Prima zi

TIPĂREȘTE

Prima zi dintr-un city break făcut pentru prima oară într-o capitală europeană este de regulă cea mai grea, cea mai obositoare. Totul este nou, nu știi încotro să te îndrepți ești cumva ca un copil care face primii pași.

Mare noroc am avut cu google hărți și cu orientare prin gps. Pe vremuri stăteam cu hărți, cu ghiduri turistice si eram cu ochii cât cepele după indicatoare. Acum nu mai e cazul stam cu ochii doar în telefon. Sincer parca îmi e dor de vremurile alea. Din acest motiv una dintre plăcerile mele vinovate este să mă plimb pe străduțe făra niciun țel, să mă rătăcesc. Îmi place să văd unde mă duc pașii, să mă pierd printre localnici si să descopăr lucruri netrecute în ghidurile turistice.

Dar șa revenim la oile noastre. La sugestia unei partenere de călătorie am luat metroul nu către centru, ci din contră către periferia orașului cu gândul de a descoperi o piață agro alimentară specifică. Este fascinant să te plimbi prin piață, să observi obiceiurile culinare ale băștinașilor, să descoperi fructe sau legume necunoscute și să te îmbie diverse arome.

Astfel am ajuns în Danilovsky market. Aici am descoperit o piață ultra modernă unde se vând la un loc legume de tot felul, fructe exotice, dar și diferite preparate din carne. Evident si peștele si fructele de mare au un loc de cinste. Am gustat din diferite fructe, unele neîntâlnite poate pe la noi, am făcut poze, dar am si socializat cu oamenii. Cu acest prilej am auzit pentru prima oară în Rusia, dulcele grai moldovenesc. Erau aici mai mulți comercianți din Republica Moldova, veniți evident pentru un trai mai bun. Iată că uneori se pleacă si în est pentru un trai mai de calitate. Dar să nu exagerăm, doar uneori.

În interiorul pieței agro alimentare sunt o mulțime de cafenele, baruri și restaurante care de care mai atrăgătoare. Un loc frumos de socializare în fața unei băuturi și a unui meniu îmbietor. Am întâlnit acest tip de piața și in Italia sau Argentina și nu înțeleg de ce nu se copiază și la noi această rețetă de succes.

Îmbătați de diverse gusturi și arome am părăsit cu greu acest loc, în care am promis că ne vom întoarce. Eu personal nu am reușit să mă țin de promisiune, deoarece mai aveam multe locuri noi de descoperit prin imensa capitală a Rusiei.

Astfel am făcut joncțiunea cu restul grupului în Piața Roșie. Nu am crezut vreodată că voi ajunge aici. Este roșie și la propriu și la figurat. Nu cred că e locul aici să dezvolt subiectul. Cert e că am dat aici de o mare de turiști. Grupuri, grupulețe care mergeau încolonate după un steguleț. ; -) Ooooo viața meeeeea!

Sâmbătă dimineața, soare frumos, aglomerație cât cuprinde. În fața bisericii Sfântul Vasile era o coadă imensă. Le spun partenerilor mei de călătorie, hai să o întindem de aici. Apucăm și noi să o vedem când se mai duce puhoiul asta de lume. Facem ceva poze si observăm alăturat mausoleul tătucului națiunii Vladimir Ilici Lenin. Accesul la acest obiectiv turistic, să-i zic așa, se face zilnic doar între orele 10-13. În rest probabil tovarăsul trebuie să se odihnească. ; ) Nu vreți să știți câtă lume, câtă frunză, câtă iarbă stătea la coadă ca să i se permită accesul în mausoleu. Sincer am vizitat și eu ceva cimitire, dar să-i aduc un omagiu tătucului nu face parte din opțiunile mele turistice.

Astfel am ocolit clădirea și am intrat în parcul din spatele Kremlinului. Aici ne-am informat pentru a doua zi, referitor la accesul în Kremlin. E o procedură un pic mai ciudată, biletele le aveam achiziționate online, dar trebuiau preschimbate la o casă de bilete. Că așa-i în tenis.

Unii au ales să se relaxeze pe băncuțe, alții să-și rupă pingelele ca să viziteze o bisericuță de peste drum. Evident că nu aveam cum să lipsesc din acest al doilea grup. ; )

Problema mare care e cu distanțele la MOSCOVA. Ce ți se pare că e peste drum e doar o iluzie. Mergi de-ti vine rău pe jos. Am trecut și pe la statuia lui nenea Vladimir cel Mare, am mai mers de am căpiat pe un soare arzător incredibil pentru zona unde ne aflam și într-un final am ajuns în fața impunătoarei biserici. Catedrala cu hramul lui Isus Mântuitorul este imensă. Se spune de altfel, că este cea mai înaltă catedrală ortodoxa din lume. Are doar 103 metri!!!

Repede ne-am dus la casa de bilete și contra a 400 de ruble de căciulă am achiziționat bilete de intrare în catedrală. Doar că accesul în catedrală era gratuit. Noi luasem de fapt bilete pentru a urca pe acoperișul bisericii. ; -) Acu ce să facem, cu toate că eram rupți in două de oboseală, bea Ioane agiazmă. Vrei nu vrei urcă pe turla bisericii. Fiind o catedrală relativ nouă scările nu erau din piatră și nu aratau ca în marile catedrale europene din Milano, Koln sau Bologna de exemplu. Parcă eram la bloc și urcam la etajul al paișpelea. Apropo era și lift, dar doar pentru uz intern. Greu la deal, dar frumos sus. Ieșirea se făcea pe patru laturi distincte de unde se putea admira în cele patru zări acest oraș imens. Una peste alta a meritat această ascensiune absolut neprevăzută.

„Catedrala a fost construită în amintirea victoriei pe care Rusia Ţaristă a reputat-o cu ajutorul „generalului iarna” asupra trupelor împăratului Napoleon Bonaparte în anul 1812 şi ca o mângâiere pentru populaţia moscovită care şi-a văzut oraşul distrus prin incendiere în faţa ocupanţilor francezi. În acest sens, în ziua de 25 decembrie a anului 1812, ţarul Alexandru I a emis un decret privind ridicarea unei catedrale drept mulţumire „pentru purtarea de grijă dumnezeiască ce a salvat Rusia de osânda ce plutea asupra ei şi pentru a păstra peste timp amintirea eforturilor neştiute, a loialităţii şi dragostei pentru credinţa noastră şi patrie, arătate în timpul acestor zile grele de poporul rus”. În acele timpuri capitala imperiului ţarist se afla la Sankt-Petersburg, iar în Rusia de la începutul secolului al XVIII-lea, din timpul lui Petru cel Mare, Biserica Ortodoxă nu mai era organizată sub formă de Patriarhie. Restaurarea Patriarhiei Ruse se va face după anul 1917.

Locaţia Catedralei a fost aleasă personal de ţar.

După actul din 25 decembrie 1812, primele demersuri pentru ridicarea Catedralei „Hristos Mântuitorul” s-au făcut în anul 1817 când a fost aşezată piatra de temelie, în cel mai înalt loc din Moscova, Dealul Vrăbiilor. Proiectul, în stil neoclasic a aparţinut arhitectului Karl Vitberg şi nu a putut fi pus în practică. După ţarul Alexandru I i-a succedat la tron fratele său, Nicolae, care a dorit un plan arhitectural nou pe care l-a realizat arhitectul Konstantin Thon. Locul a fost şi el schimbat, fiind ales personal de ţar, mai aproape de Kremlin pentru a accentua legătura spirituală a viitoarei catedrale cu istoria veche a Rusiei (când capitala se afla în acest oraş) şi totodată pentru a deţine o poziţie mai aproape de centru. Piatră de temelie a fost pusă în noua locaţie în anul 1839, iar lucrările au durat peste patruzeci de ani, construcţia principală fiind finalizată în anul 1880. Biserica a fost sfinţită la dată de 26 mai 1883, odată cu încoronarea ţarului Alexandru al III-lea. 1931, anul fatidic.

După căderea regimului ţarist, în anul 1917 şi venirea la putere în toamna aceluiaşi an a bolşevicilor, Biserica Ortodoxă din Rusia a trecut printr-o persecuţie foarte dură şi nemiloasă din partea regimului comunist. În anul 1931, în plină epocă stalinistă, la ordinul conducătorului suprem al U. R. S. S., Iosif Vissarionovici Stalin Catedrala Hristos Mântuitorul a fost distrusă pentru a face loc construirii Palatului Sovietelor. Proiectul a fost abandonat, pe locul catedralei construindu-se câteva bazine de înot.

Renaşterea unui vis.

Dorinţa Bisericii Ortodoxe Ruse de refacere a Catedralei „Hristos Mântuitorul” din Moscova a putut prinde contur în ultimii ani de existenţă a Uniunii Sovietice. În februarie 1990, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a început demersurile pentru reconstruirea catedralei pe locul original. Au fost înaintate solicitări Guvernului rus pentru restituirea terenului Bisericii, iar conducătorul U. R. S. S. Mihail Gorbaciov însuşi a aprobat ridicarea din temelii a catedralei-simbol. În decembrie acelaşi an, primele pietre erau aşezate în ceea ce se dorea a fi o replică a terasei de granit proiectate de arhitectul Konstantin Thon în jurul catedralei.

În anul 1991, pe locul altarului fostei biserici a fost construită o capelă temporară cu hramul Maicii Domnului, în cinstea icoanei „Stăpânitoarea”, care ulterior a fost desfăcută şi mutată pe malul râului Moscova, aproape de catedrală.

În luna iulie 1992, sub auspiciile Federaţiei Ruse, preşedintele acesteia, Boris Elţin a instaurat „Fondul pentru reconstruirea Moscovei“, stabilind un comitet menit să refacă reperele arhitecturale ale metropolei distruse de comunism, la loc de cinste aflându-se Catedrala „Hristos Mântuitorul“. În 1994, piscina populară din capitala Rusiei era închisă şi demontată oficial. Primarul Moscovei de atunci, Iuri Lujkov, a semnat decizia privind reconstrucţia Catedralei. Partea de arhitectură a fost încredinţată arhitectului Mihail Posohin, iar pictura şi sculptura artistului Zurab Ţereteli. Conducerea lucrărilor de rezidire a Catedralei a fost făcută de Consiliul general, sub conducerea vrednicului de pomenire Patriarh al Moscovei, Alexei al II-lea şi a primarului Iuri Lujkov.

Patriarhul Alexei al II-lea avea să pună piatra de temelie pentru noua catedrală în ziua de 7 ianuarie 1995. S-a alcătuit şi un Consiliu public de supraveghere a reconstrucţiei catedralei, condus de patriarh şi de primarul Moscovei, stabilindu-se ca edificiul să reproducă fidel planurile originale. În 1996 sub bolta la roşu a Catedralei a fost săvârşită prima slujbă, Vecernia din ziua de Paşti[1] (A doua Înviere).

Pentru finanţarea lucrărilor a fost înfiinţată o Fundaţie de susţinere a rezidirii Catedralei Hristos Mântuitorul. Conform datelor acestei fundaţii, la 18 iunie 2001 fuseseră cheltuiţi patru miliarde de ruble. Costurile acestea includeau tot, de la pregătirea terenului pentru construcţie şi demontarea piscinei, până la cheltuielile legate de exploatarea imobilului finalizat.

În 1995 Preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţin, a semnat decretul despre scutirea de impozite a firmelor care vor participa la reconstrucţia Catedralei „Hristos Mântuitorul”. În acest sens în noiembrie 2007, într-un interviu pe care l-am realizat la Radio TRINITAS cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Vladimir Goncearov (membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ruse) spunea că Patriarhia Moscovei a trimis oamenilor de afaceri din Federaţia Rusă 10.000 de scrisori pentru susţinerea construirii Catedralei Hristos Mântuitorul. Nu a existat nici un refuz şi toţi cei solicitaţi au contribuit financiar la construcţia catedralei.

În anul 1996 Fundaţia adunase deja 15 milioane dolari. În total, în acel an, pentru construcţie s-au cheltuit 90 milioane USD.

În anul următor, suma totală a donaţiilor a ajuns la 200 milioane USD (începând cu anul 1994). În 1998, Biserica Ortodoxă Rusă a primit obiecte bisericeşti din fondurile de Stat în valoare de 1,5 milioane USD. La sfârşitul lui 1999, reprezentantul Fundaţiei pentru reconstrucţia Catedralei a anunţat cheltuielile pentru reconstrucţie: 500 milioane USD.

În anul 2000, o Comisie de Stat în frunte cu primarul adjunct al Moscovei a semnat luarea în primire a construcţiei. Primăria a anunţat cheltuieli de 200 milioane USD, iar Fundaţia pentru reconstrucţia Catedralei cheltuieli de 500 milioane USD[2].

În data de 19 august 2000, praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului (pe calendarul iulian neîndreptat), Patriarhul Alexei al II-lea a săvârşit Sfinţirea cea Mare a Catedralei „Hristos Mântuitorul”.

Cu planul în formă de cruce şi trei altare, este cea mai mare catedrală din Rusia: înălţimea este de 103 de metri, pereţii au grosimea de 3,2 metri, suprafața pardoselei este de 4000 mp, iconostasul are înălţimea de 27 m, iar capacitatea este de 10.000 de persoane. Peste 22.000 metri pătraţi sunt pictaţi, 9000 metri pătraţi fiind auriţi. Sculptura iconostasului, pictura, arhitectura interioară au fost realizate cu contribuţia a numeroşi artişti de marcă, academicieni şi restauratori. S-a încercat ca noul lăcaş să fie cât mai apropiat de cel original, dar au fost introduse elemente funcţionale noi. Complexul catedralei include o sală a Adunărilor Bisericeşti, o Sală Sinodală, saloane de recepţie decorate după modelul celor din Palatul Kremlin, precum şi birouri ale Administraţiei Patriarhale. De aici, există ascensoare, instalate în coloanele de susţinere, ce pot urca în catedrala propriu-zisă oameni şi chiar vehicule de întreţinere. Exteriorul este decorat cu marmură, iar scările şi baza sunt din granit roşu”. - Articol preluat din ziarul Lumina

Nu vi se pare cumva cunoscută schema? Sunt curios dacă a noastră va fi și mai falnică! Oricum la biserici stăm bine si noi si ei. Credința din sufletul nostru doar Dumnezeu o știe!

După această incursiune obositoare am facut joncțiunea cu grupul la o terasă din fața tearului Balshoi. Zonă turistică, prețuri pe măsură. Dar cum setea era la cote maxime nu am mai stat prea mult pe gânduri. Am mâncat, nu pe săturate, am băut din plin și am pus țara la cale. Fiind sâmbătă după amiaza am decis să mai facem o încercare de a vizita biserca Sfântul Vasile.

Zis și făcut. Ne-am reîntors în Piața Roșie și incredibil coada de la intrare în biserică a dispărut ca prin farmec. Am achiziționat bilete de acces și am intrat în lăcașul sfânt. Aici am găsit o bisericuță mai pe gustul meu. E de o frumusețe aparte. Parcă e cumva din povești, din turtă dulce.

„Simbol al ortodoxiei ruse, catedrala poarta oficial numele “Mijlocirea Maicii Domnului” insa sa nu fiti surprinsi daca majoritatea rusilor nu stiu asta. Ea este consacrata sub denumirea “Sfantul Vasile” dupa numele misticului Vasili Blajinoe (cunoscut si sub denimirile de “Vasile Blajinul”, “Vasile cel nebun dupa Hristos” sau “Vasile cel Binecuvantat”) ale carui moaste se afla expuse spre inchinare in interiorul catedralei.

Locasul de cult a fost ridicat intre anii 1555 si 1561 pe locul vechii Caterale Sf. Treime si s-a dorit a fi o multumire adusa divinatatii de catre Ivan cel Groaznic in urma campaniei victorioase impotriva tatarilor Hanatului de Kazan. O alta explicatie ar fi si aceea ca Ivan a dorit sa construiasca un edificiu de cult superior ca estetica moscheii Qolsharif, simbolul imperiului Khanat proaspat cucerit. In dorinta de a evidentia victoria si mai mult si probabil dorind sa “puna sare pe rana”, a decis sa incorporeze in aceasta constructie si elemente arhitecturale preluate de la moscheea tatarilor.

Una din numeroasele legende spune ca Ivan si-a orbit cei doi arhitecti dupa ce constructia a fost finalizata pentru ca acestia sa nu mai poata construi o cladire atat de frumoasa. Este doar o legenda deoarece arhitectul Postnik Yakovlev a ridicat mai multe edificii dupa ce s-au incheiat lucrarile la aceasta catedrala.

Initial s-a dorit o constructie cu opt paraclise, fiecare reprezentand (conform altei legende) cate o victorie a tarului impotriva tatarilor. Apoi in 1588 cand a fost ridicat turnul inalt de 47 de metri deasupra mormantului Sf. Vasile, aceste spatii s-au unificat. Desi turnurile si domurile par aszate la intamplare, exista o explicatie logica pentru pozitionarea lor. Catedrala este acoperita de opt domuri, fiecare asezat pe cate unul din cele opt paraclise (capele). Patru dintre acestea sunt dispuse in punctele cardinale, celelalte patru in nord-est, sud-est, nord-vest si sud-vest, formand o stea in opt colturi, numarul opt aducand aminte de ziua invierii Domnului (a opta zi dupa calendarul iudaic). Unii specialistii considera ca idea de la care s-a pornit era aceea a unei flacari care se inalta spre cer.

O alta legenda spune ca Napoleon a fost atat de impresionat de catedrala incat a vrut sa o duca la Paris. Desigur tehnica de la acea vreme nu i-a permis sa faca aceast “transfer” astfel incat a hotarat sa o incendieze asezand cateva butoaie cu praf de pusca in interior. Dezastrul a fost insa impiedicat de o ploaie torentiala venita din senin. Ma intreb cum a reusit ploaia sa patrunda in interior si sa umezeasca praful de pusca. Dar miracolelele de asta sunt miracole – sa nu fie puse la indoiala, nu-i asa?

Prin 1930 cand se discuta despre remodelarea Pietei Rosii, arhitectul Lazar Kananovici a propus daramarea locasului de inchinare. Ajuns la intalnirea decisiva cu Stalin, arhitectul a adus o plansa a pietei cu machetele cladirilor din zona si a sugerat indepartarea catedralei pentru a lasa loc paradelor militare. In timp ce sugera acest lucru a aruncat macheta bisericii de pe plansa Pietei. Se pare ca atunci a rostit Stalin faimoasa expresie, ramasa pana azi in mintea moscovitilor: “Lazar, pune-o la loc! ”. Asa tiran cum era, tatuca Stalin nu uitase ca in tinerete fusese elev al seminarului teologic :). In opzitie, o alta istorioara spune ca daramarea catedralei a fost posibila datorita unui alt arhitect, Baranovsky, care desi a fost desemnat sa se ocupe de demolare s-a asezat pe treptele acesteia amenintand ca isi taie gatul in cazul in care constructia va fi distrusa. In urma protestului se pare ca Stalin s-a razgandit dar l-a “premiat” pe arhitect cu cinci ani de inchisoare.

Constructia originala a fost in mare parte din caramida zidita peste fundatia unica. Arhitectilor le-a placut atat de mult aspectul caramizii incat au hotarat ca aceasta sa fie lasata la vedere cat de mult posibil atat in exterior cat si in interior. Chiar si in locurile in care era necesara amplasarea pietrei, aceasta a fost vopsita in culoarea caramizii. Cupolele in mare parte erau culoarea argintie cu elemente de alb, rosu si auriu. Actualele culori vii au aparut mault mai tarziu, prezentarea actuala fiind rodul muncii depuse pe durata a peste 150 de ani (intre 1680 si 1848). Nici azi nu se stie cu certitudine daca forma domurilor este cea originala sau nu. Este insa stiut faptul ca in anii '60 acoperisul de tabla a fost inlocuit cu unul din cupru.

Daca exteriorul este unul spectaculos, interiorul este unul ciudat. Daca va asteptati sa intrati intr-o biserica mare, va inselati. Asa cum spuneam anterior in catedrala sunt de fapt noua paraclise sau capele, fiecare dedicata unui sfant. Astfel odata intrat, vei avea impresia ca ai pasit intr-un labirint de galerii ce fac legatura intre aceste capele. Moastele Sfantului Vasile troneaza intr-o racla de argint in cea de a noua capela. ” Din Legendele catedralei Sfântului Vasile

Mi-a plăcut foarte mult povestea așa că am decis să o citiți în stare originală nu prelucrată de mine. Sper că și vouă v-a plăcut. Cert e că este un locaș de cult total atipic. Atât coloritul fascinant, cât și multitudinea de cămăruțe din interior îl face unic. Vizita la această catedrală mi-a plăcut foarte mult si este o adevărată binecuvântare că am reusit să o fac. Bonus în interior am asistat și la ultima parte a unei slujbe religioase. Înălțător moment.

Această biserică ortodoxă este din punctul meu de vedere principalul punct de atracție din acest oraș imens. Este un obiectiv turistic de neratat. Fie și numai pentru a o vedea merită o vizită la Moscova.

După ce ne-am desfătat sufletul ne-am gândit și la lucruri mai omenești. Cum în imediata apropiere se afla centrul comercial GUM transformat in mall, ne-am gândit să-l vizităm și noi. Clar era doar de vizitat pentru că este un complex comercial unde tronează casele celebre de modă. Așa că ne-am plimbat pe-acolo ca la muzeu. Cert este că este amplasat într-o clădire cu o arhitectură deosebită, în special pentru perioada în care a fost construită și anume la sfârșit de secol al XIX-lea.

Seara am încheiat-o cu o masă copioasă pe renumita stradă Arbat, pe care încet, încet am reușit să o descoperim în întregime.

---

VIZUALIZĂRI: 1027 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI