ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.02.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Miercurea Ciuc
ÎNSCRIS: 29.01.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Mănăstirea Rupestră și Mănăstirea Buna-Vestire de la Şinca Veche (Țara Făgărașului)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

https://www.youtube.com/watch?v=5FP-bCl8PxA

Cele două obiective învecinate de la Șinca Veche, pe undeva atât de asemănătoare (ambele sunt monahale), dar pe de altă parte atât de diferite (unul este ancestral și altul foarte contemporan) au făcut deja subiectul mai multor recenzii:

- costy69, septembrie 2016 - vezi impresii

- Tata123, iunie 2016: vezi impresii

- Dana2008, iunie 2016: vezi impresii

- Dan&Ema, 2014: vezi impresii

- Michi, 2014: vezi impresii

- salex322, în anul 2012: vezi impresii

După atâtea impresii, atât de bine documentate și de sensibil nuanțate, îmi vine greu să aduc mari completări. Voi încerca doar să sistematizez situația și să vă invit să vedeți videoclipurile făcute de mine și care suplinesc lipsa mai multor fotografii.

Aşezământul monahal Şinca Veche situat în partea estică a Ţării Făgăraşului (la 22 km de municipiul Făgăraş) cuprinde două ansambluri principale: Biserica Rupestră şi Mănăstirea Buna Vestire (cu hramul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul). După ce străbateţi comuna Şinca Veche, drumul asfaltat trece întâi pe lângă parcarea de la poalele Dealului Pleşu situată sub Biserica Rupestră şi continuă ocolind şi urcând spre vârful dealului unde se află Mănăstirea Buna-Vestire. Cele două obiective sunt bine semnalizate şi sunt legate printr-o scurtă (5-10 minute), dar superbă cărare cu ramificaţii.

BISERICA RUPESTRĂ

Videoclip făcut de mine: youtube

La Biserica Rupestră se ajunge foarte ușor, dar numai pe jos, fie urcând din parcarea amenajată la poalele dealului Pleșu, fie coborând de la Mănăstirea Buna-Vestire situată înspre vârful dealului. Zona Bisericii Rupestre a fost concesionată, administrată şi frumos aranjată, aşa cum o vedem azi, de către Fundaţia Ortodox-Culturală "Maica Sfântă – Bucuria Neaşteptată".

Intrarea în biserică (grotă) este protejată printr-o structură din bârne de lemn, acoperită cu o prelată. Biserica Rupestră este compusă din mai multe încăperi săpate în piatra Dealului Pleşu (o gresie mai moale) şi care de-a lungul timpului şi-au schimbat configuraţia în mod natural sau vandalizate de căutătorii de comori, fiind probabil distruse adevăratele icoane sculptate în piatră. Încăperile de cult şi altarele conţin "sculpturi" ciudate. Alte simboluri, probabil mai recente, din care unul asemănător cu Yin-Yang (o clepsidră) precum si Steaua lui David, măresc confuzia privind istoricul și seminficația acestui aşezământ. Farmecul bisericii constă în turla circulară, nu construită, ci săpată în piatră și care străpunge stânca din ”pronaos” până la suprafață. Peretele dintre ”pronaos” și ”naos” este puțin scobit, iar locul (pata luminoasă) unde lumina din ”turlă„ ajunge în pronaos este considerat zona de maximă concentrare a energiilor ezoterice, acolo fiind amplasată și o mică platformă din lemn (pentru rugăciune, meditație). Bisericii (Mănăstirii) Rupestre de la Şinca Veche, cunoscută şi sub alte denumiri ("Templul Ursitelor", "Mănăstirea Săpată în Piatră" sau "Templul de la Şinca Veche"), i s-a dus vestea în întreaga Românie (lume!?) şi este căutată ca fiind unul din locurile ce debordează de energii telurice şi astrale. Este frecventată ca loc de reculegere, de meditaţie sau pur şi simplu de împlinire a dorinţelor de către credincioși și adepţii fenomenelor paranormale.

Principalele tradiţii, legende şi speculaţii privind biserica rupestră sunt următoarele:

- ar avea o vechime de aproximativ 7.000 de ani, aparţinând probabil aceleeaşi civilizaţii care a construit "Templul Alb" din Insula Şerpilor;

- ar fi fost un templu dacic sau mai vechi;

- biserica are două altare, deci nu este creştină (alţii spun că ar putea fi de fapt două biserici, ulterior unite);

- ar fi fost folosită ca loc de refugiu şi rugăciune de către călugarii ardeleni prigoniţi în secolele XVII-XVIII pentru a trece la catolicism, deşi în nici una din încăperi nu exista vreun semn al crucii;

- hornul circular scobit în piatră şi prin care pătrunde lumina în "altar" joacă rolul turlei, focalizând energiile universului pe podeaua peşterii;

- biserica este legată printr-un tunel de Cetatea Râşnov;

- poartă numele de "Templul Ursitelor" deoarece în acest loc se împlinesc dorinţele celor care vin să se roage;

- încărcătura energetică benefică se transmite asupra lucrurilor, astfel că oamenii depozitează aici şi recuperează apoi mâncare, apă, îmbrăcăminte şi icoane;

- dorinţele şi rugăciunile aşternute pe hârtie se împlinesc, astfel că multitudinea de fisuri din piatră (cel puţin din zona "altarului", aşa cum am văzut noi - vezi video) sunt împănate la refuz de sute/mii de bileţele;

- fluxul energetic influenţează imaginile fotografice ("bule de lumină") sau video (halouri de lumină), unele înregistrări cu acest subiect fiind pe Youtube.

IZVORUL TĂMĂDUITOR DE LÂNGĂ BISERICA RUPESTRĂ

Lângă Mănăstirea Rupestră este amenajat uimitor de frumos un vechi izvor purtând numele de Buna-Vestire, sfinţit de sute şi sute de ori şi presupus a avea puteri tămăduitoare. Sfințirea izvorului s-a făcut de-a lungul secolelor prin slujbele de sfințirea apelor la „Bobotează“ și la „Izvorul Tămăduirii“ de către preoții și schimnicii trăitori aici. Tradiția sfințirii continuă și în zilele noastre, explicându-se astfel puterile binefăcătoare ale izvorului. Mulți oameni sunt convinși de virtuțile tămăduitoare ale acestei ape și mai de aproape sau mai de departe să bea sau să ducă acasă, eventual la cei dragi aflați în suferință.

VATRA MONOLIȚILOR

Pornind de la Biserica Rupestră spre Mănăstirea Buna Vestire (sau invers) pe superba cărare ce le unește, treceți printr-un grup de stânci formate din gresie (la fel ca Biserica Rupestră), unele înalte de câțiva metri, separate printr-un fel de culoare. Speculațiile spun că aceste culoare s-ar preta la acoperirea cu acoperișuri vegetale improvizate, constituind astfel chiliile exterioare folosite de călugări, eventual într-o perioadă mai veche când încă nu erau săpate încăperi în Biserica Rupestră.

MĂNĂSTIREA BUNA-VESTIRE

Videoclip făcut de mine: youtube.

La Mănăstirea Buna-Vestire se ajunge cu mașina pe drumul asfaltat care ocolește Dealul Pleșu, fie pe jos, pe cărarea care o leagă de Biserica Rupestră. De la Biserica Rupestră trecem pe lângă Izvorul Tămăduirii, apoi prin Vatra Monoliților, iar după câțiva pași înspre vârful Dealului Pleșu, ajungem la Mănăstirea Buna-Vestire care are hramul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul (Făcătorul de Minuni).

Se deosebeşte de mănăstirile tradiţionale prin faptul că este o construcţie unitară susţinută pe piloni, paraclisul continuându-se cu camerele de locuit, bucătărie, cameră de oaspeţi şi un centru de creaţie pentru reînvierea meşteşugurilor tradiţionale. În micul dar frumosul paraclis se fac regulat slujbe şi în el se păstrează cu cinste o părticică din Moaştele Sfântului Nectarie. La miruit, părintele oferă bucăţele de vată îmbibate cu mir de la moaştele acestui sfânt.

Deşi poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului“, mănăsturea de maici de la Şinca Veche este cunoscută tradițional drept Schitul Sf. Nectarie datorită moaştelor din paraclis.

Sfântul Nectaria din Eghina (1846-1920) este considerat un ocrotitor şi un făcător de minuni al zilelor noastre. El a fost canonizat în secolul XX, la doar 40 de ani de la moartea sa. Fragmente din moaştele sale se găsesc în mai multe lăcașuri de cult din ţară şi de peste hotare. Sfântul Nectarie și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în insula Eghina (sau Egina, în Grecia), aproape de Atena, unde a ridicat o mănăstire de maici la începutul secolului XX, mănăstire la care s-a și retras vieţuind în smerenie şi rugăciune. A ajuns să fie un dohovnic recunoscut. După primul Război Mondial, sub îndrumarea sa, mănăstirea a ajutat pe cei nevoiași.

Sfântul Nectarie a săvârșit multe minuni în timpul vieții (vindecarea bolnavilor, alungarea secetei şi venirea ploilor etc.), dar și după moarte, moaștele sale continuă să înfăptuiască minuni. Sfântul Nectarie a scris mai multe lucrări de istorie a Bisericii și de morală creștină păzind cultul ortodox împotriva influențelor occidentale.


[fb]
---
Trimis de Lucien in 08.02.17 14:29:04
Validat / Publicat: 08.02.17 15:48:24

VIZUALIZĂRI: 13791 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lucien); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Mănăstirea Buna-Vestire se întrezărește printre copaci la capătul aleii care vine de la Biserica Rupestră.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19550 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

Radu Tudoran
[08.02.17 21:03:41]
»

In fotografiile facute de tine (stiu ca te pricepi bine la asta) ai remarcat semne "suspecte", care n-ar avea o explicatie stiintifica?

LucienAUTOR REVIEW
[09.02.17 17:40:56]
»

@Radu Tudoran: Nu pot să ofer un răspuns clar în această privință. Am fost doar un simplu turist, nu mi-am propus și nu am avut timp pentru cercetări. La acest prim contact cu Biserica Rupestră m-au interesat doar posibilele energii care ajung prin ”turlă”. Am stat singur în locul indicat, i-am urmărit și pe alții mult mai cuprinși de fenomenele paranormale, dar nu am simțit nimic. Mi-a plăcut tot ce am văzut, așa ca lucruri frumoase și interesante, dar am rămas cu senzația că se speculează prea mult.

tata123 🔱
[16.02.17 14:36:41]
»

@Lucien: Încărcat sau nu de energii misterioase așa-zisul „Templu al Ursitelor” de la Șinca Veche mi-a plăcut din punct de vedere al amenajărilor peisagistice; de asemenea, am fost încântat de mulțimea florilor de la Paraclisul Sf. nectarie, precum și de peisajele naturale ce se deschid de pe coama dealului. Am făcut o mulțime de fotografii drăguțe în acest loc.

Mai sunt multe aspecte de cercetat, săpături arheologice de efectuat, documente istorice de descoperit, texte de descifrat. Cert este că legendele atrag turiști și credincioși din toate colțurile țării.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
LucienAUTOR REVIEW
[16.02.17 15:35:31]
»

@tata123: Așa este. Perfect de acord!

GabrielaG
[27.02.17 12:20:22]
»

Yuuuhuuu... votul 20! Superb videoclipul dvs de pe youtube! Interesant si articolul! Daca voi ajunge sa calatoresc mai mult in Romania nu voi ocoli zonele recomandate si descrise de dvs!

LucienAUTOR REVIEW
[27.02.17 12:26:00]
»

@GabrielaG: Mulțumesc tare mult!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
GabrielaG, Lucien, Radu Tudoran, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea & Templul rupestru de la Şinca Veche:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.094117879867554 sec
    ecranul dvs: 1 x 1