Apus de soare pe Vârful Vânturiș

TIPĂREȘTE

Nu puteam marca mai bine cele 100 de review-uri scrise pe AFA decât cu o scriere despre munte, loc pe care il iubesc și unde intotdeauna merg cu plăcere.

De data aceasta nu este despre vreo ascensiune spectaculoasă sau despre cucerirea vreunui vârf din cele cu inălțimi de peste 2500 m, ci este vorba despre un superb apus de soare văzut de la cei 1925 m ai Vârfului Vânturiș.

Propunerea de a urca la apusul soarelui pe Vârful Vânturiș a venit de la Dan&Ema, ia noi ceilalți, adică, tatăl lui @Dan&Ema, @mihaelavulpe și cu mine, am răspuns afirmativ fără nicio ezitare.

După ce am terminat acțiunea de protest și de strâns gunoaiele de pe platoul Bucegilor, scopul principal al prezenței noastre in acele zile in Bucegi (acțiune despre care a scris pe site @Dragoș (vezi impresii) și @Dan&Ema (vezi impresii)), ne-am intors la Cabana Dichiu unde eram cazați, ne-am luat in rucsaci apă, frontalele și ceva mai gros de imbrăcat, și am plecat la drum.

Era in jurul orei 17 și vroiam să ajungem pe vârf inainte de 18.30 când apunea soarele.

De la Cabana Dichiu există un traseu care urcă spre Vârful Vânturiș, dar nu l-am abordat, cred că nici nu este marcat, nu prea vroiam să orbecăim noaptea pe trasee lungi și nemarcate.

Am ales un traseu mai scurt, cu mașina până in Șaua Vânturiș, unde incepe drumul de acces către Stâna Vânturiș, la poalele muntelui, și de acolo pe jos, un urcuș susținut cu o diferență de nivel de aproximativ 200 m.

Am lăsat mașina pe un mic platou de la marginea drumului și am plecat la drum. De jos se vedea urma unei cărări, speram să ajungem cumva la ea. Nu era niciun marcaj, niciun indicator, am plecat folosindu-ne de instinct și de ceva experiență pe munte. Am mers aproximativ 100 m pe drumul forestier care merge la stână, după care am cotit strâns la dreapta pe o pășune cu multe movile mici acoperite cu iarbă. Sărind peste aceste movile sau făcând slalom printre ele, am ajuns la o curmătură, sau mai bine spus o viroagă in munte pe care se putea urca ușor spre vârf. Că eram pe traseul bun ne-a dovedit-o singurul marcaj abia vizibil pe o stâncă (triunghi roșu), intîlnit pe drum la urcare (la coborâre am mai văzut unul).

Dar noi nu am urcat pe viroagă până sus, ci am cotit la stânga scurtând puțin pe un traseu mai abrupt puțin, care mergea printre tufe de jnepeniș și afini până sus pe creasta muntelui. De acolo până pe vârf a mai fost un pas de cca cinci minute. Am mers pe marginea muntelui, in jos se vedea Valea Vânturiș iar in spate incepea deja să coboare soarele pe după culmile Munților Leaota.

Am ajuns pe vârf care era marcat de o plăcuță mică pe care scria numele și inălțimea. Iși merita cu prisosință numele de Vânturiș, un vînt rece sufla cu destulă putere astfel incât să ne facă să ne scoatem gecile mai groase. Mai era puțin până să apună soarele, așa că am profitat de lumină și am făcut câteva fotografii. De jur imprejur se vedeau: Colții lui Barbeș, undeva jos orașul Sinaia, Munții Baiului și in depărtare, abia văzute, culmile stâncoase ale Ciucașului. In față se vedea strălucind Lacul Bolboci și culmile inalte ale Caraimanului și ale Coștilei iar in depărtare se zăreau culmile zimțate ale Pietrei Craiului.

Soarele incepuse să cadă pe după vârfurile Munților Leaota, colorând in nuanțe de roșu cerul și munții din jur. Ne-am așezat și am inceput să privim cum soarele cobora incet și se ascundea după munte, o minge roșie de foc, apoi trei sferturi din ea, jumătate, un sfert și... gata. Soarele s-a dus la culcare și numai lumina roșie a cerului lăsată incă in urma lui mai amintea de prezența lui.

Incă nu se intunecase, o lumină slabă albăstruie ne inconjura. Ne-am pus pe cap frontalele și am inceput să coborâm repede, ca să profităm de lumina naturală măcar până coboram prin viroagă.

Coborârea a fost extrem de rapidă, intunericul ne impingea de la spate, așa că am ajuns la mașină fără să folosim frontalele.

Dar totuși nu puteam să plecăm așa, fără să le folosim. Le-am aprins și am făcut câteva poze cu ele pe cap. Ne-am amuzat. Parcă eram trei extratereștri, care in loc de cap aveau o lumină.

Ne-am urcat in mașină și am plecat la cabană. Eram obosiți și infometați dar fericiți după o zi plină, in care i-am mulțumit muntelui pentru tot ce ne oferă prin minora noastră contribuție la curățarea lui iar el ne-a mai răsplătit incă o dată prin peisaje de vis.

---

VIZUALIZĂRI: 457 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI