O zi în Sinaia

TIPĂREȘTE

De câteva luni voiam să fug la munte. Deoarece ziua de 1 iunie a fost (și este) zi liberă și astfel a fost un sfârșit de săptămână prelungit, iar niște prieteni de familie voiau să plece pe data de 1 iunie la Sinaia, m-am hotărât să merg împreună cu ei. Zis și făcut.

Timpul a trecut repede și iată că a venit ziua plecării spre Sinaia. Cu o zi înainte (joi) am fost și am cumpărat biletele de tren pentru mine și puștoaica mea (de aproape 18 ani). Soțul nu a mers, pentru că nu a fost liber.

În ziua plecării ne-am trezit devreme, la ora 6:30, iar pentru că trenul pleca la ora 8:40, am stabilit să ne întâlnim cu prietenii noștri la ora 08:15, în gară (Gara de Nord). Ne-am cumpărat o cafea și un cappuccino, apoi am luat-o spre gară.

Am ajuns la ora 08:20. Trenul era deja tras la peron. Repede-repede, să ocupăm loc (tren regio, “de studenți” – am zis să cheltuim mai puțin cu transportul ca să avem mai mulți bani de cheltuit la Sinaia), că doar nu stăm 2 ore și jumătate în picioare. Prietenii noștri au întârziat, însă am găsit locuri și pentru ei. Am plecat. Uraa! Sinaia, venim!

În cele din urmă am ajuns și noi în Sinaia, cu 15 minute întârziere, pe la ora 11:30. În tren am avut ce face: am citit și ne-am uitat la un episod al unui serial TV, pe tabletă (ce te-ai face fără tehnologia asta?!).

Prietenii noștri doreau să meargă cu cel mic la muzeul trenulețelor. Au un băiețel de 5 anișori ahtiat după trenulețe – acesta este motivul principal pentru care ei au mers în Sinaia: să vadă trenulețele. Ne-am hotărât să mergem să vedem tarifele și orarul telecabinei, apoi să ne întoarcem să îi luăm și pe ei – dacă reușesc să îl dezlipească pe cel mic de trenulețe. I-am lăsat pe ei în gară, iar eu și fata mea am luat-o la pas spre telecabină. Am mers cca 30 minute de la gară, “căscând ochii” la una-alta. Cu ocazia zilei de 1 iunie a fost un festival pentru copii în Sinaia, în parcul Ghica, cu spectacole de teatru, picturi pe față, etc, iar copiii au avut acces gratuit la unele atracții (tiroliană, plimbare cu trenulețul, carusel – poate și altele, nu m-am interesat pe tema asta). Foarte frumos! Cu această ocazie, circulația mașinilor prin centrul orașului a fost restricționată, drept pentru care ne-am putut plimba în voie pe mijlocul carosabilului.

Am ajuns în cele din urmă la telecabină (după câteva popasuri, pentru că obosesc foarte repede). Ne-am interesat de costuri și orar, apoi ne-am decis să mergem și la telegondolă, să vedem care este treaba și cu ea – parcă este mai interesantă telegondola. Și mergem, și urcăm... până la un moment dat, când am zis “gata! ”. Pe hartă îmi arăta că mai avem de mers cca 30 minute până acolo – cam mult. Timpul nostru era bine calculat.

Ne-am întors spre gară, urmând să le spunem prietenilor noștri informațiile aflate cu privire la telecabină. Am vorbit la telefon și am aflat că ei nu vor merge cu noi, așa că eu și fata ne-am întors spre telecabină, urmând să urcăm singure. Ne-am oprit în drum să ne uităm după un magnet pentru frigider (am obiceiul să cumpăr câte un magnet din fiecare loc pe care îl vizitez), dar nu am găsit niciunul interesant, majoritatea fiind cu castelul Peleș (oameni buni, Sinaia mai are și alte puncte de atracție în afara castelelor Peleș și Pelișor sau a mănăstirii). Totuși, nu am plecat fără să cheltuim câțiva bănuți: câte o turtă dulce pentru fiecare (una și pentru bucureșteanul rămas acasă), o pereche de ochelari de soare și o pereche de cărți de joc pentru fata mea și un borcan de dulceață (de frăguțe – iami, iami!) pentru toți trei.

Am hotărât să urcăm până sus, la cota 2000. Ne-am luat biletele (2 bilete de adult, urcare și coborâre Sinaia-cota 2000 – a costat 50 lei biletul, deci 100 lei în total – mi se pare acceptabil) și am așteptat frumos la rând. Mai era o familie înaintea noastră. Ne-am urcat în telecabină. Nu am mai urcat cu telecabina de la ultimul drum la munte, de acum 2 ani, la Bușteni, așa că la primul “hop” am scos un mic țipăt. Am ajuns la cota 1400 (notă: drumul cu telecabina pe ruta Sinaia-cota 2000 se face cu oprire la cota 1400, nu este “dintr-o bucată”, de la Sinaia până la cota 2000). Ne-am uitat puțin prin zonă, să vedem cam ce este pe acolo, apoi am urcat mai departe cu telecabina. Am ajuns la destinația finală: cota 2000. Nu mă așteptam să fie atât de cald și frumos - am fost îmbracată doar într-un tricou și o jachetă-jerseu foarte subțire și nu mi-a fost frig; acolo erau cca 20-22 de grade, iar jos evident că era mai cald. Ne-am găsit un loc de popas și ne-am așezat pe iarbă, admirând peisajul. Acolo sus nu ai ce să faci în afară de poze sau să pleci să te plimbi. Există un restaurant, însă nu este afară. Ne-am încărcat bateriile timp de cca 15-20 minute (prea puțin!!!), apoi am coborât la cota 1400 cu gândul de a mânca ceva. Ne-am oprit mai întâi la faimosul “La ceaunu’ crăpat”. M-a atras denumirea (hanul cu același nume din cărțile “Harry Potter”), dar și o recenzie pe care am citit-o despre acest restaurant. Nu am apucat să le gustăm mâncarea, pentru că meniul ni s-a părut sărac, iar prețurile mari (25 lei o banală ciorbă – orice ciorbă). Ne-am dus puțin mai jos, la “Popas Alpin”, vis-a-vis de hotelul “Cota 1400”. Și aici am rămas să mâncăm - meniu variat, prețuri acceptabile, mâncarea bună. Fata mea a fost foarte încântată de mâncare, așa că a “lins” farfuria și i-a transmis complimente bucătarului (nu mai știu exact ce a comandat, a fost un fel de mâncare cu carne, cartofi prăjiți și sos de ciuperci). După acest “popas culinar” am coborât spre Sinaia. Am luat-o iarași la pas prin Sinaia, căutând un magnet pentru frigider și hotărându-ne să mergem pe aleea care duce spre Peleș (și care se numește chiar așa, Aleea Peleșului). Ne hotărâsem să luăm unul de la magazinul ce se află în incinta cu telecabina, la parter, însă era închis când am coborât de la cota 2000. Pesemne că se închide la ora 16.

Am ajuns la alee, însă fiind foarte presate de timp, am abandonat drumul (ceasul arăta ora 16:50, iar la ora 17:38 trenul nostru urma să plece din Sinaia spre București). Ne-am întors și am luat-o către gară. I-am sunat pe prietenii noștri, spunându-le că noi am terminat cu plimbarea și că suntem pe peronul gării, așteptându-i. După cca 15 minute au venit, iar la scurt timp a ajuns și trenul. De data aceasta a fost rândul lor să ne ocupe și nouă locuri, pentru că în vagonul în care ne-am urcat eu și fata erau doar câteva locuri răzlețe libere, nicidecum pentru un grup. S-a făcut ora plecării, așa că trenul s-a pus în mișcare pe șine. Cu emoție și cu păreri de rău am lăsat în urmă Sinaia - păreri de rău pentru că am avut prea puțin la dispoziție. Însă aștept cu nerabdare următoarea “fugă”, imediat ce se va îmbunătăți vremea.

Cănd eram la masă la cota 1400 au apărut norii spre vârful muntelui, prevestind o ploaie nu tocmai plăcută, iar pe drumul de întoarcere dinspre telecabină spre Sinaia câțiva norișori au scuturat câțiva stropi de ploaie, însă nu a plouat în adevăratul sesns al cuvântului. Adevărata ploaie a început la cca 5 minute de când a plecat trenul nostru din Sinaia. Ce noroc am avut!

[...]

---

VIZUALIZĂRI: 4149 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI