ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.08.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.01.08
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 2 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 8 si 9 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Sinaia - sub amprenta regalitatii!

TIPĂREȘTE URM de aici

Am plecat intr-o zi de august 2018 la 07:50 din Pitesti cu destinatia Sinaia.

DN 72 - DN 71: Pitesti-Targoviste-Pucioasa-Sinaia.

Drumul a durat aproximativ 2 ore si 20 min, presarat cu denivelari si asezonat si cu niste gropite… nu exceleaza, oricum se ruleaza si incet datorita biciclistilor, carutelor etc.

1. Prima oprire a fost la statia de imbarcare Gondola Sinaia pentru ca vremea fiind favorabila am decis sa bifam prima data urcarea la cota 2000.

Am parcat in parcarea amenajata contra sumei de 15 lei/auto. Biletele le-am achizitionat cu cardul si au costat dus intors (insemnand traseu 1000m-1400 m si 1400m -2000m, la cota 1400 coboram si schimbam) 55 lei /adult si 35 lei/copil deci un total de 180 lei.

“Situată în inima Munților Bucegi și ajungând la cea mai mare altitudine din România - 2050 m, Gondola Sinaia poate fi considerată punctul de tranziție între cer și pămant, între frumos și spectaculos.

Tronsonul 1000-1400 al Gondolei Sinaia porneste din cartierul Furnica, ajungand la Cota 1400. Acest tronson a fost dat in functiune in decembrie 2007, fiind prevazut cu un numar de 34 de gondole, fiecare putand transporta cel mult 8 persoane. Lungimea acestui traseu este de 1312 m. Capacitatea maxima de transport este de 1700 persoane/ ora, iar gondolele sunt prevazute cu buzunare exterioare pentru asezarea schiurilor si placilor de snowboard.

Tronsonul 1400-2000 al Gondolei Sinaia este una dintre cele mai noi si performante instalatii pe cablu din Europa si din lume, unind cele doua zone schiabile ale statiunii Sinaia: cea de joasa altitudine (Cota 1400) si cea aflata la inalta altitudine (Cota 2000). Avand la baza sisteme ultramoderne de functionare si cele mai inalte tehnologii in domeniu, Gondola Sinaia tronsonul 1400-2000 are doua motoare diesel si cel mai nou sistem de economisire a energiei, numit de catre specialisti Direct Drive, care asigura o reducere a consumului de electricitate cu 20% fata de sistemele traditionale.

________________________________________

Gondola Carp stabileste trei recorduri nationale:

• ajunge la cea mai mare altitudine din Romania - 2.050 m;

• in zona Valea cu Brazi ajunge la cea mai mare inaltime fata de sol inregistrata de o astfel de instalatie, 120 m;

• traverseaza cel mai abrupt segment de transport pe cablu – 45 de grade la primii trei piloni.

Instalatia are 42 de gondole a cate opt locuri, o capacitate de transport de 1.500 persoane/ ora si un traseu cu o lungime de 2.000 de metri.

Proiectul reprezinta o investitie de 8,5 milioane de euro realizata de Transport Urban Sinaia prin contractarea unui credit bancar. A fost realizata in doar 7 luni. ”

La cota 2000 functioneaza un bistro dragut inaugurat recent dupa cum arata unde se pot servi ciorbite, produse de patiserie, limonada (am remarcat pretul de 25 lei!!!) etc. Nu am fost atenta la preturi in schimb toaletele sunt suficient de curate si dotate pentru altitudinea la care ne aflam! .

As avea de reprosat ca in zona aceea exista cam putine cosuri de gunoi si desigur si cateva “insemne ale civilizatiei aruncate in frumusetea aceea” off, off! , muncitorii inca cimentau o portiune si in consecinta accesul era intezis pana se intarea cimentul… oamenii care doreau sa urce in gondola si sa coboare nu prea stiau incotro trebuie sa o apuce pentru a ajunge la bariera unde se valida cartela … cam bulibaseala ca sa zic asa… ii mai indrumau muncitorii pe unde sa mearga… dar daca esti strain???ce faci? … jale… esti “ fiul ploii” trebuie sa inveti romaneste cred!

2. A doua oprire a fost la … masa despre care voi scrie separat.

3. A treia oprire a fost la Casino Sinaia unde… era inchis. In prealabil citisem ca sunt doua tururi cu ghid in data de 25.08 si ulterior dupa cele doua tururi program de vizitare restrans pana la 18.30. In realitate la 14.30 era inchis complet. O doamna din incinta casinoului ne spune sa revenim a doua zi pana in ora 12.00 (am revenit dar era inchis si a doua zi)

4. A patra oprire a fost la Muzeul Rezervatiei Bucegi, situat in Parcul Dimitrie Ghica, pret bilet adult 5 lei si copil 3 lei. Aici am putut admira si o micuta expozitie temporara de recifuri de corali. Muzeul este micut dar interesant a fost înfiinţat în anul 1976 şi cuprinde exemplare din flora şi fauna Bucegilor, specii rare şi ocrotite, specii pe cale de dispariţie şi chiar dispărute, precum şi endemisme (specifice doar Bucegilor).

5. Restul zilei l-am petrecut in parcul Dimitrie Ghica

“Spaţiul din interiorul parcului este dotat cu locuri de joacǎ pentru copii pe timpul verii, iar iarna se monteazǎ un patinoar artificial, o fântânǎ de dimensiuni mari cu bazin rotund unde vara se pot închiria vaporaşe teleghidate pentru pilotaj pe apă. …. in realitate nu exista asa ceva, singurele urme … un biet vaporas abandonat pe apa, decolorat de soare

Tot în interiorul lui întâlnim foişoare amenajate pentru odihnǎ şi şuete. În luna septembrie are loc Festivalul Toamnei, Sinaia Forever”, cel mai mare eveniment al oraşului. Anul acesta este organizat Intre 14-16 septembrie 2018

Odată cu renovarea parcului, a fost restaurată şi banca regalǎ care face parte din cele cinci bǎnci regale construite în anul 1905, pe vremea Regelui Carol I, inscripţionarea pe speteazǎ indicǎ anul construcţiei. Parcul gǎzduieşte Muzeul Rezervaţiei Naturale Bucegi şi frumoasa clǎdire a Cazinoului Sinaia, transformat recent în Centrul Internaţional de Conferinţe, unde periodic se organizeazǎ târguri şi expoziţii.

Parcul „Dimitrie Ghica” este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Sinaia atât pentru localnici, cât şi pentru turiştii români şi strǎini.

Accesul se face cu automobilul pe drumul orǎşenesc sau cu trenul pânǎ în gara Sinaia, iar de acolo pe jos, cinci minute. “

Am remarcat o tiroliana ce avea mare succes printre copii (ai mei au fost incantati desi traseul este destul de scurt). Pretul este de 10 lei/tura. Tot in parc am testat un fel de bungee jumping (corzile acelea elastice care te inalta in timp de sari de pe o trambulina) 10 lei/5 min.

Parcul este foarte frumos, cochet, ingrijit, colorat, oamenii isi aduceau paturica sa stea pe iarba… ne-a incantat foarte mult acest parc!

A doua zi dupa micul dejun am pornit catre Castelul Peles. Am parcat masinain parcarea din fata hotelului Palace. La primele ore se gasesc locuri libere dar mai tarziu gasiti doar in parcarile cu plata (5 lei ora sau 20 lei toata ziua) De la Hotel Palace pana la Manastirea Sinaia sunt aproximativ 600 m. O plimbare placuta care se poate realiza usor.

“Mănăstirea Sinaia a fost zidită la 1695 de marele spătar Mihai Cantacuzino, fiul postelnicului Constantin, și numită de Dositei, Patriarhul Ierusalimulul, „Mănăstirea Buceagul”. Numirea de Sinaia a dat-o mănăstirei spătarul Cantacuzino. ”

De aici pana la castelul Peles se poate ajunge foarte usor pe aleea Carmen Sylva. Sunt aproximativ 1,5 km. Aleea Carmen Sylva este cea care mi-a last un gust amar si mi-a amintit ca sunt in Romania: doar 4 cosuri de gunoi am numarat eu unul din ele fiind si gaurit si evident tot gunoiul cadea pe jos! Toata aleea este plina de romi care comercializeaza cosulete cu fructe de padure (zmeura +mure), am mari rezerve ca erau de padure si nu de cultura luate de la vreun an gros! Se mai comercializau nuci verzi decojite pe loc. Nu stiu preturile (oricum pretul se face pe loc) pentru ca nu cumpar niciodata nimic de la romi! Mai departe pe alee incepe spectacolul Kitschului absolut cu 99 % marfa din China, de cea mai slaba calitate. Toate urateniile pamantului sunt expuse aici! Alaturi de toate acestea putem observa mizeria, degradarea, lipsa de implicare a autoritatilor!

Ajungem in sfarsit la Castel unde sunt uimita de cohortele de straini: Israel, Portugalia, China etc venite in vizita. La Pelesc exista atm, un lucru foarte important avand in vedere ca biletele nu se pot achizitiona online si ca taxa de fotografiere se achita doar cash si doar cu lei. Posibil ca biletele sa se poata plati si cu cardul, nu am aceasta informatie. Noi am platit cu cash: 60 lei /adult (tur complet Peles parter si etaj) si 7,5 lei/copil. Castelul este spectaculos, merita sa fie vizitat cu ghid pentru ca are alt impact. Din cauza aglomeratiei excesive nu se auzea intotdeuna ce spunea ghidul plus ca sunt cetateni ai acestei tari care nu inteleg ce inseamna a-i respecta pe cei din jur si vin insotiti de copilasi micuti de cativa anisori care din N cauze (de inteles desigur la varsta lor) nu au rabdarea necesara sa stea cuminti si incep” un concert simfonic” de plansete cu sughituri! Eu nu pricep de unde atata indarjire! Castelul tot acolo ramane … il gasiti si peste cativa ani! Un alt aspect pe care nu l-am inteles niciodata in Romania: de ce se percepe separat taxa de fotografiere? De ce nu este inclusa in pret? Care este logica? Oamenii vor evita sa plateasca aceasta taxa (deloc mica) si vor face oricum poze mai pe fata sau mai pe furis! Ok, inteleg sa nu se foloseasca blitz, asta are o logica! La Pelisor nu am mai intrat sa vizitam, a ramas poate pentru data viitoare, copiii erau destul de obositi!

Dupa ce am servit pranzul am mers catre ultimul obiectiv pe care ni l-am propus sa il vizitam: Muzeul Trenuletelor din gara Sinaia. Fara gps nu reuseam sa il gasim, am intrebat vreo doua persoane dar mai mult ca sigur ca nu erau localnici si nu stiu de acest muzeu. Muzeul Trenuletelor a fost amplasat initial in Brasov dar pt ca nu a avut efectul scontat i s-a gasit un alt camin: gara Sinaia. Este o reintoarcere la copilarie unde poti pentru cateva minute retrai amintiri dragi! Exista in incinta si un micut loc de joaca precum si o cafenea unde parintii se pot relaxa cat cei mici se joaca!

Cam aceasta a fost vizita noastra in Sinaia!

Ne-a placut tare mult sa revedem (noi adultii, caci juniorii nu o vazusera) dupa cca 13 ani: Sinaia, un oras boem, cochet, regal, plin de culoare!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de indiralisa_26 in 27.08.18 17:01:37
Validat / Publicat: 27.08.18 18:47:35

VIZUALIZĂRI: 1575 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (indiralisa_26); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 traseul de vara al trenuletelor
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13500 PMA (din 16 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmaster
[28.08.18 17:43:04]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sinaia și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.47696280479431 sec
    ecranul dvs: 1 x 1