ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.11.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 6 zile
prieteni
PREȚ 2.200 LEI ?
incl. cost transp. (cu auto propriu)
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă România

Tur neprevăzut de Românie (I)

TIPĂREȘTE

Citeam acum câteva zile un articol despre Roma, iar colega noastră spunea că îi pare rău că scrie atât de târziu, adică la două săptămâni de la vacanță. Păi, eu ce să mai zic, care vreau să scriu despre vacanța mea din august? Dar cum mi-am acordat un termen de 2-3 luni pentru a scrie despre o vacanță/ieșire și cum sunt oarecum în termen, mă grăbesc să vă spun despre România. Pentru că mi-ar părea rău dacă n-aș face-o. Am descoperit locuri frumoase, pensiuni deosebite și din câte știu, despre nici una nu s-a scris pe AFA și ar fi păcat. Dar să lăsăm introducerea, că și-așa mai am una, destul de lungă.

Dupa Nopțile Albe din Scandinavia am avut răgaz două zile ca să ne schimbăm bagajele și să plecăm în Germania, la invitația unor amici pe care i-am cunoscut la revelionul trecut și cu care am avut o chimie extraordinară de atunci. Nu mergeam la ei acasă pentru că ăsta nu este concediu pentru mine, ci să vedem locuri împreună dar planurile să le facă ei în funcție de ce nu văzuseră sau ce ar fi vrut să revadă, având în vedere că trăiesc de o viață în Germania.

Pentru că nu am găsit bilete de avion pentru Frankfurth sub 250 de EUR/persoană și nu ne-am îndurat să dăm atâta bănet, ne-am hotărât să mergem cu mașina pentru că ne place foarte mult și chiar ne era dor. Dar după ce ne-am întors din țările nordice nu ni s-a mai părut o soluție pentru că vacanța acolo a fost intensă, cu zilele lungi, de care am vrut să profităm și să facem multe lucruri și nu prea ne trăgea acum inima să pornim la drum 2000 de km. În plus din 8 zile dacă pierdeam vreo patru pe drum ne mai rămânea doar 4 cu ei și mai rău îi încurcam. Am considerat că nu merită, ne-am pus cenușă în cap și am lăsat-o pe altă dată. Dar am dat de altă problemă pentru că noi trebuia să mergem undeva totuși, dar unde? Că dacă e concediu, în cazul meu nu există acasă.

Și am hotărât să mergem prin țărișoara noastră după care tânjisem în ultima vreme. Dar unde, ce decizii să iei așa în scurt? Îmi place la nebunie să mă urc în mașină și să nu știu unde dorm diseară, dar nici mâine sau poimâine și nu mai făcusem asta demult. Ce ocazie aveam acum! Și m-am entuziasmat ca un copil. Ne-au sunat și niște prieteni cu care călătorim des, care au auzit că nu mai plecăm în Germania și erau și ei amatori de mers prin țară. Am luat de multe ori decizii spontane la viața noastră, nu era nimic nou sub soare, dar acum eram în plin sezon turistic, așa că am luat în calcul să dormim toți patru într-o cameră dacă n-om găsi două, să batem la porțile particularilor să găsim un pat și chiar să dormim în mașină. Griji nu ne-am făcut pentru că eram în țărișoara noastră, eram în toiul verii și puteam să dormim și pe iarbă, pe marginea drumului dacă nu găseam ceva o noapte, că nu ne-am pus problema că n-o să găsim chiar nimic o săptămână.

Totuși o primă direcție ne trebuia, pentru că după aceea vedeam cum facem din aproape în aproape, nu ne mai făceam griji. Ne lăsam pe mâna soțului și ne bazam pe cunoștințele lui de pe vremea când era abonat la România Pitorească, care ne-a oferit și altă dată multe abateri de la drum pentru că vedea el indicatoare și își aducea aminte de câte ceva...

Am studiat un pic net-ul și am constatat că nu este mai nimic liber, care să ne și convină, la mijlocul lui august, în plin sezon turistic. Am consultat apoi excelul meu cu locuri de văzut, unde pe prima poziție trona Moara Lu Antone, o pensiune despre care citisem în decembrie 2015 când s-a lansat pe piață. Mi-a plăcut mult ce citisem, pozele, că sunt șezători acolo ca pe vremuri, cu moară de 200 de ani, mâncare tradițională... și am pus-o în capul listei mele. Am consultat booking și așa cum era de așteptat nu am găsit nimic liber dar aveam și niște telefoane în excelul meu și am zis să încercăm pentru că nu se știe niciodată. Și surpriză! Domnul de la capătul celălalt ne-a spus că tocmai au avut o renunțare la un apartament de care abia aflaseră, nici nu apucaseră să-l anunțe liber. Super! Vrem și noi pentru 2 nopți. Aaaa, doar o noapte, mâine seară. Bună și aia. Prima noapte de cazare fiind antamată, așadar direcția stabilită, n-a mai urmat decât ritualul soțului de a doua zi dimineață, care de obicei ne aliniază la poartă și ne pune întrebările standard: Banii? Actele? Orice ați uitat acasă nu contează. Și ăsta fiind consumat nu ne-a rămas decât să plecăm la drum și să ne bucurăm de vacanță. Scuzați introducerea cam lungă. N-am vrut decât să subliniez încă o dată că deciziile spontane duc la rezultate surprinzătoare și dacă o să ne urmăriți excursia o să vedeți câte lucruri deosebite ni s-au întâmplat și ce locuri am descoperit. Prietena noastră nu a făcut decât să repete în fiecare zi că a fost cea mai frumoasă excursie din viața ei.

Ziua 1 – Bucuresti – Sibiu – cele două Orăștioare, de Jos și de Sus – Moara lu Antone, Ludeștii de Jos – Platoul Luncanilor – Sarmizegetusa Regia

Am plecat dis-de-dimineață din București în direcția Sibiu – Orăștie - Ludeștii de Jos, la Moara lu Antone - vezi impresii. Ne-am oprit de 2-3 ori pe drum, cel mai mult la Sibiu, unde am parcat mașina și am făcut o plimbare până în Piața Mică, am mâncat o merdenea caldă în Piața Mare, o înghețată și nelipsitul covrig cu cașcaval. La Sibiu am fost de multe ori din cauza soțului care și-a făcut stagiatura acolo și s-a văzut regulat cu prietenii de acolo. Cred că nu greșesc dacă afirm că mă descurc mai bine în Sibiu decât în București dar cum s-a scris mult despre Sibiu, eu n-o să insist. După oprirea obligatorie la benzinăria de la intrarea în defileul Oltului și un shopping de pantofi bărbătești de la magazinul de acolo, obligatoriu și el de câte ori trecem prin zonă, am ajuns la Ludeștii de Jos, la Moara lu Antone, pe la ora prânzului. Despre moară am povestit pe larg - vezi impresii și sper să vă fi convins că este un loc deosebit și diferit față de o pensiune obișnuită.

Cazați la Ludeștii de Jos am fost foarte aproape de multe obiective, cele mai importante fiind Cetățile Dacice de la Costești și Blidaru, dar și Platoul Luncanilor, locul unde ar fi trăit adevărații daci, unde ne-a recomandat să mergem gazda noastră. Astfel că după ce ne-am cazat am mers spre Costești, aprox 7 km și după ce am trecut prin Poarta Dacilor am dat de intersecția unde poți să faci un popas și să te lămurești cu direcțiile în care poți să o apuci. Aici un dac haios vinde suveniruri, găsești o rulotă cu clătite, o terasă unde poți să mănânci și să bei ceva, dar poți să studiezi și indicatoarele care te lămuresc în legătură cu obiectivele din zonă. Noi voiam să ajungem la Platoul Luncanilor acum, așa că am luat-o la dreapta și pe un drum prin pădure de toată frumusețea, asfaltat, de vreo 10 km, am ajuns în vârf, pe un platou, am lăsat mașina unde se termină asfaltul și am mai urcat 2-300 de m până la un releu de unde ai o priveliște deosebită asupra zonei. Se spune că acolo ar fi trăit primii, adevărații daci. Ne-am descălțat, am mers prin iarbă de colo-colo și ne-am bucurat de toată verdeața și liniștea din jur. Acolo sus, am fost doar noi, iar mai jos puțin, la un picnic la umbra unui copac, mai era o familie cu un copil mic. Alți turiști n-am mai văzut nici la dus, nici la întors.

La întoarcere ne-am oprit prin toate satele să admirăm simplitatea locurilor, să vedem bisericile, școlile, pentru peisaje, am adunat sunătoare și coada-șoricelului, iar când am ajuns din nou la Poarta Dacilor în loc să ne întoarcem spre casă am mers în direcția opusă, 23 de km până la Sarmizegetusa Regia pe care noi o mai văzusem cu câțiva ani în urmă, dar prietenii noștri nu. Între timp drumul a fost asfaltat și este foarte bun, în plus sunt indicatoare în toată zona, cred că din km în km. Înainte cu 1 km este o barieră iar drumul nu mai este asfaltat ci pietruit, în ton cu obiectivul către care mergeam și este prin pădure, o plăcere de plimbare. Mai puțin plăcut au fost cele 3 toalete ecologice de la intrare care dăduseră de mult pe afară, se vedea cum se scurge pe dedesupt mizerie și era un miros insuportabil. Apropo de asta o să fac o paranteză aici.

M-am bucurat să remarc în cele șase zile prin România (am făcut 1600 de km), că lucrurile s-au mai schimbat de la ultimul nostru circuit prin țară. Am avut drumuri bune mai peste tot, și destul de lejere, indicatoare destul de dese, unele obiective sunt puse în valoare de panouri cu informații și hărți, la unele s-a introdus taxa de intrare, ceea ce așteptam de mult, chiar dacă destul de mică în unele cazuri. La polul opus multe, prea multe obiective lăsate de izbeliște. Cetatea Dacică de la Costești, de o valoare inestimabilă, nu are taxă de intrare, iar pietrele, sanctuarele... nu sunt protejate cu nimic. Pe panourile informative abia dacă se mai poate citi ceva, iar turiștii merg după bunul plac pe zidurile cetății și se urcă în cele mai diverse locuri ca să facă poze. Aici, la Costești, un copil scormonea pe zidurile cetății, unde se urcase pentru poza pe care i-o făcea tata, și pământul dintre pietre se prăvălea, iar el împingea de zor. I-am spus că și alți turiști ar vrea să vadă ce vede el acum, moment în care tatăl l-a apostrofat imediat, dar înainte de asta nu a realizat că nu-și poate lăsa copilul să meargă pe unde vrea el, într-o zonă de Patrimoniu UNESCO. Destul de rar am găsit toalete civilizate la obiective sau pe drum și vorbesc de zona aceasta pe care am străbătut-o noi, nu generalizez. Și oriunde te opreai pe drum era imposibil să nu dai de câte o hârtie igienică. Acuma, aș zice ceva de turiști, dar care ar fi fost alternativa, unde să-și rezolve omul problemele? Eu n-am înțeles niciodată de ce este atât de greu ca niște autorități locale să pună la obiectivele turistice niște toalete, să ia taxă 1 leu și din taxa aia să plătească un om care să le și întrețină că nu este suficient să le plantezi acolo și să le lași să dea pe afară, ci să le și întreții. Nici nu vreau să mă gândesc ce or fi zis străinii care au ajuns la Sarmizegetusa și au trecut pe lângă toaletele acelea sau cum și-or fi rezolvat problemele atunci când au avut. Pentru că din fericire am întâlnit mulți străini. Dar să revenim la lucrurile plăcute.

Am găsit taxă, cum spuneam, la Sarmizegetusa Regia (5 lei pentru adulți, 2 lei pentru elevi, pensionari), ceea ce nu era la ultima noastră vizită. Obiectivele erau protejate, astfel încât să nu mai ajungi aproape de ele, cu jandarmi care supravegheau zona și însoțite de inscripții cu povestea. De la intrare ai indicații că poți urmări Traseul 1 sau 2 ceea ce am făcut și noi și ne-am bucurat de cea mai mare dintre fortificațiile dacice, fostă capitală și important centru militar, istoric și politic, inclusă pe lista patrimoniului mondial UNESCO, alături de celelalte 5 fortărețe aproximativ din aceeași zonă, Luncani-Piatra Roșie, Costești, Blidaru, Căpâlna și Bănița.

Ne-am întors spre casă și am oprit la o casă frumoasă, un fel de palat care îți atrage atenția din drum. Are acces pe un podeț peste râu, apoi urci o grămadă de trepte până ajungi la casă. Am aflat că este o casă privată iar proprietarul vine foarte rar pe acolo. Am admirat palatul ăsta și la ultima noastră vizită în zonă. Păcat de el că este lăsat de izbeliște, putea fi folosit la ceva util.

Seara am mai făcut o plimbare prin Ludeștii de Jos, am admirat biserica satului care se află vis-a-vis de pensiunea noastră, am fost la magazin care era și birtul satului și ne-am întreținut cu oamenii de acolo. Când ajungem în sate ne place să facem chestia asta și să luăm pulsul comunității. Am cumpărat turtă dulce și mentosane, băieții o bere și am aflat de obiceiurile satului, care se țin și astăzi. Începând cu Paștele, în toate satele de pe cele două văi din zonă au loc Nedee-le (nu știu dacă scriu bine), un fel de bal, cu formație, unde se adună toată suflarea. Nedeea începe într-un sat de pe vale și continuă în fiecare săptămână în alt sat, iar la Ludești fusese (ghinionul nostru!) doar cu o săptămână în urmă. Satele fiind apropiate, oamenii participă în fiecare săptămână la nedee, deplasându-se dintr-un loc în altul. Mai sunt obiceiuri frumoase de Crăciun, cu călușari și steaguri, când se întorc cei plecați la muncă și toate casele sunt pline.

A doua zi după demonstrațiile de la moară (Moara lu Antone), cu vâltoarea, dărăcitul lânii, tăierea buștenilor la joagăr și povestea morii, ne-am întors la Orăștie pentru că era un oraș pe care nu-l văzusem și nu voiam să plecăm din zonă fără să petrecem un pic de timp acolo. Cine știe când urma să mai ajungem în zonă?

Ziua 2 – Ludeștii de Jos - Orăștie – Cetățile de la Costești – Zimbrăria de la Hațeg (prin Ocolișu Mic, drum superb) - Deva

Ne-am întors așadar 15 km pentru a vedea Catedrala din Orăștie cu moaștele Sfântului Antonie, care ne plăcuse de la dus. Din păcate nu era iluminată aproape deloc, n-am văzut o biserică mai întunecată. I-am dat roată Cetății Medievale de vis-a-vis în incinta căreia sunt două biserici, dar n-am intrat, însă am ochit magazinul de piele și blănuri Geronimo și știind că zona este renumită pentru exportul de astfel de produse, cu modele foarte, foarte frumoase, marfă multă și diversificată, am intrat și noi și am probat câteva modele fără să cumpărăm nimic. Dar magazin bun, vă recomand să-l vizitați dacă ajungeți în zonă.

Am venit înapoi la moară și ne-am luat la revedere de la gazdele noastre cu speranța că vom mai ajunge aici la o șezătoare și am intrat iarăși prin Poarta Dacilor de data asta ca să mergem la Cetatea Dacică din Costești, care ar fi fost casa lui Burebista, pe Vârful Cetățuie, la 561m altitudine, patrimoniu UNESCO și ea, drum de 3 km, prin pădure. Din păcate aici am fost dezamăgiți. Fără intrare, fără cineva prin zonă, cu turiști care se urcă pe ziduri ca să facă poze, fără toalete și cu urme din această cauză pe tot drumul de acces. Nu mai zic că ar trebui și niște balustrade pentru accesul pe delușoarele pe care trebuia să urci, nu foarte la îndemână pentru toată lumea și mai ales după vreo ploaie când pământul este ud și mai mult ca sigur aluneci de nu te vezi. Și aici ne-am oprit destul de mult, ne-am descălțat, am umblat iar prin iarbă și am bombănit autoritățile locale pentru cum își bat joc de un patrimoniu atât de valoros.

De la aceeași Poartă a Dacilor, era și traseul către Cetatea de la Blidaru, în sens opus față de Costești-Cetățuie, traseu de 2 km doar pe potecă, dar din păcate nu am putut să-l mai facem pentru că plouase mult noaptea, iar oamenii din zonă ne-au recomandat să nu mergem pentru că o să ne afundăm foarte rău în noroi.

Ne hotărâsem dimineața la micul dejun ca vacanța noastră să continue cu Deva. Ne-am adus aminte de alți prieteni care erau în concediu prin Apuseni și urmau să se mute pentru 4 zile la Deva și ne-am propus să bem o cafea cu ei dar și cu cel mai bun prieten al soțului din stagiatura de la Sibiu, care locuiește în Deva. Și la Deva am fost de multe ori din cauza prietenului, așa că am ales strict din nostalgie și nu ne propusesem să facem ceva turistic pentru că le-am cam văzut pe toate, ci doar să revedem, să ne plimbăm puțin prin oraș, iar seara să mâncăm cu prietenii din București și cu prietenul soțului. Dar până la Deva unde voiam să ajungem spre seară, am hotărât să vedem zimbrii de la Hațeg pentru că erau oarecum în drumul nostru și nu-i mai văzusem.

Între Ludești, unde am fost cazați și Costești am văzut un indicator de Ocolișu Mic. Am întrebat oamenii din zonă cum este drumul și unde ne scoate pentru că nu voiam să mergem pe drumuri principale. Toată excursia noastră s-a bazat pe asta. Să ne abatem de la drumurile principale, să nu avem o țintă, să ne oprim unde ne place, să vorbim cu oamenii des ca să aflăm lucruri și să ne îndreptăm spre ele indiferent dacă ne schimbă planurile.

Drumul peste dealuri prin Ocolișu Mic, până am intrat în șoseaua principală spre Călan a fost foarte frumos, cu priveliști spectaculoase asupra satelor dintre dealuri. Ne-am oprit de mai multe ori pe marginea apei, în poienițe și apoi în vârful dealului de unde am avut iarăși panorame frumoase.

Am făcut dreapta din șosea către Rezervația de Zimbri de la Slivuț-Hațeg. Mi-a plăcut accesul de 3 km prin pădure, mi-a plăcut că am găsit o parcare amenajată, că am plătit taxă de intrare (tot 4 lei), ne-a plăcut și drumul prin zimbrărie până am ajuns la zimbri, dar cele 6 exemplare sunt vai de mama lor. Supărați, abia se mișcau de colo-colo prin soarele arzător și praful de pe jos, ... sau nu i-am găsit noi în cea mai bună zi. Sau poate că le-ar fi mai bine în lumea largă și nu într-un țarc.

Trecuse destul de prânz când ne-am gândit să plecăm de la zimbrărie spre Deva pentru că aveam și o cazare de căutat. Am găsit-o la Alexander House și cât de mult ne-a plăcut această pensiune o să vedeți când o să scriu despre ea. Foarte, foarte mult.

Seara am plecat de la pensiunea noastră pe jos și până în centru cred că am avut aprox 1 – 1,5 km, am trecut de noua Catedrală, încă în construcție, apoi am mers pe Strada Cetății până la poalele dealului ca să admirăm Cetatea pe care am văzut-o de câteva ori, am admirat și clădirea Teatrului Dramatic din Deva și terasele frumoase, pline de lume și ne-am întors în centru până la restaurantul Ceapa Roșie, de pe strada Piața Unirii (în capătul căreia este statuia impunătoare a lui Traian), unde aveam întâlnire cu prietenii noștri. Ei au rezervat o masă de 10 persoane orientându-se după prezentarea (proprie) a localului de pe net. Dar eu nu vă recomand să mâncați la Ceapa Roșie. Este un gen de restaurant de tip fast-food, chiar dacă vor să pară altceva și se prezintă altfel pe net, miroase a fast-food, miroase și în local a prăjeală stătută iar ospătărița care ne-a servit nu mi-a plăcut deloc. Nu aveau jumătate din meniul stufos, pe care ni l-a oferit, dar nu ne-a spus ea de bună voie asta de la început ci ne-a lăsat să ne răcim gura întrebând ba de una, ba de alta. Masa era veche, julită și pătată iar în spatele nostru, la o jumătate de metru erau troace dosite, pline de praf. Pentru că atunci când am ajuns prietenii noștri deja comandaseră băuturile și supa de ceapă n-am putut să mai plecăm chiar dacă ne-am dorit. Mâncarea pe care am comandat-o toți 10 a venit în maxim 15 minute, mult mai repede decât o așteptam, ceea ce ne-a întărit convingerea că este de la pungă, de la congelator, asezonată doar cu sosuri nesănătoase, dar gustoase. Mie și niciunuia dintre cei cu care am fost nu ne-a plăcut la Ceapa asta nici mâncarea, nici serviciile, nici ambianța...

Ne-am mutat de la Ceapa Roșie la o terasă din centru, chiar lângă Fântâna Muzicală. În fața Fântânii este Statuia lui Decebal iar în spate Casa de Cultură din Deva foarte frumos luminată (s-o numi altfel acum?). Fântâna n-a fost muzicală dar a fost colorată și era prima oară când o vedeam. Programul a fost de jumătate de oră, între 21,30-22 și ne-a plăcut. La terasa unde doar am băut și am mâncat plăcintă, ne-am întins până după miezul nopții, după care am ajuns pe jos acasă, pe o vreme superbă. De Alexander ne-am despărțit cu regret a doua zi după micul dejun și două reprize de plimbat prin iarba plină de rouă (înainte și după micul dejun).

Ziua 3 – Deva – Ghelari (Ținutul Pădurenilor) – Cinciș - Poiana Mărului

Trebuia să plecăm de la Deva, dar încotro? Soțul zisese că o să vorbim dimineață și iată-ne la mașină dar încă nu aveam un plan concret. Am zis pentru început că suntem prea aproape de Cinciș ca să nu dăm o fugă până acolo, mai ales că prietenii noștri nu mai fuseseră.

Am mers de la Deva la Hunedoara, ne-am oprit un pic la Castelul Hunianzilor și l-am admirat doar de afară pentru că, de asemenea, îl văzusem de două ori și ne-am continuat drumul spre Cinciș, dar ne-a apărut în cale un indicator de Ghelari, 10 km și și-a adus soțul aminte că atunci când era în stagiatură la Sibiu, acum 30 de ani a văzut el o biserică foarte mare și frumoasă la Ghelari, cea mai mare pe care o văzuse în România și n-ar fi rău să ne abatem acolo, să vedem dacă mai există sau n-a rezistat prigoanei comuniste. Cum nu aveam alt program am ajuns la Ghelari, un sat de mineri, uitat de lume, ni s-a părut. Ne-am oprit în parcarea de la biserică și am rămas cu gura căscată când am intrat pe poartă. Am văzut o biserică foarte mare, cu o curte pe măsură, foarte foarte îngrijită, cu alei și flori multe. Am intrat, am rămas fără glas și după ce am văzut interiorul i-am dat dreptate soțului. Nici eu nu am mai văzut în România o biserică mai frumoasă ca aceasta. Unde o fi fost ea ascunsă, de ce n-am auzit noi până acum de ea...

Catedrala Pădurenilor din Ghelari, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, a fost ctitorită de preotul Nerva Florea, de loc dintr-un sat din Apuseni, care se spune că ce visa noaptea, făcea ziua. El a fost și arhitect, și constructor și diriginte de șantier, iar mormântul său se află chiar la intrarea în biserică, pe partea dreaptă. Biserica are șapte turle, dar din față se văd două foarte înalte (47 de m) iar cupola este cea mai impunătoare.

Biserica a fost făcută cu sprijinul minerilor care cotizau lunar, de bună voie, 7% din salariu, dar mai mult decât atât, după serviciu mergeau și lucrau la biserică. Femeile făceau de mâncare muncitorilor, iar bărbații lor, orice era nevoie. Când s-au terminat banii, corul și fanfara din Ghelari au plecat să cânte prin țară ca să adune bani și cu toate că a fost începută în 1939 biserica s-a terminat în 1973, când a fost și sfințită. Au fost și perioade în care lucrările s-au oprit din lipsă de bani iar mai apoi din cauza prigoanei comuniste. La un moment dat din cauza galeriilor de mină, pământul a început să se surpe, iar biserica a fost în pericol să se dărâme. Se spune că fost singura biserică din România care a primit acceptul lui nea Nicu pentru consolidare, dar nu de dragul bisericii, ci de teama galeriilor de mină care riscau să se prăbușească și nu în ultimul rând, poate și de teama minerilor. Astăzi biserica din Ghelari este în grija satului iar în aceeași curte cu ea se află o altă bisericuță mult mai veche, în care am intrat și noi și am găsit acolo o măicuță care ne-a povestit câte ceva. Bisericuța este din 1770, are picturi originale și este întreținută de un schit de maici. Nu a spus ceva explicit, dar am simțit că nu este pace între cele două biserici. Chiar o întrebam cum fac cu slujbele, unde se țin, sau dacă la ele în bisericuță intră cineva având în vedere că toată lumea o vede doar pe aceea mare și frumoasă. Nu a dezvoltat subiectul și s-a ferit să răspundă, dar parcă nu părea așa bine din acest punct de vedere.

La 3 km de Biserica din Ghelari se află Punctul de Informare Turistică - Ținutul Pădurenilor făcut cu fonduri europene, foarte bine pus la punct, unde am stat mai mult de o oră de vorbă cu o doamnă inimoasă, foarte bine informată, care ne-a prezentat harta și obiectivele zonei încă nepuse în valoare. Și ea era destul de dezamăgită că nu găsește înțelegere așa cum ar trebui ca zona aceasta să fie pusă cu adevărat în valoare, dar era încrezătoare. Și a recunoscut că harta era plină de obiective, dar că la unele ajungi (sau poți să nu ajungi că nu ai cum!!!) și nu vezi mai nimic, pentru că nu s-a făcut nimic.

Mai departe puțin, vis-a-vis de pensiunea Panorama, de 3*, cam singura din zonă, unde se cazează participanții la diverse concursuri de biciclete, sau enduro, care se țin în zonă, din ce în ce mai des în ultima vreme, este Turnul de Observare Turistică Măstăcăneț, făcut tot cu fonduri europene de unde ai o vedere panoramică asupra zonei. Sunt niște reguli la intrare care trebuie respectate, dar merită drumul până acolo. Mai departe era drumul de marmură și biserica de la Alun pe care ni le recomandase doamna de la centrul info, dar nu mai aveam cum să ajungem pentru că se făcea destul de târziu și riscam să nu găsim cazare în această zonă. Dar despre ele a scris colegul @Dan&Ema, care a fost tot în august în zonă și m-am bucurat să citesc.

Cât am stat noi în Observatorul ăla să admirăm împrejurimile am scos harta să ne hotărâm unde vom înnopta în seara care urma să vină și am pus degetul pe Poiana Mărului, despre care auzisem, dar nu fusesem niciodată.

Așa că ne-am întors cei 10 km spre lacul Cinciș și pe lângă el am trecut de motel Cincis până aproape de hotel Diamond ca să ajungem în Cheile Cernei pentru că între timp soțul și-a adus aminte, tot din tinerețea lui, că este un drum spectaculos care ne scotea dincolo, spre Caransebeș ca să nu ne mai întoarcem la Hunedoara. Dar ne-am oprit de două ori la niște terase ca să întrebăm oameni ai locului dacă drumul acela mai există și am aflat că este impracticabil.

Ne-am oprit la Motelul Cinciș unde am mâncat și altă dată și ne-a plăcut, am luat o supă de ciuperci și hribi în pită, bună tare, soțul un gulaș de fasole, o socată de casă, un disarono și cu cei mai mari papanași, masa ne-a costat 60 de lei.

N-am avut încotro și ne-am întors la Hunedoara și apoi spre Călan-Hațeg s-a iscat o ploaie din senin de am tras pe dreapta preț de vreo 10 minute. Cum s-a pornit așa s-a oprit, iar înainte de Oțelul Roșu, pe drumul de Caransebeș am făcut la stânga 17 km după indicatorul de Poiana Mărului. Drumul acesta nu a fost atât de rău, dar nici prea bun, însă ceea ce ne atrăgea atenția erau copacii rupți, căzuți pe mijlocul drumului, semn că furtuna care ne prinsese și pe noi pe drum venea de aici și fusese violentă.

Poiana Mărului de Caransebeș este o stațiune montană cam la 700 de m altitudine, situată pe Bistra Mărului, apa care traversează stațiunea și se varsă în lacul cu același nume. Aici am găsit cazare când aproape ne luasem gândul dar am rămas la un hotel, unde n-a fost rău deloc, dar ar putea fi mult mai bine dacă oamenii de acolo ar fi mai implicați puțin, pentru că au absolut tot ce le trebuie, doar comoditatea e mare.

Stațiunea are o amplasare fabuloasă, pe malul lacului, înconjurată de păduri de conifere și de foioase, dar în rest ne-a adus aminte de Rânca. Case răzlețe, construite după bunul plac, fără o gândire unitară, arhitecturală, ci fiecare după cum l-a dus capul... ca în multe alte locuri din țara noastră. Un alt aspect este că drumul merge pe lângă un lac superb, dar nu ai deloc vedere asupra lui din cauza vegetației și dacă n-am fi știut că este acolo, nici nu l-am fi văzut.

Aerul curat, după ploaie, a făcut plimbarea noastră de seară prin stațiune foarte agreabilă și pentru că trecusem pe lîngă o bisericuță frumoasă ne-am dus spre ea ca s-o vedem. Este vorba despre Biserica Nașterea Sf Ioan Botezătorul, o bisericuță mică, simplă, albă și ca peste tot în ultimile noastre drumuri, în aceeași curte am constatat că se mai construia o biserică.

În drumul nostru am găsit multe panouri publicitare de unde am aflat că stațiunea este puternic ionizată negativ, de zece ori mai mult decât la Cascada Niagara și de multe ori decât la stațiunile din Alpi. Asta îți provocă un somn adânc și odihnitor, lucru pe care îl putem confirma toți 4. A fost cea mai slabă cazare a noastră din cele 5 pe care le-am avut, dar aici am dormit cel mai bine, profund. Prietena cu care eram, spunea că nu există noapte să nu meargă la baie, dar că aici a dormit buștean. Da, ceva este acolo iar când o să vreau să mă odihnesc, Poiana Mărului de Caransebeș va fi o opțiune.

În afară de pensiunile care oferă condiții și avantaje în funcție de stele și margarete, în stațiune mai găsești doar un magazin sătesc unde ne-am oprit și noi și posibilitatea de a face plimbări pe munte, dar traseele sunt lungi, începând de la 4-5 ore în sus. Nenea de la magazinul sătesc ne-a povestit despre viața frumoasă care era în Poiana Mărului acum niște ani. Aveau mocăniță, un hotel Scorilo, acum o ruină (după numele tatălui lui Decebal, care se spune că ar fi trăit în aceste locuri), cu sute de camere, plin tot timpul și un sanatoriu pentru boli respiratorii, toate vândute de la un cumpărător la altul și lăsate în paragină. Am văzut și noi ruinele de la Scorilo și am rămas tablou, ce loc putea să fie acolo și cum a fost el lăsat să se ducă pe apa sâmbetei. Ne spunea domnul că hotelul a fost devastat de unul din cumpărători care a vândut totul din interior la fier vechi, calorifere de fontă, căzi de baie, au smuls totul din pereți și se vorbește că s-au încărcat 17-18 tiruri de fier vechi. Soțul meu repetă ca o moară hodorogită că ne-ar fi fost mai bine după revoluție dacă atunci am fi împușcat pe cine trebuia. Este sadic, dar în timp am ajuns să mă întreb dacă nu cumva are dreptate.

Sunt la jumătatea excursiei și cu toate că am plecat în necunoscut în plin sezon turistic, n-am avut nici o surpriză neplăcută, ba dimpotrivă. Cealaltă jumătate a fost la fel de plină de neprevăzut, dar s-a terminat și mai bine și sper să urmăriți excursia noastră până la final și să vă inspir într-un fel sau altul.

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de Aurici in 12.11.16 23:04:03
Validat / Publicat: 13.11.16 11:38:33
VIZUALIZĂRI: 1872INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRIN şi PENTRU ROMÂNIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Prin sate, spre Platoul Luncanilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 71050 PMA (din 55 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX [13.11.16 11:35:36] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă România!, PRIN şi PENTRU ROMÂNIA" (deja existentă pe sait)

marius gaudi [13.11.16 13:20:55] »

Super vacanta, super articol.

Din pacate la noi problema cu punerea in valoare a locurilor interesante... e veche... cam de pe timpurile lui Decebal... ca sa nu mai zic de toalete, lipsesc cu desavirsire iar unde sunt... mai bine nu erau.

V-ati plimbat prin zona si l-ati ratat pe Arsenie Boca?

Am retinut Poiana Marului de Caransebes, o trec pe lista de prioritati.

Multumim pentru plimbarea printr-o zona superba!

elviramvio [13.11.16 15:14:33] »

@Aurici:

Frumos traseu, de unele locuri ma leaga amintiri destul de vechi dar frumoase. Astept continuarea.

crismis [13.11.16 17:15:10] »

@Aurici: Bravo, imi place de voi, nu cred c-as avea tupeul sa plec asa, in necunoscut, fara rezervari prealabile, fara un plan de bataie! Dar orice reteta care functioneaza este una buna, desigur!

Cu budele pe la locurile turistice am si eu o mare problema! La fel ma gandesc: ce mare filozofie o fi sa faci un wc si o chiuveta, sa pui o taxa pe ele, ca nu vrea nimeni moaca si sa platesti un om sa aiba grija de ele?! Cum sa ai pretentii sa-ti vina turistii straini?! Chiar la Sarmisegetuza Regia mi s-a intamplat sa am nevoie de toaleta, m-am tinut pana hat-departe, pana am dat in sfarsit de o benzinarie.

ANILU [13.11.16 18:22:09] »

@Aurici: Frumos traseu așa neprevăzut.

O parte am facut-o și noi cu ocazia întâlniri AFA de la Cincis.

La Poiana Mărului am ajuns în primul nostru tur de Românie, să fie 10-12 ani, am fost șocați, mai ales soțul, care vroia să stăm la Scorilo, (acolo au făcut petrecerea de sfârșit de liceu) și știa el ce frumos este în zonă. Într-un final am găsit cazare la o pensiune.

Zona este foarte frumoasă dar...

Aștept continuarea.

Toate cele bune.

krisstinna [13.11.16 19:24:12] »

@Aurici: Am citit cu mare atenție impresiile tale de călătorie. Tare mi-au plăcut! Zâmbeam ușor și-mi aminteam cu drag de excursia făcută de noi în iulie, fără rezervări la pensiuni, fără un itinerariu scris sau gândit. Știam doar că aveam cinci zile la dispoziție pentru a ajunge la Târgu Mureș.

Eu fac astfel de ”nefăcute”, le ador, sunt palpitante. Nu am scris și nici nu voi scrie, prefer cazările, știi doar. Le consider mult mai ”ușoare”. Tot ceea ce nu e ”ușor” mă copleșește emoțional și nici nu am talentul de a povesti despre trasee și obiective turistice.

Felicitări, aștept continuarea, sunt curioasă.

Aurici [14.11.16 00:52:25] »

@marius gaudi: Nu ne rămâne decât să sperăm că lucrurile se vor schimba în bine, așa după cum am văzut că au început, numai că eu, cel puțin, îmi doresc un alt ritm.

Îmi pare rău dacă te dezamăgesc, dar nu am Arsenie Boca pe listă. Nu, deocamdată.

Este foarte frumoasă Poiana Mărului. Cam tristă dar poate și aici se vor schimba lucrurile. În schimb ionizarea aia negativă te face să dormi buștean.

Mulțumesc și eu pentru că ai citit și pentru ecou.

@elviramvio: Poate ar trebui să-ți reîmprospătezi amintirile... Frumoase locuri, da.

@crismis: Eu ador să merg în necunoscut, îmi place la nebunie, pentru că în general îmi plac surprizele. Facem asta doar acasă, în afara țării ne ducem și noi tobă de carte. Dar dintre toate excursiile noastre prin țară cele în care am plecat așa, au fost cele mai frumoase.

Acum două săptămâni am plecat spre Cheia, într-o ieșire de duminică, dar la benzinăria la care ne întâlnim cu prietenii când plecăm pe DN1 ne-am răzgândit și am luat-o spre Buzău. Nu-ți spun ce zi frumoasă a fost!

@ANILU: Da, mare dezamăgire Poiana Mărului, mai ales pentru cei care au cunoscut-o în perioada de glorie. Așa ne povestea și domnul de la magazin. Spunea că stațiunea rivaliza cu oricare stațiune din țara asta, atât era de căutată. Iar hotelul Scorilo, care avea sute de camere, era veșnic plin. Păcat că a încăput pe mâinile cui nu trebuia. Dar poate va renaște din propria-i cenușă pentru că are tot ce îi trebuie, iar amplasarea este de vis.

@krisstinna: Eiii, n-ai talent! Nouă ne spui? Ia încearcă să scrii despre călătorii și îți spunem noi dacă nu e bine.

Da, și mie mi se par palpitante vacanțele fără țintă și fără rezervări. Și ce e mai curios este faptul că dacă atunci cînd ne facem temele mai luăm și câte-o plasă, când mergem așa neprevăzut am avut cele mai bune cazări și am descoperit cele mai frumoase locuri. Nu mai spun de starea de euforie care este mai accentuată când mergem legați la ochi. Vorba vine, legați la ochi...

La ora asta din noapte... vă mulțumesc tuturor pentru ecou, noapte bună.

calatorul [14.11.16 08:53:06] »

@Aurici: Felicitari pentru frumoasa calatorie si curajul de a umbla hai/hui prin tara. Si eu imi propun un asemenea traseu de ani de zile, si in fiecare toamna constat ca iar l-am amanat. Am notat si traseul, aveam si o lista de pensiuni, dar fie nu a fost timp, fie vremea instabila si ploioasa ne/a descurajat, ori drumurile despre care nu mai stiam daca sunt accesibile.

Am sa folosesc informatiile pentru viitoarea mea excursie, pe care si eu mi/as fi dorit/o mai libera de program, adica fara rezervari prealabile si umblat cu ochii pe ceas. Dar inteleg ca altfel risc sa dorm prin masina sau cine stie ce pensiuni pacatoase, dar mi/e dor de umblat din pensiune in camping la casute, ca odinioara. Multumim pentru informatiile si impresiile impartasite, daca reusesc, povestesc. Calatorii placute si vacante frumoase pe mai departe!

Aurici [14.11.16 14:10:32] »

@calatorul: Drumurile sunt bune prin țara noastră. Doar pe unde ne-am abătut din cele principale mai erau neasfaltate sau peticite, dar bune de mers fără nici o problemă pentru mașină. Foarte rar am găsit câte un segment foarte rău, dar ne-am dat seama că el nici nu ducea undeva, așa că am făcut cale întoarsă.

Și apropo de cazare, riscul nu este așa mare. Noi am fost în plin sezon și am avut 5 cazări foarte bune. Poate mai bune decât altă dată când le rezervam din timp. Văzut/plăcut la fața locului, este un pic mai bine decât văzut pe net, în multe situații.

Așteptăm să ne povestești din călătoriile tale, pe oriunde vor fi ele. Vacanțe plăcute și ție!

calatorul [14.11.16 14:26:58] »

@Aurici: Multumesc pentru rasuns si incurajare. Acum cativa ani am intalnit drumuri stricate rau prin Cheile Bicazului si spre Agapia, ca si prin Maramures spre Sighet, dar citesc pe aici si vad ca s/au mai reparat, asa ca la primavara poate pornesc la drum.

Despre cazare eu am o foarte exigenta selectionera de popasuri, care le studiaza cu atentie, inclusiv la sosirea in camera, pe care o verifica minutios. Eu sunt mai putin pretentios, dar mi/as dori sa pot opri acolo unde ne gaseste seara si sa intarzii cand poposim in locuri frumoase si odihnitoare. Caci niciodata nu stii ce te asteapta pe drum, la destinatie sau care intamplare te poate face sa mai zabovesti putin pe undeva. Asa ca prind curaj, plec si la intoarcere povestim, multumim.

webmaster [14.11.16 18:01:51] »

Împreună cu continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Aurici [17.11.16 00:19:34] »

@webmaster: Mulțumesc mult!

mishu [18.11.16 13:09:56] »

@Aurici: In urma cu cateva minute am primit un ZB care m-a bucurat tare mult. La fel de mult insa ma bucura si acest ZB acordat unui articol atat de frumos.

Din ce in ce mai mult se contureaza concediul nostru pentru 2017 (macar o parte) pentru un circuit prin tara.

Dilema mea insa este data de destinatii, stiu ca va fi ceva inspre Ardeal-Maramures, insa am citit atat de multe articole frumoase incat mi-este foarte greu sa ma decid, probabil ca in vacanta de Craciun voi incepe conturarea destinatiilor.

Atat de frumos este sa citesti si sa vezi poze frumoase din tara ta.

Si ca tot am ajuns la poze, Pavlov ar fi mai mult decat incantat sa stie ca am inghitit in sec automat cand am vazut poza cu papanasii.

Iar ca poze, chiar daca toate sunt frumoase, am retinut-o ca pe ceva special P57.

Felicitari, votat cu mare drag.

Aurici [21.11.16 10:43:24] »

@mishu: Mulțumesc pentru ecou și ZB și scuze pentru răspunsul întârziat, dar în week-end profit și circul, deschid foarte rar calculatorul.

Așa este! Țara noastră este foarte frumoasă și cred că orice ai alege vei fi mulțumită. Pentru mine, de ex, nu există vreun loc în care să fi fost și să nu-mi fi plăcut. Chiar dacă mai fac și constatări nefavorabile. În cel mai searbăd loc, mie tot îmi place ceva. Iar în România îmi place orice. Îmi place mult natura, îmi plac satele, ulițele, studiez gospodăriile oamenilor, îmi imaginez cum trăiesc... nu există loc în care să nu găsesc ceva. Și cred că toți cei care ne-am adunat aici simțim la fel.

Așa că alege sau dă cu banul, dar eu cred că orice-ar pica e de bine.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Aurici, calatorul, crismis, elviramvio, marius gaudi, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.117479085922 sec
ecranul dvs: 1 x 1