dispensere montate lângă chiuvetă și în cabina de duș.

Ni s-au schimbat prosoapele folosite zilnic, uneori chiar și de două ori pe zi. (Lenjeria de pat nu.) Băiatul care se ocupa de cabina noastră (un tânăr din Mauritius; același în toate cele 5 zile!) era mai mereu prezent prin zonă și intra în cameră de cel puțin două ori pe zi; dimineața găseam patul aranjat, mocheta aspirată, gunoiul aruncat; seara ne lăsa pe pat programul zilei următoare, eventual biletele pretipărite pentru shuttle-bus-ul de a doua zi. În plus, omul era foarte amabil, ne saluta de câte ori ne vedea, înainte de coborâre ne ura să petrecem frumos și se interesa cum ne-a fost ziua atunci când ne vedea că ne întoarcem. Probabil că intra în fișa postului să fie mai mult decât politicos, dar noi tot am apreciat mult și ne-a fost tare drag băiatul!

Pe balcon am avut două scaune-fotolii, genul acela din plastic-imitație-de-ratan și o măsuță asortată. Foarte drăguț loc, am avut parte de clipe de neuitat în acest spațiu micuț!... Ne plăcea să stăm pur și simplu, să admirăm albastrul mării, răsăritul sau apusul, scamele de nori sau puzderia de stele sau chiar luminițele de pe țărm, atunci când acesta era suficient de aproape... Singurul dezavantaj, care a ținut mai mult de amplasarea cabinei sub piscina infinity, a fost faptul că se cam revărsa apă din aceasta la fiecare plecare din port, inclusiv peste balconul nostru și vreo juma’ de oră nu prea era de stat afară... Și nici nivelul zgomotului nu era de neglijat.

Precum ne-a liniștit ghidul Eugen încă din prima zi, „mâncarea e utima problemă pentru care să-ți faci griji pe vas”! Practic, doar între orele 2 și 6 sunt închise toate, în rest nu se poate să nu găsești un locșor care să-ți ofere ceva solid sau lichid „gratis” (adică de banii pe care deja i-ai dat când ai cumpărat excursia). Dacă m-aș apuca să înșir toate posibilitățile, probabil că ne-ar prinde Revelionul, așa că mă voi limita doar la modesta noastră experiență.

Am mâncat în fiecare zi micul dejun și prânzul (eventual un pic întârziat, la revenirea de pe uscat) în Buffet Calumet & Manitou, pe puntea 14. Oferta (stil bufet suedez) era impresionantă, de la aperitive reci, salate, supe până la tot felul de mâncăruri gătite, grătare, garnituri, pizza, deserturi. Aproape tot ce am gustat a fost foarte bun; dacă e să fiu un pic cârcotașă, să zic că mi s-au părut cam puține legume proaspete la micul dejun, doar roșii și castraveți și cam trebuia să le cauți. Singura problemă adevărată era aglomerația și se întâmpla să umbli un pic cu tava plină în căutarea unui loc liber la masă. Lucrurile erau în permanentă mișcare însă, unul venea și altul pleca, ospătarii se străduiau din răsputeri să debaraseze în timp util. Cu toate astea, nu pot a mă plânge prea tare, a fost ok.

Pentru cină, aveai varianta să mănânci tot la Manitou (dacă optai pentru o variantă rapidă) sau la restaurantul gourmet la care erai alocat. Toți cei din grupul nostru au fost distribuiți la The Black Crab, puntea 5, în prima serie, cu începere de la ora 19 (seria următoare intra la 21:30). Ni s-a potrivit mănușă; ghidul ne-a spus că se poate schimba seria, dacă cineva dorește și, de asemenea, dacă ai întârziat la prima serie, poți ruga să te primească la a doua (noi aveam să ratăm cina la Black Crab în seara când am colindat prin Palma de Mallorca, dar am preferat să mergem sus, la bufet și să prindem și spectacolul de seară; în fond, marele avantaj al cinei era că ne reunea cu cei din grupul nostru și că puteam să mai schimbăm o vorbă-două).

La restaurantele astea gourmet atmosfera e oarecum formală, decorul mai dichisit, mesele aranjate frumos, ești servit de un ospătar dedicat. De aceea, e bine și frumos să te prezinți adecvat îmbrăcat, casual-elegant și să nu întârzii (e admis „sfertul academic”). Ai de ales dintr-un meniu care se modifică în fiecare seară (eventual, respectă și o temă destul de generală; de exemplu, „seară mediteraneană”) – un aperitiv, un fel principal și un desert (sunt 6-8 variante pentru fiecare). Nu e nicio problemă dacă mai dorești ceva în plus din meniu (un desert suplimentar, să zicem). Băuturile însă (cu excepția apei) se plătesc separat, sau în baza pachetului pentru care ai optat.

Porțiile nu sunt foarte mari și tot ce am mâncat mi s-a părut delicios! În mijlocul mesei a stat mereu un cartonaș pe care scria (în italiană și engleză) ceva de genul: ”Bună, sunt Somanna, vin din India și îmi face plăcere să vă servesc!” Adevărul e că Somanna era făcut pentru această meserie! Mereu cu zâmbetul pe buze, politicos și amabil, strecurând câte un compliment sau câte o glumiță... Avea și un ajutor, un tip un pic morocănos (sau poate doar obosit-varză; oamenii ăștia cu adevărat muncesc de le sar capacele!).

Cât despre baruri... vă dați seama că ai de unde alege! Majoritatea sunt în interior, punțile 5,6 și 7. Unele beneficiază seara de program muzical life, gen jazz, disco sau piano. Noi am făcut mai puțini purici pe aici, preferatul nostru era The Garden Bar, în aer liber, deservind zona piscinei infinity de la pupa, pe puntea 15. Toate oferă o gamă largă de băuturi: bere, vin, cocktailuri, sucuri, apă, ceaiuri, cafea. Prețurile sunt măricele; berea Heineken la 330 ml 5,5 euro (singura încadrabilă în pachetul Easy), o bere belgiană de 300 ml (preferata noastră) 7,5 euro, orice cocktail 7,25 euro; la acestea, adăugați 15% valoarea serviciului.

Piscina principală se află chiar la mijlocul punții 14 și cuprinde mai multe secțiuni, pentru adulți și pentru copii, precum și 2 sau 3 mici bazine de jacuzzi. N-am bifat-o decât în trecere, dar am remarcat că multe activități erau programate aici; așadar, e destul de gălăgioasă. Precum v-am mai zis, noi am stat mai ales la mica piscină infinity de la spatele vasului, de pe puntea 15 (apa nu era încălzită, dar nici foarte rece, am reușit să facem vreo două băi), deservită de The Garden Bar și destinată exclusiv adulților. Piscina acoperită The Sirene se află tot pe puntea 14, ca și Aqua Park-ul (un tobogan din ăla răsucit, cu apă, foarte popular printre puști). Mai era o zonă doar cu șezlonguri, baldachine și vreo 2 jacuzzi pe puntea 16, contra cost (ne-au lăsat să vizionăm gratis într-o după-masă) și o mică piscină în zona exclusivistă Yacht Club, pe puntea 18 (n-am încercat să pătrundem). În jurul fiecărei piscine erau sumedenie de șezlonguri, dar evident că bătălia se dădea pentru cele cu poziție mai bună (la soare/la umbră/aproape de apă).

Aproape în permanență se întâmplă ceva pe navă în acest sens: gimnastică la piscină, tururi gratuite ale zonei spa, yoga, lecții de înfrumusețare, lecții de dans, mici concerte, karaoke etc. În fiecare seară, în Pantheon Theatre, se prezintă 2 reprezentații (la orele 20 și 21:45) ale câte unui spectacol, fiecare cu durată de 30-40 de minute, pe o anumită temă. Noi am fost în fiecare seară la ultima reprezentație și ne-au plăcut toate spectacolele, dar mai ales cel dedicat trupei Queen, numit „The Show Must Go On”.

Din păcate, nu prea pot să vă spun multe, nefiind neapărat în sfera mea de interes. Erau anunțate zilnic tot felul de oferte, dar n-am prea avut răbdare să le aprofundez. Se vând diverse: suveniruri, parfumuri, poșete, haine etc. Nimic ce nu-ți poți cumpăra din altă parte, cu condiția să te afli în dispoziția necesară.

De fapt, nimic nu-i obligatoriu pe lângă prețul deja plătit al excursiei. Compania MSC se numără printre susținătorii Fundației lui Andrea Bocelli, ce și-a propus să ajute copiii aflați în dificultate și familiile lor, din Haiti. În acest scop, o donație simbolică de 1 euro (sau 1,5 dolari) de persoană se adaugă automat la nota de plată la finalul croazierei, dar ești liber să mărești suma, s-o micșorezi sau chiar s-o anulezi, dacă dorești. De asemenea, va apărea din oficiu pe notă bacșișul (calculat la 20 10 de euro/zi/călător), care se presupune că la final se va transforma în bonusuri pentru personalul muncitor de pe vas. Și pe acesta poți să-l anulezi, mulți din grupul nostru au făcut-o, noi însă nu. În plus, nu te oprește nimeni (dar nici nu ți se sugerează sub nicio formă) să „fii atent” cu vreunul din cei cu care ai intrat în contact, dacă ai fost mulțumit de serviciile pe care ți le-a oferit; noi am „mulțumit” cu o mică sumă de bani „cameristului” și lui Somanna, ospătarul de la restaurantul unde mâncam seara.

Itinerarul excursiei noastre a fost următorul: Palermo – Cagliari – Palma de Majorca – Valencia – Marsilia – Genova. Am știut de la început care vor fi orele când vom ajunge sau vom pleca din fiecare port, ore ce aveau să se respecte „la sânge” (doar părăsirea Palmei, anunțată pentru miezul nopții, s-a făcut cu vreo 20 de minute mai devreme). În fiecare buletin de bord este specificat că debarcarea – teoretic – ar putea fi întârziată, neputând fi începută până când nu se primește aprobarea autorității portuare locale. În general, se merge noaptea și se staționează ziua, cam 8-10 ore.

Se stabilesc anumite puncte prin care poți părăsi nava, diferite pentru turiștii care și-au încheiat sejurul față de cei care se vor întoarce pe vas la sfârșitul zilei. Ți se scanează cardul de bord de fiecare dată și ți se controlează bagajele de mână la fiecare îmbarcare (teoretic, n-ai voie să aduci alcool la bord, dar în general ți se trece cu vederea dacă nu-i vorba de o cantitate mare). Se specifică în înscrisuri că e bine să ai la tine și actul de identitate pentru un eventual control, dar nouă nu ni s-a întâmplat asta niciodată.

În mica publicație pe care o primești cu o seară înainte se specifică și modul în care ți se recomandă să ajungi în oraș după ce ai coborât de pe navă, eventual se pun la dispoziție shuttle-bus-uri gratuite (Cagliari; la fel ca într-un aeroport, nu-i permis să bântui prin port de capul tău) sau contra cost (Palma sau Valencia – 14 euro/adult, 10 euro/copil; Marsilia – 16 euro/adult, 10 euro/copil). Noi n-am folosit acest serviciu decât la Marsilia; m-am uitat pe hartă și am văzut că ancoraserăm într-o margine de port și până în centru erau câțiva km buni și mi s-a părut că merită; chiar și aici am fi putut evita cheltuiala, ne-am prins mai târziu că, dacă am fi mers pe jos 3-400 m, am fi ajuns la stația din care pleca un shuttle-bus gratuit! Frecvența acestor autobuze este la fiecare 30 de minute.

Ca regulă generală, trebuie să fii înapoi pe vas cu măcar 30 de minute înainte de plecare, dar bine e să fii chiar mai devreme, ca să n-ai emoții. Pentru noi n-a fost o problemă să ne încadrăm în timp, oricum eram conștienți că nu vom putea face mare lucru în cele câteva ore, doar să luăm un pic pulsul locurilor. În Valencia, de exemplu, nici n-am mai fost să vizităm (căci am considerat că am bifat-o cu simț de răspundere acum 2 ani), dar nici nu ne-am îndurat să rămânem pe vas. Am luat un taxi și ne-am dus glonț la Plaja Patacona, la granița dintre Valencia și Alboraya, unde data trecută am locuit 3 nopți într-un apartament superb... Ne-au plăcut la nebunie plaja lată, aproape pustie, faleza, micile cârciumioare, atmosfera pașnică a locului... Din păcate, n-am avut parte atunci de prea multe momente de relaxare, împărțiți fiind între diversele obiective turistice, așa că acum, anunțându-se o zi senină, cu temperaturi de până la 28 de grade, am zis să ne scoatem pârleala! Am stat mai bine de 3 ore pe nisipul cald, am făcut și o băiță, apoi am pornit-o agale pe țărm, în direcția portului. Când am obosit, am ieșit în stradă, am oprit un alt taxi și ne-am întors pe vas.

Există soluții totuși și pentru situația ipotetică în care ai întârzia la îmbarcare și nava ar pleca fără tine, dar am înțeles că prețul e pe măsură. Tot ce trebuie să faci e să suni la numărul de telefon de urgență notat pe cardul de bord. Și acest simplu gest costă enorm! Am întrebat ghidul cum se procedează; așa de curiozitate. Ne-a zis că practic ți se găsesc soluții pentru a te transporta (pe uscat sau pe calea aerului) până la următorul port.

Ni s-a recomandat să ne ferim să le folosim când nava e în mers deoarece au costuri enorme. În porturi nu-i problemă, te conectezi automat pe rețelele de telefonie locală și, fiind vorba de UE, costurile sunt minime. Pe mare însă intră în funcțiune server-ul navei (dacă așa s-o chema). Așa am făcut, n-am murit câteva ore fără telefon sau internet.

Cu o seară înainte primești noi etichete pentru bagajele mari și instrucțiuni să le folosești; aceste etichete sunt colorate diferit, în funcție de ora debarcării. Bagajele astfel pregătite trebuie lăsate pe culoar, lângă ușa cabinei, până cel târziu la ora 2 noaptea. Ele vor fi preluate de angajați și le vei regăsi într-o hală specială, în portul de destinație (în genul procedurii folosite la aeroport). De asemenea, ți se comunică ora începerii debarcării (au prioritate cei cu „legături” devreme) și locul, în cazul nostru sala de spectacole. Ne-am prezentat cu toții acolo și, la ora convenită, ne-am încolonat și am pornit-o către ieșirile indicate. După ce ni s-a scanat cardul pentru ultima oară, am părăsit nava prin niște tunele din acelea cum se atașează avioanelor. Ne-am recuperat bagajele (care sunt depozitate cu respectarea codului de culoare) și ne-am îndreptat spre zona autocarelor, unde ne aștepta cel ce avea să ne ducă la Torino, de unde aveam să zburăm spre casă.

În concluzie... o făcurăm și p’-asta! De croazieră vorbesc... Și dacă înainte aveam impresia că o astfel de excursie se pretează pentru cei mai leneși sau cu mobilitate redusă, ne-am schimbat total părerea încă din prima zi! Păi gândiți-vă: numai să mergi dintr-un capăt în altul de 3 ori pe zi și s-a făcut kilometrul! ???? În Palma, la ora prânzului, n-am pășit bine pe uscat, că deja îmi făcusem norma de pași (10000) pe ziua în curs! Până m-am culcat, cât pe ce să-mi dobor recordul personal (vreo 33000 de pași)... Așa că luați în calcul și chestia asta, dacă vă bate gândul.

În rest... o experiență aparte, de încercat măcar o dată în viață! Dar ce te faci dacă după prima dată mai vrei o dată?!... Și încă o dată?!...

---

VIZUALIZĂRI: 6374 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI