Cea mai norocoasă zi din viața mea
TIPĂREȘTEInițial, titlul a fost „A trăi este o întâmplare” care aparține regretatului poet Adrian Păunescu la un articol publicat în presa zilei, la scurt timp după cutremurul din anul 1977. Am renunțat la acest titlu ca să nu supăr pe moștenitorii dreptului la proprietate intelectuală a ilustrului poet.
Despre conjunctura care m-a determinat să scriu acest review.
De curând am citit un review postat de @Papalito intitulat „O duminică în parcul Constantin Stere din com. Bucov” vezi impresii. Reviewul mi-a plăcut și totodată mi-a reanimat amintiri din tinerețe. Așa am scris un ecou la review în care am arătat că eu, ca mulți alți tineri, am muncit la lopată pentru construirea acestui frumos parc. Am făcut această muncă ca voluntari, mobilizați de secretarul Comitetului UTC din acele îndepărtate vremuri, iar acum, când citesc despre parc, am un sentiment de mulțumire că am lăsat ceva bun în urma mea.
Și cum de la anii tinereții, înapoi, la anii copilăriei este doar un pas, mi-am amintit de o întîmplare unică din primii mei ani de viață.
Acum, câteva cuvinte despre noțiunea „Întâmplare” ca obiect de studiu.
În anii de liceu era o materie (nu spun cum se numea că unora nu le-ar plăcea) aceasta fiind și materie la examenul de bacalaureat. Lecția se numea „Întâmplarea și necesitatea” Cât despre Întâmplare se scria, noțiune, definiție, importanță, caracteristici ș. a. m. d. După zeci de ani țiu minte și acum finalul temei. „Întâmplarea poate avea un rol determinant în viața socială”.
Acum, eu mai spun că o întâmplare poate avea un final fericit ori tragic. Eu am trăit o întâmplare cu un final pe care îl veți afla la sfîrșit.
Dragi cititori, sunt ploieștean 100 % și m-am născut la începutul celui de al doilea Război Mondial. Tata a fost mobilizat și a plecat pe front. Cei mobilizați în caz de război, nu aveau opțiune. A refuza ori a te sustrage însemna să fi judecat de Curtea Marțială, deci a plecat. Mama a rămas cu doi copii și se ruga la Dumnezeu ca tata să se mai întoarcă.
Înainte să vă povestesc întîmplarea, se impune să scriu câte ceva despre Ploieștul anilor de atunci și folosesc date preluate de pe internet pentru că atunci eu eram mic.
La marginea orașului Ploiești erau 5-6 rafinării de petrol care furniza 1/3 din combustibilul necesar mașinii de război germane iar România a fost angrenată în acest război de Germania. Din acest motiv, rafinăriile deveniseră o țintă militară pentru Puterile Alianței. Și tot pentru acest motiv, Ploieștul a fost cel mai bombardat oraș din România. Ziua era bombardat de avioanele forțelor aliate care decolau de pe aerodromurile din Foggia sau Brindisi, din Italia, traversau Marea Adriatică, Croația și intrau în spațiul aerian românesc prin zona Turnu Severin, se grupau în zona orașului Pitești, aveau ca punct de reper calea ferată Târgoviște-Ploiești și începea iadul asupra noastră. Desigur, țintele erau rafinăriile, dar nu toti aviatorii erau buni țintași. Printre ei circula gluma că un adevărat aviator de bombardament, de la 2000 de metri înălțime, având ca țintă la sol un butoi, face ca bomba să cadă în acesta. Am citit că acum sunt bombe inteligente, care dacă se vrea, intră și prin fereastră. Nici noaptea nu scăpam de bombardamente. Tiu minte reflectoarele care brăzdau cerul și dacă era întâlnit un avion, devenea o țintă bună pentru bateriile antiaeriene.
Nu mai aveam liniște, nici ziua, nici noaptea, moartea ne venea din cer. Cel mai folosit avion de bombardament era B-24 Liberator, cvadrimotor, viteza de zbor fiind de 320 km/oră. Cu rezervoare atașate sub aripi, putea parcurge ruta Foggia-Ploiești-retur. Avea 8 mitraliere jur-împrejur încât avioanele de vânătoare inamice nu prea cutezau să se apropie și de aceea i se mai spune și fortăreață zburătoare. Acest tip de avion a bombardat Ploieștul.
Am lecturat o publicație a d-lui prof. dr. Aurel Pentelescu despre unul din cele mai mari raiduri de aviație din istoria miltară a unei mari țări (nu-i scriu numele, acesta fiind un sit pur turistic) Este vorba de bombardamentul din 1 august 1943, denumit și Duminica neagră.
Eu am trăit această zi.
De pe aerodromuri din Bengazi - Libia au decolat spre Ploiești 178 de avioane B-24 Liberator. Planul de luptă a fost bombardament de la joasă înălțime, 100-150 m. pentru a nu fi depistate de radare cât și pentru mai multă precizie, și care aveau misiunea să lanseze covoare de bombe. Atunci a fost un adevărat măcel, au fost doborâte 53 de bombardiere, unul căzând pe Penitenciarul din Ploiești, str. Rudului, atunci murind 61 de persoane iar alte 60 rănite. Pe câmpia Munteniei, de la Ploiești la Turnu Severin au fost destule bombardiere care s-au prăbușit ori au aterizat forțat.
Cum era Ploieștul după acel bombardament? Rafinăria Vega a fost cel mai grav avariată. Au fost lovite rezervoare mari cu produse petroliere, la fel vagoane-cisternă. Cerul Ploieștului era acoperit de un nor negru și înspăimântător, era aproape întuneric în miezul zilei, mai rău ca la eclipsa totală de soare din august 1999. Atunci au căzut destule bombe și pe casele oamenilor nevinovați, victime colaterale. Oamenii erau îngroziți, alții își plîngeau morții, eu eram speriat. Dacă doriți detalii, intrați pe YouTube și scrieți „Operation Tide Wave (I. L. 2)” partea 1.
Din acest bombardament, nemții au învățat ceva. Au instalat baloane captive mari, agățate cu un cablul de oțel, care se ridicau aproximativ 1000 metri și astfel obligau bombardierele să nu coboare mai jos ca să nu se agațe de perdeaua de cabluri. Am văzut și eu unul, chiar am pus mâna pe el.
D-le Traian Leuca, d-na Doina c-24 sunteți ploieșteni și cunoașteți orașul. Balonul de care v-am spus era instalat pe str. Cantacuzino, colț cu str. Podul Înalt sau Torcători. Acolo era un loc viran până în str. Malu Roșu, iar acum sunt blocuri. Era un maidan mare pe care m-am jucat copil. Atunci eram cu mama, am vrut să merg la el dar m-a ținut de mână. Santinela, un neamț cu automatul pe umăr, i-a făcut semn să mă lase și m-am dus lîngă el. Cu degetul meu de copil am împins în el și era moale, semiumflat, cât să-și păstreze forma. Avea mărimea unei sufragerii de bloc. Când era dată alarma, era complet umflat, înălțat si de jos avea mărimea unei mingii de handbal. Orașul era împânzit de asemenea baloane.
Acum trec la review. Foarte lungă introducerea dar sper că v-am introdus în atmosfera de război pe care eu am trăit-o în acei ani.
Ploieștul avea multe locuri virane și pe unele dintre acestea au fost construite niște adăposturi pentru trecătorii surprinși de alarme de bombardament, sau oricine. Erau ca niște bordee, cu acoperiș foarte coborât, la intrare cîteva trepte de coborât și niște ferestre pentru ventilație. Nu era ca un buncăr, cu beton gros deasupra. Scopul era să te protejeze de schije, bucăți din case explodate ori de flăcări în cazul bombelor incendiare.
Intrați pe Google maps ca să înțelegeți mai bine. Eu am locuit pe str. Codrul Cosminului care ieșea în str. Ion Neculce și la capătul acestei străzi, colț cu actuala str. Nicolae Titulescu, era un loc viran unde era adăpostul.
Era în primăvara anului 1944 și aproape de ora prânzului eram la joacă pe unul din locurile virane. A sunat alarma și am fugit acasă. Mama era plecată după mine și m-a căutat prin alte locuri, sosind acasă după venirea mea. Foarte furioasă, m-a luat de mînă pe mine și pe sora mea si toți alergam spre acel adăpost blestemat. Eram mic, nu puteam să țiu ritmul alergării și porțiuni din drum le parcurgeam în mers rapid, dar țiu bine minte că din când în când mama îmi dădea cîte o palmă peste cap, pentru că nu-i spusesem unde plec. Când am sosit la adăpost, era înțesat cu oameni și nici vorbă să intrăm. Bombele începuseră deja să cadă. Aveau probabil o elice care scotea un șuerat din ce în ce mai tare până se auzea explozia. Înapoi acasă nu mai aveam timp să ajungem și am intrat pe str. Dobrogei, așa-i spune si acum, o vedeti pe Google maps. Strada era pustie în acel moment, cine avea curajul să stea în bătaia bombelor. Eram speriați, dezorientați și mama ne-a oprit în dreptul unei case cu peretele la stradă și o streașină, bună doar de ploaie, nu de bombe și ne-am oprit sub ea.
Dar, Dumnezeu a fost deasupra. De peste drum, dintr-o casă s-a deschis o fereastră și cineva cu mîna ne-a făcut semn să venim. Am intrat într-o încăpere unde mai erau câteva persoane. Stăteam lipit de mama și de sora mea, mama se închina și ruga pe Dumnezeu să scăpăm. Se auzeau explozii ale bombelor care cădeau prin apropiere și nu pot să uit cum tencuiala unui perete s-a crăpat de șocuri. Când nu s-au mai auzit explozii am vrut să plecăm dar o femeie a zis să mai stam că posibil mai vine un val de bombe. Eram învățați cu ele de aproape 2 ani. Când am plecat si trecând pe lîngă adăpost, am văzut că pe el căzuse o bombă și pe trotuarul din dreapta al str. Ion Neculce, erau așezați transversal, mulți morți. Mama nu s-a oprit deloc și abea aștepta să ajungă acasă să vadă dacă casa mai este întreagă. Am găsit gemurile sparte. Pe casa de vis-a-vis, jumatate dreapta căzuse o bombă și suflul exploziei ne-a spart geamurile. Acela a fost momentul când mama a hotărât să ne refugiem, ca sirienii din ziua de azi. După cîteva zile si bombardamente ne-am refugiat în com. Drajna, sat Ogretin la niste oameni cu suflet care ne-au dat o camera si am stat acolo pana pana in toamna acelui an.
In concluzie.
1. Traiesc astazi dintr-o întamplare, deci a avut dreptate poetul Adrian Păunescu. Dacă mama mă găsea mai repede la locul de joacă, încăpeam și noi în acel adăpost si azi eram mort. La sfărșitul războiului tata s-a întors de pe front. Mama a murit târziu, la bătrânețe. Sora mea tăiește. Noi doi mai traim datorită unuei ÎNTÂMPLĂRI CU FINAL FERICIT.
2. Fraza din lectia din aniii de lieceu: „Intamplarea poate avea un rol determinant in viata”, contine mult adevar.
Cand scriu aceste randuri simt o mânie în suflet deoarece casele noastre nu erau rafinarii. De ce am fost atat de bombardati și am devenit refugiați ?
Va multumesc ca ati citit acest review.
Trimis de Mihai18 in 13.04.16 00:56:21
38 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2
38 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Impresionant, intr-adevar.
La ultima intrebare, cred ca raspunsul l-ati dat chiar dvs. putin mai sus, in text: "La marginea orașului Ploiești erau 5-6 rafinării de petrol care furnizau 1/3 din combustibilul necesar mașinii de război germane". Fara petrol, germanii ar fi capitulat mai repede, nu incape indoiala. Iar despre precizia bombardierelor nu are rost sa discutam. Si in ziua de azi cad bombele unor mari puteri in zone locuite (chiar peste spitale!), desi avioanele acestora beneficiaza de ajutorul tehnicii moderne; nemaivorbind de faptul ca zona bombardata este temeinic inspectata/cercetata in prealabil, fiind cartata in detaliu - ceea ce duce la concluzia ca astfel de "greseli" se fac, de fapt, cu intentie.
Din pacate, se pare ca omenirea nu a invatat prea multe din precedentele experiente negative. Prea usor apeleaza la razboi, indiferent de motivele invocate - petrol, religie, teritorii etc.
Rog așteptați...
@Mihai18 - Impresionant! Cuvintele sunt de prisos. Nu pot "rosti" decât un DA și asta cu un simplu click pentru că vorbele mi s-au oprit în gât.
Despre bombardamentele la care a fost supus oraşul Ploieşti în cel de al doilea război mondial am citit foarte multe articole. Eu sunt născut ceva mai târziu, iar în Ploieşti am venit la începutul anilor '60.
”Acolo era un loc viran până în str. Malu Roșu, iar acum sunt blocuri.
Pe acel loc viran s-au construit case după război (chiar aveam un coleg de muncă pe care îl vizitam des), apoi casele au fost demolate, s-au construit blocuri şi a apărut un cartier nou:Enăchiţă Văcărescu. Interesanta întâmplare face parte din ciclul "a fost într-un loc nepotrivit într-un timp nepotrivit" sau invers în cazul dumneavoastră.
Nici eu nu prea îmi găsesc cuvintele. Sunt bucuroasă că am putut citi acest review şi că sunteţi prezent aici cu noi. Sunt tristă pentru că a trebuit să treceţi prin acele orori ale războiului, mai ales la o vârstă aşa de fragedă. Sunt bucuroasă pentru că în prezent noi şi copiii noştri suntem feriţi de aşa ceva şi să dea Dumnezeu să fim feriţi întotdeauna. Cu siguranţă pe dvs cineva acolo sus vă iubeşte, aveţi pentru ce să fiţi recunoscător.
Vă doresc multă sănătate şi toate cele bune!
Coincidenta sau nu, exact in acest moment, citind randurile scrise de Mihai, suna alarma antiaeriana, se face o simulare in Ploiesti, pentru situatii de urgenta (sau cam asa ceva). Suna sinistru...
@Mihai18 - Mie mi s-a făcut pielea de găină... Ați reușit să mă faceți să trăiesc cu dvs. acele momente, vă jur că am văzut-o pe mama dvs dându-că câte o palma pe cap pentru că ați ajuns târziu acasă... am văzut și baloanele, ba și pe soldatul neamț care v-a lăsat să puneți mâna pe unul din ele... Impresionant, așa cum au spus și colegii mai sus. Așa mă gândesc și astăzi la ce simt sirienii, la ce simt copiii ăia și mai ales părinții lor văzându-le copilăria nenorocită în felul ăsta... Of, Doamne, ce ușor ar fi să fie pace peste tot.
Întâmplare cutremurătoare, dar frumoasă.
Chiar daca articolul este incadrat la ctegoria off-topic poate ca ar fi interesanta o rubrica de in-topic numita istorie.
Este vorba despre oameni, fapte, locuri care fac parte vrem nu vrem din ceea ce suntem azi, reprezinta istoria noastra.
Fiecare vot simbolic insa de aici are o incarcatura cu mult peste valoarea lui materiala. Nu pot sa spun decat ca m-am bucurat nespus de mult sa pot citi acest articol si l-am votat din toata inima. Felicitari
@Mihai18 -Povestile despre razboi pe mine m-au emotionat intotdeauna. Le-am ascultat cu sufletul la gura, si m-au interesat tot timpul, desi e ceva ce n-ai vrea sa traiesti. Mi-ati amintit de bunicul meu. Era un mare povestitor. Am descoperit asta in ultimii ani din viata lui, cand avand probleme cu un picior, a ramas mai mult in pat si a lasat munca la camp pe seama altora. Stateam zilnic in jurul lui in speranta ca poate isi mai aminteste cate ceva din perioada grea prin care a trecut in vremea razboiului.
Si povestile lui erau inspaimantatoare despre oameni sfartecati in razboi, despre copii cu arme in maini si despre lagarele rusesti in care a ajuns. Imi povestea ca ajunsese la 40 de kg dupa o boala grea netratata si dupa foametea pe care o rabdase acolo. Imi povestea cum prietenul si vecinul lui ii macera oasele ramase de la mesele rusilor, si ii facea o pasta cu care l-a pus pe picioare. Povestile lui se refereau tot timpul la mancare pentru ca eram un copil mofturos si trebuia sa-mi dea un exemplu. Imi povestea ca a mancat luni in sir coji crude de cartofi si frunze de loboda. Cateva degete de la picioare ii degerasera de la frigul pe care l-a rabdat, iar imaginea camarazilor morti pe care trebuiau sa ii arunce intr-o groapa comuna alaturi de locul unde lucrau cred ca l-a urmarit toata viata. Nu l-am auzit sa vorbeasca cu ura sau cu regrete. Credea ca a trait ceea ce trebuia sa traiasca. Se emotiona repede bunicu' Traian. Si la bucurie si la tristete. Iar bucuria lui erau nepotii. Cand erau in jurul lui avea ochii stralucitori. "A meritat" imi zicea. Iar eu nu intelegeam atunci ce. Zicea ca fiecare moment greu petrecut departe l-au facut omul care era si l-a dus mai departe spre bucuriile ce aveau sa vina. Mi-a aratat ca doar noi ne putem face viata mai frumoasa, putem alege ce vrem sa retinem din experientele noastre, doar noi putem sa ne jucam cu amintirile dupa plac. E alegerea noastra daca vrem sa ne plangem de mila sau sa mergem mai departe si sa ne bucuram de ce-am trait... Bune sau rele...
Anul acesta ar fi implinit 90 de ani. (La multi ani, bunicule!)
@Maya_C - Foarte emoționante rândurile tale, Maya. Bunicul meu nu a făcut războiul, dar mă punea mereu să-i citesc "Povestiri istorice", zicea că el nu mai vede bine literele. Pe lângă faptul că îi plăcea istoria, așa m-a învățat, fără ca eu să-mi dau seama, să citesc.
@Mihai18 -
Emotionant. Totusi eu repet vorbele spuse de altii: acolo sus cineva ne iubeste! Sau cum spun eu, mandatul meu pe acest pamant are termene fixate de sefi prea mari care nu se arata. Intr-o situatie asemanatoare am fost si eu la revolutie - fara sa merg in locuri periculoase - doar ca o impiedicatura a facut sa-mi treaca un glont pe langa cap si nu prin el.
@Maya_C - Fratele bunicii mele s-a născut în 13 02 1910 si a murit în data de 01 01 2010, mai avea o lună şi încă puţin şi împlinea 100 de ani, dar nu a fost să fie. Ce vroiam să spun e că el a reuşit să "prindă" toate războaiele posibile.
@Mihai 18: Nu ştiu de ce îmi vin în minte cuvintele lui Zaharia Stancu ˝Să nu uiţi Darie˝. Poate pentru că romanul Desculţ era una din lecturile obligatorii în liceu.
Dincolo de valoarea excepţională a review-ului tău mi-ai adus aminte de o întâmplare trasă la indigo cu cea prin care ai trecut. Tata - D-zeu să-l odihnească! - era medicul regimentului 2 Care (de) Luptă, retras pentru refacere în comuna Ulmi de lângă Târgovişte. Părăsisem Bucureştiul după bombardamentul american din 4 aprilie 1944 şi ne încartiruisem toată familia în casa unui localnic. Seară de seară se dădea alarma, ne urcam într-un Gaz şi ne opream la marginea pădurii în care ne-am fi putut adăposti.
În linie dreaptă nu cred să fie mai mult de 40 km între Tărgovişte şi Ploieşti. Vedeam bombele cum cad ca un şir de mărgele luminoase şi din când în când cerul luminat în albăstrui la explozia câte unui rezervor de petrol.
Eram măricică, aveam 10 ani şi ţin minte perfect ce s-a întâmplat într-o zi. Mamei ca nevastă de ofiţer îi venise rândul să prepare masa pentru popotă. Se dăduse alarma dar eu mă jucam prin curte cu alţi copii. Alarmele erau dese şi nu mai ţineam seama de ele.
La un moment dat, cuprinsă de foame şi stârnită de mirosul îmbietor, am strigat către mama să ne dea şi nouă câte o gogoaşă cu magiun. Cum ea se făcea că nu aude, am început să stigăm în cor. A ieşit cu o farfurie de tablă plină cu gogoşi ca să ne potolească. În acel moment am văzut cum cerul se înunecă şi coboară spre noi o pasăre mare. Avionul a bombardat bucătăria din care cu un minut înainte ieşise mama.
Am stat în Ulmi până după 23 august. L-am auzit pe rege vorbind la radio despre întoarcerea armelor. Veneau ruşii. Peste câteva zile tata ne-a dus în refugiu la Miercurea Sibiului. Acolo ni s-a furat tot încât iarna următoare am mers la şcoală într-o jantilică de postav scurtă de ajungeam îngheţată în clasă. După câţiva ani a început calvarul: tata dat afară din armată, cabinetele medicale se desfiinţaseră, casa ni s-a naţionalizat, unchii mi-au murit în puşcării dar asta e o altă poveste. Despre supravieţuire. Să nu uiţi Darie!
@bessondm - Mulțumesc pentru vizită.
Referitor la precizia bombardierelor, eu cred că bombardarea obiectivelor civile nu a fost intenționată. Dar, atât timp cât nici o bombă românească nu a căzut pe teritoriul țării care a trimis deasupra noastră cca. 178 bombarediere, lăsânnd un covor de bombe pe Ploiești, din care unele pe casele oamenilor, eu nu pot să aplaud. Voi ați auzit aceste orori, eu le-am trăit.
Dar, să dăm Cezarului ce-i al lui. Nici nu puteau 100 % să aibe „punct ochit-punct lovit” Cauze sunt multe.
Condițiile meteo (nori), focul năpraznic al bateriilor antaeriene germane.
Îți mai spun ceva.
Nemții și românii și-au mai făcut-o și cu mâna lor.
La apropierea bombardierelor, provocau o pâclă de fum care acoperea orașul. Îți spun și cum. Erau pe străzi niște butoaie metalice de cca. 150-200 l., cu ceas, probabil manometru. Ploieștul era împânzit de asemenea butoaie. La alarmă, santinela deschidea un robinet și peste tot se făcea ceață. Știu pentru că unul din ele era pe str. Ion Neculce, lângă strada mea. Această pâclă acoperea orașul și rafinăriile și astfel aviatorii largau bombele cu aproximație.
Despre perdeaua aeriană din cabluri de oțel am scris în review.
Din nou, un alt motiv. In caz de prăbușire sau aterizare forțată, largau repede bombele, indiferent unde, altfel la contactul cu pământul era dezastru și n-aveau șanse de scăpare.
Prima misiune aeriană Aliată asupra României a fost la 12 iunie 1942. In această bătălie aeriană, a fost doborât și primul bombardier, care a căzut pe câmp în apropierea com. Viziru, jud. Brăila, de către aviatorul român Pascu Vasile din Grupul 8 vânătoare care pilota un avion IAR-80 conceput și construit la Ghimbav. La întoarcere pe aerodromul militar Târgșorul Nou de lângă Ploiești a fost primit cu aplauze de colegii aviatori (Bibliografie - Cartea document Inimi cât să cuprindă cerul patriei, autor Cornel Marandiuc, pag. 33-35).
Și ultima idee, după 66 ani s-au întâlnit la București, doi foști aviatori inamici în al 2-lea Război Mondial. Aceștia sunt col. Bamic Davis și gen. de aviație Ion Dobran. Dacă te interesează, intră pe You Tube și scrie Întâlnire după 66 de ani între doi piloți de vânătoare, la Muzeul Aviației.
Cu bine.
Mishu a scris:
”Chiar daca articolul este incadrat la ctegoria off-topic poate ca ar fi interesanta o rubrica de in-topic numita istorie. Este vorba despre oameni, fapte, locuri care fac parte vrem nu vrem din ceea ce suntem azi, reprezinta istoria noastra.
Consider foarte interesantă propunerea lui Mishu. Pe AFA au mai apărut reviewuri interesante despre război, scrise de copii sau nepoţi ai celor care au luptat, despre evenimentele din decembrie 1989, despre fenomenul Piaţa Universităţii, despre mineriade. Ar putea fi adunate într-un topic special pentru că majoritatea userilor, tineri de 30-40 de ani, nu ştiu decât din cărţi ce şi cum s-a întâmplat.
@Mihai18 -
Emoţionantă povestirea. Chiar ai fost extrem de norocos.
”Voi ați auzit aceste orori, eu le-am trăit.
Adevărat, însă pe mine mă uimeşte memoria extraordinară pentru un copil de doar trei anişori. Eu, de la această vârstă, nu cred că-mi amintesc nici măcar parcul în care eram scoasă la joacă şi la plimbare.
@Corina70 -
Da Corina. Și eu azi am auzit sirenele și nu prea le-am luat în seamă, dându-mi seama că este un exercițiu. Când s-au oprit sirenele, nu s-a mai întâmplat nimic.
Dar, la vremea aceea, când se opreau sirenele din Ploiești, bine se cunoștea că în maximum 15-20 de minte, bombardierele cu 4 motoare ajungeau deasupra orașului și așterneau un covor de bombe. Dacă nu cădea bomba pe tine, periculos era să fi lovit de schije sau să iei foc de la bombele incendiare. Sunt încă afectat de ce s-a întîmplat atunci, dar cui îi mai pasă acum? Am iertat, dar n-am uitat. Nu-i totuna.
Tata a plecat pe front, mobilizat, nu vountar și dacă refuza ar fi fost condamnat cu închisoare de Curtea Marțială. Cu alte cuvinte, tata a făcut parte dintr-o armată care a luptat alături de Germania împotriva fostei Uniuni Sovietice. Dar ști vorba acea. Păcatele părinților se răsfrâng asupra copiilor. Eu am simțit. Pentru a accede într-o formă de învățământ ori o anume instituție de stat (am vrut să intru în aviație), deși aveam sufletul curat, am fost respins deoarece la înscriere trebuia să completez un chestinar în care una din întrebări era dacă unul dintre părinți a fost pe front și împotriva cui a luptat. Am fost respins din start și „am băut din cupa plină de amar” (vorba Corinei Chiriac). Numai eu știu ce-am tras ca să recuperez în parte ce-am pierdut în anii tinereții.
Cu bine.
@nicole33 - Oamenii nu sunt toți la fel. Pe de altă parte, dacă zilele sunt uniforme, monotone, desigur că nu poți să mai spui ulterior cum a fost într-o anume zi ori perioadă, . Dar, dacă trăiești momente deosebite, chiar în anii copilăriei, ca acea „duminică neagră” rămâi marcat pentru restul vieții. Amănunte am mai aflat și ulterior pe care le-am coroborat cu ce am văzut ori simțit eu, atunci.De altfel, în review chiar de la început am scris că pentru documentare am folosit și date preluate de pe internet, pe care le-am coroborat cu îmi aminteam eu. Desigur, la vârsta acea nu aveam de unde să știu de pe ce aerodrom din Libia au decloat avioanele spre Romînia pentru a bombarda Ploieștul.Subtil, poate lași să se înțeleagă că am fabulat, ori poate nu am înțeles eu bine. Ai greșit la vârstă, aveam mai mult de 3 ani.
Mihai 18 a scris:
”Tata a plecat pe front, mobilizat, ... Cu alte cuvinte, tata a făcut parte dintr-o armată care a luptat alături de Germania împotriva fostei Uniuni Sovietice... Pentru a accede într-o formă de învăţământ ori o anume instituţie de stat (am vrut să intru în aviaţie), deşi aveam sufletul curat, am fost respins deoarece la înscriere trebuia să completez un chestinar în care una din întrebări era dacă unul dintre părinţi a fost pe front şi împotriva cui a luptat. Am fost respins din start!
Din nou copie la indigo. Am terminat liceul în 1952 şi din cauză că atunci era cea mai neagră perioadă a luptei de clasă impusă de Ana Pauker, deşi absolvisem scoala tehnică de chimie cu 10, nu mi-au dat repartizare pentru facultate din cauză că tata fusese ofiţer în armata regală şi pe deasupra şi medic. Am fost repartizată într-un institut de proiectări la subsol unde băgam planuri la heliograf, le tăiam şi la sfârşitul programului măturam şi spălam podeaua camerei. Sansa mea a fost că târziu spre Crăciun am aflat că la Politehnică s-a înfiinţat pt cei care sunt în câmpul muncii,o facultate de chimie industrială cursuri serale. Nu mi-au cerut autobiografie ptcă am venit cu hârtie de muncitor calificat. Şase ani m-am chinuit seară de seară de la 6 la 10 dar am reuşit să-mi iau diploma de inginer.Colegii mei erau oameni mai în vârstă care voiau să se recalifice ca să facă faţă noului regim: farmacişti cărora li se naţionalizaseră farmaciile, ofiţeri deblocaţi, profesori de psihologie sau religie.
În legătură cu păstrarea amintirilor din prima copilărie. Rămân câteva ieşite din comun. Eu tin minte cum tata ne-a spus că a murit regina Maria (iulie 1938) şi toată familia a început să plângă. Eu aveam 3 ani şi 8 luni.
Cutremurător. Dar ma bucur sa citesc frânturi din istoria atât de personala descrisă de dumneavoastra.
Amintirile aduc cu ele alte amintiri, si ale mele se rezuma la povestirile bunicilor mei. Nu te țin cu sufletul la gura precum cea de mai sus sau ca cea a mamei miki, dar mi s-au întipărit in suflet si au devenit parte din mine odată cu zugravirea lor in cuvinte: Curte Marțială, incartiruiri ale nemților in casele oamenilor, omenia unora si icrancenarea sau ura altora...
Pentru un moment am trăit alături de dumneavoastra tumultoasele clipe si va multumesc ca ne-ati reamintit.
Frumos scris. Felicitări!
@Mihai18 - Perfect adevarat, in zilele lui aprilie '44 sunt convins ca bombele lansate nu vizau, in principal, obiective civile din Ploiesti. Dar, pe marginea scopului avut in vedere cand aviatia aliata lansa un covor de bombe asupra unui oras, se poate discuta - infrangerea rezistentei inamice, a moralului populatiei care sustinea efortul de razboi, demonstratie (inutila) de forta etc. Asa-zisele "bombardamente strategice" ale Aliatilor din al doilea razboi mondial au facut victime nenumarate in randul celor nevinovati, desi tintele luate in vizor nu constituiau, in opinia unora, amenintari serioase la adresa lor (vezi bombardarea Dresdei pentru 3 zile consecutiv in 13-15 feb 1945 si "furtuna de foc" devastatoare lansata de avioanele britanice si americane care a distrus orasul in intregime si a facut in jur de 40.000 de victime; si asta in conditiile in care rusii patrunsesera deja in Germania, ajungand la numai 100 de km de Dresda!).
Poate stiati, poate nu - in prezent, in Bucuresti exista doua monumente ridicate in cinstea aviatorilor americani cazuti in Romania!... (unul pe Bd. Aviatorilor, unul in parcul Cismigiu). Ironie amara, as zice, recitind ce ati trait dvs. in copilarie. Cum ar fi, pastrand proportiile, ca polonezii sa ridice un momument in Varsovia dedicat pilotilor germani care au facut praf capitala Poloniei in '39?.. Sau germanii, in cinstea britanicilor, la Dresda?!
Pasionat de istorie (ca si dvs.) am auzit/citit despre Ion Dobran, pilot roman veteran al celui de-al doilea razboi mondial. O poveste de viata incredibila, impresionanta, demna de un roman. Pacat ca nu stim sa ne cinstim eroii cum o fac francezii, englezii etc. Intalnirea lui cu aviatorul american a fost posibila cu implicarea unor oameni inimosi - cativa reporteri ai EuropaFM, fiul americanului, persoane din ambasada SUA. Am scris si eu despre dansul acum 4 ani, dar nu aici. Daca sunteti interesat sa cititi, dati-mi un PM si va trimit link-ul.
Cele bune!
Pt. @ Nicole 33.
Mulțumsc Nicole că ai sesizat bine că uneori am fost lapidar în review.
Referitor la expesia ta „Pe mine mă uimește memoria extraordinară a unui copil de doar trei anișori”
Nu am scris atâtea detalii ca să nu încarc reviewul, care și așa a fost destul de mare.
Greșeala este a mea că nu am venit și cu alte detalii, dar le scriu acum.
1. Sigur, am ținut minte două situații
- după acel bombardament, fumul negru și gros care acoperea zona și lumea spunea ”arde Raf. Vega”
- cadavrele celor din adăpost, întinse pe trotuarul de pe str. Ion Neculce.
Am scris în review că în timpul acelor momente greu de uitat, eram cu mama și sora mea. Atunci sora mea era elevă în clasa 3-a, deci avea puterea de înțelegere, memorare și ulterior, redare, a ceea ce vedea.
După mai mulți ani, tot noi trei ne-am amintit despre ce a fost în acele vremuri și amândouă afirmau detalii pe care eu le-am înțeles și reținut, de acum fiind mai mare și astfel le-am scris în review.
Acum eu cu se să dovedesc că nu am fabulat în review? Păi mama a murit de bătrânețe dar sora mea acum trăiește, este lucidă și este mai turistă decât mine (cred că mie din neam mi se trage). O soluție ar fi să propun ca martor pe sora mea, dacă Admin admite (am glumit).
2. Să presupunem că atunci aveam 3 ani, deși aveam mai mult. Am mai spus, momente s-au împrejurări deosebite rămân în minte și de la această vârstă. Voi da un exemplu chiar din acest review.
Doamna @ Michi în ecoul scris la 14 aprilie 2016 orele 00.44.10 (la acest review), al. 2-3 a scris
”„Eu țin minte cum tata ne-a spus că a murit Regina Maria (iulie 1938) și toată familia a început să plângă. Eu aveam 3 ani și 8 luni”
Trageți dv. concluzia.
Până la urmă, să mă creadă cine-o vrea.
@Mihai18 - atunci cand rememoram intamplari din trecut de fapt imaginile care ne vin in minte sunt niste imagini reconstruite pe baza impresiilor proprii dar si a celor povestite de ceilalti. imi amintesc lucruri care m-au marcat sau m-au impresionat cand eram copil, dar stiu ca si mama imi spunea intamplari la care am participat si mi le imaginam. cu timpul s-au amestecat si nu le mai pot diferentia, dar as jura ca ma vad la 2-3 ani intr-o rochita rosie cautand-o pe bunica printr-un lan de porumb.
cred ca e prea putin important ce va amintiti din surse proprii sau din ce au povestit ceilalti participanti. cert este ca acele lucruri s-au intamplat, au fost traite intens si au avut un impact emotional puternic, iar implicatiile le-ati resimtit pana tarziu pe parcursul vietii. au fost vremuri grele, care au cladit oameni puternici.
eu... nu pt decat sa va multumesc ca ati ales sa va impartiti amintirile cu noi.
@bessondm - Când am scris acest review nu bănuiam că va genera atâtea ecouri.
La ecoul tău de astăzi, simt nevoia să scriu câte ceva.
1. Despre Dresda.
Ai dreptate, orașul este mai mult in blocuri de locuit, majoritatea cu 4 etaje. De la hotelul NH Dresden (cel de la periferie) traseul tramvaiului nu ne era convenabil și timp de 3 zile am circulat numai cu autoturismul și l-am văzut binișor, de la un cap la altul. Tarife parcări la data aceea. 1,5 euro/oră-parcare exterioară și 2 euro/oră parcare subterană. Dresda nu are metrou. In acest oraș se circulă mult cu bicicleta. Specifică amplasării blocurilor este distanța mare de la bloc la trotuar, cca. 25-30 m.
Centrul istoric este splendid. Am vizitat sau văzut Theaterplatz, Palatul Zwinger, Opera, Residenzschlos, biserica catolică Hofkirke, catedrala Frauenkirche, Altmarkt (Piața veche). Este o destinație turistică care merită vizitată. Am avut șanșa să intrăm în Frauenkirche în timpul slujbei, când toate luminile erau aprinse în interior. După părerea mea este una dintre cele mai frumoase catedrale din Germania (am vizitat și Kolnerdom din Koln). Erau mai multe persoane la intrare și pe turiști nu-i primeau în timpul slujbei. Pe mine, cred că m-au confundat cu un localnic, după cum eram îmbrăcat (vezi P-1 din reviewul Dresda-un oraș care merită vizitat) Sunt foarte frumoase slujbele lor iar orga m-a fascinat. Am deschis camera video pe ascuns, fără imagini, am doar sonorul.
3. Mi-a plăcut să citesc cărți despre acest război. Exemple
- Marea Conflagrație a sec. XX
- De la Pearl Harbour la Hiroshima
- cartea documentară „Inimi cât să cuprindă cerul patriei, autor Cornel Marandiuc care descrie documentat întreg războiul aerian al aviației române din acest ultim război mondial. Din această carte am aflat de marii aviatori Ion Dobran, Senchea, Serbănescu-comandatul Grupului 9 vânătoare, prințul Bâzu Cantacuzino (aviator voluntar-un as al manșei) și alții. Cartea prezintă date reale, cu trimitere la bibilografie pentru fiecare capitol ori titlu. Exemplu Cap. 1 - Arhiva MAN, Marele Stat Major, dos. 948/175, pag.....
Întâmplător, că eu am baftă de întâmplări, am discutat cu un vecin în vârstă și i-am spus despre acești aviatori. A fost ceva extraordinar, mi-a spus că în timpul războiului el a fost mecanic de avioane, a făcut parte din grupul 9 Vânătoare, cunoștea pe toți acești aviatori și avea fotografii cu ei. Am făcut și eu copii la un atelier fotografic și le-am atașate cărții. Dacă l-ai vedea pe Lt. Ion Dobran tânăr, lângă avionul său de vântătoare Meserschmit, nu seamănă deloc cu actualul general de aviație Ion Dobran. L-am văzut și pe TVR-1 la întâlnirea cu un col. american aviator care a pilotat un Mustang și cu care s-au înfruntat în acel război. Ion Dobran l-a doborât pe aviatroul american iar coechipierul acestuia din urmă l-a doborât pe Ion Dobran.
Cu bine.
@Michi - Amintiri, amintiri... povestite evident din prisma persoanei care are cuvintul...
Oare care sunt amintirile acelor persoane care, dupa gestul necugetat al... stiti voi la cine ma refer, din prieteni si aliati, peste noapte au devenit dujmani. Aici la locul meu de munca, am in jurul meu, practic cad pe mine, o sumedenie de carti si articole care povestesc de acele vremuri. Deasemenea as aminti in acest context si amintirile bunicei mele si chiar si a mamei mele care, ambele avut placerea de persecutie si a unei vizite fortate in Siberia...
Este totodata adevarat ca, toate aceste amintiri, deci ale fostilor aliati cit si cele ale neamurilor mele, difera nitel de cele relatate in acest articol ca si in cele mai multe ecouri.
@Michaell - Nu există adevăr absolut ci fiecare îl interpretează prin prisma propriei experienţe de viaţă. Ca trăitoare a acelor timpuri, am suficiente amintiri din care mi-am făcut o părere, fără a fi influenţată de media sau opinia quasi- generală.
@Michi - Autorii cartiilor de care am amintit la fel ca si bunica mea care s-a intors grav bolnava din Siberia, au trait acele vremuri ceva mai intensiv decit si-ar fi dorit la momentul respectiv...
Daca esti de parere ca si lor le-au fost ,,spalati creierii,, sau ca au fost influentati de massmedia, atunci indradevar ma dau batut.
@Michaell: Iertare ca ma amestec, dar cred ca rastalmacesti cuvintele. Mi se pare ca extragi dintr-un text doar ceea ce vrei, suficient cât sa apara polemici.
@Mihai18 - M- a impresionat mult centrul vechi al Dresdei reclădit piatră cu piatră din molozul clădirilor distruse în febr. 1945. Atunci au murit 30000 oameni în Dresda. Palatele sunt reclădite după schiţele originale şi au pereţii înegriţi de fum, evocând astfel distrugerile din timpul războiului. Spre deosebire de Dresda, în Varsovia în care centrul istoric a fost deasemeni reclădit de la zero, clădirile sunt albe şi luminoase.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 16 decembrie 1989 — scris în 16.12.23 de Michi din BUCURESTI
- Dec.2023 Ce simțim și cum privim 1 Decembrie — scris în 01.12.23 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV]
- Oct.2023 IUBESC — și respect! — româna! În câte alte limbi te-ai mai putea „juca” astfel cu cuvintele? (urmează câteva exemple) — scris în 29.10.23 de Admin din TIMISOARA
- Sep.2023 Traficul rutier din România, încotro? — scris în 22.09.23 de AZE din SIBIU
- Aug.2023 Drum lin spre Cer, Costyy! — scris în 27.08.23 de alinafulg din OţELU ROşU [CS]
- Jul.2023 La „vânătoare” de flori prin România — scris în 23.07.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI
- May.2023 Bujorul – floare națională a României — scris în 28.05.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată