ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.07.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 16.09.16
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUN-2019
DURATA: 9 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 18 MIN

Kephalonia - Regina Ionicelor

TIPĂREȘTE

Kephalonia este cea mai mare dintre insulele arhipeleagului Ionicelor, avand mai mult decat dublul dimensiunilor Lefkadei unde am avut bucuria de a ajunge in 2018. Fiindca dintre Ionice am ca punct de comparatie doar Lefkada, voi incepe prin cateva paralele intre acestea doua:

• Kefalonia este mai intinsa si mai variata, prin urmare ar fi necesare doua saptamani pentru a o savura cu tot sufletul. Pentru cei care isi permit, recomandarea mea calduroasa este sa si organizeze un periplu de 2 saptamani.

• Este mai exotica decat Lefkas, iar asta este evident imediat prin multitudinea de palmieri si copacei de citrice prezenti pretutindeni. Bineinteles ca nu lipsesc padurile de conifere, insa acestea sunt echilibrate vizual prin perdelele de palmieri si draperiile de leandri in toate varietatile si culorile disponibile.

• Plajele Kefaloniei sunt bineinteles mai multe, dar ca bonus, sunt si mai diverse – de la cele cu azur nebun pana la cele cu nisip « rosu »

• Drumurile in Kefalonia sunt mai largi, mai putin valurite si abrupte, pantele au unghiuri mai dulci, desi nici aici nu lipsesc portiunile cu ace de par si urcari de angajament. Totusi soselele acestei insule sunt conturate mai user-friendly si in general ofera privelisti superbe de coasta.

• Preturile pe Kefalonia sunt un pic mai reduse in taverne, dar mi s-au parut mai ridicate la cazari, servicii si produse alimentare (poate si pentru ca in Lefkada exista o conexiune rutiera cu continentul, iar dincoace totul e livrat pe ferry)

 

Grupul nostru a fost de 4 fete si un Logan de 1.4 iar sejurul a fost de 9 zile: 22 -30 iunie deoarece eu iubesc Grecia la final de iunie.

Bugetul nostru a fost aprox 500 euro /pers, dintre care 243 euro au reprezentat costurile fixe ale acestui concediu (cazari, benzina, transfer cu ferry, taxe de drum)

Am ales sa facem drumul pana in Lefkada dintr-o bucata atat la dus cat si la intors, avand cam 1200 km de sofat pe sens.

Inainte de a porni spre Grecia asigurati-va ca ati bifat in setarile WAZE vigneta pentru Bulgaria, altfel nu va configura drumul spre insule.

Taxe:

• Taxe de pod:RO - 13 ron (2.75 euro); BG – 2 euro (nu accepta lei sau centi)

• Vigneta BG 1 luna (cea de o sapt are 6 zile mai nou) – 30 leva – 15 euro

• Taxe de autostrada Grecia – aprox 15 euro cumulat pe sens (30 euro dus-intors – cu tunelul de la Preveza inclus)

Am trecut in bulgaria dimineata la 7 si a durat cam 30 de minute. In schimb am ajuns la Kulata – vama elena, dupa-amiaza si am stat in vama 2 ore. Cand ne-am intors in tara, intrarea in vama greceasca era si mai aglomerata. Este ideal sa va organizati drumul astfel incat sa tranzitati vama la ore mai exotice pentru a evita aglomeratie si canicula in care stai blocat.

Am plecat cu plinul din tara, am mai facut un plin inainte de vama grecilor si inca unul inainte de a trece pe insula. Diferentele dintre continent si insula erau de 10-20 de centi in cel mai rau caz.

Fiindca ferry-ul avea program rigid (10 dimineata la dus, 20:30 la intors), a trebuit sa luam cate o noapte de cazare: in Vassiliki (Lefkada) - Yasemi Rooms si in Preveza Maris's House. Ambele au fost curate, proprietarii ne-au primit cu drag desi am ajuns noaptea tarziu, preturile decente (50 respectiv 45 euro/4 pers)

Pentru a trece acum din Lefkada in Kefalonia exista o singura optiune si un singur furnizor de servicii: WestFerry care are curse din Nidri (lefkada) in Fiskardo (Kefalonia) Dus-69 euro. Retur -74 euro (trecusem in sezon)

Este foarte important de notat ca aceste curse sunt subdimensionate si daca nu ai rezervare ramai in port. Este foarte important sa faceti rezervare inainte. Detaliile despre curse si rezervarea sunt accesibile pe site-ul lor westferry.gr.

Fiindca aveam oaresce restrictii de buget iar cazarile chiar si cu 2 luni inainte sareau de 250 de euro /pers, am optat pentru o casuta de cort (Lodge de 4 pers) din campingul Karavomilos aflat in Sami. A fost o alegere foarte inspirata, fiindca acest camping este tare fainut, fiind prima oara cand am experimentat viata intr-o gradina de leandri. Era un parfum demential in aer care ne facea serile si diminetile minunate. Este un loc ce ne-a ramas tuturor in suflet si daca as reveni in Grecia in viitor, fix aici ne-am caza din nou: camping-karavomilos.gr/en ... contents/view/9

Cazarea in Sami a fost de bun augur, desi initial nu eram constienta de asta, fiindca este pozitionat oarecum central, asa incat in orice directie doreai sa ajungi, drumul nu sarea de 1h jumatate in cel mai rau caz.

Programul nostru a fost destul de bine structurat urmand in mare parte reteta de succes a anului anterior: dimineata luam micul dejun preparat de noi (salate, omlete, cafia), pe la 9:20 porneam spre o plaja, undeva dupa pranz alegeam o taverna pentru a ne desfata cu fructe de mare, daca era timp vizitam ceva interesant, dupa masa si seara alegeam o a doua plaja iar la intuneric ne intorceam la casuta cu leandri sa savuram un iaurt grecesc cu miere si dulceturi de la mama de-acasa. Ideea de baza era ca obiectivele unei zile sa fie in relativa proximitate astfel incat sa nu pierdem mult timp in masina.

Ziua 1:

ne-am acomodat cu cazarea si am facut prima baie la plaja din Sami, care se afla in dreptul campingului.

Sami este un orasel pe coasta estica, cu vilute cochete, aflat langa satul Karavomilos. Practic aceste 2 localitati sunt lipite, insa fiecare are promenada si tavernele sale.

In Sami sunt magazine de suveniruri, mici magazine « de cartier «si un SPAR (un fel de Billa) unde exista produse la preturi mai mici. In zona centrala a promenadei seara se anima tavernele si portul gazduieste multe vase.

Plaja din Sami este lunga de cateva sute de metri dar nu foarte lata, este din pietris si pe mal si in apa, are limpezimea aceea tipica a undelor mediteraneene, nu se adanceste foarte repede si in general este accesata de cei care locuiesc in zona sau nu au chef sa umble zeci de kilometri dupa blue-flag-urile insulei. As nota ca absolut toate localitatile de la malul marii au ceva fasie de pietris pe care o denumesc plaja, de asta este important sa te documentezi inainte si sa stii ce te asteapta la capatul cearceafului.

Ziua 2

• Plaja Myrtos – nu mai are nevoie de multa prezentare fiind cea mai marketata plaja din insula si recunoscuta la nivel international.

o Se afla la jumatate de ora de Sami, pe tarmul vestic al insulei, soseaua pana la aceasta plaja este excelenta, desi coboara in ceva serpentine, este suficient loc de manevra, chiar are si cateva puncte micute de belvedere. La capatul soselei de acces exista o bucla astfel incat pe o parte se coboara in « parcare » pe cealalata se urca din parcare.

o Parcarea in esenta este de fapt o zona plata, neasfaltata, unde masinile se aseaza in rastel. Primii care ajung parcheaza la umbra peretelui stancos, ceilalti pe randul spre plaja. Desi ne aflam in extrasezon, zona de parcare era plina, asa ca recomand ori sa mergeti foarte devreme ori dupa orele 16 cand incepe lumea sa plece. Nu am platit taxa de parcare

o Este important sa alegeti o zi calma fara vant, altfel valurile vor face dificil scaldatul. Noi am mers de 2 ori la aceasta plaja: intaia oara am prins-o linistita si ne-am balacit juma de zi; a doua oara erau valuri care te chinuiau la intrarea si iesirea din mare

o Plaja asta este fix asa cum se povesteste – o intindere de pietricele albe slefuite oval si rotund, care se continua sub marea de culoarea azurului laptos. De sus de pe soseaua principala exista 2 zone amenajate special pentru a face poze spre aceasta plaja si majoritatea fotografiilor panoramice sunt facute din aceste locuri, care sunt de asemenea si niste puncte faine tare pentru privit apusul. Zonele de belvedere sunt marcate pe googlemaps.

o Pe plaja exista o zona amenajata cu sezlonguri si taverne care in schimbul unei consumatii modice iti ofera acces ziua intreaga la umbra si confortul acestora. Majoritatea plajelor unde am fost si aveau zona de sezlonguri, nu-ti cereau taxa pe acestea, dar ti se spunea ca sunt gratuite in schimbul consumatiei la barul sau taverna de care apartineau.

 

• Portul Assos – dupa balaceala ne-am indreptat spre acest orasel cochet aflat la 30 minute nord de plaja.

o Este un sat foarte cochet, asezat dimprejurulul unui golfulet pitoresc. Are un numar restrans de taverne, vilutele sunt incarcate de flori, pontonul gazduieste un numar mai mic de vase, plaja lui este destul de inghesuita, cu pietricele si intrare usoara in apa.

o Am luat masa la taverna Molos, din capatul falezei, dar sunt sigura ca oricare dintre tavernele locului excelau la meniu.

o Cei care viziteaza Assos nu o fac pt plaja sa, ci pentru plimbarea spre castelul venetian, din mica peninsula muntoasa ce strajuieste golful. Drumul este accesibil doar pedestru, este pavat si ultra amenajat, urca in serpentine largi pana sus printr-o padure inmiresmata de pin si nu are izvoare de apa (deci sa aveti la voi apa). Am savurat drumul asta fiindca ofera niste privelisti minunate spre portuletul de la poale.

o Cetatea din varful dealului este o adunatura de ruine, destul de neingrijita, unde flora spontana se dezvolta salbatic dupa bunul plac. Fiind déjà in amurg nu ne-a topit caldura, dar ziua o data ce treci portile cetatii, nu se mai simte briza marii si canicula poate deveni coplesitoare, asa ca as recomanda aceasta plimbare ori dimineata devreme ori spre amurg.

Ziua 3

• Plajele Mounda – Kamini - se afla langa capul sudic al insulei (o ora jumatate din Sami). Desi sunt 2 plaje separate, de fapt este vorba de o intindere de nisip de cativa kilometri, din care jumatate este numita Kamini fiind mai ingusta putin, iar cealalta jumatate, mai lata, este numita Mounda si este recunoscuta international.

o Fasia asta de nisip fin si galben intra treptat sub apa marii, adancindu-se foarte incet, ceea ce o face ideala pentru copii. Mergi in larg zeci de metri inainte de a-ti ajunge apa la barbie

o Este unul dintre locurile de cuibarire pentru testoasele Caretta caretta, animalutul emblema al insulei; ele depun oualele in iunie iar noile progenituri parasesc cuibul in august oferind un spectacol de zile mari amatorilor de fauna mediteraneana. Sunt foarte protejate de lege iar cuiburile lor de pe plaja sunt ingradite si au semnalizare pentru a nu fi deranjate de catre turisti.

o Apa este foarte limpede, iar fundul marii devine un mozaic jucaus pe care soarele il creaza din reflexia marii

o Marea este foarte linistita in partea nordica a plajei, iar pe masura ce te apropiii de capul sudic curentii incep sa se faca simtiti pe dedesubt. Exista o avertizare generala pentru toate plajele din insula in prinvinta curentilor care pot fi foarte periculosi.

o Capatul sudic al plajei este de asemenea folosit intens de catre nudisti, pe cand in zona nordica stau mai ales familiile cu copii.

o Exista 2 taverne boeme cu aer de Vama in zona plajei Kamini, care ofera si locuri pe sezlonguri.

o Parcarea se face pe langa drumurile de acces, nefiind ceva organizat. Exista varianta de a folosi parcarea unui hotel din proximitate, cu conditia de a le face consumatie.

 

• Plaja Skala – se afla in sud-estul insulei, la cateva minute de Mounda si apartine de oraselul cu acelasi nume. Zona asta are foarte multe cazari de fite, restaurante posh, beach-bar-uri care mai de care, cu sezlonguri, baldachine si spatii exclusiviste. Este un fel de Mamaia Kefaloniei, fiind evident ca tinteste clientela care cauta o destinatie mai luxoasa.

o Plaja este foarte lunga, destul de lata si teoretic este cotata blue flag

o Atat pe mal cat si in apa este pietris marunt galbui, marea se adanceste destul de repede si nu are neaparat transparenta cu care ne-am familiarizat pe alte plaje.

o Exista o mica parcare amenajata in centru, dar se parcau masini peste tot in jur

o In orasel se gasesesc si ruinele unei antice vile romane, cu mozaicurile inca bine pastrate (intrarea e cu plata)

 

• Coasta dintre Skala si Poros este foarte spectaculoasa si a fost subiectul catorva sedinte foto de senzatie. Din loc in loc exista asa zise plaje minuscule, insa sunt destul de accidentate deoarece marea adapostaste stancarii ce salta deasupra apei niste coltani impunatori si primejdiosi.

• Poros – este un satuc pescaresc aflat pe estul insulei la o ora de Sami. Este un loc foarte linistit, cu cateva taverne si un ponton unde pot acosta vasele mici de croaziera. Plaja din Poros este mai degraba dezagreabila si nu as recomanda o escala pentru balaceala aici. Insa noi am venit pentru masa si ne-am bucurat de fructele de mare proaspete de la taverna O’Tzivas, in linistea dupa-amiezii, cu muzica greceasca in surdina.

Ziua 4

• Plaja Antisamos – este una dintre cele mai frumoase plaje ale insulei, localnicii cu siguranta o recomanda calduros. Se afla la 20 minute de Sami, fiind foarte accesibila pentru noi.

o Drumul coboara in ceva serpentine dar nu prezinta probleme

o Plaja este ocrotita de un golf micut, ceea ce o fereste de valuri

o Are cateva zeci de metri de pietricele albe marmorate, nu se danceste foarte repede, marea este foarte limpede si in nuante de azuriu straveziu

o Aici am vazut cei mai multi pestisori deci as recomanda-o pentru snorkeling

o Pe bucata asta de plaja se bat 3 taverne si beach-baruri, in spatele carora exista o zona larga de parcare. Atata ca dupa ce am parcat, un angajat al primei taverne ne-a spus ca daca vrem sa punem masina la umbra lor trebuie sa platim 10 euro/persoana. Ne-am crucit cu 2 maini si am mutat masina pe sosea la umbra unor maslini.

o Ulterior am ales sa stam si sa facem consumatie la al treilea beachbar care era foarte ingrijit si decent la preturi: Antisamos Beach Bar. Avea si acesta parcare in spate pe care puteam sa o folosim ulterior gratuit.

 

• Melisani Cave – este o pestera cu un lac subteran, careia I s-a prabusit tavanul, acum oferind un spectacol visual pentru cei care ii trec pragul.

o Se afla la 10 minute de Sami si este unul dintre punctele centrale de atractie ale Kefaloniei

o Biletul este 7 euro

o Fiind atat de populara aici ajung foarte multe autobuze cu turisti. Este o idee buna sa o vizitezi dimineata devreme, inainte de 10.

o Accesul se face printr-un tunel sapat artificial care duce la un ponton pe marginea lacului; de acolo cateva barcute cu barcagii, preiau turisti si ii dau o tura mica de lac, spilcuind ceva informatii despre vechime, adancime si alte detalii mai importante. Este un loc foarte frumos, apa adanca de 15 metri este limpede cristal si se vede fundul lacului, iar daca sunteti atenti veti putea vedea tiparii care traiesc in aceste unde reci.

o Dureaza foarte putin acest tur, maxim jumatate de ora daca ai noroc sa nu prinzi cozi mari de grupuri organizate, dar este cu adevarat ceva de neratat.

Ziua 5

• Plaja Xi – se afla in sudul peninsulei Paliki, o zona mai colinara a Kefaloniei

oEste o plaja foarte lunga, cea mai intinsa pe care am fost, fiind asemenea situatiei de la Mounda-Kamini, impartita intre sectiunile Xi si Megas Lakkos

o Nisipul are o finete aparte si o culoare caramiziu intens, ceea ce i-a adus numele de Red Sand (nisip rosu) – in general pozele prezentate de aici sunt prelucrate cu multa saturatie, asa ca in realitate nu prea e rosiatica.

o Apa se adanceste foarte incet ceea ce o face ideala pentru familiile cu copii.

o Marea este foarte limpede si placuta – ne-am balacit ore si ore aici, de nu ne mai dadeam duse

o Exista o parcare micuta (20-30 masini) amenajata de catre una dintre tavernele de la accesul principal spre plaja, unde exista si sezlonguri, dar bineinteles folosirea ei este conditionata de consumatie

o Pentru noi majoritatea plalejor ni s-au parut neaglomerate; putine erau locurile unde sa simtim ca este multa lume. La Xi a fost una dintre cele mai aerisite, fiind aglomerata doar in zona sezlongurilor, restul nisipului fiind disponibil pentru spatiu personal de zeci de metri in jur.

o Nu exista locuri de umbrire, astfel ca o umbrela sau un umbrar sunt absolut necesare.

o La orele amiezii nisipul devine foarte fierbinte – as recomanda niste papuci seriosi

• Taverna Ostria – desi peste tot am mancat bine, acest loc ni s-a parut cel mai minunat dintre toate

o Se afla in proximitatea plajei Megas Lakkos – f usor de gasit pe googlemaps (Taverna Ostria Όστρια), dar nu pe plaja ci in satucul dinaintea acesteia, Michalitsata

o Taverna este practic in curtea unei gospodarii de tara, inconjurata de pomi fructiferi, flori si bolte de vie. Are un farmec cu totul si cu totul aparte.

o Aici ni s-a parut extraordinara nu numai atmosfera si farmecul acela campenesc, ci si meniul foarte bogat si bine pregatit (fara a fi scump). Recomand locul asta cu mult mult entuziasm… la final de concediu a fost taverna preferata a tuturor

• Plaja Petani – pentru apus am hotarat sa traversam blanda peninsula Paliki prin satucele ei cuminiti si sa mergem spre coasta de vest. Desi activitatile noastre principale se axau pe plaja si balaceala, fiindca zilnic mergeam prin colturi diferite ale insulei, am avut bucuria sa descoperim multe sate si locuri. Satucele pierdute prin zona agricola a insulei mi s-au parut ingrijite si parca mai rasarite decat cele din Lefkada

o Drumul spre Petani lasa sudul lin si traverseaza spre zona mai muntoasa a peninsulei, unde se poate face o oprire in satul Kipouri, pentru o vizita la manastirea cu acelasi nume; Manastirea asta e faimoasa pentru privelistea oferita spre falezele albe si abrupte apusene. Biserica in sine nu are nimic special, zugraveala e noua, ansamblul pare renovat de curand. Din pacate terasa manastirii de unde se pot vedea privelistile este inchisa pentru reconstructie, asa ca nu ne-am bucurat de panorama. Insa pe serpentinele care aduc pana aici sunt mai multe puncte de belvedere de unde se pot face poze frumoase, fara a mai opri la manastire.

o Plaja Petani, aflat in nord vestul peninsulei Paliki, este adapostita intr-un golf inconjurat de pereti stancosi mari, oferind un tablou dramatic, mai ales la apus.

o Drumul pana la plaja coboara in serpentine accentuate pe o sosea asfaltata, la capatul careia se pot parca masinile pe laterala drumului.

o Este o plaja de pietre, apa se adanceste repejor, are o culoare azurie frumoasa si gazduieste ceva pestisori, deci e rost si de ceva snorkelling

o Zona de nord a plajei este mai accidentata si are ceva bolovani mari pe langa care te poti umbri. Zona sudica a golfului este mai lina, are taverne cu preturi ok si sezlonguri amenajate.

o Noi am prins o seara mai involburata, dar apusul aici a fost superb, cel mai fain dintre toate.

• Agia Efimia – este un satuc asezat la 10 minute nord fata de Sami. Fiind construit in jurul unui mic golf, are acel farmec de portulet intim grecesc. Sunt si aici pensiuni si taverne, chiar si o plaja minuscula, Desi mai micut decat Sami, merita o plimbare romantica seara si o prajitura de la patiseria locala.

Ziua 6

• Zola si plaja Fteri – satul Zola, aflat cam la 1 h 30’ de Sami, se afla in nord vestul peninsulei Paliki, pe coridorul care face trecerea spre aceasta. Asezat intr-un golf larg, satucul asta linistit este puntea spre plajele Kiriaki si Vouti. Kiriaki este o plaja larga de pietris, cu ape limpezi azurii, la care se ajunge pe un drum de pamant. Vouti este o plaja micuta si intima, la care se coboara imediat din marginea ultimilor case ale satului.

o Dar aceste 2 plaje sunt mai degraba pentru cei cazati in zona, deoarece turistii care bat drumul pana aici, vin pentru o bijuterie a insulei si anume plaja Fteri – aceasta poate fi accesata prin taxi-boat sau pe o poteca de pamant peste munte (insa nu e ceva ce as recomada intr-o zi caniculara)

o Cum ajungi in portuletul satului unde sunt barcutele ancorate, dugheana responsabililor cu transportul este ultima din rastelul de ghisee. Aici se plateste biletul si din ora in ora se face imbarcarea pentru Fteri.

o Transportul costa 15 euro si include drumul dus -intors (intoarcerea se face dupa preferinta clientului, din ora in ora), opriri in zonele unde clientii doresc sa faca poze falezelor inalte si zdrentuite, o oprire pt poze la Laguna albastra (aici am gasit o apa care aduce foarte mult la nuantele pe care le-am vazut la cap Lefkada), o oprire la plaja Kamari (sora mai mica a lui Fteri) si in final minunata Fteri. Calatoria cu taxi-boat-ul este o experienta in sine si ne-a incantat nespus.

o Plaja Fteri este salbatica si complet neamenajata – nu exista toalete, tonete, taverne- nimic; Trebuie sa va aduceti la purtator apa, mancare cat aveti nevoie, ceva pentru a va umbri, desi peretii stancosi care creaza un amfiteatru de jur imprejur ofereau umbra indeajuns.

o Plaja este de pietris alb stralucitor, apa este de un azur demential, poate cel mai fain din insula, se adanceste destul de repede. In proximitatea tarmului exista un grup stancos pe care te poti catara si sa te arunci in apa, iar undeva in lateral poti ajunge inot la o plaja mai micuta ascunsa dupa un clivaj al tarmului.

o Cu siguranta as pune-o in topul locurilor de vizitat in Kefalonia, chiar daca e un pic mai costisitor si restrictiv de atins.

• Oraselele Argostoli-Lassi

o Argostoli este cel mai mare oras al insulei si un centru economic de asemenea. Este asezat pe tarmul vestic in dreptul peninsulei Paliki. Aici am gasit cele mai mici preturi din intreaga noastra sedere, prin urmare pentru aprovizionare recomand acest market: goo.gl/maps/motAD6Nj5BtUMoBq9

o Ziua este destul de pustiu, dar seara atat promenada centrala cat si zonele mai populare se umplu de forfota si lume. Va recomand sa va plimbati prin aceste 2 orasele dupa lasarea amurgului pentru a va bucura de viata de noapte a Kefaloniei, care aici mi s-a parut cea mai animata si vibranta.

o Aici e locul sa va cumparati suveniruri, bunatati si orice altceva va face cu ochiul

o Pentru o plimbare romantica la apus as recomanda farul ce strajuieste capul Argostoli, probabil cel mai frumos dintre toate

• Plaja Makkris Gialos – se afla la sud de Lassi si se intinde pe cateva sute de metri, facand-o una dintre plajele largi ale insulei

o Este o plaja de nisip galben matasos care-ti mangaie talpile

o Apa se adanceste incet, este incredibil de limpede, chiar si in amurg ne vedeam perfect corpurile prin apa

o Sunt pestisori prin apa si am remarcat in special unii care vin sa ciuguleasca pielea, atata ca nu se opresc cand dau de sange. Deci daca aveti ceva in curs de vindecare, mai bine sa acoperiti cu un leucoplast rezistent la apa inainte de a da peste voi flamanzii aia mici

o Sunt cateva taverne aerisite pe plaja, care ofera si sezlonguri -noi am stat langa una care avea un playlist din era Coco-Jambo

o Aici ne-am bucurat de un apus privit din mare; soarele nu apune direct in apa, ci in marginea ei peste o mica peninsula, insa a fost si acesta foarte frumos.

o Masinile pot fi parcate intr-o zona cu copaci si pamant batatorit din latura strazii care duce la plaja

Ziua 7

• Port Fiskardo – aflat in nordul insulei, este poarta de intrare in Kefalonia si unul dintre orasele boeme ale sale.

o Este intesat de taverne si buticuri, magazine de suveniruri si haine; Cele mai frumoase rochite si bluze aici le-am vazut dar preturile nu sunt mici, insa pentru amatoarele de shopping this is the place to be!

o Au o patiserie traditionala dementiala pe care o recomand calduros: Tselenti Traditional Bakery goo.gl/maps/6oXegtCGgqkAnZhC6

o Fiind si port pentru ferry, din ora-n ora acosteaza aici vase de croaziera care lasa sute de turisti la mal sa invadeze stradutele si tavernele; e mai indicata o vizita dimineata devreme sau seara, oricum este un loc foarte animat

o Noi am petrecut cateva ore aici scotocind prin toate cotloanele, savurand inghetata la Melina - goo.gl/maps/2M6DJqCFZcMwAPHA9 sau pranzul la o tavernuta ascunsa prin micul centru goo.gl/maps/ZXGRAyccN58CXWFN8

• Plaja Emplisi – se afla la cateva minute de condus de centrul Fiskardo, fiind cea mai accesibila pentru vizitatorii oraselului.

o Este o plaja de pietre si pietricele, cu apa limpede si azurie, inchisa intr-un golf mic inconjurat de stanci stratificate si maluri impadurite

o Apa se adanceste in 10-15 metri, se poate face snorkelling si este un loc protejat de vant, in cazul zilelor mai involburate

o Este f usor accesibila cu masina, se parcheaza pe marginea soselei

o Plaja aceasta are umbra de la cativa maslini iar pe marginile golfului straturile orizontale de stanci sunt umbrite de paduricile de pe margini, asa ca majoritatea oamenilor se aseaza la loc ferit de soare

o Exista o mica dugheana langa plaja care vinde bauturi si gustari

o Este o plaja populara fiindca este aproape de oras, insa ni s-a parut si foarte frumoasa si linistita, aducand destul de mult cu Antisamos

o Atentie! aici este singurul loc din insula unde am dat de viespi, care probabil aveau cuiburi prin maslinii furnizori de umbra. Orice chestie dulce scoasa din bagaj va atrage in scurt timp mini-roiuri de viespi. Nu sunt agresive, nu am vazut pe nimeni intepat, insa pot crea mult disconfort prin simpla prezenta.

Aceasta a fost aventura noastra prin Kefalonia, incheiata cu bucuria lucrului bine facut. Este o insula foarte frumoasa, care are ceva pentru gustul fiecaruia. Se pot inchiria biciclete, scutere, atv-uri, echipamente pt sporturi de apa, diving, plimbari cu barca – orice iti doresti, vei gasi un furnizor de servicii sau echipamente. Pentru iubitorii de natura exista multe trasee prin padure spre inaltimi si daca iubiti testoasele, in august se poate observa iesirea broscutelor caretta din nisip – national geographic moments garantat

Mancarea a fost delicioasa oriunde am mancat, iar capul de afis este ocupat bineinteles de fructele de mare.

• In general o comanda de fructe de mare va veni automat cu cartofi prajiti si un pic sa salata incluse – personal nu sunt fan al combinatiei fructe de mare -cartofi prajiti, asa ca de cele mai multe ori am solicitat si am primit inlocuirea cartofilor cu orez.

• Vinurile lor de masa sunt usoare, racoritoare si merg de minune cu preparatele pe baza de peste&co (noua nu ne lipsea carafa de vin la pranz).

• In magazine exista numeroase feluri de branza asa ca recomand sa incercati cat mai multe, fiind ideale la micul dejun;

• Nu am primit nicaieri ceva din partea casei, deserturi, bauturi sau apa

• Se aduce din start paine pe masa si daca nu o refuzati, o veti vedea ulterior pe nota, cu pretul/felie

• Pentru ca stiam ca vor fi preturi ridicate la fructe si legume, noi ne-am adus din tara un stoc decent astfel incat sa nu apelam la supermarket decat pentru produse eminamente grecesti: iaurt, branza, miere, ulei, mirodenii, dulciuri, paine, bere… si febletea tuturor Cidru cu pepene rosu (yummy)

Musai de pus la bagaj

• Papuci de apa

• Set de snorkel

• Crema factor 50 (palarie, sapca, bentite de par… musai pentru protectie contra insolatiei)

• Umbrar pentru plaja (noi ama vu ceva de genul https://www.decathlon.ro/adapost-cu-bete-nh-fresh-id_8492899. html)

•I zopren/salteluta (daca nu luati sezlong) – pentru ca in multe locuri doar o rogojina sau prosopul nu va oferi confort peste plata de pietre sau pietris

Topul personal si profund subiectiv al plajelor (f greu)

1. Antisamos

2. Xi

3. Mounda-Kamini

4. Myrthos & Fteri

5. Makkris Gialos

6. Emplisi

7. Petani

8. Skala


[fb]
---
Trimis de miha48 in 03.07.19 15:10:40
Validat / Publicat: 03.07.19 16:20:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Thassos, insulele Sporade, Lefkada, Olimp, Nei Pori

VIZUALIZĂRI: 9353 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (miha48); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Petani Beach
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42950 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[03.07.19 16:02:09]
»

excepțional review-ul

Sperăm că va fi complet-completat cu poze...

miha48AUTOR REVIEW
[03.07.19 16:14:47]
»

@webmasterX: dupa ce le scot din aparat da, vor fi si poze; Multumesc frumos

piti
[03.07.19 16:38:43]
»

Bine scris. Topul plajelor e după percepția fiecăruia. Poate Petani merită un loc mai în partea superioară a topului.

miha48AUTOR REVIEW
[03.07.19 16:41:18]
»

@piti: multam! de acord cu topul... intre noi 4 care am fost, fiecare a avut alte preferinte

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[03.07.19 19:01:41]
»

@miha48: Excelent reviewul, plin de informații utile.

miha48AUTOR REVIEW
[03.07.19 20:23:19]
»

@Carmen Ion: Multumesc frumos! Sper sa foloseasca celor care vor calatori intr-acolo

maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[03.07.19 21:03:16]
»

Foarte bun articolul, ai dat multe informații utile celor care se pregătesc să plece într-acolo.

Aștept cu nerăbdare pozele, mai ales că multe din locurile enumerate îmi sunt cunoscute și foarte dragi, noi fiind acolo în 2012. Sunt cuminte și aștept!

Felicitări, se vede și se „simte” din povestire că ați avut o vacanță frumoasă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[04.07.19 06:50:10]
»

@miha48: Cum şi pentru mine Kefalonia rămâne una dintre destinaţiile preferate, ţin să-ţi spun că articolul tău mi s-a părut destul de cuprinzător şi conţine foarte multe informaţii utile care pot fi de folos celor ce vor să ajungă acolo.

În ceea ce priveşte topul plajelor, eu sunt de acord cu el, poate cu una-două permutări, adică aş înlocui " 3" cu " 7" şi invers. Bine, glumesc, fiecare poate avea clasamentul său personal, cert este că plajele Kefaloniei sunt, realmente, minunate şi suntem câştigaţi atunci când le vedem şi le vizităm.

Felicitări!

miha48AUTOR REVIEW
[04.07.19 14:37:38]
»

@maryka: Multumim! Pozele vin mai greu deoarece am facut multe si trebuie sa le sortez. Intr-adevar intr-un concediu e foarte important sa mergi cu oameni cu care ai acelasi mojo, tabieturi, ore de activitate. Noi 4 am fost norocoase pentru ca am fost pe aceeasi lungime de unda de la ora la care ne trezeam dimineata pana la activitatile zilnice si impartirea cheltuielilor, totul a mers destuld e uns. Asta a contribuit la starea aia de bucurie si ne-a permis sa facem cam tot ce ne propusesem

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
miha48AUTOR REVIEW
[04.07.19 14:42:59]
»

@irinad: Multumesc frumos! M-am straduit sa dau acele informatii care m-au interesat si pe mine la plecare, structurate intr-un mod cat mai usor de parcurs.

Cu plajele cred ca tine f mult si de momentul cand le prinzi: dc e o zi cu mare involburata sau calma, dc e f aglomerat sau dimpotriva aerisit, daca ai vreo neplacere sau dimpotriva o surpriza placuta. Cumva faci un top al intregului ansamblu de trairi, nu doar culorii apei sa zicem. Daca as lua-o dupa frumsetea marii, Fteri ar fi No1, urmata de Mythos. Daca ma gandesc la confortul plajei - nisip fin, apa cu intrare blanda, intimitate Xi si Mounda bat recordul. Daca iau ca si punct de reper frumusetea vietii acvatice Antisamos e prima, urmata de Emplisi si Petani. SAMD... Nebunie! Totul e profund subiectiv

Catalin Mate
[04.07.19 16:14:58]
»

@miha48: Votat cu drag, informatii de care aveam mare nevoie! Multumim pentru impresii. Abia asteptam si noi plecarea. La ferryboat, cu cat timp inainte incepe imbarcarea? Sa nu-l ratez. Noi am facut rezervare atat la Ionion Pelagos cat si la Westferry

miha48AUTOR REVIEW
[04.07.19 16:21:53]
»

@Catalin Mate: Multumesc si sper sa va foloseasca!

Legat de imbarcare, pentru cei care au rezervare si cu 2 ore inainte, depinde cand au ei chef sa deschida cala.

Este Foarte foarte important sa faceti rezervarea dinainte, gen de azi - e bataie de locuri. De asemenea am impresia ca am vazut un afis ca ar avea ei ceva greva pe 8 sau 9 iulie. Va rog sa sunati la unul dintre numerele de pe siteul westferry (vorbesc engleza) - sa va asigurati ca nu ramaneti in aer.

Va doresc o vacanta minunata!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[05.07.19 12:00:06]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmaster45
[07.07.19 13:21:12]
»

@miha48:

Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

===

Superbe pozele

pretorian_29
[14.07.19 11:16:23]
»

Buna ziua,

in august voi merge si eu in Kefalonia, dupa cele scrise de dvs, am facut rezervare pe site-ul lor pentru ferry doar ca nu am primit nici o confirmare (sau nu se primeste?) trebuie sa mai si sun? Un articol plin de informatii va multumesc, ma vor ajuta in periplul meu.

miha48AUTOR REVIEW
[14.07.19 19:57:52]
»

@pretorian_29: Da, iti recomand sa suni la numerele de pe site, mai exact la numerele de la agentia din Nidri pt drumul de la dus si la agentia din Fiskardo pt drumul la retur; aici este contactul pe site pt fiecare dintre ele: westferry.gr/west-ferry-c ... entral-agencies

Mulțumesc și va doresc o vacanta minunata!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
pretorian_29
[17.07.19 12:27:58]
»

@miha48: Vă mulțumesc pentru informații, am reușit într-un final să fac rezervările telefonic deși facusem înainte pe site nu existau, acum am nr de înregistrare pentru fiecare.

O zi bună

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Catalin Mate, irinad, maryka, miha48, piti, pretorian_29
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Kefalonia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.080790042877197 sec
    ecranul dvs: 1 x 1