Un weekend la vecini, în Bulgaria

TIPĂREȘTE

În ultimii doi ani, situația pandemică a frustrat o întreagă lume din multe puncte de vedere, evident și din perspectiva turistică. Românii care au dorit să călătorească fără prea multe constrângeri au bătut țărișoara în lung și-n lat, iar asta nu a fost neapărat un lucru rău căci au ieșit la iveală și zone turistice care probabil că în alte circumstanțe nu ar fi fost dezvăluite.

Unii au pândit perioade de relaxare a restricțiilor, alții s-au aventurat hăăăt departe de locurile natale, chiar pe alte continente. Mulți conaționali și-au găsit refugiul temporar pe la vecinii unguri, sârbi sau bulgari.

Despre Bulgaria s-a scris mai mult în această perioadă și este de înțeles. Pentru români nu este doar o țară de tranzit spre destinațiile mult visate din Grecia și Turcia, este chiar o opțiune de vacanță. Bulgarii au făcut un studiu bazat pe datele Institutului lor național de statistică din care rezultă că numărul românilor care le-au vizitat țara în 2021 a fost de peste 1,2 milioane, ocupând astfel locul 2 în clasamentul turiștilor care vizitează țara vecină (https://www.zf.ro/eveniment/romanii-pe-locul-doi-in-topul-turistilor-din-bulgaria-pentru-al-20512985).

Marea Neagră bulgărească este parcă mai albastră, munții încărcați de zăpadă au kilometri întregi de pârtii, obiectivele naturale sunt uimitoare, vestigiile istorice există din abundență, tradițiile încă se păstrează, mâncarea este delicioasă, prețurile accesibile și, nu în ultimul rând, distanțele mici.

Toate aceste avantaje ne-au atras și pe noi de multe ori la Bulgaria, motiv pentru care am tot vizitat-o și de fiecare dată încercam să comparăm progresul pe care bulgarii îl înregistrau la autostrăzi sau la resorturile de pe litoral, cu ce se construia prin România. Uneori părea că sunt mai motivați ca noi pentru că evoluția era mai vizibilă decât pe plaiurile Mioriței.

De data aceasta s-a întâmplat să vizităm Bulgaria în weekend-ul cu 1 Mai muncitoresc. E drept, sărbătoarea a picat duminică așa că n-a fost rost de nicio punte, pod sau luntre cu o zi de vineri sau luni, deci a fost un pic dezamăgitor întrucât weekend-ul prelugit a fost mai scurt, adică doar cu o zi de concediu curat - cea de vineri. Uite așa se explică de ce am mai tăiat din lista de to do-uri.

Am făcut pregătirile de rigoare (cazare, traseu, obiective de vizitat) și am purces la drum. Vigneta BG online de weekend, în valoare de 41,10 lei, intră în vigoare de la ora 12:00 vinerea și se termină duminica la miezul nopții, așa că nu aveam niciun motiv de grabă, mai ales că de la noi de-acasă până la Giurgiu sunt vreo 60 km... și să mergi cu frâna trasă și nu faci mai mult de două ceasuri!

La sensul giratoriu de la intrarea în orașul Giurgiu era interzis mersul pe drumul ocolitor către vamă, căci niște neni polițiști lăsau doar tirurile să facă acolo coadă până în giratoriu, așa că am avut emoții de așteptare cu nemiluita la trecerea podului. Grijile noastre au fost însă spulberate, am trecut Dunărea cât ai zice pește ????, am plătit 15 lei podarului din cușculică, apoi am zăbovit maxim douăzeci de minute la coada de arătat documentele în puctul vamal.

De obicei, mersul către alte destinații mai din sudul Bulgariei sau către Grecia și așteptarea la cozile din vamă îi determină pe cei mai mulți să dea bice bidiviului imediat ce au scăpat din chingi, de parcă statul pe loc îi face să acumuleze energii turbate ce trebuie să fie descărcate pe drumurile lungi. Și noi mergeam ață către destinația finală, dar de data asta ne-am înfrânat dorința de a ajunge rapid la gazda din acea mini-vacanță și ne-am luat un răgaz de aproape două ore petrecute în Ruse. În plus, l-am stabilit ca loc de întâlnire cu cei cu care am purces în aventura bulgărească.

Orașul pe care de obicei îl vedeam ca pe un loc banal de trecere vamală, cu blocuri gri, ramolite, ce te privesc trist când treci Podul dintre popoare, ne-a surprins de data aceasta cu un centru vechi curat cu clădiri unice care reflectă o multitudine de culturi, monumente, locuri de relaxare și shopping. Restaurantele și locurile de distracție și promenadă nu lipsesc nici ele. Pentru cei care sunt dornici să petreacă mai mult timp în Ruse, pot vizita muzee și parcuri sau vestigii romane, cum sunt ruinele cetăţii Sexaginta Prista adică” Portul celor 60 de corăbii” , mândria arheologică a orașului.

După escala asta era timpul să ardem cauciucurile că între trei și patru p. m. ziceam că ajungem la gazdă, așa că pentru cei o sută și ceva de km am apucat pe E85, până la Veliko Târnovo, unde ne stabilisem cartierul general.

Traficul a fost super ok, drumul plin de verdeată și arbuști înfloriți - arborele lui Iuda, splendid - câmpuri cu lanuri de rapiță galbene ca lămâia, noi eram entuziasmați de mini-vacanță așa că am ajuns pe negândite la cazarea noastră. N-a fost nicio greutate să găsim locul. Chiar și cu harta Bulgariei pe hârtie, pe care o avea orice tataie în torpedoul Daciei cred că nimeream.

Deși ne-au pus să declarăm ora sosirii, cei de la hotel nu ne-au așteptat cu stegulețe roșu-verzi-albe și nici cu vreo paradă cu cartonașe a Organizaţiei Pionierilor „Ho şi Min” , dar nici noi nu ne-am ținut chiar de cuvânt. Au compensat însă prin operativitate și fără să întâmpinăm încâlceli lingvistice sau alte fandoseli de gestică, am primit rapid camerele promise. Ne-am aruncat băgăjelele în sălașuri și după o refreshare scurtă am plecat la o plimbare prin Arbanassi, să mai apucăm și noi să vedem ceva pe lumină.

Dacă te afli în Veliko Târnovo, sigur că nu trebuie să ratezi vizita în Arbanassi, căci doar se află la o aruncătură de... mașină. Din locul în care eram noi, cam la 7 km mai la nord. Cum de ce să mergem la Arbanassi? ... pentru că auzisem și citisem atâtea lucruri despre acest loc, eram curioși să vedem și noi Stâncile Belogradchik, vestigiile Perperikon, Mânăstirea Rila, Castelul Ravadinovo... ???? glumeeesc! Astea sunt dintr-o altă listă.

Ce se spune despre Arbanassi este că așezarea și-a văzut înflorirea în secolele XVII-XVIII. când a devenit un centru bogat de meșteșuguri și comerț. În acea perioadă au fost ridicate cele mai multe dintre casele sale superbe. Cele mai vechi case din Arbanasi sunt realizate în întregime din piatră și seamănă cu modele minuscule de cetăți care nu pot fi văzute nicăieri altundeva în Bulgaria. Probabil acesta din urmă este argumentul pentru care în anul 2000 a fost inclus în patrimoniul UNESCO, fiind declarat rezervație arhitecturală.

Să știți că da, asta am văzut și noi: un pitoresc muzeu cu o arhitectură unitară pentru case, biserici și mehane, toate adunate pe un platou de pe care privești în zare la cetățile țarilor din Veliko Târnovo.

Dacă ar fi să exprim în două cuvinte prin ce se definește acest sătuc, ar fi piatră și liniște. Aspectul caselor, gardurile înalte și porțile de lemn ascund uneori o vegetație bogată și foarte îngrijită. Pe ulițele mai dosnice, nu întâlnești niciun omuleț, doar pe lângă hoteluri și cârciumi se mai vântură ceva turiști...

Ne-am învîrtit un timp pe străzile întortocheate, am inspirat miresmele plăcute ale arbuștilor și am încercat să recunoaștem în depărtare Trapezitsa și Tsarevets de pe terasa hotelului Sevastokrator. După plimbările la pas în sus și-n jos, am recunoscut la unison că ni se cam făcuse foame și cum acasă nu aveam cina asigurată, am rămas în Arbanassi.

Mulțumiți de alegerea locului de cinat, satisfăcuți pe deplin de bucate și de prestația ospătarului care rupea și ceva-ceva română, ceea ce confirma încă o dată locul ocupat de turiștii români în statistica bulgărească, ne-am întors la gazda noastră...

Nu era încă ora de nani, așa că ne-am strâns la o poveste și un pahar pe terasa semideschisă, cu o priveliște absolut magnifică spre oraș, a hotelului...

... dar mai bine basmul ăsta să-l încep cu începutul... ????

---

VIZUALIZĂRI: 7912 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI