ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.10.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 17.06.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
OCT-2017
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Toamna oltenească - între real și ireal - Cheile Sohodolului sau CANIONUL GORJULUI

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Privesc pe fereastă spre dimineața însorită de-afară și gândul îmi zboară spre spectaculoasele Chei ale Sohodolului.

Deși a trecut o săptămână, tot mă-ntreb dacă ce-am văzut e real, sau am fost pe tărâmul Zânelor și-al basmelor. Dar DA, e la noi în țară, o țară frumoasă, cu peisaje de basm.

Am plecat spre Cheile Shodolului sâmbătă dimineață, după ce-am băut câte o cafea cu mesaje și trecând pe la Casa-muzeu Constantin Brâncuși vezi impresii. Drumul destul de bun, bine semnalizat. Am ajuns la Runcu, unde am dat un plin de apă vie Matizului (am făcut plinul), apoi am urmat indicatorul spre basm.

"Cheile Sohodolului alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Gorj, pe teritoriul administrativ al comunei Runcu. Cheile Sohodolului se află la limita nordică a județului Gorj cu județul Hunedoara, în Munții Vâlcan (o grupare ce aparține lanțului montan Retezat-Godeanu din Carpații Meridionali), în partea nordică a satului Runcu și este străbătută de valea Sohodolului." ro.wikipedia.org/wiki/Cheile_Sohodolului

La intrare, ne întâmpină un paznic al Obștei, care ne dă un sac menajer de-ăla mare și negru, ne încasează 10 lei cu bon fiscal și ne și povestește câte ceva. Este prima oară când aud despre organizarea asta la noi în țară: dexonline.ro/definitie/ob%C8%99te și runcugorj.ro/cheile-sohodolului

Îi spunem omului că mergem să vedem și să pozăm, nu să facem grătare. ”Nu-i nimic”, zice omul, ”luați sacul. Vor fi controale de la Mediu și de la Jandarmeria Montană pe traseu”. N-au fost.

Drumul prin Chei este bun, în mare parte asfaltat, apoi se transformă în drum forestier.

Dar este îngust. Pozele le-am făcut din mașină, cu opriri doar în alveolele de pe drumul asfaltat. Ne temeam să nu întâlnim mașini care să vină din sens invers. Și-am și-ntâlnit câteva.

Mi-au plăcut mult curățenia și amenajările făcute de Obște, cu ajutor financiar și de la Mediu. Tomberoane, măsuțe cu băncuțe și vetre pentru foc, cabane, casa pădurarului, case de vacanță... Se poate pescui pe Sohodol. Este chiar și-o cabană care se poate închiria cu 200 lei / noapte și benzina proprie pentru generator. Cheile nu sunt electrificate, am aflat de la bunul și binevoitorul paznic.

Am intrat în chei și-aproape că ni s-a tăiat respirația. Nu știam unde să privim mai întâi. Toamna revărsa culori și priveliști. Cum am zis, am coborât foarte puțin din mașină, ”mulțumită” unor mici probleme tehnice atât la mine, cât și la șofer. Sperăm să le rezollvăm!

Am parcurs cei 12 km de asfalt cam cu 20-30 km / h și cu exclamații de surpriză. Apoi, aproape pe nesimțite, am intrat pe frumul forestier. De aici încep imagini atât de frumoase, încât parcă așteptam să iasă o Zână, un pitic, să vedem vreun palat fermecat sau vreo căsuță de pitici. ”Unde-o duce drumul? ” m-a întreabă Ștefan. ”Într-o poveste! ” îi răspund în gând. ”În județul Hunedoara” zic tare. ”Hai să vedem. Benzină avem... ” Și-am mers, și-am pozat, am mai oprit pe unde găseam drumul mai larg... Am trecut și pe lângă o exploatare forestieră... Nici țipenie nicăieri! Noi și natura măreață și sublimă. Aer tare, curat, liniște deplină, nici un fel de semnal la nici o rețea... ”M-aș muta aici! ” zice Ștefan!

Simțeam cum ne pătrunde liniștea, cum ne contopim cu natura. Doar frunzele foșneau și, rar, câte o pasăre aproape nevăzută se muta într-un alt pom.

Dar ce-i bun și frumos, e imoral, ilegal, îngrașă și se termină repede. Am hotărât să ne-ntoarcem. Cam dificil, căci drumul era ingust. Am găsit o porțiune mai lătuță și... am ieșit din poveste.

Întorși în realitate, am ajuns iar la bunul paznic cu chef de vorbă. ”Cum e iarna pe-aici? ” ”Curat, că fac ăia cu lemnul drumul! Că lor le trebuie. Aici va fi și mai frumos, ca Obștea vrea să dezvolte, să mai construiască niște cabane, locuri de campare! ” ”Unde duce drumul? ” întreb eu, de parcă n-aș fi știut. ”La Uricani. Până unde-ați ajuns? ” ”A, am trecut de lemnari! ” ”Mai aveați 15 km și treceați în Hunedoara! ”

”Sănătate și spor! ” am salutat noi și-am revenit ”la bază”. Erau orele 17, sâmbătă, 14 octombrie 2017.

Cheile Shodolului nu sunt de povestit, cuvintele sunt puține și mici, Cheile Shodolului sunt de admirat și de trăit! Mergeți și trăiți și voi povestea frumoasă din Canionul Gorjului.

Web, melodia aleasă ca fond sonor, e o melodie a copilăriei mele, aproape uitată, dar frumoasă.

youtube

Mulțumesc mult!


[fb]
---
Trimis de Zoazore in 22.10.17 10:58:25
Validat / Publicat: 22.10.17 12:24:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RUNCU [GJ].

VIZUALIZĂRI: 3359 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

60 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Zoazore); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Uimitor, fabulos!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 85800 PMA (din 65 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

60 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 60
webmaster45 [22.10.17 12:20:59] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Zoazore [22.10.17 12:23:27] »

@webmaster45: Mulțumesc mult, web45!

nicole33 [22.10.17 12:42:01] »

@Zoazore:

Deși a trecut o săptămână, tot mă-ntreb dacă ce-am văzut e real, sau am fost pe tărâmul Zânelor și-al basmelor.

Eu nici măcar nu mă mir.

O Zână pe tărâmul zânelor şi-al basmelor nu mi se pare neobişnuit, ba chiar firesc aş putea spune .

Fotografiile arată peisaje incredibil de frumoase. Încă mă întreb cum am ratat până acum asemenea frumuseţi. Voi lua măsuri .

Excursii cel puţin la fel de reuşite şi pe viitor!

Dan&Ema [22.10.17 13:06:15] »

@Zoazore:

????????????”Romanasului ii pla-a-ce, sus la munte, sus la munte, la izvor; Liber... “????????????

Misto Cheile Sohodolului! Imi amitesc de ele cu drag. Am fost cu niste amici gorjeni acolo. Mai demult canf am petrecut si eu o invitatie olteneasca. Am nimerit acolo intr-o zi linistita si ne-am oprit in mai multe locuri. Apoi am fost si la Hobita. Recreere.

Bravos pentru petrecerea voastra olteneasca! Pentru impresiile postate. ????

Daca am gresit iar notele muzicale, nu-i bai, e o confirmare ca sunt afon! ????

????????????

Dan&Ema [22.10.17 13:14:42] »

@Zoazore:

Foarte reusita si povestea ilustrata. De toamna!

In Chei este un loc unde poti traversa prin apa printr-unul din tinelurile sapata minutios de aceasta, dar care in anumite zile cand Sohodolul se umfla, nu mai e posibila traversarea ci doar sa privesti luminita de la capatul tunelului.

Nota 10 pentru poze si video!

Zoazore [22.10.17 13:14:55] »

@nicole33: Și eu mă-ntreb cum de n-ai ajuns! Chiar merită! E superbă zona.

Mulțumesc pentru vizită, vot și aprecieri!

Zoazore [22.10.17 13:38:02] »

@Dan&Ema: Dane, deci noi am făcut drumul invers vouă: Hobița și Chei!

Da, priveliștea e fantastică, aproape că-ți taie respirația.

Dar eu aștept excursia din Țara Luanei.

doinafil [22.10.17 14:02:18] »

@Zoazore:

Da, Zozo, ai dreptate, avem o țară de poveste! Iar tablourile pictate de NATURĂ (cel mai iscusit pictor, nu-i așa?) sunt superbe și când le realizează în acea zonă.

Să vezi ce frumos pictează NATURA când merge și în zona Rucărului! (și nu numai).

Să aveți parte de drumuri la fel de frumoase și de-acum încolo!

(P. S. pozele atașate, chiar dacă sunt făcute din mersul mașinii, sunt foarte reușite. Bravo!)

Zoazore [22.10.17 14:56:53] »

@doinafil: Am fost, Doina! Tot cu Radu, anul trecut!

În zona asta, a Oltenie, nu am fost. Aici, Natura m-a impresionat mai mult!

Mulțumesc pentru vizită, vot și aprecieri!

ANILU [22.10.17 15:13:17] »

@Zoazore: După ce am citit articolul tău îmi dau seama că s-au mai schimbat lucrurile prin Chei.

Am fost în aprilie 2008 într-un periplu oltenesc. Era intr-o perioadă cu zile libere de 1 mai, iar în chei era așa de aglomerat... gratare, fum...

Ne-am uitat la pozele noastre din aceea plimbare ca să ne amintim.

Trebuie să mai ajungem odată pe acolo!

Frumoasă plimbare iar în poze ai surprins foarte frumos toamna.

La cât mai multe plimbări.

Toate cele bune.

Zoazore [22.10.17 15:23:48] »

@ANILU: Da, acum nu era aproape nimeni. La dus am întâlnit două microbuze. Norocul a fost să fie pe asfalt la alveole, iar la întors, mașina din poză și-un autocar pe care l-am ”prins” chiar la intrare, deci fără probleme!

Și parcă mai bine c-a fost așa, c-am gustat linștea și peisajele fără bruiaje!

Dan&Ema [22.10.17 16:31:33] »

@Zoazore:

Eu ma culc sa ma refac dupa ea

Testosu' [22.10.17 17:26:47] »

@Zoazore: Tare faine aceste locuri.

Acel drum prin chei iese intr-o alta zona faina, langa Uricani, pe langa barajul Valea de Pesti.

Este vorba de zona Campul lui Neag.

Tinutul momarlanilor si a Retezatului Mic.

O zona foarte frumoasa si la fel de nepromovata ca multe altele de pe la noi.

Zoazore [22.10.17 17:42:01] »

@Testosu : Și-am fost atât de-aproape... 15 km.

Am citit pe-aici despre momârlani, dar... poate altă dată...

Mulțumesc pentru vizită și completări!

ANILU [22.10.17 18:30:58] »

@Zoazore: Noi am fost și în zona Câmpul lui Neag până la Cheile Butii. Este chiar mai frumos sau așa le-am văzut/simțit noi.

Uitandu-ne la pozele din aceea plimbare ne-am reamintit (noroc cu articolul tău).

Drumul este asfaltat până la cabana Cheile Butii.

Frumos.

Testosu' [22.10.17 19:15:14] »

@ANILU: este asfaltat chiar mai departe de Cheile Butii. Sunt inca vreo 14km de drum asfaltat, printr-un peisaj superb, cu chei inguste si salbatice, inconjurati de verdele brazilor si molizilor, pana la Campusel.

ANILU [22.10.17 19:39:43] »

Asta înseamnă că nu au terminat drumul de asfaltat. Când am fost noi în primăvara lui 2008, sătenii spuneau că proiectul drumului ar fi să ajungă pe valea Cernei-lac și sat.

P. S. Ai blocat ecourile tale? De ce nu pot accesa direct răspuns la ecoul tău? Cred că a mai întrebat un coleg la un alt ecou al tău.

În orice caz zona este foarte frumoasă.

Testosu' [22.10.17 20:04:53] »

@ANILU: nu am blocat nimic. Poate web-ii rezolva acest bug.

Nici nu stiu sa existe aceasta optiune prin setarile contului.

A mai semnalat cineva acest aspect.

Din pacate proiectul de asfaltare a murit in fasa.

Nu stiu daca doar protestul a nu stiu ce fundatii/ONG-uri ca se distruge ecosistemul, ca se distruge habitatul vietuitoarelor padurii, sau indolenta si nepriceperea celor ce ne conduc a blocat acest proiect. Cert este ca de aproape 10 ani nu s-a mai turnat un petec de asfalt. In schim se taie in draci padurile. Dar una este beneficiul personal alta este beneficiul cetateanului.

Si acel drum are rang de drum national : DN66A.

webmaster [22.10.17 20:17:01] »

@ANILU:

P. S. Ai blocat ecourile tale?

E o problema ce deriva din apostroful din numele lui „Țestosu'” - scriptul ”tușește” la asemenea ”semne” mai aparte...

Parcă rezolvasem problema -- văd că la mine, pe Chrome nu se manifestă.

Ce browser folosești (Chrome, Mozilla/Firefox, Internet Explorer, Edge etc)?

webmaster [22.10.17 20:18:14] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau alte impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Zoazore [22.10.17 20:36:51] »

@webmaster: Mulțumesc, Webmaster! La așa peisaje...

Zoazore [22.10.17 20:38:55] »

@Testosu' : Eu pot să-ți dau răspuns la ecouri. Din Chrome.

Scoate și tu apostroful și s-a rezolvat problema!

Testosu' [22.10.17 20:45:03] »

@Zoazore: Nu pot renunta, stricam "fengşuiul"

Zoazore [22.10.17 20:55:25] »

@Testosu : Iaca poznă!

elviramvio [23.10.17 08:44:33] »

@Zoazore:

Asteptam articolul asta al tau, stii bine, din pacate doar acum l-am putut citi. Zona a fost cativa ani un loc unde ne asezam corturile sau, era atunci, un popas fara curent electric asa ca mergeam noi cu lampi la o baterie de camion. Zona unde ne asezam era superbă seara cand pe coasta vedeai luminile focurilor sau lampilor celor campați pe acolo. Am fost la Câmpu lui Neag și la Valea de Pești de care spune Testosu, am stat câteva nopti pana s-a terminat mancarea din traista, locuri superbe si de o liniste divina.

Acum doi ani a fost fiu-meu cu echipa lui de cățarători, prin locuri prin care tu și eu nu vom ajunge decât în vis.

De ce nu scrii și despre legendele zonei, sunt frumoase și interesante chiar.

Zoazore [23.10.17 08:49:43] »

@elviramvio: Pentru ca nu mi le-a spus nimeni si de pe net nu vreau sa le iau!

Mie mi-au placut tare mult locurile si mai mult, faptul ca nu era aglomeratie si era linistea aia adanca.

Zona aia e superba!

elviramvio [23.10.17 09:00:19] »

@Zoazore:

Chestia cu luatul de pe net ca nu vrei sa le iei mi se pare aiurea. Hai sa fim drepti, netul are partile lui foarte bune, e drept ca ia ceva timp sa culegi informatii serioase. Si daca vrei, eu nu-ti mai citesc articolele pe net, astept sa mi le trimiti scrise de mana cu postalionul!!! ???????? Si voturile le trimit la fel, cu caii de posta din sec. XVIII. De spus legendele locurilor prin care mergi, putini vor fi cei care ti le vor spune, fii sigura de asta și de multe ori, ghizii locali le infloresc asa ca ia partea buna a netului.

N-ai poze de la Nari, era in drumul vostru, sper ca ai oprit. Le tin minte cel mai bine ca a fost locul unde, la una din vizite, nu stiam pe unde sa ma sui de frica unei vaci, spre hazul copiilor!

Zoazore [23.10.17 09:15:22] »

@elviramvio: N-am decat ce-am pozat din masina, Este una prinsa din lateral! Nici Inelul nu l-am prins in poze.

elviramvio [23.10.17 09:25:02] »

@Zoazore:

Categoric, la vara trebuie sa te intorci acolo caci la Nari poți staționa, e loc. Macar sa-mi spui dacă mai sunt vaci prin zona ca picioarele nu ma mai tin sa ma catar pe unde nu crezi ???? în caz ca e una pe acolo. Deci contez pe tine!

Zoazore [23.10.17 10:24:43] »

@elviramvio: Daca si pe mine m-or tine picioarele pana atunci! Asta era "problema tehnica". Aproape ca nu mai pot merge.

Cand am fost noi, nu era nici o vaca pe-acolo.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
14 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, CATAAS, Dan&Ema, danaeldreny*, doinafil, elviramvio, ioan marinescu, liviu49, Michi, mishu, robert, Safta Radu, Testosu', Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂCheile Sohodolului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10299515724182 sec
    ecranul dvs: 1 x 1