O cascadă minunată şi un 'Deal'... altfel

TIPĂREȘTE

Salutare!

Această poveste începe în mijloc de toamnă. Concediul se apropia cu paşi grăbiţi şi noi încă nu ne hotărâserăm încotro să o apucăm – ce-i drept, aşteptam să vedem ce ne vor rezerva şi condiţiile meteo. Aveam făcută o listă cu câteva destinaţii şi urma să ne hotărâm pe care o alegem însă din fericire, nu a mai fost nevoie de aşa ceva, planurile schimbându-ni-se radical.

Cu foarte puţin timp înainte de începerea concediului, nişte prieteni de familie foarte dragi nouă, ne-au făcut o propunere pe care nu aveam cum să o refuzăm: să mergem împreună într-o scurtă vacanţă de câteva zile. Deja ideea suna extraordinar de bine şi am acceptat-o imediat, chiar înainte de a afla şi pe unde vom merge. Era o ocazie foarte bună de a călători şi de a fi alături de prieteni apropiaţi de sufletul nostru. Când am mai aflat şi care va fi destinaţia noastră, ne-am gândit că nici nu se putea mai bine de atât: să fi alături de oameni dragi, într-un loc unde îţi doreai demult să ajungi.

Drept urmare, am pus la punct câteva detalii de călătorie, ne-am împachetat bagajele iar a doua zi dis-de-dimineaţă, când a venit clipa mult aşteptată, ne-am îmbarcat cu toţii bucuroşi în maşină, pregătiţi să ne îndreptăm catre APUSENI.

Partea mai puţin plăcută era aceea că, oricât de mult entuziasm roia în jurul nostru, totuşi eram conştienţi că din păcate timpul avut la dispoziţie va fi extrem de scurt aşa că ne-am planificat, pe lângă momente de relaxare şi trândăveală în mijlocul naturii, să vedem (şi) câteva obiective turistice - dintr-o anumită zonă, urmând ca poate în viitor să revenim pe aceste minunate meleaguri pentru a descoperi cât mai multe din frumuseţile lor.

Una din destinaţiile noastre a fost satul Nemeşti, situat pe valea Arieşului Mic. Bine, defapt nu satul propriu-zis ne-a interesat ci doar cele două obiective turistice pe care acesta le găzduieşte: Cascada Pişoaia şi Dealul cu melci.

Înainte de a ajunge în zonă, nu cunoşteam acest loc iar ca să fiu sincer până la capăt, acum, după ce l-am văzut, aş putea spune nu fusese o pierdere prea mare :). Să începem cu câteva informaţii generale.

Localizare

Din acest punct de vedere, lucrurile sunt cât se poate de simple - ne referim la judeţul Alba; localitatea Vidra; satul Nemeşti. Defapt, putem spune că teoretic Dealul cu Melci nu se află chiar pe teritoriul satului ci mai exact la limita acestuia, la hotarul cu satul Lunca Bisericii. Coordonatele GPS pentru localizarea pe hartă sunt: 46.366290/22.875180.

Acces

Indiferent din ce direcţie se vine (dinspre amontele sau dinspre avalul Văii Arieşului), se urmează DN 75 până la barajul din localitatea Mihoieşti, unde din drumul naţional se ramifică drumul judeţean 762, către comuna Avram-Iancu. Venind dinspre Alba-Iulia, din oraş şi până la această intersecţie am avut de străbătut aproximativ 85 kilometri. La intersecţie am făcut stânga pe şoseaua ce traversează în lung barajul, înscriindu-se apoi pe Valea Arieşului Mic – de menţionat că lacul de acumulare de la barajul Mihoieşti constituie punctul de confluenţă unde Arieşul Mic se uneşte cu Arieşul Mare, formând astfel Valea Arieşului.

Urmând drumul judeţean, am lăsat în urmă câteva localităţi iar la ieşirea din satul Lunca Bisericii, la o distanţă de aproximativ 13 kilometri de la baraj, în locul unde şoseaua traversează pe un mic pod albia unei văi (conform plăcuţei indicatoare – Valea Zlatinei), am observat pe partea dreaptă a străzii panoul informativ care ne anunţa că am ajuns la destinaţie. Deşi cred că s-ar putea utiliza şi cele menţionate la capitolul „Localizare”, o să menţionez şi coordonate exacte ce pot fi folosite de către şoferii ce utilizează un aparat GPS: 46.366145/22.875900 (acestea marchează puncul de oprire pe şosea).

Descriere

Odată ajunşi la locul cu pricina, după ce am tras pe dreapta (bine că locul nu este unul care să aibă aflux mare de turişti că altfel parcarea ar fi o mare problemă), am coborât din maşină şi înainte de toate, ne-am apucat să citim pe panoul informativ amplasat lângă şosea, aflând astfel că ne aflăm într-”unul din cele mai mari puncte fosilifere din ţară”, care ”datorită bogăţiei în forme şi locaţiei accesibile, este unul din primele puncte fosilifere pomenite în literatura geologică”. Importanţa acestor fosile este dată de faptul că prin prezenţa lor „întăresc concluzia că pe aceste locuri, cu 58-80 de milioane de ani în urmă, se găsea o mare caldă care a permis dezvotarea unei faune bogate” – din ce am mai citit şi eu pe ici-pe colo, bag de seamă că se referă la presupusa mare Tetis (Tethys).

Şi tot de pe acel panou mai aflăm ceva şi anume că: acele ”cochilii mari şi groase de Acteonella Gigantea se desprind din gresiile uşor friabile şi se rostogolesc în mijlocul drumului”. Ei bine, la ora când noi am fost pe acolo, nu am avut norocul să găsim vreo dovadă care să susţină această informaţie – am fi avut şi noi o amintire materială de la faţa locului :).

În spatele panoului informativ se înalţă un dâmb de piatră. La prima vedere nu pare a fi nimic deosebit însă privind mai cu atenţie putem vedea foarte clar o mulţime de cochilii încrustate în piatră. Melcii pietrificaţi, de diferite forme şi mărimi, ne-au captat pe moment atenţia şi am stat puţin să-i studiem. Am depăşit însă repede momentul, cu gândul că ne aşteaptă alte surprize care să ne încânte privirea, mai ales că din acel loc în care ne aflam, din drumul judeţean se desprindea un drum forestier ce urca dealul.

Ne-am zis: „Dealul cu melci? Hmm... !!! Nu cred că are cum să fie doar bolovanul ăsta! ” şi astfel în început să urcăm pe acel drum. Am renunţat însă după vreo 200-300 de metri, când am văzut că tot urcăm şi... nimic nou! Aşa că ne-am întors de unde am plecat, mulţumindu-ne cu ceea ce văzuserăm deja.

Ţinând cont că, din câte am aflat, „Dealul cu melci” este defapt o rezervaţie ce se întinde pe o suprafaţă de aproximativ patru hectare, presupun că pe tot acel deal împădurit se găsesc locuri în care se pot vedea cochilii de melci pietrificaţi. Părerea mea este însă că acele locuri nu merită căutate, că e doar o mare pierdere de vreme, drept urmare cred că e mai mult decât suficient să vezi doar acel bolovan de lângă şosea, apoi să-ţi vezi mai departe de drum.

Trăgând nişte concluzii, vă pot recunoaşte că aşteptările noastre erau mai mari aşa că am fost dezamăgiţi de ceea ce am găsit la faţa locului. Poate că greşesc dar din punct de vedere turistic, nu prea văd ce mare smecherie de obiectiv e acest „Deal cu melci”. E drept, poate că are o mare valoare însă în ceea ce priveşte domeniul ştinţific, aşa cum am mai spus, acele recifuri de moluşte pietrificate dovedind cercetătorilor că Apusenii de azi (şi nu numai) cândva demult ar fi fost acoperiţi de ape. Ca turist, aş putea să spun doar că l-am văzut, l-am bifat pe listă, ... la revedere şi drum bun, data viitoare nu o să merite efortul de a ne opri încă o dată. Şi cam atât despre această „minunăţie”! ;)

Dacă „Dealul cu melci” nu ne-a impresionat cu nimic, trebuie să recunosc faptul că această cascadă ne-a plăcut. În plus, dacă despre obiectivul vecin nu ştiam înainte de a ajunge în zonă, despre această cădere de apă mai auzisem iar numele PIŞOAIA mi-a rămas în minte, având oarece rezonanţe... fiziologice :D. De altfel, cred că multora acest nume le stârneşte şi câte un zâmbet, la fel cum se întâmplă şi în cazul unei alte cascade, pe care numele ar putea-o băga în aceeaşi categorie cu cea de faţă (să zicem, e „sora” mai mică;)) – e vorba despre CHIŞĂTOAREA de la Moieciu :)). Lăsând deoparte poveştile referitoare la denumiri, să trecem la lucruri serioase şi, ca să nu fie cu supărare, o luăm de la capăt cu informaţiile, în accelaşi format.

Localizare

Din punct de vedere administrativ-teritorial, e aceeaşi poveste ca în cazul obiectivului anterior, singura diferenţă fiind că această dată vorbim exact de satul Nemeşti, nu de vecinătăţi, iar coordonatele GPS pentru localizarea exactă pe hartă sunt 46.361340/22.877070.

Acces

De la „Dealul cu melci”, plecând mai departe pe drumul judeţean către comuna Avram-Iancu, după doar cel mult o sută de metri (defapt, cred că sunt vreo 70-80 de metri), pe marginea şoselei găsim un alt panou informativ şi o săgeată care ne arată direcţia către cascadă. Ghidaţi de acea săgeată, părăsim drumul asfaltat şi facem stânga, traversăm pe un pod apa Arieşului Mic şi intrăm în satul Nemeşti.

Urmând drumul pietruit ce se strecoară printre gospodării, după aproximativ 150 de metri ajungem la o intersecţie unde facem din nou la stânga şi imediat după asta (după alţi vreo 30-35 de metri), un drum secundar se desprinde în dreapta – mare atenţie la această ultimă ramificaţie căci există tentaţia de a continua pe drum tot înainte, mai ales că, deşi există o săgeată indicatoare, aceasta este destul de mică şi foarte puţin vizibilă (nu atrage deloc atenţia) aşa că există posibilitatea să nu fie observată la timp. Odată intraţi pe acel drum din dreapta, se mai poate merge cu maşina încă cel mult vreo 150 de metri după care, drumul către cascadă continuă pe jos încă aproximativ 250 de metri, mai întâi tot pe o uliţă a satului, apoi în urcuş uşor, pe o potecă foarte bine conturată şi lată, paralelă cu firul văii Slatina, a cărei ape formează în amonte cascada. Şi uite aşa, ajungeţi fix la baza căderii de apă.

Descriere

Urcând către cascadă, putem zări de la depărtare partea superioară a acesteia iar pe măsură ce ne apropiem, căderea de apă e din ce în ce mai vizibilă. Într-un final, ajunşi la destinaţie, cascada ni se dezvăluie în toată splendoarea sa. Ce să zic, foarte frumos! Chiar mi-a plăcut!

Ce înseamnă defapt această cascadă Pişoaia? O bucată de munte pur şi simplu tăiat, ce formează un prag de piatră de aproape douăzeci de metri înălţime, pe care se prăvăleşte apa pârâului Slatina. Pe lângă dimensiunile impresionante, diversele scobituri şi „pete” formate în calcarele modelate de ape, oferă acestui perete o tentă... aparte, ce pune la grea încercare şi lasă să „zburde” în voie imaginaţia celui ce-l priveşte – din orice unghi l-ai vedea, se pot distinge diverse forme, siluete, etc. (aşa cum am spus, fiecare cu imaginaţia sa!).

Privind în sus, avem impresia că pădurea stă să cadă peste noi, copacii fiind crescuţi chiar pe marginea prăpastiei. Şi tot acolo, sus, înainte de a cădea şi a se sparge de bolovanii de la baza peretelui stâncos (cel mai probabil, aduşi de viituri sau desprinşi chiar din acel perete), apa se prelinge pe peticele de muşchi, ce au depăşit marginea cascadei şi s-au lăsat în jos, pe perete.

Foarte aproape de căderea de apă nu prea poţi să stai decât dacă vrei să te răcoreşti, căci la baza cascadei, apa prăvălită peste stânci formează o „pulbere” ce pluteşte în aer numai bună pentru o porţie de umezeală, mai ales dacă adie vreun pic şi vântul. Ce să mai zic de faptul că este o adevărată belea pentru aparatele foto, având toate şansele de a strica destule imagini surprinse de aproape (în special cele în care se foloseşte şi bliţul).

Înainte de a trece la partea a doua a descrierii, nu mă poate răbda sufletul să nu cârcotesc ceva. Nu mai ştiu pe unde am citit că cică sunetul cascadei se aude tocmai din drumul judeţean. Mda..., deci asta înseamnă că aş avea nevoie de un control căci eu unul nu am auzit absolut nimic. Sau... nu ştiu, poate am nimerit noi la o oră când volumul era dat mai încet;). Şi tot nu mai ştiu pe alt unde am mai citit că atunci când cresc apele, acestea se întind pe toată lăţimea pragului de piatră (adică cică pe vreo 20 - 25 de metri), apa formând o adevărată „perdea”. Bun..., dar eu tare aş fi curios cam de câtă apă ar fi nevoie să se poată forma acea „perdea”, dar mai ales pe unde s-ar scurge un asemenea debit de apă, ţinând cont că din câte am observat, albia din aval nu prea ar avea capacitatea de a primi prea multă. E în regulă, înţeleg ideea dar cred că un asemenea loc nu are nevoie de astfel de „înflorituri”, pentru a-i arăta frumuseţea - fără îndoială, pura realitate este suficientă pentru a dovedi că este unul deosebit de frumos. Sau cel puţin aşa mi s-a părut mie!

La fel de frumoase sunt însă şi celelalte (mai) mici cascade din aval. După ce apa căzută de la înălţime, se mai domoleşte într-o adâncitură de baza peretelui de piatră, îşi continuă apoi drumul şi se scurge peste mai multe „praguri” acoperite aproape în totalitate de muşchi, ceea ce face ca şi aceste cascade să fie mai interesante.

Cam atât şi despre cascadă. Defapt ar mai fi de menţionat că din aval de aceasta, se ramifică o potecă (la coborâre, în stânga) pe care dacă o urmezi, traversezi de pe malul drept al văii pe cel opus pe un podeţ din lemn, apoi în scurt timp ajungi la o cabană (aceasta e foarte aproape şi se vede de la cascadă). Din păcate, presaţi de timp, nu am reuşit să mergem să vedem şi acea cabană aşa că nu vă pot spune nimic despre ea.

Acestea fiind spuse, cred că a sosit momentul să închei acest articol. Ca o CONCLUZIE, aş putea afirma că cele două obiective văzute au fost total diferite: unul cunoscut, celalalt ba, unul foarte frumos, celălalt dezamăgitor. Oricum, nu-mi pare rău că le-am văzut pe amândouă pentru că astfel am putut să rămân cu o imagine mai clară a ceea ce înseamnă Dealul cu Melci şi Cascada Pişoaia. Iar dacă ajungeţi prin zonă, v-aş recomanda să ne urmaţi exemplul;).

Toate cele bune şi vacanţe frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 2836 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI