Pământul făgăduinţei. Israel – profil de ţară

TIPĂREȘTE

Zis-a Dumnezeu către Moise: „Am văzut necazul poporului Meu în Egipt şi strigarea lui de sub apăsători am auzit şi durerea lui o ştiu. M-am pogorât dar să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-un pământ roditor şi larg, în ţara unde curge lapte şi miere... ”

Facerea, 3:7-8

Cum am ajuns în Ţara Sfântă

De mulți, foarte mulți ani mi-am propus să ajung în Israel, în primul rând pentru a vizita locurile sfințite de trecerea Mântuitorului prin Ierusalim și Bethlehem. Mereu am gândit că, aidoma musulmanilor, pentru care unul din cei cinci stâlpi ai Islamului este pelerinajul, măcar o dată în viață, la Mecca, și creștinii au obligația spirituală de a-și cunoaște rădăcinile religioase. Și ce cale mai bună decât aceea de a păși pe urmele lui Hristos?

În același timp însă, nu am dorit să mă supun restricțiilor unui circuit organizat, ci să umblu de capul meu, să vizitez numai ceea ce mă interesa și să încerc să-mi fac o imagine cât mai cuprinzătoare despre Israel în general și despre viața locuitorilor acestei țări, fără a mă limita la obiectivele turistice cu încărcătură istorico-religioasă. În plus, recunosc cinstit că studiind programele diverselor agenții, am ajuns la concluzia că fizic nu aș face față ritmului pe care le impun în ideea de a vedea cât mai mult într-un răstimp cât mai scurt. Mie îmi place să stau locului și să studiez în tihnă detaliile arhitectonice, să mă așez pe scările câte unei biserici pentru a citi din ghiduri, să fac pauze de cafea și o țigară-două, să mă holbez în stânga și în dreapta și să mă plâng de dureri de șale... =))

Cu alte cuvinte, nu sunt genul disciplinat, capabil să se plieze pe cerințele unei excursii planificate pe zile, ore și minute, și nici tânără și sprințară ca să pot ține pasul la un maraton. Și, ca fapt divers, în sprijinul acestor afirmații vă aduc o mică povestioară: în Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, am întâlnit un grup de români veniți în pelerinaj, însoțiți de un preot. La intrarea într-una din biserici, un bărbat de vreo 50 de ani s-a așezat pe o bancă, la umbră, în așteptarea colegilor... de suferință (era trecut de prânz și foarte cald). Peste un minut, când a apărut grupul în frunte cu preotul, acesta l-a luat la rost pe bărbat: cum își permite să iasă din rând și de ce stă și se odihnește, când toată lumea e în picioare, pregătită să ia cu asalt lăcașul religios? Imediat în minte mi-a răsărit propria imagine, în ipostaza de a fi muștruluită de un șef de trib năbădăios, fie el față bisericească sau mirean... Zău așa, cum mi-ar fi stat?!! :)

Nu în ultimul rând, prețurile acestor pelerinaje creștine în Israel mi s-au părut mereu descurajator de ridicate, motiv pentru care am tot amânat an de an luarea unei decizii, în speranța unei „replieriˮ - a se citi „scădere a tarifelorˮ, fapt care s-a întâmplat dar micșorând în același timp durata circuitelor clasice de la 7 la 5 zile! Și făcând bilanțul la finalul sejurului am văzut că suma pe care am „spânzurat-oˮ împreună cu soțul în 7 zile a fost mai mică decât am fi cheltuit în 5 zile de excursie în grup. Avantaj noi!

Pe de altă parte, după lecturarea celor două cărți care au constituit baza documentării mele pentru Israel (și pe care le voi menționa mai încolo în acest review), am fost ferm convinsă că țara asta se poate vizita numai în excursii organizate: la mijloc erau prea multe chestii complicate, prea multă logistică implicată în găsirea de mijloace de transport, prea mult timp necesar pentru stabilirea rutelor și obiectivelor de vizitat etc. Deci ar fi trebuit să mă înham la o muncă de cercetare foarte serioasă. Dar de când mi-e mie frică de muncă?!!

În fine, pentru a nu prelungi prea mult eterna discuție pe marginea avantajelor și dezavantajelor oferite de circuitele organizate de o agenție versus cele ale unei vacanțe pe cont propriu (sau DIY – Do it yourself, așa cum i se spune mai nou), vă voi spune ce compromis am făcut și cum am alcătuit

Programul

Decizia de a lua în piept greutățile vieții de turist și a-mi organiza singură excursia am luat-o încă din septembrie 2016, când compania noastră low-cost albastră a lansat zborurile pe destinația Tel Aviv venind cu o ofertă promoțională: 75 de dolari de persoană dus-întors. Am cedat impulsului și, fără a sta pe gânduri, am achiziționat două bilete pentru începutul lunii iunie 2017.

Bun!

Aveam la dispoziție fix 7 zile, cu plecare din București dimineața devreme și retur din Tel Aviv la ora 10.50, adică foarte convenabil. Cum aveam să gestionez perioada?

Din start am luat în calcul un număr mai mare de zile dedicate Ierusalimului, hotărâtoare în acest sens fiind uriașa sa bogăție de obiective, precum și posibilitatea de a ajunge de acolo relativ ușor, cu autobuzul, la Bethlehem. La un moment dat m-am gândit chiar să fac rezervarea la Bethlehem, unde prețurile la hoteluri sunt mai prietenoase, însă asta ar fi însemnat să facem naveta la Ierusalim – timpul pierdut și banii pe care i-am fi aruncat pe transport ar fi compensat diferența de la cazare. Așa că până la urmă am ales un hostel prăpădit în Ierusalim, dar cu niște atuuri incontestabile, pentru care am plătit 300 de dolari pe 5 nopți.

Ultimele două zile le-am rezervat Tel Avivului și Jaffei, destinații mai degrabă ocolite de pelerinajele și circuitele organizate dar pe care am ținut cu tot dinadinsul să le vizitez pentru a avea și imaginea Israelului modern, occidental. Și aici am optat pentru un hostel modest dar bine poziționat, pentru care am plătit 134,50 de dolari.

Cele 5 zile petrecute la Ierusalim le-am împărțit astfel:

- trei zile și jumătate le-am dedicat exclusiv orașului

- o jumătate de zi pentru Bethlehem

- o zi circuit, cumpărat online de la o agenție locală. Aici a intervenit compromisul de care vă vorbeam: cum soțul nu a fost de acord cu închirierea unei mașini, am optat pentru o excursie organizată care a cuprins vizita la Qasr el-Yahud, un loc de botez (baptismal site) pe malul râului Iordan, oprire la un magazin Ahava cu produse cosmetice de la Marea Moartă, rezervația naturală En Gedi, Masada și un popas la Neve Midbar Beach pentru scăldat în Marea Moartă. Turul ar fi trebuit să cuprindă și Ierihon, dar fiind programat într-o zi de vineri (sărbătoare la musulmani, Ierihonul fiind oraș palestinian), s-a sărit peste, spre marea mea supărare. Ce-i drept, cum excursia a durat zece ore și a fost destul de obositoare, nu știu dacă Ierihonul ar mai fi „încăputˮ. Mai precizez că prețul a fost de 59 de dolari de persoană, că transportul s-a făcut cu un microbuz climatizat și că șoferul ne-a fost și ghid, dar numai în mașină, nu și la locurile vizitate. Pentru detalii despre program, puteți accesa touristisrael.com/tours/m ... ea-jericho-tour, site-ul pe care am făcut eu rezervarea, însă alți participanți la circuit au cumpărat excursia de la Egged, principalul operator de transport israelian. Intrarea la plaja de la Marea Moartă a fost inclusă în preț; pentru En Gedi și Masada am achitat separat biletele.

După cum puteți observa, nu am ajuns în Galileea și nordul Israelului, la Haifa, Nazaret, Acra sau Tiberias, zone pline de frumuseți naturale și încărcate de istorie pe care mi-aș fi dorit să le pot vedea dar la care am renunțat din lipsă de timp. :(

O săptămână într-o țară străină e un răstimp prea scurt pentru a-ți face altceva decât o idee, iar când țara se numește Israel afirmația devine cu atât mai valabilă. Căci Israel este, așa cum fără îndoială știți, o țară aflată permanent sub amenințarea declanșării unui conflict armat, un stat divizat între evrei și palestinieni și înconjurat de state musulmane, un loc în care s-au întâlnit și se întâlnesc cele trei mari religii monoteiste ale lumii și în care totul se raportează la politică.

Cu alte cuvinte, o țară complicată.

Și tocmai de aceea, înainte de a vă prezenta impresiile mele de călătorie, am decis să consacru un review introductiv statului Israel, în speranța că experiențele mele din această țară vor ajuta pe aceia dintre voi care vor dori să o viziteze (fie pe cont propriu, fie în excursii organizate) să-și facă o idee mai corectă, să beneficieze de informații altminteri greu de obținut și să evite greșelile pe care le-am făcut noi.

Și voi începe cu

O scurtă prezentare generală

Statul Israel este situat în Orientul Mijlociu, ocupând o fâşie îngustă de teritoriu pe malul de est al Mării Mediteraneene şi având ieşire la Marea Roşie în dreptul orașului-stațiune Eilat. Se învecinează la sud cu Egiptul, la sud-vest cu Fâşia Gaza, la est cu Cisiordania şi Iordania, la nord cu Libanul şi la nord-est cu Siria. Fără Fâșia Gaza și Cisiordania se întinde pe o suprafață de 20.770 kmp și are circa 8.400.00 de locuitori, din care 75% evrei, 20% arabi (palestinieni) și restul de alte naționalități. În jur de 200.000 de evrei de origine română trăiesc în Israel.

Câte ceva din geografia locului am putut vedea cu ochii mei: câmpia de coastă de pe țărmul Mediteranei, cu terenuri agricole atent cultivate, am zărit-o pe drumul dintre Tel Aviv și Ierusalim, în timp ce cu Deșertul Iudeei, un peisaj halucinant de arid, întrerupt numai ici-colo de pâlcuri de tufișuri, palmieri și curmali, m-am întâlnit în circuitul făcut de-a lungul Mării Moarte.

Clima în Israel diferă de la o regiune la alta: dacă în Ierusalim și în zona deșertică verile sunt extrem de secetoase și caniculare, pe țărmul Mediteranei, inclusiv la Tel Aviv, pot confirma că briza răcorește iar serile sunt chiar plăcute până și la început de vară.

Un prim sfat, așadar: evitați deplasările în Israel în iunie-august, când căldura poate fi nimicitoare, dar și iarna, când e posibil să plouă. Perioadele optime de vizitare sunt primăvara și toamna.

Nu știu în ce măsură laptele și mierea promise de Dumnezeu poporului ales s-au dovedit a fi nu doar o metaforă a libertății, ci o realitate, dar de un lucru sunt sigură: mult sânge a curs și continuă să curgă și acum pentru acest pământ care, după mii de ani, nu își găsește încă liniștea!

Excavaţiile de la Ierihon arată că în jurul anului 10000 î. Hr. triburile semite nomade au trecut la agricultură şi şi-au construit în zonă aşezări permanente. Evreii consideră că istoria lor începe cu circa 2.000 de ani înainte de Hristos, odată cu Avraam, patriarhul care a condus triburile semitice în Canaan.

În jurul anului 1000 î. Hr., Ierusalimul iebusit este cucerit de regele israelit David, care îl transformă în capitala țării. Fiul lui David, Solomon, l-a extins şi a construit Primul Templu la nord de Muntele Moria între 960 şi 957 î. Hr. După moartea lui Solomon, uniunea celor douăsprezece triburi ale lui Israel s-a destrămat, Ierusalimul mulţumindu-se cu statutul de capitală a mai micului regat al Iudei, din partea de sud. Regatul mai mare din nord, Israelul (sau Samara), a căzut în 722 î. Hr. în mâinile asirienilor.

În 587 î. Hr. babilonienii i-au înfrânt pe regii asirieni şi au cucerit Ierusalimul. Au distrus Primul Templu, construit de Solomon, Chivotul Legământului a fost pierdut pentru totdeauna și evreii iudei au fost alungaţi.

În secolul al VI-lea î. Hr., sub domnia persană, evreii s-au întors în Ierusalim, unde au înălţat Al Doilea Templu. Orașul a trecut apoi succesiv din mâinile lui Alexandru cel Mare în cele ale seleucizilor, hașmoneenilor și romanilor. În 22 î. Hr. Irod cel Mare a demarat o reconstrucţie amplă a templului. Clădirea a fost însă rasă de pe suprafaţa pământului în 70 d. Hr., în timpul Marii Revolte a Evreilor, când romanii au distrus Ierusalimul.

După venirea lui Iisus Hristos la Ierusalim și întemeierea, după moartea sa, de către ucenici, a unei noi credințe, în 312 împăratul bizantin Constantin a adoptat creștinismul ca religie oficială iar mama sa, Elena, a venit în pelerinaj în Ţara Sfântă pentru a găsi cele mai importante locuri creştine, şi în special Calvarul, deasupra căruia Constantin a comandat ridicarea primei Biserici a Sfântului Mormânt.

Stăpânirea bizantină a luat sfârşit în anul 638, când oraşul a fost preluat fără vărsare de sânge de către arabi, califul Omar Ibn al-Khattan acceptând personal capitularea. Musulmanii considerau deja la acea vreme Ierusalimul drept al treilea loc sfânt în religia lor şi l-au făcut capitala unei jund (provincii) care ocupa aproape întreaga Palestină în cadrul imperiului lor iar covârșitoarea majoritate a locuitorilor s-a convertit la Islam.

Prima cruciadă, lansată în 1095, urmărea recâştigarea Ţării Sfinte de la musulmani. Cruciaţilor le-a luat patru ani pentru a crea Regatul Ierusalimului, însă nu au reuşit să-şi impună domnia. Saladin a recucerit oraşul în 1187 iar după alte șase cruciade, creștinii au fost definitiv alungaţi în 1291, odată cu căderea Acrei.

Mamelucii au stăpânit Palestina timp de 250 de ani, o perioadă de masive reconstrucţii. Victoria din 1516 a otomanilor a marcat începutul a 400 de ani de domnie. Sultanul otoman Suleiman Magnificul (a domnit între 1537-41) a refăcut zidurile şi a demarat un proiect de reconstrucţie pe tot cuprinsul Ierusalimului, dar în următorii trei sute de ani de pace oraşul a rămas un simplu avanpost provincial al unui vast imperiu.

Stăpânirea turcească s-a încheiat în 1917, când trupele britanice au ocupat Ierusalimul. În Declaraţia Balfour din acel an se afirma că guvernul britanic „priveşte favorabil stabilirea în Palestina a unui Cămin naţional pentru poporul evreu”. Pentru a-i linişti pe arabi, un an mai târziu s-a înfiinţat Transiordania.

La sfârşitul primei conflagraţii mondiale, Ierusalimul a devenit capitala Mandatului britanic în Palestina. Sub Mandat, extinderea oraşului în afara zidurilor cetăţii a continuat, atât arabii palestinieni cât şi noii imigranţi evrei întemeind cartiere rezidenţiale. În multe dintre acestea, evreii şi arabii au coexistat paşnic, dar raţiunile de ordin politic aveau să schimbe curând starea de lucruri.

Ca urmare a violenţelor dintre evrei şi arabi cauzate de migraţia masivă a evreilor înainte de al Doilea Război Mondial, britanicii au ridicat „probleme palestiniană” la ONU. S-a decis împărţirea Ţării Sfinte iar britanicii s-au retras pe 15 mai 1948. Cu o zi înainte, Ben-Gurion proclamase independenţa Statului Israel.

La sfârşitul războiului din 1948, Ierusalimul era divizat, partea vestică fiind ocupată de trupele israeliene iar cea estică de Legiunea Arabă Iordaniană, cu o linie de armistiţiu (Linia Verde) străbătând oraşul şi cu delimitarea unor zone tampon mari între poziţiile israeliene şi cele iordaniene, controlate şi patrulate de forţele ONU. Ierusalimul de Vest a rămas sediul guvernului israelian, Tel Aviv devenind centrul vieţii economice şi culturale a statului, în timp ce puterea administrativă pentru Ierusalimul de Est s-a mutat la Amman.

Prin Războiul de Şase Zile din iunie 1967 israelienii au declanşat o lovitură preventivă în urma căreia au cucerit Înălţimile Golan, Sinaiul, Fâşia Gaza, Malul de Vest şi Ierusalimul de Est. Majoritatea comunităţii internaţionale nu recunoaşte jurisdicţia israeliană asupra Ierusalimului de Est, considerând zona ca făcând parte din Malul de Vest, şi multe ţări (printre care și România) şi-au deschis consulate în estul oraşului pentru a administra relaţiile cu Teritoriile palestiniene. În plus, palestinienii înşişi consideră Ierusalimul capitala viitorului lor stat independent.

Prin acordurile de la Oslo din 1993, Autorităţii Palestiniene i s-a permis guvernarea oraşelor şi satelor de pe Malul de Vest. În 1994 Iordania şi Israelul au semnat un tratat de pace istoric. De atunci, procesul de pace a fost încetinit de asasinarea lui Rabin, a Doua Intifadă, Zidul de securitate şi avântul mişcării Hamas.

În 2006, după ce Hamas, partidul fundamentalist islamic, a câştigat alegerile pentru parlamentul Autorităţii Palestiniene, a izbucnit războiul civil, prin care Hamas a ajuns să controleze Fâşia Gaza iar Fatah, Malul de Vest. SUA, sprijinită de Rusia, UE şi ONU, a iniţiat o „foaie de parcurs”, prin care statutul Ierusalimului este lăsat ca unul din ultimele puncte pe agenda de lucru. De facto, statul Israel păstrează controlul asupra întregului Ierusalim.

Divergenţele dintre cele două părţi cu privire la soluţionarea principalelor probleme (securitate, frontiere, refugiaţi) nu au fost până acum depăşite. Atentatele, deși mai rare în ultima vreme, nu au încetat, și până la acceptarea variantei cu două state se pare că este cale lungă.

Capitala statului a fost stabilită, la proclamarea independenţei, la Tel Aviv, iar la 20 ianuarie 1950, în Ierusalimul de Vest. În 1980, Knessetul a adoptat o lege prin care Ierusalimul, în întregime, este proclamat „capitala unită şi veşnicăˮ a ţării. Comunitatea internaţională nu a recunoscut această lege, toate statele păstrându-şi ambasadele la Tel Aviv. Totuși guvernul, Parlamentul (Knessetul), președinția și celelalte instituții centrale își au sediul în Ierusalimul de Vest.

Cum îi afectează politica locală pe turiști?

În primul rând, prin aceea că Israelul este un stat militarizat și cel puțin în Ierusalim prezența forțelor de ordine este masivă. În afara armatei și poliției, am văzut și mulți civili înarmați, lucru care nu are cum să nu te pună pe gânduri și să-ți creeze o stare de disconfort.

Autoritățile israeliene iau măsuri pentru păstrarea liniștii publice la evenimentele sau întrunirile populare palestiniene. Un astfel de exemplu l-am trăit pe propria piele în excursia noastră: aflându-ne în Ierusalim de Ramadan (perioada obligatorie de post și unul din cei cinci stâlpi ai Islamului), în vinerea în care aveam planificat circuitul organizat o mare mulțime de palestinieni a „invadatˮ orașul pentru a merge să se roage la Domul Stâncii. Pentru a evita incidentele, poliția a instituit bariere și a blocat accesul pe străzile ce înconjoară Orașul Vechi, așa că n-am putut folosi autobuzul ca să ajungem la Hotel Mamilla, locul de unde urma să fim preluați cu microbuzul, și am fost nevoiți să mergem cu taxiul (pe căi ocolite).

Având în vedere ultimele evoluții din regiune, deplasările în Fâșia Gaza și Înălțimile Golan sunt în prezent total nerecomandabile.

Relațiile încordate cu statele musulmane și divizarea statului Israel între teritoriile controlate de evrei și cele controlate de palestinieni au efecte practice în privința regimului pașapoartelor.

Cetățenii UE nu au nevoie de viză pentru a intra în Israel, ci doar de un pașaport valabil 6 luni de la prima zi a sejurului. Viza turistică pe 90 de zile se obține direct pe aeroport și este însoțită de un permis de ședere (stay permit) de culoare albastră, personalizat cu fotografia posesorului, pe care trebuie să îl aveți tot timpul la îndemână - nouă ne-a fost cerut la check-in în hostelul din Ierusalim, nu și la cel din Tel Aviv. La plecare, veți primi un exit permit de culoare roz. Rețineți că viza de Israel aplicată pe pașaport creează probleme în unele țări, printre care toate cele musulmane (cu excepția Iordaniei și Egiptului), unde riscați să nu fiți admiși, la fel cum și vizele din aceste țări îngreunează sau interzic accesul în Israel. Lista completă și actualizată a statelor exceptate de la obținerea prealabilă a vizei, respectiv a celor pentru care aceasta este obligatorie, o găsiți aici: fisier pdf.

Trecerea din teritoriile controlate de israelieni în cele aflate sub jurisdicția Autorității Palestiniene și invers se face pe bază de pașaport, pe care trebuie să-l prezentați la check points. (Vă sugerez, de altfel, să aveți tot timpul pașaportul asupra voastră, pentru că nu se știe când vi se va cere să vă legitimați). Nu veți avea în mod normal probleme, dar veți fi martorii unor scene cel puțin neplăcute: la întoarcerea din Bethlehem, la punctul de control situat la intrarea pe teritoriul israelian, autobuzul în care ne aflam s-a oprit și cei mai mulți călători au coborât și au rămas lângă autobuz, în așteptarea verificării documentelor. Am intrat în vorbă cu o turistă de culoare care mi-a explicat că palestinienii nerezidenți în Ierusalim nu pot intra în oraș decât cu permise speciale și că procedura cere ca acestea să fie prezentate stând aliniați în șir, lângă autobuz. Cetățenii palestinieni de peste 50 de ani nu sunt obligați să coboare, dar au fost și ei controlați, ca și noi, de polițiștii urcați în autobuz. Totul a durat 5-6 minute, suficient însă ca să-mi umple sufletul de regrete și amărăciune. :(

„În contrapartidăˮ, ca să zic așa, evreilor le este interzisă intrarea în teritoriile palestiniene altfel decât cu autorizații greu de obținut. În excursia organizată, în apropiere de Betania am zărit un panou pe care scria: „Acest drum leagă satele palestiniene și este periculos pentru cetățenii israelieniˮ. Fără comentarii...

Să lăsăm însă pentru moment deoparte politica. A sosit momentul să detaliem alte aspecte.

Surse principale de documentare: cărţile „Rough Guide Ierusalim (include Bethlehem, Tel Aviv şi Marea Moartă) ” şi „Top 10 Israel, Peninsula Sinai şi Petra”, site-urile www.gojerusalem.com, www.goisrael.com, www.visit-palestine.com, www.touristisrael.com, www.netours.com, www.seetheholyland.net, www.visitjeru.com, numeroase bloguri şi – bineînţeles – articolele postate pe AFA pe această destinaţie. Mulţumesc, stimați colegi.

Vreau să precizez că Israel este probabil destinația pentru care m-am documentat cel mai mult la viața mea, alocându-i câteva săptămâni în care practic nu am făcut nimic altceva, fapt care nu m-a scutit de surprize, de situații neplăcute sau greu de înțeles.

INFORMAȚII UTILE

- Fusul orar: este același cu al României

- Sosirea în Israel și deplasarea de la aeroport: după cum probabil știți, mai multe companii de linie sau low cost operează zboruri între România și aeroportul Ben Gurion, situat la circa 40 km de Ierusalim și 25 km de Tel Aviv. Zborul durează circa 2 h 40ʼ și pe durata lui am fost serviți gratuit cu un sandviș, o prăjiturică Măgură și un pahar de cafea sau băutură răcoritoare. În aeroport există birou de informații, de unde am luat hărțile Ierusalimului și Tel Avivului, precum și birouri de schimb valutar.

De la aeroport către Ierusalim sunt următoarele variante de transport:

a) autobuzul 485 al firmei AFIKIM: se ia de la nivelul (level) 3 al aeroportului, adică de la Departures și circulă din oră în oră, cu plecare la fix. Noi am ieșit din clădirea aeroportului la 10:15 și am fost nevoiți să așteptăm trei sferturi de oră. Pe peroane există panouri cu numerele autobuzelor sau microbuzelor, deci nu aveți cum să vă rătăciți. Biletele se cumpără de la șofer și costă 16 shekeli. Drumul durează circa 50 de minute iar în Ierusalim autobuzul (în fapt un autocar modern, cu A/C și Wi-Fi) oprește vizavi de autogara centrală, de unde noi am luat tramvaiul sau metroul ușor, cum îi zic ei, până la Poarta Damascului, în apropiere de care se afla hostelul nostru.

b) autobuzele 947 sau 950 ale companiei Egged, care se iau de la intersecția (junction) El-Al cu șoseaua principală, unde ajungeți cu shuttle bus gratuit pus la dispoziție de aeroport. Înțeleg că biletul până la autogara centrală din Ierusalim costă 24 shekeli și că frecvența acestor autobuze este mai bună - la fiecare 15 minute.

c) microbuze/maxitaxiuri, denumit în ivrit sherut, cu avantajul că acest mijloc de transport te lasă la hotelul ales. Prețul transferului este de 60-65 shekeli.

d) taxiul – prețul este în jur de 200 shekeli

e) trenul, care trece însă prin Tel Aviv, mai precis pe la periferia orașului, așa încât până la gara din Ierusalim drumul durează între 1 h 40ʼ-2 h 30ʼ

Sherutul este mijlocul de transport cel mai utilizat între aeroport și Tel Aviv, precum și către toate celelalte orașe din Israel (Haifa, Eilat etc.).

Sabatul

Una dintre problemele majore de care se lovesc toți turiștii ce adăstează preț de mai bine de o săptămână în Isarel este sabatul, ziua liberă a evreilor, care pornește de vineri de la apus și se termină sâmbătă la lăsarea întunericului.

Fără a intra în amănunte pe care nu le stăpânesc bine, Sabatul e o zi de rugăciune și odihnă în care activitățile lucrative sunt interzise. În acest interval magazinele sunt închise în mare majoritate, mijloacele de transport în comun (inclusiv trenul) nu circulă și nu se folosește lumina electrică - atenție, deci, la lifturi. De asemenea, sunt închise și restaurantele kosher, semnalizate cu un sticker în vitrină sau pe meniu, care nu servesc atât carne cât şi produse lactate, ci ori una, ori alta sau nici una. Aceste localuri nu servesc porc şi crustacee iar carnea trebuie tranşată într-un anumit fel.

Aveți așadar în vedere aprovizionarea cu mâncare de Sabat și planificați-vă drumurile astfel încât să evitați pe cât posibil deplasările în ziua de sâmbătă. Cum noi ne-am mutat din Ierusalim la Tel Aviv într-o astfel de zi, am găsit printr-un noroc chior un microbuz palestinian care ne-a dus din fața hostelului până la autogara arăbească din Tel Aviv, de unde, la indicațiile șoferului, am luat un „monit sherutˮ arăbesc până la hotel.

Pentru musulmani, vinerea nu este propriu-zis o sărbătoare, aşa cum este Sabatul sau sâmbăta pentru evrei şi duminica pentru creştini, ci o zi dedicată rugăciunilor în cadrul comunităţii, astfel încât multe magazine și localuri rămân deschise, în special în zonele turistice. Totuși, cum noi am nimerit în Israel de Ramadan, postul ținut anual de musulmani timp de o lună de la răsăritul până la apusul soarelui, perioadă în care au interdicție la mâncare, băut, fumat (și sex), am remarcat că prăvăliile arăbești se închideau devreme, adică pe la 7 seara, și proprietarii se grăbeau să ajungă acasă la cină. Restaurantele lor abia seara prindeau viață. Rețineți că, la fel ca în iudaism, la musulmani animalelor trebuie să le fie tăiate întâi capetele şi sângele scurs şi uscat, abia apoi carnea fiind halal (permisă) și că sunt total interzise (haram) consumul cărnii de porc, alcoolul, jocurile de noroc şi cămătăria.

Comunicații

Ebraica modernă (ivritul) și araba sunt cele două limbi oficiale ale statului Israel. În afara acestora, populaţia mozaică folosește, într-o mică măsură, idiş (dialect iudeo-german) şi ladino (dialect iudeo-spaniol), precum și rusa, care a ajuns să fie a treia cea mai vorbită limbă în țară.

Nu e lipsit probabil de interes de amintit că ebraica, considerată „limba sfântă” atât în iudaism, cât şi în creştinism, ca limbă a Vechiului Testament, a fost socotită timp de 18 secole limbă moartă, pentru a deveni în secolul al XX-lea limba de stat a Palestinei sub mandat britanic (alături de arabă şi engleză), iar apoi limbă oficială a Israelului. Renașterea limbii ebraice, înscrisă drept element de importanță covârșitoare în cadrul mișcării sioniste din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-a datorat eforturilor unor intelectuali în fruntea cărora s-a situat Eliezer Ben-Yehuda (1858-1922).

Ca turiști, veți observa că denumirile străzilor sunt scrise în ivrit, arabă și engleză, dar că, în afara liniei de tramvai din Ierusalim, în stațiile de autobuz traseele, atunci când sunt afișate, apar numai în ivrit și arabă. De asemenea, nici în Ierusalim și nici în Tel Aviv-Jaffa nu am văzut panouri cu harta mijloacelor de transport în comun, poate ca mijloc de prevenție a atentatelor.

Găsirea autobuzelor care să vă transporte de la un loc la altul este cu atât mai dificilă cu cât în teritoriile palestiniene nu circulă decât autobuzele arăbești, care au autogări proprii atât în Ierusalim cât și la Tel Aviv.

În schimb, nu veți întâmpina probleme la folosirea limbii engleze, vorbită nu numai în hoteluri sau la obiective, ci și pe stradă. În plus, localnicii, și în special palestinienii, sunt extrem de săritori: de câteva ori ni s-a întâmplat să fim abordați de oameni care s-au oferit să ne ajute cu indicații chiar și fără a le cere noi acest lucru.

Birouri de informații turistice sunt mai multe în Ierusalim și Tel Aviv, în Bethlehem la Peace Center iar în Jaffa în piața Kedumin.

În privința internetului, Wi-Fi este disponibil gratuit în marea majoritate a hotelurilor și în multe localuri. Dacă vreți să vă folosiți telefonul, rețineți însă că tarifele de roaming sunt destul de piperate: iată-le pe cele practicate de Vodafone și de Orange.

Moneda și cursul de schimb

Moneda națională este shekelul, prescurtat ILS (Israeli shekel) sau NIS (new Israeli shekel), iar moneda de referință este dolarul american, pe care îl puteți folosi la plăți în bazaruri sau la hotel – noi am plătit la hostelul din Ierusalim direct în dolari, dar la Tel Aviv nu ni s-a permis acest lucru.

Cel mai convenabil este să plătiți cash și să schimbați lei în shekeli acasă, în România. Pentru asta va trebui însă să vizitați asiduu casele de schimb, pentru că puține acceptă shekeli și sumele tranzacționate sunt de regulă mici, așa încât va fi nevoie de mai multe drumuri pentru a aduna suma dorită. Pentru că ideea ne-a venit târziu, noi nu am reușit să schimbăm decât aproape 650 lei la un curs foarte bun de 1,14 lei/shekel. În rest, am avut la noi dolari, cumpărați la un curs de 4,13 lei/USD.

Nu vă sfătuiesc să schimbați bani în aeroport decât dacă nu aveți încotro (deși va trebui să o faceți pentru a achita transportul): la USD cursul era de 3,65 ILS/USD iar la lei de 0,85 lei/shekel, însă cu un comision de 1,8 %. Peste tot în Ierusalim, Bethlehem și Tel Aviv noi am reușit să schimbăm dolarii la un curs de 3,50 shekeli/USD, cu comision zero. Am apelat numai la case de schimb valutar, nu la bănci, și nu am avut carduri cu noi pentru că nu am știut ce comisioane se percep la ATM-uri, dar pot confirma că acestea sunt suficient de numeroase.

Pe parcursul reviewurilor mă voi referi la prețuri în shekeli, pentru că așa am plătit, dar pentru a vă face o idee puteți lua drept bază de calcul următoarele parități:

- 1 ILS = 1,14 lei

- 1 USD = 3,50 ILS

- 1 euro = 3,90 ILS

Prețurile

Din acest punct de vedere, Israelul a constituit pentru mine o surpriză neplăcută: prețurile mi s-au părut neașteptat de mari la orice, de la cazare la mâncare, iar explicația nu putea fi decât puterea de cumpărare. Săpând un pic pe internet la întoarcerea din excursie, am reținut că economia lor se află într-un moment excelent, cu o rată a inflației sub 1 % iar cea a șomajului de 4,3 %. Salariul mediu lunar depășește în prezent 10.100 ILS (echivalent a 2.885 USD sau 2.590 euro), fiind mai mare, de pildă, decât cel din Italia (2.168 euro) și Spania (1.829 euro), dar mai mic decât în Franța (2.957 euro) sau Germania (3.745 euro). Sursa: tradingeconomics.com/israel/wages.

În aceste condiții, nu mă mir că un apartament într-un bloc turn din Tel Aviv sau Ierusalim depășește un milion de dolari! Poate că nu aș fi dat crezare taximetristului care ne-a povestit că aceste două orașe, precum și Haifa, sunt foarte scumpe, dându-ne exemplul cu apartamentul, dacă la Tel Aviv, în vitrina unei agenții imobiliare, nu aș fi zărit un anunț cu un apartament cu patru camere de 93 mp (cam cât are apartamentul meu din București) de vânzare la prețul de 2.690.000 ILS (aproape 769.000 USD sau 690.000 euro) !!! Pentru conformitate, vezi foto.

Și iarăși aproape că nu mă mir că olandezii cu care am stat vreo oră la taclale pe terasa hostelui nostru din Ierusalim s-au plâns că Israelul e mai scump decât propia lor țară, pe care eu îmi tot fac avânt s-o vizitez, fără ea reuși deocamdată în acest demers tocmai pentru că prețurile de acolo mă sperie. Dar acum mă simt un pic „încurajată.ˮ ;)

Deși rețeaua hotelieră este extrem de dezvoltată în Israel, cu greu găsești o cameră cu baie proprie sub 60 USD/noapte, hostelul din Ierusalim pentru care am optat în cele din urmă pentru că îndeplinea această condiție fiind unul extrem de modest în dotări (cameră cu suprafață mică, fără TV, cu o chiuvetă ca pentru păpuși etc.).

Lovitura de grație ne-a dat-o însă transportul: în interiorul Ierusalimului și Tel Avivului un bilet de autobuz sau tramvai costă 5,90 ILS (6,72 lei) - comparați cu 2,50 lei costul unei călătorii cu metroul în București sau (mai bine) cu 1,30 lei biletul de autobuz, tramvai și troleibuz.

Am fost nevoiți să apelăm de câteva ori și la taxiuri. Cele israeliene sunt albe iar cele palestiniene galbene, dar aparatul de taxat, deși obligatoriu montat, nu e folosit de nici unele. Nu vă rămâne, așadar, decât să negociați înainte de a vă urca în ele. Vă previn însă: e posibil ca pe traseu șoferul să vă explice că prețul negociat e valabil pentru un călător, nu pentru doi! Nouă ni s-a întâmplat atunci când, neștiind cu ce autobuz să ajungem la Muzeul Israel din Ierusalim și nereușind să aflăm de la trecători, am antamat un taxi la prețul de 20 ILS care s-au dovedit a fi în final 40!!! :((

Am avut curiozitatea și răbdarea de a face suma tuturor cheltuielilor noastre de transport și am ajuns la 478 ILS, adică aproape 137 USD, ceea ce mi s-a părut a fi foarte mult pentru o săptămână…

De prisos probabil să menționez că în bazaruri (sau souq-uri, cum li se spune) prețurile nu sunt de regulă afișate și trebuie să negociați la sânge, dar poate că mai „interesantˮ ar fi să vă atrag atenția că la tarabele și chiar în mini-marketurile palestiniene domnește aceeași neștiință: habar n-ai cât costă fructele, brânza sau pâinea, nu vei afla decât de pe bonul fiscal și numai atunci când costurile sunt defalcate, și astfel vei putea – eventual, pentru că totul e scris în arabă – să deduci cât ai plătit pentru fiecare produs cumpărat.

Și apropo de magazinele arăbești: în Ierusalim, pentru că am locuit în zona palestiniană, la niciun magazin sau restaurant de lângă hostel nu se comercializa bere sau vin – au fost de-a dreptul ultragiați când Adrian s-a interesat de acest mic amănunt (vital pentru el). În schimb, la Bethlehem, într-un oraș palestinian sută la sută, a putut să se răsfețe cu o halbă de bere rece și bună la prima cafenea la care ne-am așezat, lângă Peace Center. Pas de a mai înțelege ceva! :-??

Din seria de întâmplări neplăcute de care am avut parte mai menționez două, în ideea de a vă ajuta să nu pățiți ca noi.

Prima se referă la vizita noastră la Haram esh-Sharif (Muntele Templului) din Ierusalim, unde accesul nemusulmanilor atât în interiorul Domului Stâncii, cât și la moscheea Al-Aqsa este interzis. În timp ce eu mă îndepărtasem pentru a fotografia, Adrian a fost abordat de un arab care s-a oferit să îi arate un loc din care se putea vedea în interior moscheea. Nu știu ce a fost în capul soțului meu de a acceptat, așa că l-am zărit la un moment dat cum o ia la pas, însoțit de respectivul arab și fără să-mi spună nimic. Bineînțeles că m-am luat după ei, fără să am habar ce discutaseră. Am dat ocol clădirii și arabul s-a oprit în dreptul unor zăbrele, făcându-i semn lui Adrian să se apropie. Între timp am apărut și eu moț! și am vârât aparatul de fotografiat printre barele grilajului, obținând două poze acceptabile. Și deodată îl aud pe arab că-i zice consortului: „20 shekels per person, total 40 shekels. ˮ Iar Adrian s-a executat. Au fost cele mai scumpe fotografii din viața mea! =))

Nu vreți să știți ce a fost la gura mea, dar cred că bănuiți. Nu de alta, dar nici nu e nevoie de o imaginație prea bogată! ;) Așa că mare atenție la „binevoitoriˮ…

O altă situație cel puțin ciudată s-a ivit în ziua plecării spre casă, când, din cauză că atât eu cât mai ales Adrian ne simțeam foarte rău (am contractat o viroză sau o gripă rebelă), ne-am decis să luăm taxiul până la aeroport. La hotel văzusem încă de la check-in că aveau afișat un anunț „taxi to airport only 135 ILSˮ, așa că am apelat la recepționeră, care m-a informat că tariful era valabil numai cu programare prealabilă (?). „Și cât ne-ar costa dacă v-am ruga să ne chemați acum un taxi? ˮ am întrebat-o. „150 de shekeliˮ, ne-a răspuns ea. OK, 150 de ani să aștepți tu, mi-am zis în sinea mea și am ieșit din hostel. Am făcut semn primului taxi care trecea pe stradă (ce-i drept, taxiurile sunt foarte numeroase peste tot în Israel, din câte am observat) și am întrebat cât ne costă drumul până la aeroport. 120 ILS. Am fost atât de fericiți și ne simțeam așa de rău, încât nici nu am mai negociat. Ne-am urcat în taxi și în 30 de minute eram la aeroport. Cum presupun că hotelurile încasează comisioane de la companiile de taxiuri, vă sfătuiesc să verificați dacă nu ieșiți mai ieftin oprind direct un taxi pe stradă, mai ales că, așa cum am arătat, în mod normal nu veți avea probleme în a găsi unul.

Un lucru bun, în schimb, este faptul că la marea majoritate a obiectivelor turistice, care sunt în fapt lăcașuri de cult, nu se percepe taxă de intrare. De exemplu, din cele 5 biserici vizitate pe Muntele Măslinilor, numai la Pater Noster am plătit intrarea (10 ILS). Accesul este de asemenea liber la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și la cea a Nașterii Domnului din Bethlehem, precum și la Zidul Plângerii sau Muntele Templului.

Un lucru pe care nu l-am înțeles este politica prețurilor de intrare la muzee și alte tipuri de obiective: în timp ce la Muzeul Israel am beneficiat de reducerea de 50% aplicată persoanelor de peste 60 de ani, plătind numai 27 ILS biletul, la En Gedi și la Masada de această facilitate beneficiază numai seniorii cetățeni israelieni! Nu cunosc motivele și nici nu pot să le ghicesc :-?? , așa că mă limitez la a vă informa că prețul integral al biletelor a fost de 28 ILS la rezervația naturală En Gedi, respectiv de 37 ILS la Masada (aici intrând și prețul telecabinei dus-întors).

În privința suvenirelor, am remarcat că produsele cosmetice de la Marea Moartă sunt scumpe, cremele depășind în general 100 ILS, așa că am renunțat la idee, deși eram tentată. Cum scopul excursiei noastre nu era shoppingul, ne-am mărginit la a achiziționa tămâie (2 bucăți de mărime medie cu 15 ILS ambele), magneți (8-15 ILS), câteva tricouri bărbătești simpatice cu 40 ILS bucata, niște cruciulițe din lemn sfințite de la Biserica Sfântului Mormânt (10-20 ILS) și o farfurioară de ceramică pictată pentru care am plătit 35 ILS. De ziua mea m-am autocadorisit cu o ie despre care negustorul arab din souq-ul din Ierusalim s-a jurat că ar fi fost brodată manual de femeile palestiniene refugiate din Siria la Bethlehem. Nu l-am crezut dar oricum, prea mare importanță n-are: ce contează este că am reușit s-o obțin, în urma unor negocieri dure, cu 150 ILS și că, prin comparație cu prețurile iilor noastre autohtone (de care nu pot oricum să mă apropii din cauză că nu găsesc mărimea mea!), cred că am făcut o mică afacere. Aferim! :)

Și acum să vedem niște prețuri la mâncare.

Din start trebuie să vă mărturisesc că bugetul nu ne-a permis să batem cârciumile, experiențele noastre în domeniu fiind astfel limitate. Totuși, în prima zi ne-am regalat cu un prânz târziu sau o cină timpurie, cum vreți să-i spuneți, după ora 6 după-amiaza, la un mic local din Orașul Vechi din Ierusalim. Pentru o shaorma, un kebab, două siropuri de mentă și o sticlă mică de apă plată (nu serveau bere) am plătit 161 ILS. Mâncarea a fost foarte bună, cu excepția salatei de vinete, iar porțiile atât de mari încât am luat resturile la „doggy bagˮ și le-am consumat pe post de cină după 10 seara.

În altă zi, în Ierusalimul de Vest, am mâncat (eu) un falafel iar Adrian a băut 2 beri la sticlă și totul ne-a costat 45 ILS. La cafeneaua din Bethlehem ne-am hidratat cu câte o cafea arăbească (3,50 ILS), un suc de portocale (15 ILS), o apă plată mică (5 ILS) și o halbă mare de bere (25 ILS), iar la o terasă din Jaffa cu o limonadă și două halbe mici de bere pentru care am plătit 60 ILS. Aici a fost singurul loc unde am primit on the house o farfurioară cu măsline și castraveciori murați.

Cel mai adesea am mâncat în cameră, aprovizionându-ne de la mini-marketurile de lângă hosteluri, din supermarketurile din Ierusalimul de Vest, unde oferta era mai largă și prețurile mai bune, sau din piața Mahane Yehuda tot din Ierusalimul de Vest. Iată câteva prețuri: pâinea, extrem de scumpă, pleca de la 7 ILS lipia arăbească și ajungea pe la 12 ILS cea cu susan. Comparația cu România e aproape ridicolă! Mere și piersici 5 ILS/kg, cartofi și roșii 4-6 ILS, cireșe 8-15 ILS, struguri 6 ILS, pepene galben 2,80 ILS, fasole verde 8 ILS, carne de la 60 ILS/kg cea de pui până la 200 ILS/kg carnea de vită, o sticlă de vin de 750 ml începând de pe la 30 ILS, hummus la cutie de 500 g 5,5 ILS, brânză topită 400 g 11 ILS, cremșnit și „melcișoriˮ (patiserie) 3 ILS/bucata, covrig mare arăbesc 5 ILS, o bere la doză 11 ILS, o porție de șnițel cu cartofi prăjiți la pachet de la o tarabă de lângă hostelul din Ierusalim 25 ILS, o cupă de înghețată 6 ILS.

Am reușit astfel să ne gospodărim și să nu cheltuim excesiv pe mâncare, nu de alta, dar banii nu ne dădeau deloc afară din casă! ;)

Ar trebui probabil să adaug că ceea ce am mâncat a fost în general gustos, dar nu nemaipomenit, cu excepția roșiilor, care mi s-au părut complet fade.

Alte ponturi – lucruri de evitat

Israel, și în special Ierusalimul, reprezintă o atracție turistică de prim rang, vizitată anual de milioane de oameni, în special în grupuri organizate și pelerinaje. Am întâlnit lume de peste tot, de la SUA la Rusia și România, trecând (masiv, aș zice, spre mirarea mea) prin țări ca Mexic sau Columbia, pentru a ajunge în Japonia sau Fidji! Drept urmare, obiectivele turistice sunt extrem de aglomerate și poate că e mai bine să le vizitați după-amiaza sau seara. Noi așa am procedat cu Via Dolorosa. Spre deosebire de Biserica Nașterii Domnului din Bethlehem, unde am ajuns dimineața, la Biserica Sfântului Mormânt chiar am putut să ne reculegem și să ne rugăm în relativă liniște, feriți de zgomot.

Recomand, ca măsuri minime de protecție personală, să evitați marșurile și întrunirile politice și orice implicare în discuții contradictorii pe tema relațiilor dintre evrei și palestinieni, ținutele indecente sau provocatoare și manifestările publice de afecțiune în Ierusalim și în apropierea lăcașurilor religioase, purtarea de tocuri, care vă vor îngreuna mersul pe pietrele din Orașul Vechi, fotografierea evreilor ultraortodocși și a femeilor musulmane acoperite de văluri, expunerea la soare în orele amiezii.

Concluzii personale

Recitind acum cele scrise mi-am dat seama că multitudinea aspectelor negative subliniate ar putea conduce la falsa impresie că Israelul nu mi-a plăcut și că m-am întors pornită să critic această țară. Vă asigur că nu e așa! Am insistat asupra unor detalii pentru a oferi informații, sper eu utile, celor ce își propun să ajungă acolo, mai ales acelora care intenționează să o facă pe cont propriu.

Deși relativ scurtă, excursia mi-a oferit experiențe extraordinare: am văzut locurile sfinte pentru creștini din Ierusalim și Bethlehem dar și pe cele venerate de evrei și arabi, am vizitat țărmul Mării Moarte și Tel Avivul, un oraș nou și extrem de dinamic, am intrat în contact cu multă lume, m-am îmbogățit sufletește.

În același timp însă, sunt conștientă că este posibil ca unele detalii să-mi fi scăpat sau să le fi înțeles greșit, așa încât îi rog pe colegii de pe AFA mai cunoscători decât mine, eventual pe aceia care locuiesc în Israel, să mă corecteze și/sau completeze dacă va fi nevoie. Îi asigur că nu mă voi supăra, dimpotrivă, le voi aprecia contribuția. Mă repet, Israelul s-a dovedit a fi (pentru mine) o țară complicată.

***

Lucrul care m-a impresionat peste măsură și m-a mâhnit totodată profund a fost divizarea dintre evrei și palestinieni, două popoare cu origine semitice comune despărțite prin religie și politică. Granițe în cadrul aceluiași stat, discriminări, ură - toate acestea în secolul al XXI-lea, după ce veacul anterior ne-a demonstrat tuturor la ce acțiuni aberante și criminale poate duce intoleranța de orice fel…

În 2013, la aniversarea de 90 de ani a lui Shimon Peres (1923-2016), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1994, alături de Yasser Arafat şi Yitzak Rabin, Barbra Streisand a interpretat Avinu Malkeinu – „Tatăl nostru, Stăpânul nostruˮ, o rugăciune recitată de sărbătoarea Rosh Hashanah, Anul Nou evreiesc, și în cele zece zile ale penitenței care culminează cu Ziua Ispășirii, Yom Kippur. După cum explică Barbra Streisand, în acest cânt-rugăciune Îi cerem lui Dumnezeu să aibă milă de noi şi de copiii noştri, să pună capăt războaielor şi foametei, urii şi opresiunii.

Webmaster, rog atașați următoarea ilustrație muzicală:youtube

---

VIZUALIZĂRI: 7062 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI