Unde ne sunt sărbătorile de altădată?
TIPĂREȘTEArticolul de faţă mi-a fost inspirat de o discuţie la televizor despre viaţa la ţară şi contribuţia satului în supravieţuirea şi perpetuarea neamului. Se concluziona la final că satul este locul unde se păstrează memoria colectivă istorică a neamului, o istorie autentică ce nu poate fi modificată de influenţele unor regimuri politice vremelnice.
Blaga spunea că “veşnicia s-a născut la sat” şi câtă dreptate avea, deoarece satul este inima şi sufletul poporului. Satul este locul unde timpul s-a oprit în loc şi multe din ele n-au puterea să şteargă din amintirea lor tradiţiile strămoşeşti. Din păcate multe sate româneşti au îmbătrânit, iar unele sunt pe cale de dispariţie şi odată cu ele şi tradiţiile strămoşeşti.
Care să fie cauzele? Păi unul ar fi cel din următorul citat: ”veşnicia s-a născut la sat, dar a început să moară odată cu cei plecaţi la oraş”. Ca şi Blaga şi eu cred şi simt ca “veşnicia s-a născut la sat” şi mă doare că satul românesc de odinioară cu tradiţille şi veseliile sale, cu oamenii care ştiau să plângă cu cei care plâng şi să râdă cu cei care râd, satul românesc care păstra cu sfinţenie sărbătorile nu mai este ce a fost odată. :(
Aş putea fi învinuit de o anumită nostalgie sau de un pesimism incorigibil (există un un sâmbure de adevăr din fiecare), dar pentru că am trăit o copilărie frumoasă la ţară şi observ cum tradiţia dispare odată cu modernismul, nu pot să mă abţin şi să nu amintesc de această realitate cruntă a satului românesc.
Peste câteva zile întâmpinăm Paştele, cea mai veche şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii şi cum în copilărie am trăit primele mele bucurii legate de Înviere, vreau să vă relatez despre unele obiceiuri şi tradiţii pascale ce aveau loc într-un sat de pe Valea Cricovului Sărat, judeţul Prahova, de acum aproape şase decenii.
Trecuse ceva timp de la terminarea celui de al doilea război mondial, oamenii uitaseră, dar erau foarte săraci, salariile erau foarte mici, o duceau greu şi trăiau cum puteau de azi pe mâine. Şi cu toate acestea erau veseli, comunicau, râdeau şi se bucurau de viaţă. Nu se ştia de depresie, de stress, iar grija zilei de mâine o lăsau în plata Domnului. Ţineau cu sfinţenie sărbătorile, tradiţiile şi cel mai mult se bucurau de Paşte.
Ţin minte ca ieri cum noi cei mici mergeam seara în săptămâna patimilor la „denii”, treceam pe sub masă la biserică şi ne bucuram pentru asta. Sâmbăta, înainte de Paşte, se tăia mielul (iedul), iar duminica dimineaţa ne sculam, ne spălam pe faţă şi ciocneam un ou roşu însoţit de „Hristos a înviat! ” După masa de Paşte ne spălam şi părinţii ne îmbrăcau cu veşminte noi. Indiferent cât de săraci erau, de Paşte toţi copii „se innoiau”, adică purtau îmbrăcăminte şi încălţări noi. Băieţii „se innoiau” cu pantaloni scurţi, cămaşă cu mânecă scurtă, sandale sau tenişi chinezeşti (ce calitate aveau tenişii din acei ani), iar fetele cu rochii sau fuste cu bluze.
Era prima noastră bucurie pe care ne-o oferea această sărbătoare şi tare ne mîndream cu ”straiele” noastre. :) O a doua mare bucurie, poate şi cea mai mare, era, pentru noi copii, „dulapul”. Ce era „dulapul” (că acum nu mai este)? Ei bine, ”dulapul” era un fel de roată (London Eye) care funcţiona manual şi era atracţia principală a copiilor şi chiar a tinerilor. Toată construcţia era din lemn, fără rulmenţi, avea patru scaune (noi le spuneam „policioare”) şi era acţionată manual. Erau două asemenea dulapuri, unul lângă magazinul satului şi unul lângă căminul cultural în punctul numit „La punte, la han”. Pentru 50 de bani sau un ou, patru bărbaţi voinici te roteau la înălţime de câteva ori şi strigau cât îi ţineau rărunchii... ”Zepelinuuuuu!”
De Paşte toţi ne răspândeam prin sat. În cele trei zile, cît durau sărbătorile pascale, părinţii se vizitau între ei ca rude şi prieteni, copii mergeau la „dulap” iar tinerii la hora din sat. Ba chiar şi tinerii, între o sârbă şi o horă, veneau şi se „dădeau în dulap” cu prietenele sau iubitele lor. Seara la căminul cultural avea loc balul de Paşte, unde participau tineri necăsătoriţi, tineri proaspăt căsătoriţi, dar şi cupluri în vârstă, pe post de spectatori. Şi uite aşa de vesel şi frumos era în acei ani în satul în care am copilărit. După Paşte urma sărbătoarea de 1 mai şi lumea mergea la iarbă verde, noi ne întreceam în jocuri câmpeneşti ca ţurca, purceaua şi popicu' (puţin cred că a auzit de acest joc). Vuia pădurea de râsetele şi chiotele noastre.
Începând cu venirea la putere a lui N. C. şi plecarea mea din sat la oraş (ce coincidenţă) a inceput şi declinul tradiţiilor şi obiceiurilor acestei sărbători. Mai întâi a dispărut dulapul de la magazin, dar tot era bine, pentru că rămăsese cel de la han. Apoi a dispărut şi acesta şi întristarea a pus stăpânire pe sat. Ce mare dezamăgire o fi fost pentru bieţii copii, când ”înnoiţi”, ca de obicei, de Paşte au constatat că nu mai au ”dulap” în sat. Pentru tineri era mai bine, aveau hora, aveau balul, la cămin mai erau unele manifestaţii culturale.
La aceste acţiuni am mai participat şi eu vreo trei, patru ani, dar acum din postura de”orăşean”. Alături de încă câţiva colegi ”mă emancipasem”: îmi lăsasem plete, aveam pantaloni evazaţi, învăţasem să dansez... twist. De-acum nu mai fredonam „ciobănaş cu trei sute de oi”, ci „un giramondo come me” sau „stasera mi buto”. :) Lumea începuse să-şi de-a coate: ” Cine-i fă ăia de se maimuţăreşte-aşa?” — ”Nu-i mai ştii?” — ”E ăia lu' Leucă, a lu' Verzea şi a lu' Coleaşă”. Aşa se întâmplă când eşti rămas în urmă cu modernismul... cleveteşti. :))
”Maimuţăreala noastră” a mai durat puţin, pentru că n-a a mai fost horă şi bal în sat. Nici de sărbătoarea muncii nu s-a mai întâmplat nimic, iar oamenii au preferat să stea fiecare pe la casele lor. Între timp s-a desfiinţat corul, ansamblul de dansuri şi biblioteca. Căminul s-a închis, iar serile culturale s-au mutat la cârciuma satului, unde se bea bere ieftină, se face politică şi caterincă de doi bani.
De atunci mi s-a mai întâmplat să mai fiu în sat în ziua de Paşte, dar aveam să constat că nimic nu făcea ca această zi să pară una de sărbătoare. O zi obişnuită ca oricare din zilele de lucru, în care fiecare îşi vede de treburile lui. Spiritul sărbătorilor de Paşte (şi nu numai) a dispărut pentru totdeauna. Şi asta s-a întâmplat pe toată zona numită Valea Cricovului Sărat.
Prin pădurea pe care o cutreieram în copilărie merg de două ori pe an; în iulie să culeg bureţi gălbiori şi în septembrie să culeg ghebe. Am locuri ştiute numai de mine şi îmi place mai mult să culeg decât să mănânc. În locurile unde altădată pădurea vuia de chiotele şi râsetele noastre nici picior de om. Mă trezesc prin pădure de unul singur şi fără să vreau gândul mă duce la un citat din Biblie: ”la început... pământul era pustiu şi gol”.
Când ajung acasă refac în minte traseele pe unde m-am plimbat, mă gândesc la trecut şi mă trezesc recitând versurile lui Eminescu:
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot? ” :(
Vă doresc un Paşte fericit!
Trimis de traian.leuca † in 24.04.16 13:19:59
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Draga Traian, in articolul tau este multa tristete, tristetea multora din cei de varsta noastra. Si sa stii ca celor care nu ne inteleg le va veni randul caci lumea se schimba mereu, ce a fost fabulos in copilaria noastra este de neanteles pentru cei tineri de azi, asa cum nici noi n-am inteles varstnicii de atunci. Si eu m-am nascut la tara, undeva in judetul Braila, intr-o comuna cu nume de poveste dar, de cand imi aduc aminte si pana la 7 ani cand s-au mutat parintii, Pastele a fost ceva nemaipomenit de frumos. Copilul de atunci era fascinat de noaptea Invierii si de bucuria generala din ziua de Pasti. Eram mai uniti atunci, comunicam altfel, mai uman daca pot sa ma exprim asa, ne bucuram mai mult de lucruri simple si necostisitoare, nu tineam cont de moda excursiilor, Pastele era sarbatoarea familiei, urmata de sarbatoarea comunitatii in care traiai. Dar cum se zice, sanatosi sa fim ca restul le-om duce.
Rog așteptați...
@traian. leuca - Felicitari domnule Leuca pentru acest frumos review, citindul ma cuprins nostalgia si amintirile copilariei, petrecute la sat in campia Argesului. Ce frumoase erau zilele de sarbatoare cand tot satul se strangea la sosea in fata carciumii din sat, barbati band o rachie sau o bere, femeile si babele stand la barfa pe marginea unui sant iar noi copii alergam s-au ne jucam diverse jocuri. La noi in sat nu a existat acel dulap, in schimb horele si balurile erau nelipsite in zi de sarbatoare. Asemeni dvs la 12 ani m-am mutat la oras si reveneam in sat de fiecare data cand era sarbatoare. Pe masura ce inaintam in varsta si cunosteam adevarata fata a comunismului, usor usor au inceput sa dispara si obiceiurile si traditiile mostenite de atatia ani si ani. Nu realizam atunci asta, credeam ca tot ce se intimpla este absolut normal, desi eram condamnati sa ne uitam originile si trecutul. Ani au trecut, parinti nu mai sant s ieu sant mostenitorul acelei casute unde ma retrag cand vreau sa fiu singur si sa imi incarc bateriile. Ma intorc cu drag in satul meu care acum mi se pare mult imbatranit si degradat atat fizic cat si moral si incerc sa nu uit ca acolo exista o parte din mine. Stima si felicitari.
@ Elviramvio, ai fost mai rapidă ca mine la ecouri pt. acest frumos review, recunosc public.
D-le Traian Leuca. Foarte frumos reviewul și vă felicit. Lectura reviewului mi-a adus o stare de confort și liniște interioară.
Versurile lui Eminescu, în acest context, au dat strălucire reviewului. Totodată, reviewul dv. mi-a răscolit amintirile.
Mama era creștină convinsă. In săptămâna mare ne dădea numai mâncare de post, pe care eu o suportam greu, dar era compensată cu bunătățile din zilele de Paște. Soarta a făcut să mă nasc în Ploiești și nu știam viața de la țară. I-am descoperit farmecul în vara anului 1944 când am fost obligați să părăsim orașul din cauza bombardamentelor (am scris reviewul Cea mai norocoasă zi din viața mea).
Atunci, am fost cazați în com. Drajna, satul Ogretin la o familie de țărani, oameni cu suflet. Acolo mi-am petrecut copilăria din primăvară până în toamnă și am rămas cu frumoase amintiri.
Acolo am trăit din plin, viața din satul românesc. Umblam desculț, ca toți ceilalți copii de la țară. Nu pot să uit diminețile senine când umblam desculț prin iarba udată de rouă. Tin minte mâncarea pur tărănescă și servită ca la țară. Mămăliga era fiartă în tuci, mestecată cu făcălețul și răsturnată direct pe o masă rotundă din lemn, apoi tăiată felii cu ața. Mai tin minte ciorba de fasole boabe, acrită cu zarzăre verzi, cu sâmbure cu tot. Acolo am descoperit bulzul (o bucată de brânză, înfășurată în mămăligă, apoi ușor prăjit pe plita încinsă).
Mi-a rămas în nările nasului mirosul de bălegar din spatele casei, grajdul cu animale, care avea deasupra un pod cu fân, cât și cana din lut cu lapte cald și cu spumă, recent muls.
Viața la țară avea atunci farmecul ei.
Când am crescut, m-am întâlnit cu unii dintre copiii cu care m-am jucat în acea vară și ne aminteam cu plăcere de acele vremuri.
Cu oarecare regret, afirm că acum Paștele este altfel.
D-le Traian Leuca, primiți de la mine un vot, din toată inima.
@elviramvio , @ micutzu, @Mihai 18-Vă mulţumesc pentru vizită şi mă bucur că reviewul meu v-a amintit de copilărie şi de frumoasele zile de Paşte.
@traian. leuca - Eu astăzi am fost la țară, în satul meu natal, pentru că de Paște nu mai reușesc să ajung.
Am fost la biserică, la slujbă și l-a cimitir.
M-am bucurat când am văzut multa lume la biserică, de toate vârstele.
Și cum în sat exista Palatul Brâncovenesc, proaspăt restaurat, dar și după articolul colegului @tata123, am reușit să vizităm și noi Palatul.
Multe amintiri.
Multă nostalgie în articalul tău.
Sărbători cu bine.
@ANILU - Mulţumesc pentru vizită! Într-adevăr reviewul este nostalgic, pentru se referă la nişte sărbători pascale deosebit de vesele şi de frumoase.
”Și cum în sat exista Palatul Brâncovenesc, proaspăt restaurat,
Este vorba de Mogoşoaia, desigur!
@traian. leuca - n-ai ghicit - e vorba despre alt Palat Brâncovenesc, cel din Potlogi [DB].
@Dragos: Da Dragos, este vorba despre Palatul de la Potlogi, care este la fel ca cel de la Mogosoaia, dar nu așa mediatizat.
Toate cele bune.
Votul 49 ante zuperbouns pentru tine.
Sarbatorile de Sfintele Pasti cu bine!
@traian. leuca: Citind acest articol, mi s-au umezit ochii, pentru ca am avut o clipa impresia ca il aud pe Tata povestind despre copilaria lui... Chiar l-am incurajat sa-si scrie amintirile si el a inceput sa le astearna pe hartie, dar... firul vietii lui s-a terminat si povestea a ramas si ea suspendata intr-o realitate idilica, atemporala...
Tata a copilarit tot pe plaiuri prahovene, in Chiojdeanca, chiar si eu am amintiri frumoase din frageda-mi pruncie petrecuta pe dealurile insorite, printre crucile inflorite ale unui vechi cimitir, sorbind "lapte alb de la capra neagra" a lu' Mamaia. Pastele, Sarbatoarea Invierii si a Sperantei, asa cum mi l-a povestit Tata, (foarte asemanator cu cel istorisit de dvs) nu l-am petrecut niciodata, dar l-am visat si l-am "trait" de nenumarate ori!
Si il caut inca! Poate anul acesta il voi gasi, in sfarsit! Intr-un sat romanesc, departe de civilizatie, intr-o biserica simpla! Sau poate ca l-am gasit deja, in seara asta, in mana pe care mi-au intins-o, cu prietenie, niste oameni pe care abia de-i cunosc!
@Dan&Ema - Mulţumesc pentru vizită şi vot, sărbători fericite!
@crismis-Dumneavoastră vi s-au umezit ochii citind articolul meu, iar mie şi soţiei mele ni s-au umezit ochii citind ecoul pe care l-aţi postat.
Chiojdeanca se află la 14 km de satul Mireş, locul unde ne-am petrecut copilăria. Este o comună frumoasă, am fost de mai multe ori acolo, fiind prieten cu familia Cristea (un membru al familiei a avut 2 mandate de primar).
Vă doresc un Paşte fericit!
@traian. leuca: Inseamna ca e foarte probabil ca pe undeva, pe sub glie, radacinile noastre sa se impleteasca! 
Acest gand ma umple de caldura si emotie!
@traian. leuca - Vai, domnule Traian! De ce țineți să ne amintiți ce vârstă avem? Și eu mă duceam la bal în satul meu, cu mama de mână. Băieții care voiau să danseze cu noi, le cereau mamelor voie mai întâi iar ele erau pe post de cuier și cu ochii pe noi, ca pe butelie. Ca să vorbim cu un băiat în liniște, eventual să ne și pupăm, trebuia să ieșim afară din Căminul Cultural, dar înainte băiatul trebuia să-i ceară, binențeles, voie mamei.
Cu toate astea eu cred că lumea este făcută să evolueze și nu am crezut niciodată, nu cred nici acum și sper să nu cred vreodată că noi am fost într-un fel în care tinerii nostri nu mai știu să fie. Este în legea firii ca virgulă copiii să vrea să-și depășească părinții, fiecare generație a vrut asta și prin urmare nu avem cum să semănăm unii cu alții și să trăim aceleași vremuri. Nici noi nu am trait vremurile părinților și nici ei pe ale bunicilor noștri. Cred că absolut toate generațiile au spus la rândul lor “pe vremea mea... ”, frază pe care sper să o rostesc doar în glumă.
Chiar dacă noi nu ne mai regăsim locurile natale la fel, eu nu cred că tradițiile se uită. Eu cred în oameni și știu sigur că sub o formă sau alta lucrurile vin și pleacă și iar revin... Și cred în tinerii noștri și chiar dacă trăiesc o viață diferită, e cea pe care și-o doresc și cred că ar fi o plictiseală ca toate generațiile să trăiască la fel. Așa că eu nu m-am întristat deloc și sper doar ca evoluția pe care eu o accept, să nu ia o întorsătură la un moment dat și omenirea să se întoarcă în vremuri pe care nu și le mai dorește.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 16 decembrie 1989 — scris în 16.12.23 de Michi din BUCURESTI
- Dec.2023 Ce simțim și cum privim 1 Decembrie — scris în 01.12.23 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV]
- Oct.2023 IUBESC — și respect! — româna! În câte alte limbi te-ai mai putea „juca” astfel cu cuvintele? (urmează câteva exemple) — scris în 29.10.23 de Admin din TIMISOARA
- Sep.2023 Traficul rutier din România, încotro? — scris în 22.09.23 de AZE din SIBIU
- Aug.2023 Drum lin spre Cer, Costyy! — scris în 27.08.23 de alinafulg din OţELU ROşU [CS]
- Jul.2023 La „vânătoare” de flori prin România — scris în 23.07.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI
- May.2023 Bujorul – floare națională a României — scris în 28.05.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată