Vanatorii de plaje

TIPĂREȘTE

Am sa incep cu o “avertizare de calatorie”, (news alert) pe care am reusit insa s-o rezolv cu mijloace proprii.

In urma cu cativa ani, vizitam insula Lefkada. La scurt timp, malul plajei Egremni se prabuseste si plaja dispare. Acu' doi ani eram in Halkidiki. Dupa ce plec, apar inundatii catastrofale si pe-acolo. Anul trecut de-abia ma-ntorc din Thassos. Si ce credeti? Inundatii masive! Tot anul trecut, in august, eram in Zakynthos. Nici nu ajung bine acasa si un perete al plajei Navagio, se prabuseste pe plaja iar apoi, mai are loc si un puternic cutrermur in Zante-city. Sa fiu eu oare, o piaza rea? Nu stiu, Si mai e ceva... in anul 1953, cand tocmai facusem ochi si-nvatam sa umblu de-a busilea, avea loc un alt cutremur masiv in Kefalonia si altul in Zakynthos. Din Zante-city, n-a mai ramas intreaga decat biserica Agios Dionysos, Coincidenta? Habar n-am! Oricum, pentru protectia Dv., a tuturor grecofililor, anul asta, am sa-mi fac concediul in alta tara. Cu toate ca, un mic cutremur, nu mi-ar strica deloc, poate scap odata si eu de pietrele de la rinichi. Dar, sa revin la subiect!

Sa va povestesc o intamplare turistica. Prin anii 2010-2011, eram si eu un fan al litoralelor, un convins si perseverent vanator de plaje. Prima mea iesire in Grecia, a fost in insula Thassos. Eram cu prietena mea. A fost un concediu superb, insula era de vis. Ne rezumam la ceea ce ne oferea agentia de turism din insula, un tur al insulei cu autocarul si o iesire cu vaporasul pana la insula Kinira, plaja, masa la taverna, seara plimbari pe faleza si sirtaki. Am observat insa ca Thassos are si alte multe atractii: plaje frumoase (una era chiar de marmura), sate de munte feerice, porturi pescaresti vechi, taverne cu mancare ieftina si buna, oameni ospitalieri, lucruri care nu puteau fi fotografiate doar din fuga automobilului sau autocarului. De fapt, insidios, intrase virusul “vanatorilor de plaje” si in mine. Anul urmator, ne-am luat doua saptamani in Thassos si am inchiriat o masina din insula pe mai multe zile. Am facut ocolul insulei. Thassos are vreo 20 de plaje destul de fotogenice. Faceam poze de pe plaje, de pe deasupra plajei, de langa plaje, numai de sub ele nu reuseam sa fac. Fotografiam chiar si frunzele maslinilor de la marginile plajelor sau pubelele de langa plaje. Deveneisem un fanatic “beach hunter” obsedat de un sentiment amestecat: unul altruist, de a prezenta acasa frumusetile insulei, al doilea, egoist, de a ma lauda cu cate plaje am vazut si al treilea, al curiozitatii descoperirilor, sentiment existent in fiecare om si necesar mie, mai ales pentru a scrie review-uri pe doua saituri turistice autohtone. In acea perioada eram fericit din mai multe motive: primul cand visam cu ochii deschisi plajele, marea, porturile pescaresti si satele de munte ce urma sa le vizitez, al doilea cand le vizitam si fotografiam, al treilea cand scriam si prezentam lumii in poze si vorbe locurile pe unde-am umblat si apoi, cand reciteam tot ceea ce-am scris. In Thassos, prietena mea m-a suportat cat m-a suportat, cam pana pe la Limenaria, dar apoi, in Lefkada, a explodat: “M-ai asasinat cu pozele tale, fiți-ar saiturile tale turistice sa-ti fie. în loc sa te bucuri de vacanta cu adevarat, adica in loc sa te bucuri de mare, de soare, de 3-4 locuri frumoase, tu alergi ca un caine ca sa vezi 20 de plaje intr-o zi! Nici nu stiu de ce mi-am mai adus slipul cu mine! Sa stii ca eu ti-am dat slapii de pe-acum si cum ajungem acasa, plec la mama! ”. Adeseori, pasiunea asta de “beach hunter” ma facea sa las doar geamul lateral al masinii in jos si fotografiam golfurile, plajele si marea, din scaunul de copilot, direct de pe sosea! Alteori deschideam usa masinii, coboram doar numai cu un picior pe asfalt, trageam un cadru-doua, cu motorul pornit si mergeam mai departe. In cel mai bun caz, coboram doar cateva minute pe plaja, tot pentru a face fotografii”. Balaceala? Plaja? Cautat de scoici? Plimbare pe jos pe alei sau pe aiurea? Un suc rece pe terasa plajei? Deloc!

Apoi, cand ajungeam acasa, imi dadeam seama ca pozele mele sunt cam “second-hand”, in comparatie cu ce expunea internetul. Si cand mai aparea si cate un filmulet pe youtube, facut de profesionistii din tara sau din afara, imi dadeam seama ca n-am sa ma pot niciodata compara cu ei si ca imi stricasem o parte din concediul comun, doar pentru pasiunea mea de “beach hunter”. Prietena mea, avuse dreptate cand imi daduse slapii. Uff! Ma astepta o perioada grea, plina de poeme si promisiuni, ca s-o recuceresc. Adica ce facusem eu? Inchiriasem masini in insule pe bani grei si scanam intreaga insula. Pentru mine in acele momente, omul de langa mine, nici nu conta. Contau doar fotografiile. Luam fiecare sosea si poteca la rand, ca sa descopar imagini si senzatii noi. Obiectele devenisera mai importante decat oamenii. Se pare ca pasiunea asta pentru a imortaliza frumusetile naturii, te poate prosti la cap, caci curiozitatea umana e nelimitata. Concediul meu nu mai era concediu, era o alergatura dupa imagini. Veneam din Grecia mai obosit decat plecam.

Din acel moment, am intors foaia... cand vroiam sa vanez plaje sau alt gen de imagini, mergeam singur. Spre exemplu in Santorini n-ai plaje, acolo spectaculoase sunt mai ales acele constructii ciudate si poate avangardiste de pe pantele Calderei, ce seamana cu un val de lava alb-albastra, ce se scurge spre mare. In ultima vreme, am invatat si eu ceea ce inseamna un concediu adevarat, facut “in doi”. Am lasat curiozitatea si vanitatea la o parte si am facut cam tot ceea ce face un om cu scaun la cap. Mi-am fixat un program aproape zilnic de plaja si balaceala, pana pe la pranz si de taverna cu muzica sau chiar dans, seara. Mai schimbam localitatea si peisajul, ce-i drept, dar nu in mai mult de doua sau-trei alte locuri. Si-am constatat ca pasiunea mea frumoasa dar obositoare de a-mi umple sacul turistic cu imagini inedite, a fost inlocuita de una si mai mare; leneveala pe o plaja oarecare, cu parfumul marii si melodia valurilor ei, la picioare. Cu placerea gandului ca nu mai trebuie sa merg la serviciu si cu cel ca o “beach-girl” imi aduce la sezlong, oricand. tot ceea ce-mi doresc:cafea, Cola, pizza sau kebab.

Din acel moment, numit Lefkada, si mai ales pentru ca, pana azi, n-am mai gasit o alta “beach hunter”-ita precum eram eu odata, m-am transformat dintr-un activ vanator de imagini, intr-un admirator pasiv ale lor. Si chiar daca in jurul Mediteranei nu mai exista o alta tara cu atatea insule, si chiar daca fiecare insula e diferita, are farmecul ei si multe atractii de oferit, si chiar daca se pare ca grecii au cea mai mare suprafata de plaja pe cap de locuitor, gandul (imposibil) de a le vana pe toate, a disparut. Chiar daca dorinta de a descoperi lucruri noi (plaje, orase, porturi, sate de munte, etc), n-a disparut complet, mi-am zis ca e mai bine sa am de-acum incolo, un cocediu linistit. Astazi informatia turistica a explodat. Oare cine mai citeste azi slovele mele, cine mai priveste imaginile mele, picaturi efemere intr-un ocean de informatii, cand azi, satelitul te plimba si-apoi te roteste cu 360 de grade, alaturi de micutul “walker” pe mai toate strazile, plajele, manastirile, porturile si satele de munte ale insulelor elene?

Sa stiti ca eu cam stiu, inca de acasa, ce fel de concediu voi avea in fiecare vara. Dupa culoarea pielii prietenei mele, daca la plecare, e alba ca telemeaua, concediul va fi unul static si linistit, de leneveala, balaceala si plaja. In schimb daca, pielea ei e ca ciocolata, lucrurile se schimba, concediul meu va fi unul agitat, de explorare si shoping.

Cu toata schimbarea opticii si a atitudinii mele vis-a-vis de "cum trebuie sa decurga un sejur", fapt strict subiectiv, eu ii admir nemasurat pe cei ce-si sacrifica o parte din concediu, doar pentru a ne trimite noua, celor de-acasa, informatii si imagini cu nemiluita, mai ales ca si eu cam asta facea in tinerete, varsta al carui entuziasm e de nestavilit, varsta la care eram “flamand” de a cunoaste lumea, de a vedea si altceva decat Predealul si Costinestiul. Imi amintesc ca pentru a vizita Parisul, Viena sau Venetia, prin anii '75, am plecat intr-un circuit de 2 saptamani cu trenul, fara nici o letcaie in buzunar, am dormit 5 nopti in tren, una pe gazonul de langa Tour Eiffel si alta la Viena, pe asfaltul unei stradute, cu bagajele ascunse sub un microbuz, caci garile erau inchise pentru curatenie. Se pare ca cel mai puternic combustibil al curiozitatii umane, ramane entuziasmul, mai ales cel al tineretii.

(Va trimit cateva imagini proaspete din Zakynthos)

---

VIZUALIZĂRI: 617 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI