Dor de AFA

TIPĂREȘTE

Pe 7 iunie s-a împlinit o lună de când am făcut o operaţie majoră, artroplastie totală (proteză) de şold. N-am simţit nimic pentru că mi-au făcut anestezie generală. Sigur, ar fi fost mai puţin riscantă rahianestezia dar am BPOC (bloc pulmonar obstructiv cronic) – atenţie actuali şi foşti fumători! Şi ceva insuficienţă cardiacă, -aşa ca la 85 de ani, - astfel că anestezia generala a fost singura cale. Am stat şase zile în spital şi două săptămâni la o clinică de recuperare, am mers cu cadrul vreo 15 zile şi apoi cu baston. Nu am ieşit încă din casă- probabil zilele următoare- dar va trebui să fiu atentă, foarte atentă la denivelările de pe trotoar. Atât operaţia cât şi recuperarea au fost foarte reuşite. La aceste rezultate au contribuit credinţa în Dumnezeu, voinţa, optimismul dar şi mâna de excepţie a ortopedului.

Cu câteva luni după dispariţia soţului în primăvara anului 2018 – aceea a fost cea mai mare lovitură primită în viaţă, - au început dureri discrete în şold, fesă, coloană lombară- uşoare, cum se spune preţ de un paracetamol. Din ianuarie 2019 durerile au devenit insuportabile, practic la fiecare pas. Nici Tramadolul nu mă mai ajuta. Piciorul se scurtase cu aproape 2 cm cu cât fusese cartilajul distrus. Am vrut să mă operez la începutul acestui an dar copiii, medici, cunoscând riscurile nu m-au lăsat. După Paşte, cum nu mai puteam face un pas fără durere şi trăgeam numai la pat unde eram mai liniştită, - nu mă puteam resemna să trăiesc aşa- mi-am luat inima în dinţi, am pus mâna pe telefon şi fără să mai întreb doctorii din familie m-am programat la operaţie. Văzându-mă cât sufăr şi-au dat seama şi copiii că altă cale nu există.

În 2010, Dragoş care modera un grup pe internet în care mă înscrisesem şi eu, văzând că scriu despre călătorii m-a invitat să mă înscriu în Afa. Atât eu cât şi soţul făcusem o pasiune pentru călătorii cu atât mai mult cu cât până în 1990 regimul comunist nu ne permisese nicio ieşire înafara ţării.

Înscrierea mea în AFA a fost dragoste la prima vedere. Tin minte că am început cu un serial despre Sicilia. A fost foarte bine primit de greii saitului ceeace mi-a dat aripi. Nu spun cât de mult am fost încurajată de Cornel. Pe atunci eram puţini useri şi mult mai uşor să te afirmi. Aşa se face că chiar în primul an am obţinut locul 15 în clasamentul general şi în 2014 am fost prima din 500 de competitori. Lăsând la o parte că îmi plăcea să scriu şi să citesc ce au postat alţii, AFA îmi ocupa dupăamiezele, îmi sistematiza amintirile, mă obliga să mă documentez. N-am avut niciodată o memorie prea bună aşa că succesiunea pozelor făcute într-o excursie plus albumele îmi fixa şi contura foarte bine excursia.

Între timp acasă în familie s-au întâmplat multe lucruri. În 2011, la nici un an de la înscrierea pe sait a trebuit să-mi pun proteze la amândoi genunchii pentru că nu mai puteam merge. După o suferinţă de câţiva ani m-am operat. Cu proteze la genunchi, fără baston dar cu voinţă şi plăcerea de a călători am urcat pe Etna, pe Vezuviu, mai acum aproape doi ani în Tenerife şi am călătorit peste mări şi ţări. Recâştigarea posibilităţii de a mă deplasa a fost un dar dat de Dumnezeu, dar în 2007 a apărut în familia mea o mare ameninţare. Soţului i s-a depistat o tumore malignă la un rinichi care a fost extirpat. Nu vreau să vă accentuez că a fost un soţ şi tată de excepţie, un inginer de valoare şi un mare erudit ci optimismul şi moralul cu care a înfruntat boala timp de 11 ani şi care poate fi un exemplu pentru oricine trece printr-o cumpănă. Ştia perfect stadializarea, din 6 în 6 luni mergea la prof. Sinescu care-i mai tăia un polip, o escrescenţă, un nodul toate maligne.

Între operaţii ne trăiam viaţa fără temere, la cei mai înalţi parametrii, aveam pasiunea excursiilor pe care le făceam fără număr, fără număr, câteodată 5-6 pe an în ţară şi străinătate. Cu câteva săptămâni înainte de a se stinge ne-au vizitat Cornel şi Iulian. ˝Ne vedem la Alba le-a spus˝. Soţul meu fusese nelipsit de la întâlnirile AFA şi-şi făcuse multe cunoştinţe printre useri deşi nu era membru al saitului. În ultima săptămână înainte de despărţire mi-a zis să am grijă să iau bilete pentru Sardinia dar să prindem şi Corsica. În memoria lui şi respectându-i dorinţa am vizitat Sardinia anul trecut. Despre această excursie am scris pe AFA în prima lună din anul acesta până ce durerile de coxartroză au devenit insuportabile şi nu m-am mai putut aduna. Cum n-am mai putut scrie pe AFA am găsit un surogat colateral: Prieteni cărora le place AFA de pe FB, unde eu şi alţi useri punem poze din locurile vizitate.

Mi-e dor de AFA, de după amiezele în care nu mă deslipeam de calculator, căutam informaţii, sortam poze şi de orele în care mă desprindeam de realitate şi îmi făceau mult bine. Era modul meu de a lupta şi a nu mă gândi la ce avea să ni se întâmple. Sunt sigură că toţi cei muşcaţi de acest virus numit AFA au o motivaţie de a merge înainte: poate spiritul competiţiei, poate fuga de rutina zilnică, poate bucuria de a fi înţeles şi apreciat, poate spiritul AFA. Este a n-a oară în care îl felicit pe Cornel că a înfiinţat această rubrică de impresii care, înafară de obiectivele practice: trasee, preţuri, restaurante, hoteluri dă măsura valorii saitului.

În cei 9 ani de când activez pe Afa am totalizat graţie aprecierilor voastre aproape 16 mil PMA pentru 536 reviewuri împărţite egal între destinaţii din ţară şi străinătate. În 2014 am obţinut primul loc în clasamentul general şi în 2016 am fost al doilea user care a obţinut titlul de Augustus, după Iulianic. Cel mai important lucru este că în tot acest timp am considerat AFA ca a doua mea familie în care toţi cunoscuţii mă apelează Mama Michi. Mulţumesc tuturor că m-aţi susţinut în momentele de cumpănă.

Mi-e dor de Afa. Sper ca vârsta, sănătatea, puterile să nu-mi facă figuri şi să mai pot pleca în vreo excursie modestă prin ţară cu autocarul (oho! câte mai sunt de văzut) sau măcar prin Bulgaria pe care am tranzitat-o de multe ori fără a fi un obiectiv propriuzis. Deocamdată sper să pot onora în iulie invitaţia useriţei iubitoare de frumos Mihaela Voicu, la Bordeni şi apoi… cine ştie? speranţa moare ultima.

---

VIZUALIZĂRI: 710 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI