Veliko Tărnovo - Manual de folosire. Day 1: drumul de acasă la Veliko Tărnovo și strada Gurko

TIPĂREȘTE

Motto: ”M-am săturat de democraţie! În democraţie oamenii votează să-şi aleagă primarii. Am vrut să ridic un oraş în care să îmi aleg locuitorii ”. Emir Kusturica

Când îți cumperi un lucru nou, pe care ți l-ai dorit din tot sufletul, stările sufletești alternează. Pleci de la bucuria cumpărării în sine a acelui lucru :”Yes, l-am luat !”, treci apoi la starea de ușoară neliniște: ” oare o fi chiar atât de bun cum se spune? ”, neliniște accentuată:” dacă o fi complicat să-l folosesc?! ” și apoi chiar la starea de nedumerire. ” ce mi-o fi trebuit mie chestia asta, doar îl aveam, încă, pe celălalt?! ”.

Așa și eu, am ales ieșirea de la Veliko Tărnovo acum ceva timp în urmă, am făcut rezervarea în ceea ce privește cazarea și apoi am așteptat ziua când aveam s-ajung acolo.

Am citit pe internet câte ceva despre ce oferă orașul în cauză, cum se ajunge și alte alea, mă rog, cam ca toată lumea. Am avut și emoțiile necesare, n-am citit impresii scrise deja, n-am vrut să fiu influențat. Dar, fusesem alertat cu privire la dificultatea cu care găseai locuri de parcare în minunatul oraș! Boo-hoo-hooo !!!

De aceea vă avertizez, review-urile de le voi scrie nu se vor vreun ghid turistic, necum ceva care să aibă vreo treabă cu știința ! Ha, eu și știința ! Sunt doar mențiuni despre uimirea cu care eu am descoperit un oraș de poveste . Ca să vedeți, haideți cu mine !

Acuma, sincer, eu n-am o părere extraordinară despre Bulgaria. Cu excepția resorturilor de pe litoralul Mării Negre, restul e cam pârjolit, așa că nu băteam din aripioare de fericire pentru excursia mea. Mai ales că alternativa fusese Arieșeni . Deci, aveam primele semne de îndoială cu privire la alegerea făcută.

Am plecat spre Veliko liniștit, eu, cel care, atunci când e vorba de excursie, mai că nu pot s-adorm, înainte de, mă refer.

Am avut o dimineață absolut obișnuită, cu activitățile de rutină. Doar faptul c-am verificat nivelul uleiului în motor a fost ceva deosebit.

Cum-necum, pe la 8 am plecat din fața casei de ne ducem zilele-n ea, sperând că vom avea parte de o călătorie liniștită, spre locuri inedite, amplasate hăt-hăt, în afara granițelor țării.

Am circulat cu o năprasnică viteză de croazieră de 100-110 km/h, ghidat atent de Waze, care avea principală sarcină de serviciu să fluiere din dește cu privire la eventualele echipaje de polițiști de la ”Rutieră”, ce s-ar fi aflat pe drum ca să atenteze la banii și punctele noastre, altfel drumul îl știu ca pe apă (că tot urma să trecem Dunărea). Ba, în plus, mă anunța cât mai am până ajung unde voiam și ora aproximativă a sosirii, care trebuia să fie între 14-15. Eram în grafic.

Am ajuns și pe frumoasa Centură a Capitalei iar graficul s-a dus dreacu, aglomerația de pe lume, camioane și praf și toate chestiile alea de te fac să te-ntrebi dacă România este în mileniul al III-lea sau suntem dereglați cu un mileniu , în urmă . Mileniu de vară, ceea ce ar fi cum ar fi, pentru că, iată, peste vreo săptămână trecem la cel de iarnă.

Când am scăpat de pe Centură, năvălind spre Giurgiu, ce credeți, m-am întâlnit cu prietena mea, ploaia! Că, în mai toate ieșirile mele de anul ăsta, ploaia m-a găsit și mi-a fost companion.

Lucru bun șoseaua spre Giurgiu, are ea vreo două giratorii, dar, în rest, atingi lejer viteza de decolare, Mach II, ca să te poți înscrie pe orbită. Ploaia, după mine! Houston, we got a problem !!!

Mai toate locurile au un capăt , așa că, în jur de ora 12 am ajuns în locul unde se termina România. Ce chestie, să se termine țara ta pe-un pod?! Aaa, uitasem, ca să trec podul am dat o mică atenție, de 13 lei, unei tanti dintr-un ghișeu, mi-a dat chitanță, jur, o am și-acuma în mașină!

Podul ”Prietenia”, cel care desparte sau unește, cum vreți, România de Bulgaria, este cel a cărui construcție a fost vizată de către ruși. Inițial se chema Podul “Dunărea”, apoi, din motive de crez politic , a luat numele de astăzi.

La vremea inaugurării sale, în 1954, era cel mai mare pod combinat (rutier și feroviar) din Europa iar piesele din care a fost făcut au venit din Cehoslovacia, Ungaria și Polonia, pe lângă România și Bulgaria. Era un fel de victorie a socialismului în fața capitalismului barbar. Nu vreau să vorbesc de Marx și teoria lui, conform căreia muncitorii, după ce vor fi pus mâna pe mijloacele de producție, vor munci cu atâta ardoare de se va produce în neștire.De aicea și ”fiecăruia după nevoi ”. Marx, ăsta, o fi fost deștept, doar c-a uitat de individualitatea omului și de lenea ancestrală a fiecărui individ evoluat din Homo Neanderthalis !

Podul este lunguț, am înțeles că are vreo 2 km și jumătate, iar partea frumoasă este că are și astăzi o eleganță a sa, aparte. Felinarele de asigură iluminatul au ceva de bulevard dintr-un mare oraș rusesc, mai ales că toate se termină cu o steluță în cinci colțuri.

Doar că, la data când am trecut, cu ploaia-n cârcă, imensul pod, vopsit în gri, o culoare anostă, părea mai necăjit decât e în realitate.

Am trecut pe sub pancarta de anunța că-ncepe Bulgaria și am intrat, vijelios, cu 15 km/h , pe motiv de coloane de TIR-uri, în vama bulgărească.

Dat documentele unui vameș de-și umplea timpul într-o gheretuță, se uită ăsta la acte, se uită la mine , se uită și la jumatea conjugală de-o aveam în mașina comună, că hîr, că mîr, după ce-a omorât niște furnici pe tastele calculatorului din față, vameșul ne-a făcut semn că putem continua călătoria noastră în Bulgaria. Care, practic, abia de începea, nu? Enjoy !

Ajuns în Bulgaria, mi-am astâmpărat dorința de Schumacher din mine, știți legenda cu impasibilii polițiști bulgari, care devin umani de la douăj'de euro-n sus, așa c-am ascultat cu sfințenie de piuitul Waze, care mă anunța ori de câte ori îmi obosea șoșonul pe pedala de accelarație și se lăsa greu.

Frați români din lumea largă, de-aveți răbdare să mă citiți, mersul auto prin Bulgaria nu-i vreo treabă grea: pe mai toată distanța Ruse-Veliko Tărnovo, șoseaua are câte-o bandă pe sens și, în fața ta, obligatoriu, un mare TIR turcesc. Nu prea ai unde să depășești, așa ca te uiți cu ochii-n oblonul camionului și mergi “la aspirație”, ca-n Formulă.

Peisajul este superb de anost, doar pădure și, dincolo de copaci, imaginile unor miriști, mai arate, mai nelucrate, mă rog, după cheful fiecăruia. Treci prin niște localități cumva cenușii, dar, vă spuneam, nu aveam mari speranțe estetice legat de ambientul bulgăresc.

La intrarea-n Byala, fac haltă, trag pe dreapta și țopăi spre Podul Belenski, cel care trece peste Yantra, un fel de Olt al Bulgariei.

Podul Belenski este un pod, construit în arce de cerc și este considerat un monument arhitectural al Bulgariei.

Cel care l-a construit este Nikola Ficev (Drianovo, 1800 - 1881), cunoscut sub numele de ”Kolyu Ficeto” și a fost un arhitect, constructor și sculptor emblematic pentru perioada renașterii bulgare. Legenda spune că a construit acest pod cu o sumă infimă față de ce cereau alți ingineri și arhitecți ai vremii. Ficev a garantat cu capul rezistența podului.

În decursul timpului podul a suferit reparații și reconstrucții care i-au schimbat aspectul inițialși,prin aceasta,l-au urâțit .Eu l-am considerat un pod frumos, l-am și fotografiat, ca să am probe!

În prezent, nu mai este circulat dar se află la vreo sută de metri de cel pe care se circulă în prezent.

După această pauză, am continuat, cu și mai multă îndârjire, drumul spre Veliko Tărnovo. Am scăpat și de camioanele omni prezente și, pe o ploaie ușoară, ușor sâcâitoare, am ajuns la Polikraishte, unde ne-am oprit în plin trafic. Waze m-a anunțat că ”este raportat un accident în față” și mi-a arătat o cale de evitare a evenimentului. Mă ducea pe niște coclauri, am analizat rapid și-am spus ”Nțțț! ” , am stat cuminte și am circulat, când și când, cu 5 km /h până am ajuns în locul unde un ditamai TIR era parcat în șanțul de pe contrasens, cu roțile în sus. Alte două camioane erau și ele în zonă, ușor lovite prin benă și alte părți ale șasiului. Fie la ei!

Am ieșit și din această zonă și-am mers, ceva mai alert, până am ajuns la Centura de la Veliko, loc în care m-am despărțit de drumul spre Sofia și, nu mint, Varna ?! M-am uitat la ceas, arăta “octombrie”, cât de mult mi-ar plăcea Marea Neagră, totuși , Varna,toamna ?! Mneeaah !

Am urmat niște săgeți, am trecut prin vreo două tuneluțe și poduri și am avut prilejul ocaziei să ghicesc orașul, apoi am intrat direct în comunitate , pe niște străzi de urcau accentuat.

Irina mă ținea de vorbă și m-a borfăit la cap până m-a adus în fața unei clădiri și mi-a zis sec: ”ai ajuns, dă-te jos și ia-ți camera! ” Mă rog, nu chiar așa, dar, asta era esența.

Într-adevăr, pe clădirea de lângă mine scria ”Hotel Concord”. Ce coincidență, era ăla de-aveam cazarea!!! Cum spuneam , ce-ntâmplare, odată cu zidăria să cadă și tencuiala ?! ????

Era și un mare loc de parcare ,chiar în fața ușii de intrare-n hotel și am abuzat de el, plin de încredere. Acolo și-a petrecut Skoda mea ieșirea de la Veliko Tărnovo. Deci, care era problema cu parcarea din Veliko?!

Ne-am cazat repede, ne-am schimbatără de hăinuțele de le avusesem pe drum, ne-am luat altele, ceva mai impermeabile, pentru că de ce, ploaia era cu mine, o să-mi schimb nick-ul în ”Rain Man”.

Prima impresie despre orașul de ajunsesem în el mi-am format-o în fața magazinului ”Geronimo” ăla de vinde alcoale tari, distilate. Era un moș pe bancă, în fața dughenei, m-am așezat și-am dat să vorbesc cu el. Moșul, fudul, tăcea mâlc. Era și cam galben la față și hăinuțe, m-am gândit c-o fi dat în icter de la folositul îndelungat al băuturilor de le vindea magazinul din spatele lui. Așa c-am plecat mai departe. Moșul, de vă spui de el , acolo a stat ,câte zile am fost eu în zonă.

Nu departe de acolo este monumentul ”Mama Bulgaria”, care-i chiar impozant și frumos. Este amplasat într-un frumos parc (unul din multele parcuri de sunt în Veliko Tărnovo).O să vedeți, este unul dintre cele mai emblematice monumente din oraș, fiind ridicat în memoria bulgarilor care au murit în Războaiele Balcanice precum și în Primul Război Mondial. Pe fiecare latură a monumentului sunt statuile unor soldați din perioada acelor războaie, iar în vârful turnului, statuia unei femei și drapelul național bulgăresc.

N-aveți cum să nu vedeți monumentul în cauză, mai ales că este una din căile prin care se ajunge pe strada Gurko.

Strada Gurko.

Este strada care-l cinstește pe generalul rus de-a eliberat Veliko Tărnovo în războiul ruso -turc din 1877-1878. Ăla cu Independența României ! Hm, istoria asta !

Strada merită capitol aparte, dar mi-am zis să nu-mi forțez norocul, că-mi dați cu ”Huo”!!! Plus că n-am vorbele la mine ca să descriu splendoarea !

Este o stradă aparte, practic o uliță șerpuitoare, care urcă și coboară, cu case de o arhitectură de nu știi de un’ s-o iei ?!Am înțeles că aceste construcții sunt în stilul renașterii bulgare,dacă-i așa, trageți de poporul nostru, treziți-l !!! Poate ne ajută somnul de ne aflăm, pentru o renaștere de să moară lumea ! Nu mă credeți ? Păi, cum se cheamă imnul nostru național ?! Deci, ce mai așteptăm ?

Vă dați seama că am cunoștințe arhitectonice vaste, bat undeva, spre 0 %, cifră rotundă, dar mă uit la strada asta, unică-n viața mea, ca broasca la inundație . Habar n-am ce văd dar, nu- mi pasă, este o stradă frumoasă!

Este pavată, clasic, cu piatră, are case vechi, la ferestrele cărora vezi olane cu flori și... pisici. Multe pisici. Și , vă spuneam , multe olane cu flori !Și pisici . Și olane...hai să terminăm !

Am trecut pe lângă ”Mexana Gurko”, loc de frumoasă belvedere spre Monumentul Asanilor (o să vă spui ce-i cu el) și spre cursul îmbârligat al Yantrei. Mexana este și ea frumoasă, dar, ce construcție nu-i frumoasă pe strada Gurko ?! Până și tablourile electrice sunt vopsite haios!

Ne-am plimbat încet, bucurându-ne de fiece clipă petrecută acolo și de frumusețea aceea, simplă, a unor case obișnuite, ba nu, mint, tocmai acea arhitectură face toată petrecerea. Frumusețea prin simplitate sau simplitatea ca frumusețe, alegeți voi !

Strada Gurko este ceva unic !E un fel de”m-a lovit acceleratul, oare mor ?!” Mergi și nu știi unde ești, cu ce să asociezi . Alice în Wonderland .Așa că, fără precipitare, mergeți pe strada Gurko, fără altă pretenție decât aceea că sunteți, deja, acolo . Bucurați-vă de acest fapt, sincer, cu uimirea copilului în fața Bradului de Crăciun . Altă comparație mai bună nu veți găsi ! Și, nici bucurie !!!

Cu răbdare veți urca până în capăt și veți ajunge în Samovodska Charshia, o altă stradă mult prea frumoasă. Încercați să vă obișnuiți, Veliko Tărnovo e un altfel de oraș . Prea frumos, pentru noi, pentru așteptările noastre, pentru Bulgaria de ne-am închipuit-o, superficial . Ori frumusețea acestui oraș bulgăresc este o palmă la adresa și pe obrazul blazaților , a celor care cred că Balcanii înseamnă doar războaie cumplite și sărăcie .

Dar, despre asta, altă dată, acuma mă opresc aici, vă țin cu inima-n gât, așa, ca să mă urmăriți pân'la capăt.

Până tura viitoare, vă las, haidi, pa!

Web, te rog eu: https://www.youtube.com/watch?v=EUV2GPas4aY

---

VIZUALIZĂRI: 3212 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI