Stara Zagora, oraşul teilor, al străzilor drepte şi al poeţilor

TIPĂREȘTE

Aţi putea crede că acesta este un titlu pompos pe care să-l fi ales eu, dar nu, aşa este supranumit oraşul Stara Zagora de către autorităţile bulgare ce se ocupă de promovarea turistică a oraşului. În felul acesta l-am regăsit descris pe panoul stradal din dreptul centrului său de informaţii turistice, dar şi pe internet, în diferite surse. Nu-mi vine prea uşor să fac o descriere a unui oraş în care am stat doar seara unei zile şi parţial următoarea zi, însă cum şederea a fost plăcută, simţindu-ne foarte bine, m-am gândit să punctez câteva idei în caz că cineva ar dori vreodată să aleagă oraşul în tranzit către alte destinaţii sau, poate, invers, către casă. Nu am apucat să vedem muzee sau case memoriale, dar ştiu că centrul oraşului l-am colindat destul, astfel încât să-mi fac o idee asupra urbei şi să-mi dau seama că merită să-i fie alocat ceva timp pentru o cunoaştere mai detaliată.

Stara Zagora ne este cunoscut nouă mai mult fiindcă se află pe clasicul drum E85, fiind în calea celor ce călătoresc în Turcia şi merg către punctul de frontieră Kapikule, sau spre Grecia, spre vama Makaza, fiind situat în partea central-sudică a Bulgariei. Apropo de acest fapt, se spune că, plecând din Stara Zagora în direcţii diferite, spre Turcia, Grecia sau România, faci aproximativ acelaşi număr de ore pe drum până la graniţa cu fiecare ţară în parte, lucru care nu e întocmai real. Oraşul este dispus în trepte, fiind situat la poalele munţilor Sredna Gora, munţi mai scunzi aflaţi la sud de Balcani, paraleli cu aceştia, ce culminează cu Vârful Goliam Bogdan de 1604 m. Din punctul acesta de vedere, când mergeam de la hotel în coborâre spre centru, aveam senzaţia că dintr-o clipă în alta vom da de mare, ceea era, desigur, total eronat.

Numele său actual provine din slavă însemnând „stara”-veche şi „zagora”-în spatele muntelui, fiind destul de nou, din anul 1871. Până atunci a purtat mai multe nume, odată cu trecerea succesivă prin mai multe stăpâniri. În sensul acesta se poate lăuda cu o vechime de peste opt mii de ani, fiindcă în zona aceasta s-au descoperit locuinţe din perioada neolitică, de acum şase mii de ani Î. C., existând chiar un muzeu dedicat, Muzeul Locuinţelor Neolitice, la care nu am ajuns, din păcate, care are în custodie două astfel de locuinţe.

Sub dominaţiile tracă şi greacă ce au urmat, ca şi mai apoi, era cunoscut drept Beroe, un nume pe care l-a preluat în zilele noastre, echipa de fotbal locală, destul de cunoscută. Timp de peste două sute de ani, fiind în sfera Imperiului Roman, începând cu 106, s-a numit Augusta Ulpia Traiana după împăratul Traian care a pus bazele unui oraş înfloritor, poate cel mai strălucitor din zonă, totuşi al doilea ca importanţă după Philipopolis, Plovdivul de azi. Au urmat bizantinii sub care, într-o perioadă foarte scurtă, s-a chemat Irinopolis, după numele împărătesei bizantine Irina ce vizitase şi susţinuse financiar oraşul în 784. Apoi, în timpul primului Ţarat Bulgar s-a numit Vereya, iar în timpul celui de-al doilea Ţarat Bulgar, Boruy. Turcii, care au stăpânit oraşul începând cu 1364, l-au botezat Eski Zagra (Vechea Zagora) , iar după 1850, pentru scurt timp, bulgarii i-au spus Jeleznik.

În prezent este al cincilea oraş ca importanţă în Bulgaria, având o populaţie în jur de 200.000 locuitori.

De ce i se spune „oraşul străzilor drepte”, am mai povestit într-un articol, el purtând acest supranume după anul 1879 când a început să renască din temelii sub planurile arhitectului ceh Lyubor Bayer ce a conceput pentru centrul urbei un proiect cu străzi aerisite, largi, neînghesuite, paralele şi perpendiculare, Stara Zagora devenind primul oraş bulgar cu o înfăţişare modernă. Asta, după ce fusese incendiat şi complet distrus în 1877 de otomani în sângerosul războiul ruso-turc ce a dus la un adevărat masacru asupra locuitorilor săi.

Oraşul teilor este lesne de înţeles, dacă te plimbi, şi numai superficial, prin centru. Păcat că nu erau înfloriţi deja, deşi ar mai fi fost doar câteva zile până să înflorească, altfel mirosul răpândit cred că ar fi fost o nebunie olfactivă. Nu cred că am văzut atâţia tei într-un singur oraş niciodată, însă nu numai atât, el abundă în parcuri şi zone de vegetaţie mai mici sau mai mari, că eu l-am perceput ca pe o imensă arie verde în care a fost înglobat un oraş, şi nu un oraş construit la poale de munte, cu multe zone de recreere.

Se remarcă, mai întâi de toate, parcul Ayazmoto din nord-vest, un imens areal, pus la punct din iniţiativa şi prin grija mitropolitului Metodii Kusev încă din anul 1895, întins pe circa 320 hectare, conţinând şi copaci exotici aduşi din Liban, Grecia, Turcia, Italia, Spania aclimatizaţi aici. Acesta găzduieşte şi Grădina Zoologică a oraşului, iar ca vecin important îl are pe stadionul echipei Beroe.

Ar mai fi grădina Bedechka, parcul 5 Octombrie (ziua când a început reconstrucţia modern a oraşului, devenită ziua oraşului), parcul Trakia, parcul Alana (Alexander Stamboliyski Park) , din centru, parcul Borova Gora. Am prins oraşul sub coloritul roz-mov al florilor arborilor Iudei, răspândiţi şi ei din loc în loc, printre tei şi chiparoşi. Mulţi dintre aceştia se scuturaseră formându-se un adevărat covor mov pe jos, peisajul luându-ţi, realmente, ochii.

I se mai spune oraşul poeţilor fiindcă de aici sunt originari mulţi dintre artiştii, scriitorii, poeţii, actorii, oamenii de cultură ai Bulgariei de ieri sau de astăzi. Acest lucru e întărit şi de faptul că Stara Zagora a fost primul oraş de provincie în care s-a înfiinţat Opera, aceasta fiind cea de-a doua din ţară ca importanţă, după cea din Sofia. O altă instituţie de tradiţie din oraş ar fi Teatrul Dramatic, situat tot în centru, aproape de Opera, iar între Opera şi Palatul de Justiţie se află ruinele oraşului antic Augusta Ulpia Traiana, chiar câteva rămăşiţe din amfiteatru şi din băile publice. Acestea au fost descoperite pe când se lucra la construcţia Palatului de Justiţie şi au fost amenajate sub forma unui sit deschis, fără taxă, uneori astăzi desfăşurându-se aici diverse evenimente.

Am luat şi noi la pas aleile pietruite ale sitului inspectând tot ce era expus de-o parte şi de alta a căii principale de acces, am urcat pe scaunele amfiteatrului care, odinioară, avea cam 1300 scaune, imaginându-ne că suntem la vreunul dintre spectacolele ce se mai ţin aici câteodată.

O adevărată plimbare în inima oraşului, se poate face mai cu seamă în partea sa cea mai animată, respectiv zona de promenadă a bulevardului Tsar Simeon Veliki, unde circulaţia maşinilor este interzisă, aşa încât pietonii se pot simţi în largul lor. Îşi pot clăti ochii pe la diferitele magazine aflate la parterul clădirilor sau în porţiunea amenajată ca bazar. Tot pe marele bulevard am văzut sediul primăriei din Stara Zagora, muzeul Religiilor organizat într-o fostă moschee, de a cărei formă poţi să-ţi dai seama uşor. Tot în această zonă, am întâlnit case de schimb valutar unde se tranzacţionau şi lei, la un curs destul de bun.

Pe una dintre arterele perpendiculare pe acest bulevard, importantă la rândul ei, am identificat Galeriile de Artă, centrul de informaţii turistice pe care l-am găsit închis deşi n-ar fi trebuit şi Muzeul Regional de Istorie, în faţa căruia chiar atunci sosise un alai de nuntă în drum spre local. Cu siguranţă, ar merita atenţie deosebită încă două obiective ce aduc aminte de perioada antichităţii: o clădire cu mozaicuri romane situată lângă sediul Poştei şi o vilă romană cu mozaicuri renumite, situată peste drum de Operă.

Dintre lăcaşurile de cult ale oraşului, am vizitat Catedrala „Sfântul Dimităr”, ce deţine fresce interioare care-l înfăţişează pe marele revoluţionar Vasil Levski şi scene de întâmpinare a oştii ruseşti de eliberare. După restaurarea din anul 1994, are un aspect mai nou. O altă biserică foarte frumoasă mi s-a părut a fi cea cu hramul „Sfântul Nikolai”, aflată şi ea pe bulevardul Tsar Simeon Veliki, după ce se termină zona pietonală.

După cum, probabil, ştiţi, Stara Zagora este locul unde se produce una dintre mărcile cele mai cunoscute de bere din Bulgaria, pe nume, cum altfel? , decât Zagorka. De asemenea, fabrica de bere, cu o vechime de peste o sută de ani, are un muzeu propriu denumit „Lumea Zagorkăi” care organizează tururi ghidate pentru prezentarea procesului de fabricaţie şi a interiorului locului de producţie. Pentru un astfel de tur plecaserăm şi noi la Stara Zagora, însă nu ne-a ieşit vizita din cauza neîntrunirii numărului minim de vizitatori dornici de tur. Poate, altădată!

Un alt lucru foarte interesant mi s-a părut a fi stema oraşului Stara Zagora (vizibilă absolut peste tot în oraş) reprezentată de figura foarte sugestivă a unei leoaice cu puiul aferent, preluată dintr-un basorelief medieval datând din perioada celui de-al doilea Ţarat Bulgar.

Nu în ultimul rând vreau să menţionez faptul că Stara Zagora este un tânăr oraş universitar, învăţământul superior fiind înfiinţat abia în 1995, instituţia numindu-se „Trakia”, desigur. Aici aş mai avea de spus că, în general, Stara Zagora mi s-a părut un oraş plin de viaţă, cu mulţi tineri pe stradă cu care se putea comunica în engleză fără probleme. Deşi în toate staţiile de autobuz există harta oraşului cu traseele pe care circulă autobuzele, la un moment dat ne-am încurcat şi am apelat la câţiva tineri pentru câteva lămuriri, aceştia oferindu-ni-le amabili, într-o engleză impecabilă.

Starozagorski Mineralni Bani

Stara Zagora are marele avantaj de a avea o staţiune balneoclimaterică la distanţă de 18 km în direcţia nord-vest, pe nume Starozagorski Mineralni Bani, situată între colinele împădurite ale muntelui Sarnena Gora, într-un cadru natural superb. Apa izvoarelor minerale iese la suprafaţa cu temperatură de 40° C şi se spune că ajută la tămăduirea mai multor afecţiuni ale sistemului nervos, boli gastrice şi intestinale, urologice, ginecologice.

Încă din cele mai vechi timpuri, climatul favorabil şi izvoarele termale au atras oamenii, aşa încât zona a fost locuită încă din perioada neolitică. În imediata apropiere a izvoarelor de apă minerală au fost descoperite locuinţe preistorice ce datează de acum circa opt mii de ani, iar la mică distanţă de staţiune, în locul denumit “ Michi Kladenets” se află cele mai vechi mine de cupru din Europa. De aici, din cele 11 mine, s-au scos cantităţi imense de cupru, inclusiv în epoca romană.

După cum am mai spus într-un alt articol, în vecinătatea staţiunii se află şi locul numit “Bogorodichna Stapka” (Talpa Maicii Domnului) , o adâncitură în stâncă, de forma unei urme de picior, potrivit legendei, lăsată de însăşi Maica Domnului. Apa strânsă în această scobitură nu se evaporă niciodată, indiferent cât de cald ar fi. Locului, considerat sfânt, i-a fost adăugat un paraclis, alei pietruite şi un loc de belvedere.

Deşi Starozagorski Mineralni Bani dispune de o multitudine de locuri de cazare în diferite hoteluri, vile, aspectul acesteia este unul vechi şi cam ponosit, simţindu-se lipsa investiţiilor. Unele dintre ele oferă turiştilor piscine acoperite, cu apă minerală, în multe hoteluri existând baze de tratament.

Concluzie

Vizita noastră la Stara Zagora a fost, pe cât de neaşteptată, fiind organizată într-o mare pripă, pe atât de reuşită, căci aşa se întâmplă când porneşti cu pretenţii modeste. Dacă m-ar întreba cineva dacă aş mai merge acolo, aş răspunde imediat că da, aş porni din nou la drum fiindcă ştiu că acele locuri şi oamenii lor mi-au lăsat, cu adevărat, o bună impresie.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

Sursă de informare:

http://tour. starazagora. bg/en/history-and-culture. html

---

VIZUALIZĂRI: 8064 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI