ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.10.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2019
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTA MEDIE REZULTATĂ
95.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Oradea şi împrejurimile

Bravo, Oradea!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Conveniserăm să ne prelungim vacanța la băi la Hajdúszboszló în Ungaria cu șederea de o noapte la Central Apartment Oradea vezi impresii, așa că am început să caut informații despre oraș, căci timpul nostru fiind limitat, voiam să creionez un traseu de vizitare. Și așa am dat de oradea.travel, cel mai complex și mai bine structurat dintre site-urile despre localitățile din România pe care le-am accesat eu. Acolo cei interesați pot găsi, printre altele, prezentate în detaliu, 4 trasee turistice: 1) Prin palate spre Cetate; 2) Oradea Secession; 3) Oradea bisericilor; 4) Oradea memorabilă.

Un prim „Bravo, Oradea”!

Orașul cosmopolit și multicultural

De pe site-ul sus-amintit am cules date cu privire la istoria orașului care m-au ajutat să-i înțeleg mai bine specificul. Despre caracterul eterogen și multiconfesional al populației sale, formată dintr-o majoritate românească și o minoritate maghiară bine reprezentată, știam deja, este o caracteristică generală a multor așezări transilvane, însă amănuntele îmi erau necunoscute.

Am aflat, de pildă, că în Evul Mediu oraşul a beneficiat de o atenţie deosebită din partea regalităţii maghiare și că în acestă perioadă au fost ridicate biserici și mănăstiri catolice în care slujeau multe fețe bisericești de origine italiană care au contribuit la pătrunderea idealurilor Renașterii și Umanismului în Oradea, ca și la construirea de capele și altare baroce bogat împodobite.

Dintre personalitățile marcante ale acelei epoci o mențiune aparte se cuvine lui Ioan Vitéz (János Vitéz) de Zredna (1408-1472), cel care a transformat Oradea în perioada cât a funcționat ca episcop aici (1445-1465) într-un important centru umanist. Acest prelat de origine croato-maghiară, profesor al copiilor lui Iancu de Hunedoara și prieten al umanistului Enea Silvio Piccolomini (ajuns ulterior papă sub numele de Pius al II-lea), a adus în oraș mari oameni de știință și de cultură din întreaga Europă și a demarat construirea unor săli de învățământ și biblioteci. Cea pe care a înființat-o la Oradea va sta la baza celebrei biblioteci „Corviniana” a lui Matei Corvin.

Unul dintre invitații săi de seamă, matematicianul și astronomul vienez Georg von Peuerbach (1423-1461), autor al unor remarcabile studii și tratate despre eclipse, a stabilit Oradea ca „centrul lumii”, adică locul unde urma a fi fixat Meridianul zero (Greenwich avea să primească acest onor abia în veacul al XIX-lea). Și tot datorită eforturilor sale, la Oradea se va construi primul observator astronomic de pe teritoriul actual al României și unul dintre cele dintâi din Europa.

Elementul românesc a început să se afirme cultural mai târziu, cu precădere în secolul al XVIII-lea, prin înalți prelați precum Samuil Vulcan (1758-1839), un apropiat al Școlii Ardelene care s-a ocupat de tipărirea mai multor cărți în limba română, printre care Marele Dicționar și opera istorică a lui Petru Maior. A sprijinit totodată constituirea unei biblioteci iar în perioada episcopatului său Oradea a devenit un centru de întâlnire a multor personalități culturale românești.

Tot din secolul al XVIII-lea și-a manifestat mai pregnant prezența și comunitatea evreiască din Oradea, care, deși scindată, a reușit la finele veacului al XIX-lea să ridice două sinagogi.

În perioada de cumpănă dintre secolele XIX-XX, Oradea era puternic ancorată la lumea central-europeană, având strânse legături cu Viena și Budapesta, fapt manifestat în arhitectură prin construirea de palate în stil Art Nouveau. O parte din ele au fost restaurate și către ele se îndrepta în mod special interesul meu.

Oradea deține un patrimoniu cultural de excepție: 86 de monumente istorice și 300 de clădiri istorice, iar amplele lucrări demarate în 2012 și finanțate parțial din fonduri europene o vor transforma, așa precum au afirmat unii specialiști, într-un adevărat oraș al istoriei reabilitate.

Din nou, „Bravo, Oradea! ”

Recunoașterea internă și internațională

Nu e lipsit poate de interes să menționez că Oradea este singura localitate din România inclusă în Réseau Art Nouveau - artnouveau-net.eu/Network ... GB/Default.aspx -, o asociație non-profit fondată în Belgia în 2007 care grupează mai multe orașe cu o bogată moștenire Art Nouveau, printre care Budapesta, Bruxelles, Barcelona, Aveiro (Portugalia), Viena, La Havana (Cuba), Glasgow sau Ljubljana, și care și-a propus să protejeze, cerceteze și promoveze patrimoniul constituit din acest stil arhitectural, declarat în 2014 „traseu cultural al Consiliului Europei”.

Pe site-ul organizației, Oradea este prezentată drept un important nod comercial și de schimburi culturale între Europa Centrală și de Vest, pe de o parte, și cea de Est de cealaltă parte, fapt care a încurajat spiritul de toleranță religioasă față de numeroasele etnii conlocuitoare. Site-ul face referire la clădirile în stil secessionist construite în jurul anului 1900, catalogate drept unice în materie de expresie arhitecturală și bogăție ornamentală (stucaturi, ceramică decorativă, feronerie).

Pentru că în review voi face des referire la stilul secessionist, iată câteva explicații preluate de pe Wikipedia: „Termenul secesiune, o variantă germană a curentului Art Nouveau apărut în Europa

la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, s-a aplicat în cercurile artistice tuturor eforturilor de desprindere (în latină: secessio = separare, scindare) din vechile tipare, căutându-se căi de combatere a sărăcirii și uniformizării comportate de standardele producției industriale”.

Secessionismul a debutat în Germania în 1892, din mișcare făcând parte artiști ca Franz von Stuck, Fritz von Uhde, Wilhelm Trübner, Arnold Böcklin ș. a., reuniți în jurul revistei Die Jugend („Tineretul”). Secesiunea vienează s-a coagulat în 1897 în jurul lui Gustav Klimt, căruia i s-au alăturat Joseph Maria Olbrich și Josef Hoffmann, Koloman Moser, Josef Engelhart sau Otto Wagner.

„De la Viena, mișcarea secesionistă s-a răspândit și în alte provincii ale imperiului austro-ungar. În Transilvania, clădiri în stil secesionist pot fi întâlnite la Cluj (Palatele Berde și Elian), Târgu-Mureș (Palatul Culturii), Turda, Timișoara (Baia publică Neptun), Arad etc. ”, continuă Wikipedia.

Noua artă, eliberată de constrângeri, îmbina arhitectura, sculptura și pictura cu tehnicile decorative pentru mobilier, obiecte casnice, afişe, bijuterii, carte etc. Erau preferate curbele, asimetria, motivele florale, integrarea grilajelor, a vitraliilor, a pardoselilor compozite, tot ceea ce oferea nou industrializarea producției materialelor de construcție.

În Oradea, aflată în plină dezvoltare în această perioadă (populația sa s-a dublat între 1890-1920), s-au stabilit mulți fabricanți și negustori înstăriți, maghiari în covârșitoare majoritate, care și-au ridicat case grandioase, adevărate palate proiectate de arhitecți unguri care să corespundă atât nevoilor, cât și statutului lor social, fiind totodată în pas cu moda vremii. Stilul Art Nouveau a fost cel care a răspuns acestor deziderate.

Dar în afara patrimoniului Art Nouvea și baroc, Oradea se poate mândri și cu alte realizări: în 2012 a fost desemnată „capitala verde a României” datorită numeroaselor parcuri apărute în ultimii ani, ca și pentru acțiunile de plantări de copaci și de amenajare a promenadelor de pe malul Crișului și a pistelor pentru bicicliști. A fost totodată declarată în mai multe rânduri cel mai sigur oraș din țară și cel în care banii publici sunt cheltuiți cel mai eficient, primăria sa fiind, din nefericire, una dintre puținele noastre instituții de acest gen cu o politică clară și coerentă de dezvoltare.

Pentru a treia oară: „Bravo, Oradea! ”

Nu este așadar de mirare că orașul a devenit o atracție pentru turiștii români și străini. Iar o mică parte din ceea ce înseamnă Oradea astăzi aveam să cunosc și eu cu ocazia scurtei mele vizite.

Traseul

Venind dinspre Borș, prima oprire am făcut-o pe strada Șirul Canonicilor pentru a vedea cel mai mare ansamblu baroc de pe teritoriul României.

În parcul care adăpostește acest complex se efectuau niște lucrări și, din păcate, Catedrala romano-catolică era închisă, așa încât ne-am mulțumit să admirăm doar exteriorul. Locașul poartă hramul Înălțarea Maicii Domnului și a fost construit între 1752-1780, inițial după planurile arhitectului italian Giovanni Battista Ricca, inspirate din biserica iezuită Gesù din Roma, dar schimbate în 1760, după moartea acestuia, de Franz Anton Hillebrandt, arhitectul șef al Curții Imperiale. Acesta și-a pus amprenta asupra edificiului, optând pentru sobrietatea și simplitatea specifice barocului austriac târziu. În interior, aceia mai norocoși decât noi pot vedea orga datând din 1780, funcțională și astăzi, dăruită de către împărăteasa Maria Theresa, precum și racla cu moaștele Sfântului Ladislau.

Chiar vizavi de catedrală se află o construcție a cărei denumire m-a intrigat la început, asta până ce am văzut-o. Este Șirul Canonicilor, un ansamblu alcătuit din zece clădiri locuite de slujitorii episcopiei, lipite una de alta și construite pe parcursul a peste un secol, între 1753-1875. Porticul cu stâlpi masivi și bolți în stil boemian este responsabil pentru senzația de unitate arhitectonică, deși între ferestre există diferențe. Privite dintr-un anumit unghi, cele 57 de arcade creează iluzia optică a unui șir nesfârșit, fapt pe care l-am verificat personal.

Al treilea edificiu din cadrul complexului baroc, Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, a găzduit un timp Muzeul Țării Crișurilor. Nu am avut timp să-l vizităm, rămâne pe altă dată.

După această primă oprire am mers să mâncăm și să ne cazăm, apoi, pe la 5 și jumătate după-amiaza, am pornit în plimbare.

Am mers printre blocuri și am ieșit în strada Piața 1 Decembrie, în dreptul unui frumos spațiu verde: Parcul 1 Decembrie, amenajat în 1950 sub numele de Parcul 23 August pe locul vechii piețe și a târgului de vite. Ne-am așezat câteva minute pe o bancă pentru a privi fântâna arteziană și câteva fete care se antrenau (pentru cros, presupun) sub supravegherea unor profesoare care fumau pe o bancă de lângă noi... În depărtare am zărit Monumentul Ostașului Român și Casa de Cultură a Sindicatelor, dar nu le-am acordat mare atenție.

Pe aceeași stradă, vizavi de parc, Palatul Ullmann (1910-1911) este una dintre puținele clădiri laice din oraș care își expune în chip evident apartenența la religia mozaică prin fațada pe care se remarcă leii lui Iuda sculptați de profesorul Breitner de la Facultatea de Artă din Viena în jurul unei menore (sfeșnic cu șapte brațe). Construcția în stil secessionist are parterul înalt placat cu faianță verde-albăstruie. Cele trei etaje, ultimele două cu travee curbate și bovindouri având deasupra balcoane cu uși-ferestre semicirculare, plus aticul trapezoidal închid o curte interioară în spatele căreia se aflau camerele servitorilor. Încăperile luxoase ale stăpânilor erau amplasate în partea din față a clădirii. Inițial aceasta dispunea și de o capelă de rit vechi israelit.

Familia Ullmann a fost una din primele de origine evreiască stabilite în Oradea (1860). Isidor Ulmann a contribuit la înființarea Camerei de Comerț și Industrie a orașului, precum și a Școlii Ortodoxe Evreiești. Sandor, fiul său, a fost cel care l-a angajat pe arhitectul local Ferenc Lobl să proiecteze palatul. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial clădirea a făcut parte din ghetoul unde erau aduși evreii care urmau să fie transportați în lagărele de exterminare naziste. Însuși Lobl a fost deportat în Polonia, unde și-a găsit sfârșitul.

Palatul a fost inclus în acest an într-un proiect de reabilitare iar atelierele artiștilor plastici de la mansardă au fost evacuate în acest scop, dar chiar și așa clădirea pare să fi fost prezervată în condiții destul de bune.

Am cotit la dreapta pe strada Mihai Viteazul și la colțul acesteia cu strada Independenței am întâlnit un alt monument istoric: Palatul Füchsl, considerat prima clădire în stil Art Nouveau Secession din Oradea. A fost ridicat între 1902-1903 de frații Füchsl, proprietari de podgorii și negustori de vinuri, într-o zonă cu dever mare, iar la parterul său a funcționat Cafeneaua Bihari, apartamentele de la etaje fiind destinate vânzării sau închirierii. Deși fațadele de pe cele două laturi sunt drepte (doar colțul este rotunjit și se termină cu un turn), impresia de curbilinie e dată de cornișa sinusoidală. Specifice acestei clădiri și unicat totodată în Oradea sunt ornamentațiile vegetale de pe fațade, de pe feroneria balcoanelor și una dintre uși, care trădează interesele proprietarilor: vrejuri de viță de vie, ciorchini de struguri, frunze palmate.

Palatul nu a fost reabilitat, dar e cuprins într-un plan cu termen de finalizare anul 2020. Nu am observat însă că s-ar efectua lucrări iar magazinele sărăcăcioase de la parter mi-au creat o senzație neplăcută.

Ne-am continuat drumul pe strada Independenței, străbătută de tramvai - chiar nu știam de existența acestui mijloc de transport în Oradea, rușine mie! - și după câțiva pași am traversat spre Sinagoga Neologă Sion, construită între 1877-1878, după scindarea comunității evreiești din Oradea în ortodocși și congresiști sau neologi. A fost construită în stil eclectic cu elemente neomaure după planurile unui arhitect local evreu.

Așezământul de cult foarte impunător se află într-o stare bună dar din păcate luni este închis, așa că nu l-am putut vizita la interior. Am fost surprinsă totuși să constat că în curte funcționează o terasă...

Ne aflam pe malul stâng al Crișului Repede, unde, între podurile Ladislau și Centenarului se efectuau lucrări de amenajare care vor duce în primăvara următoare, din câte am citit, la crearea unei frumoase promenade. Avem așadar prilejul să aruncăm o privire spre Podul Ladislau. Actuala construcție din beton armat a înlocuit podul metalic bombardat de armata nazistă în retragere în 1944, la rândul său ridicat pe locul unui pod de lemn din perioada renascentistă refăcut de trei ori pe parcursul secolului al XIX-lea.

Dincolo de el, pe malul drept al Crișului Repede, Palatul Lévay, realizat între 1892 – 1894 în stil clasic, cu elemente eclectice, se găsea în proces de renovare.

După aceste „intermezzo” am revenit la Secession mulțumită unui edificiu care m-a încântat peste măsură, ales în 2011 de locuitori drept simbol al orașului: Complexul Vulturul Negru, cea mai monumentală realizare Art Nouveau din Oradea și probabil din toată Transilvania. Și, aș adăuga eu, cea mai interesantă, ciudată și frumoasă clădire Secession din oraș. Ocupă colțul dintre strada Independenței și Piața Unirii.

Am cercetat îndelung clădirea, fermecată de amețitoarele sale linii curbe care mi-au amintit de Gaudí și celebrele sale opere barceloneze, și atentă la stucaturile și basoreliefurile cu motive figurative și florale, la vitraliile și feroneria meșteșugită a balcoanelor, la pasajul interior inspirat de Galeriile Vittorio Emanuele din Milano, acoperit cu o boltă de sticlă pictată cu imagini de vulturi. Dându-i ocol, mi s-a confirmat informația citită, potrivit căreia complexul a fost proiectat în forma literei Y, cu trei intrări: din Piața Unirii și de pe străzile Independenței și Vasile Alecsandri.

Complexul a fost construit între 1907-1908 după proiectul a doi arhitecți maghiari pe locul unde se afla din 1714 Hanul Vulturul (după alții, Hanul Arborele Verde), într-o clădire care a găzduit până în 1861 și primăria Orașului Nou. La începutul secolului trecut, doi avocați maghiari au cumpărat localul și l-au transformat într-un hotel de lux cu săli de spectacole, cofetărie, cafenea, magazine şi 75 de camere. În perioada sa de glorie, aici au funcționat o bancă, un cinematograf, cabarete, baruri.

Pe fațada principală, cea dinspre Piața Unirii, se pot observa cel mai bine elementele decorative secessioniste extravagante, de la turnul cu ceas la motivele ornamentale surprinzătoare, precum capetele de cocoși, dovadă a preocupărilor artistice ale vremii îndreptate în direcția inovării și originalității.

Bun, iată-ne așadar în Piața Unirii, un scuar imens care ne întâmpină cu fântâni arteziene, mici spații verzi, bănci de piatră, o statuie ecvestră a Regelui Ferdinand Întregitorul, amplasată aici în mai 2019 în locul celei (controversate) a lui Mihai Viteazul, și mai ales cu o mulțime de clădiri de mare valoare istorică, toate restaurate, realizate în diverse stiluri arhitectonice (neorenascentist, baroc, eclectic, Secession), în funcție de moda vremurilor. Privirea fuge de la o construcție la alta, incapabilă să se decidă asupra căreia să zăbovească mai mult, pe care să o imortalizeze cel mai abitir în poze.

Este luni după-amiaza și terasele sunt cam goale iar atmosfera parcă un pic prea liniștită, dar mă întreb cum arată piața în serile de weekend. Magazinele au un aer modest și... provincial - să mă ierte localnicii, ambianța fiind însă categoric salvată de frumusețea clădirilor. Este exact genul de peisaj urban după care mă dau în vânt, o combinație de arhitectură veche valoroasă și localuri unde te poți așeza pentru relaxare și contemplare. Mi-aș dori ca și Bucureștiul să aibă așa ceva...

Amenajarea acestui spațiu public este legată de renașterea Oradiei în secolele XVIII-XIX, când centrul său politico-administrativ a fost mutat din jurul Cetății pe actualul amplasament, situat la extremitatea vestică a cartierului medieval.

Prima clădire ridicată aici a fost Biserica Catolică Sf. Ladislau, considerată un important exemplu de baroc târziu. A fost construită între 1720-1733, sacristia fiind însă adăugată în 1839 iar turnul în 1790-1800, și a servit drept catedrală până la finalizarea construcției de pe strada Șirul Canonicilor. Nu se știe cine au fost arhitecții care au proiectat acest edificiu simplu și elegant, care conține cel mai vechi altar din Oradea (1730).

Locașul este închinat regelui Ladislau I cel Sfânt al Ungariei (1040-1095), fondatorul cetății, cel care, potrivit Cronicii pictate de la Viena, „a găsit în parohia fortăreței Bihor, între fluviile Criș, într-o vânătoare, un loc unde, la îndemnul îngerilor, a hotărât să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l-a numit Varad”. Ulterior el va întemeia aici o mănăstire, unde rămășițele pământești îi vor fi aduse de la Somogyár la circa un secol de la moarte. Sanctificarea regelui, în 1192, a dus la creșterea importanței mănăstirii și totodată a așezării dezvoltate în jurul ei.

Pe aceeași latură a Pieței Unirii găsim o altă clădire importantă, Primăria, construită în stil neorenascentist între 1901-1903 după proiectul arhitectului Kálmán Rimanóczy junior. Elementele clasicizante de pe fațadă (coloanele) se combină armonios cu arcadele, porticul balcoanele, statuile. Turnul de aproape 50 m înălțime, care a servit drept punct de observație pentru pompieri, are patru nivele, iar la primul se află „ceasul-mamă”. Orologiul de la ultimul nivel datează din 1904 dar din 1992 este acționat electronic. Cadranul său păstrează urme de gloanțe din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Tot pe latura vestică a pieței se află Palatul Episcopiei Greco-Catolice, ridicat între 1903-1905 după planurile aceluiași arhitect. Am găsit clădirea încă acoperită de schele în vederea refacerii după incendiul din august 2018 iar interiorul am citit că este într-o stare avansată de degradare, nefiind niciodată renovat.

Palatul mi s-a părut că arată destul de ciudat, având în vedere destinația sa. Frontispiciul în stil eclectic, cu turnulețe și ferestre cu arcade și menouri, foarte împodobit și zugrăvit în culori vesele, cuprinde elemente variate și eterogene, predominând cele gotice dar cu accente romanice, rococo, baroce și Art Nouveau care creează o impresie de exuberanță nu tocmai potrivită cu specificul religios.

În imediata sa apropiere se găsește - în chip firesc - Catedrala greco-catolică Sf. Nicolae, o clădire sobră în formă de cruce, în stil baroc clasicizant, construită între 1800-1810, cu turn adăugat în 1870 și refăcut cu actualul coif după incendiul din 1907. Aș fi vrut să o vizitez, am înțeles că interiorul e bogat decorat și deține obiecte de valoare dăruite de împărați habsburgici, dar am găsit-o închisă.

Vizavi de această clădire se înalță Catedrala ortodoxă, care completează în mod fericit, într-un unic spațiu public, trioul celor mai bine reprezentate ramuri ale religiei creștine din oraș. Poartă hramul Adormirii Maicii Domnului și este cunoscută sub numele de „Biserica cu lună” din cauza mecanismului unic în Europa instalat în turlă în 1793, care pune în mișcare o sferă vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu, ce se rotește complet în jurul axei sale în 28 de zile, indicând fazele lunii. Numele constructorului, Georg Rueppert, este înscris pe roata ancorată a orologiului.

Dincolo de această inovație tehnică, de stilul baroc târziu cu elemente clasicizante dar cu vădite influențe autohtone, am fost profund mișcată de atmosfera de reculegere și meditație care domină interiorul decorat cu fresce ce respectă strict canoanele bizantine. Am remarcat iconostasul, dar și amvonul și scaunul episcopal, bogat sculptate. În tâmpla iconostasului se află copia unei picturi reprezentându-l pe Horea, unul din capii Răscoalei de la 1784, căruia ctitorii au dorit să îi aducă un omagiu, piatra de temelie a bisericii fiind pusă în același an. Lucrările de construcție au fost finalizate în 1790.

Pe aceeași latură estică a pieței se află Palatul Moskovits, o frumoasă clădire cu trei etaje construită în stil secessionist vienez între 1910-1911 după planurile fraților László şi József Vágó, doi talentați arhitecți orădeni, autori și ai proiectului pentru Vila Darvas-La Roche. Admir bovindourile terminate în arce triunghiulare și plăcuțele decorative de ceramică galbene și albastre, care îmi amintesc din nou de Gaudí.

Ne aflăm la intersecția cu strada Vasile Alecsandri și pe trotuarul de vizavi, la numerele 2-4, sunt două clădiri care au aparținut aceluiași proprietar. În cea de pe colț, construită în 1888, a funcționat inițial o prăvălie cu lămpi și porțelanuri, mutată câțiva ani mai târziu alături, în ceea ce este cunoscut acum sub numele de Casa Deutsch, un magazin de sticlărie ce arată ca o adevărată explozie secessionistă exuberantă de motive florale și vitralii datând de la începutul veacului al XX-lea pe care am șters-o din greșeală din aparatul foto, așa că nu apare în pozele anexate decât parțial.

Intrând pe strada Vasile Alecsandri - pietonală -, văd că o parte din clădiri sunt încă în faze de restaurare, deși Teatrul Arcadia pare a fi fost ignorat. E trecut de opt seara și a început să se însereze, așa că decidem să revenim „acasă”, unde gangul și împrejurimile blocului, despre care am făcut vorbire în reviewul precedent, nu-mi inspiră prea multă încredere pentru a fi străbătute pe întuneric.

Foarte mult mi-aș fi dorit să pot vedea și alte locuri frumoase, aflate de cealaltă parte a Crișului Repede, precum Piața Ferdinand, Casa Poynár, Palatul Kolozsvári, Casa Darvas-La Roche ori Palatul Rimanóczy Kálmán, și să iau cina la una din terasele de pe strada Republicii, numai că timpul nu a fost de partea noastră.

Cum orele erau înaintate dar ni se făcuse sete, ne-am oprit totuși pentru zece minute la o berărie/cafenea/cofetărie de pe strada Vasile Alecsandri al cărei nume nu l-am reținut, unde Adrian s-a hidratat cu bere la doză (unica variantă disponibilă) iar eu cu o Fanta servită cu paiul, dar nu din pahar, ci direct din sticlă, fiindcă nu aveau pahare... Nu pricep și pace asemenea lipsuri strigătoare la cer într-o zonă așa ultracentrală și superturistică!

Să acord o biluță neagră comerțului deficitar din oraș? Nțțț, n-am nimerit noi unde trebuie și aș fi prea cârcotașă. Și în plus, cum aș putea nota cu minus un amănunt care nu a știrbit cu nimic din plăcerea și bucuria cu care am rămas în suflet după vizita unei mici părți dintr-un oraș minunat?!!

Așa încât voi încheia așa cum am început și vă voi invita, pentru conformitate, să vizionați pozele și filmulețul atașate.

Bravo, Oradea!

 

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de Carmen Ion in 21.10.19 16:23:35
Validat / Publicat: 21.10.19 18:15:22
VIZUALIZĂRI: 942INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORADEA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42950 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmaster [21.10.19 18:27:48] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Carmen Ion [21.10.19 19:22:44] »

@webmaster: Mulțumesc mult, sunt onorată.

Rog inserați ilustrația muzicală de la finalul reviewului.

webmaster45 [21.10.19 19:26:30] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

crismis [21.10.19 19:28:50] »

@Carmen Ion: Excepțional! Și pentru Oradea, dar mai ales pentru acest articol atât de documentat și cuprinzător!

Ne-am propus și noi de ceva vreme să facem un city-break în Oradea, despre care am auzit multe cuvinte de laudă. Poate anul viitor...

Carmen Ion [21.10.19 19:29:06] »

@webmaster45: Mulțumesc.

Rodel [21.10.19 20:59:50] »

Parafrazând, eu exclam „Bravo, Carmen”! Un review bine scris, cu multe informații, ales ca favorit, un ghid pentru viitorii vizitatori ai Oradiei. Sper să mă număr printre ei.

Carmen Ion [21.10.19 21:13:03] »

@Rodel: Mulțumesc foarte mult pentru aprecieri și sper să ajungi cât de curând la Oradea

Carmen Ion [21.10.19 21:16:16] »

@crismis: Mulțumesc mult, Cristina. Oradea merită cu siguranță o vizită mai lungă decât ne-am permis noi.

doinafil [21.10.19 23:14:20] »

Am remarcat frumusețea clădirilor orașului încă din anii deceniului opt al sec. trecut, când mergeam des în delegații la Fabrica de Bere din Oradea.

Mi-ar fi plăcut să am fotografii făcute atunci, când nu știam nimic despre acele clădiri aparținând „art nouveau”, sau altor stiluri arhitectonice, ca să le pot compara, acum, când am aflat câte ceva despre ele, cu cele făcute de tine, cu poveștile din spatele lor, cum frumos le-ai prezentat aici!

„Bravo, Oradea! ” spun și eu, în urma citirii laborioasei tale prezentări.

P.S. Mi-amintesc că atunci, în puținul timp liber care ne rămânea, am vizitat „Muzeul Țării Crișurilor”, cu interioarele lui superbe, cu lambriuri, plafoane, pardoseli din parchet frumos modelat în lemn de mai multe nuanțe și, în mod special, n-am să uit exponatele lui, printre care o copie - nu prea mare - a „sărutului” lui Rodin!

Ca de obicei, Carmen, te felicit și votez cu drag și convingere!

Carmen Ion [21.10.19 23:19:54] »

@doinafil: Mulțumesc pentru ecou și vot.

Și eu făceam deplasări prin țară în interes de serviciu în anii 1980, dar nu la Oradea, pe care până acum doar am traversat-o de câteva ori în drum spre centrul și vestul Europei. Cu atât mai plăcută a fost surpriză pe care am avut-o acum la această vizită.

mprofeanu [22.10.19 11:23:08] »

@Carmen Ion: Foarte bun reviewul tău, ca de obicei!

Am revizitat Oradea în primăvara aceasta după foarte mulți ani și am revăzut-o cu alți ochi, este deosebită...

Fondurile europene așa cum ai precizat și-au spus cuvântul, fundațiile și dorința oamenilor... Au grijă alții de noi sau prin faptul că facem partea din marea familie a Europei. Frumos ne-ai readus aminte de stilul secessionist....

Frumoase și pozele!

Carmen Ion [22.10.19 11:43:06] »

@mprofeanu: Mulțumesc mult pentru aprecieri.

Oradea e un exemplu elocvent că acolo unde există voință și pricepere se pot atrage bani și se pot face lucruri bune pentru localnici și turiști deopotrivă. Mi-aș dori ca și în orașul meu, întâmplător capitala acestei țări, lucrurile să se petreacă la fel, numai că interesele sunt, se vede treaba, prea mari aici iar sumele vehiculate de-a dreptul amețitoare...

Cât despre secessionism, recunosc, e una din slăbiciunile mele, și tocmai pentru a vedea clădirile construite în acest stil din Oradea am profitat de ocazie și am făcut o oprire în drum de la băile din Hajduszoboszlo spre casă.

A meritat din plin!

Michi [22.10.19 19:29:43] »

Un review care poate fi citit la un simpozion despre Oradea. Am vizitat-o astă toamnă cu nepoata mea şi am rămas impresionată de acurateţea restaurării.Anul trecut nu erau terminate decoraţiunile de la Vulturul Negru. M-a impresionat Biserica cu lună dar nu ştiam că este Catedrala Ortodoxă.

Carmen Ion [22.10.19 21:36:43] »

@Michi: Mulțumesc pentru lectură și ecou. Se pare că lucrurile se mișcă repede la Oradea și activitatea de renovare și restaurare înaintează în ritm susținut. La anul pe vremea asta sper că vor fi finalizate și alte clădiri istorice.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, crismis, doinafil, Michi, mprofeanu, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.336782932281 sec
ecranul dvs: 1 x 1